1.
|
Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
|
|
|
1.1 |
Situația privind împlinirea termenelor constituționale
|
|
|
1.2 |
Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
|
|
|
1.3 |
Lista inițiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depășite
|
|
2.
|
Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor
au fost depuse și distribuite în zilele de marți, 27, miercuri, 28
și joi, 29 septembrie 2016 și care, la propunerea motivată a
Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar,
Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate,
poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților
pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 3 și marți, 4 octombrie
2016
|
|
3.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaților
|
|
|
3.1 |
Secretari de ședință
|
|
4.
|
Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților
|
|
|
4.1 |
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități
|
|
|
4.2 |
Solicitare din partea Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului
|
|
5.
|
Informare privind inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților, care se dezbat în ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului, potrivit Constituției României și Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului
|
|
6.
|
Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
|
|
|
6.1 |
Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
|
|
7.
|
Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative și/sau fără caracter legislativ
|
|
8.
|
Informare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la modificări în cadrul Comisiei pentru politică externă
|
|
9.
|
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaților
|
|
10.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru industrii și servicii de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaților
|
|
11.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci
|
|
12.
|
Solicitare din partea domnului deputat Ionaș-Florin Urcan
|
|
13.
|
Solicitare din partea domnului deputat Dragoș Ionel Gunia referitoare la aprobarea unei zile de concediu plătit
|
|
14.
|
Scrisoare din partea Autorității Electorale Permanente
|
|
15.
|
Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe
|
|
|
15.1 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a 16-a Conferință anuală inter-parlamentară privind energia regenerabilă și eficiența energetică (Copenhaga, Danemarca, 7 – 8 octombrie 2016)
|
|
|
15.2 |
Memorandum intern privind participarea la reuniunea Comisiei generale pentru probleme economice a Inițiativei Central - Europene – Dimensiunea Parlamentară (Ljubljana, Slovenia, 10 octombrie 2016)
|
|
|
15.3 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a patra parte a Sesiunii ordinare 2016 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, Franța, 10 – 14 octombrie 2016)
|
|
|
15.4 |
Memorandum intern privind participarea la întâlnirea interparlamentară pe tema revizuirii specifice a directivei cu privire la detașarea lucrătorilor (Bruxelles, Belgia, 12 octombrie 2016)
|
|
|
15.5 |
Memorandum intern privind deplasarea în Iordania a domnului deputat Ovidiu Alexandru Raețchi (20 - 28 octombrie 2016)
|
|
|
15.6 |
Informare privind participarea la Conferința interparlamentară „Spre o Europă progresistă” (Lisabona, Portugalia, 15 – 16 septembrie 2016)
|
|
16.
|
Diverse
|
|