Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe feb. 2015 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților
din 16 februarie 2015 ora 14:00

1. Propuneri cu privire la timpul maxim alocat pentru dezbaterea Moțiunii simple
aprobate
2. Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
aprobată,cu modificări
   2.1  Stadiul proiectelor de legi
   2.2  Situația privind împlinirea termenelor constituționale
   2.3  Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
   2.4  Lista inițiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depășite
3. Programul de lucru al Camerei Deputaților
aprobat
   3.1  Secretari de ședință
4. Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților
aprobată.Procedurile de urgență la cererea inițiatorilor nu au fost aprobate. La BPI 54/2015 fond:Comisia pentru politică economică,reformă și privatizare, avize:Comisia pentri industrii și servicii
5. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități referitoare la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2014 pentru modificarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate (PLx 17/2015)
aprobată
6. Solicitare din partea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații
aprobată.Numai pentru avize
7. Notă privind proiecte de acte legislative și documente consultative primite de la Comisia Europeană
aprobată
8. Notă referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.20 alin.(1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării - cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinația agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului
la Comisia juridică,de disciplină și imunități
9. Notă referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.112-1 alin.(2) lit.a) din Codul penal
la Comisia juridică,de disciplină și imunități
10. Scrisoare din partea Grupului parlamentar al PP-DD
la Comisia juridică,de disciplină și imunități și la Comisia pentru Regulament pentru un punct de vedere.Termen:o săptămână
11. Solicitare din partea domnului deputat Benga Ioan referitoare la efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
12. Scrisoare din partea domnului deputat Cornel George Comșa
aprobată
13. Scrisoare din partea domnului Horia Georgescu, președintele Agenției Naționale de Integritate, referitoare la domnul deputat Stanciu Anghel
la Comisia juridică,de disciplină și imunități
14. Memorandum intern: Solicitarea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci
aprobat
15. Solicitare din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport
aprobată
16. Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe
   16.1  Memorandum intern privind participarea domnului Valeriu Ștefan Zgonea, Președintele Camerei Deputaților, la Gala de premiere găzduită de Camera Comunelor din Regatul Unit al Marii Britanii (Londra, Marea Britanie, 26 februarie 2015)
aprobat plus un deputat din opoziție
   16.2  Memorandum intern privind plata cotizației la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), pentru anul 2015
aprobat
   16.3  Memorandum intern privind participarea la reuniunea Președinților Comisiilor pentru muncă și afaceri sociale din Statele membre ale Uniunii Europene (Riga, Letonia, 22 - 23 februarie 2015)
aprobat.Se înlocuiește domnul deputat Florin Iordache
   16.4  Memorandum intern privind participarea la workshop-ul cu tema ,,Pachetul pentru frontiere inteligente: provocările europene, experiențele naționale și calea de urmat", organizat de Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European (Bruxelles, Belgia, 23 - 24 februarie 2015)
aprobat
   16.5  Memorandum intern privind participarea la workshop-ul cu tema "Activități transfrontaliere în UE - O viața mai ușoară pentru cetățeni" organizat de Comisia Afaceri Juridice (JURI) din cadrul Parlamentului European (Bruxelles, Belgia, 26 februarie 2015)
aprobat
   16.6  Memorandum intern privind participarea la lucrările celei de-a 3-a ediții a "Zilelor Parlamentare ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică" (Paris, Franța, 25 - 26 februarie 2015)
aprobat
   16.7  Memorandum intern privind participarea la Misiunea de observare a alegerilor parlamentare din Republica Tadjikistan (Dushanbe, Tadjikistan, 27 februarie - 2 martie 2015)
aprobat
   16.8  Memorandum intern privind vizita la Madrid a unei delegații a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, din Camera Deputaților (Madrid, Spania, 21-25 februarie 2015)
aprobat
   16.9  Informare privind participarea la reuniunile Comisiilor pentru afaceri politice și democrație, pentru afaceri juridice și drepturile omului și pentru respectarea obligațiilor și angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, Franța, 8 - 11 decembrie 2014)
aprobată
   16.10  Informare privind participarea la Conferința internațională pentru lansarea Platformei Academice a Adunării Parlamentare a Mediteranei (Catania, Italia, 11 - 12 decembrie 2014)
aprobată
   16.11  Informare privind participarea delegației Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, la reuniunea președinților Conferinței organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii ale parlamentelor Uniunii Europene - COSAC (Riga, Letonia, 1 - 2 februarie 2015)
aprobată
   16.12  Informare privind participarea domului Valeriu Ștefan Zgonea, Președintele Camerei Deputaților, la cel de-al Patrulea Forum Internațional "Let my People Live!" (Praga și Terezin, Cehia, 26 - 27 ianuarie 2015)
aprobată
17. Raport asupra inflației - februarie 2015, transmis de Banca Națională a României
la Comisia pentru buget,finanțe și bănci
18. Scrisoarea domnului Tiberiu Mihail Nițu,Procurorul general al P.Î.C.C.J. nr.425/C/2015 din 16.02.2015 referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale față de Udrea Elena Gabriela, fost Ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și actual membru al Camerei Deputaților
la Comisia juridică,de disciplină și imunități
19. Scrisoarea Ministrului Justiției nr.14075 din 16.02.2015 privind încuviințarea arestării preventive a doamnei deputat Elena Gabriela Udrea
la Comisia juridică,de disciplină și imunități
20. Solicitare din partea domnului deputat Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii
nu a fost aprobată

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 5 decembrie 2021, 12:29
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro