Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe feb. 2015 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 2 februarie 2015 ora 17:30

Ședința a început la ora 17,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

Au participat: domnul Petru Gabriel Vlase, doamna Rodica Nassar, domnul Florin Iordache, domnul Dan Ștefan Motreanu - vicepreședinți, domnul Ion-Marcel Ciolacu, domnul Laurențiu Chirvăsuță, domnul Cristian Buican, domnul Niculae Mircovici - secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici (de la ora 17,55), domnul Ioan Balan, doamna Steluța-Gustica Cătăniciu și domnul Seres Denes - chestori, domnul Marian Neacșu - Grupul parlamentar al PSD, domnul Ludovic Orban - Grupul parlamentar al PNL, domnul Mate Andras-Levente - Grupul parlamentar al UDMR, domnul Ștefan Burlacu - Grupul parlamentar al PP-DD și domnul Cristian Adrian Panciu - secretarul general al Camerei Deputaților.

Invitați: doamna Cristina Crișu - Departamentul pentru relația cu Parlamentul, doamna Ileana Maria Luncan - secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă și doamna Laura Nicoleta Riteș - Departamentul Legislativ, domnul Gabriel Stecoza și domnul Ștefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu și domnul Gheorghe Popescu - Direcția pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcția pentru lucrările și secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea - director Direcția comunicare și relații publice, doamna Adelina Palade - director general Cancelarie Președinte și doamna Monica Dumitrache - director Grup PSD.

*

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dragi colegi, să cădem de acord pentru programul de săptămâna viitoare, mai puțin cu ora miniștrilor care începe din martie. Am vorbit cu domnul Orban, a fost de acord, a zis că susține și vă rog frumos, să introducem ce am discutat: cvorumul la comisii și cele cu afaceri europene unde toată lumea este de acord. La ora primului-ministru trebuie stabilite procedurile, ca și la ora miniștrilor. Eu am propus nu mai mult de doi miniștri pe săptămână. Sunt mulți și doi, cu unul dacă lucrăm pe săptămână și tot este bine. Intrăm într-o zonă foarte bună.

Suntem în formula aproape completă.

La ordinea de zi nu avem probleme.

Scrisoare din partea domnului Klaus-Werner Iohannis, Președintele României

PUNCTUL 1

Scrisoare din partea domnului Klaus-Werner Iohannis, Președintele României

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

La primul punct avem scrisoarea domnului președinte. Aici președintele Camerei informează, mâine. deci, începând de la noapte, publicăm în Monitorul Oficial, doamna Rodica Nassar rămâne președintele Camerei, conform Regulamentului. Eu nu pot să plec din țară fără să stabilesc pe cine las în locul meu, așa că intrați direct în pâine doamna președinte. Domnule Vlase, luați loc aici în dreapta.

Sms - urile, vă rog frumos, domnule Panciu!

Deci, mâine pe ordinea de zi scrisoarea domnului președinte Iohannis.

Domnul Marian Neacșu:

Să înțeleg că este BPR mâine?

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Nu. Asta este doar pentru noi.

Domnul Marian Neacșu:

Păi nu, dar o transmitem pentru plenul reunit.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Nu, nu. Asta-i informare. Se citește în plen.

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților

PUNCTUL 2

Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Rămânem pe ordinea de zi tradițională săptămâna aceasta. Avem aici ordinea de zi, proiectul ordinii de zi, informările, proiectele de hotărâre, modificările din componența nominală a comisiilor permanente, văd că avem o chestiune și după aceea proiectele care sunt.

Nu sunt obiecții, comentarii la ordinea de zi, da? Liderii grupurilor? Nu sunt obiecții. Perfect.

Programul de lucru al Camerei Deputaților

PUNCTUL 3

Programul de lucru al Camerei Deputaților

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

12,30. Mai facem ședință de plen reunit că noi am stabilit pentru mâine dimineață Biroul permanent reunit, la 9,30, nu?

Domnul Marian Neacșu:

Asta întrebam, pentru că la ședința anterioară am trimis scrisoarea președintelui prin care vroia să vină săptămâna viitoare.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule secretar general, ați vorbit cu domnul secretar general de la Senat? Bun. Atunci, Comitetul liderilor, vă rog frumos să stabiliți ordinea de zi.

Așa am stabilit: la 12,30, facem un BP reunit, declarații politice dimineață - așa este, că domnul Hașotti a propus așa.

La 10,00 - 11,30 dezbaterea ordinii de zi, după aceea facem votul final, la 12,00 ședința Birourilor permanente reunite, la ora 12,30 - ședința comună.

Domnul Marian Neacșu:

Ședință comună pentru ce?

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Avem convocarea Biroului pe scrisoarea domnului președinte Iohannis.

Domnul Marian Neacșu:

Păi, o convocăm și o facem pentru ce dată stabilim ședința.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Și nu facem modificările care sunt la Comisia de cod electoral? Pentru asta am convocat-o, că restul nu am scrisoare de la domnul Georgian Pop.

Votul final la Cameră, facem modificările care le-am stabilit pentru Comisia de cod electoral, adică introducem cele două noi atribute..

Domnul Marian Neacșu:

Și nominalizăm.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dacă aveți completarea pentru Grupul PSD în locul domnului Miron Mitrea și ați terminat și stabilit în Biroul permanent reunit și data pe care a cerut-o domnul președinte Iohannis - 9 februarie, ora 16,00.

În rest, mie mi-a venit o hârtie prin care domnul Georgian Pop ne-a informat, dar nu este pentru noi, este pentru BPR, o să o trimiteți la BPR și cealaltă chestiune o trimite domnul Georgian Pop când îi vine timpul. Dacă este până mâine gata la plenul reunit o citim mâine, dacă nu, săptămâna cealaltă oricum o să facem un plen reunit că vorbește domnul Iohannis și mai putem rezolva atunci o parte din problemele noastre.

Miercuri, joi - comisii parlamentare,

Vineri, sâmbătă - activitate în comisii.

Secretarii de ședință: domnul Ciolacu cu domnul Buican și domnul Mircovici va rămâne cu domnul Chirvăsuță. Perfect, săptămâna viitoare.

Declarațiile politice cine le conduce? Domnul Iordache este plecat cu mine. Domnul Motreanu. Domnul Vlase o să conducă plenul. O să vină domnul Vlase de dimineață.

Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților

PUNCTUL 4

Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Procedură de urgență nu avem decât două ale parlamentarilor, nu le aprobăm, conform cutumei.

Lista Priorităților legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară parlamentară a anului 2015

PUNCTUL 5

Lista priorităților legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară parlamentară a anului 2015

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Lista priorităților legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară parlamentară a anului 2015 ,a venit de la Guvern. Vă rog frumos să fie trimisă la comisii.

Domnul Marian Neacșu:

Și liderilor de grup.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Păi, liderii de grup., o aveți acum. Da, și liderilor de grup, dar oricum o au. Dumneavoastră o primiți că sunteți în Biroul permanent, dânșii nu sunt.

Memorandum intern: Desesizarea comisiilor permanente ale Camerei Deputaților privind inițiativele legislative privind cadrul electoral, aflate în procedură legislativă la Camera Deputaților

PUNCTUL 6

Memorandum intern: Desesizarea comisiilor permanente ale Camerei Deputaților privind inițiativele legislative privind cadrul electoral, aflate în procedură legislativă la Camera Deputaților

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Memorandumul de la punctul 6 putem să-l aprobăm. BPR a avizat. Am luat act, membrii Biroului permanent tot ce înseamnă inițiativă legislativă legată de cele trei legi, după care o să vină și la alte grupuri. Membrii Biroului permanent unanimitate.

Informări din partea domnilor deputați Chiriță Dumitru, Gust Florentin, Petrescu Petre, Iriza Scarlat și Radu Popa

PUNCTUL 7

Informări din partea domnilor deputați Chiriță Dumitru, Gust Florentin, Petrescu Petre, Iriza Scarlat, Radu Popa

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Avem 5 colegi care se declară deputați neafiliați: domnul Chiriță Dumitru, domnul Gust Florentin, domnul Petre Petrescu, domnul Iriza Scarlat și domnul Radu Popa. La plen pentru mâine.

Săptămâna viitoare, programul va fi următorul, așa cum l-am stabilit, domnul secretar general are deja o procedură pe care o discutați mâine la Biroul permanent după ce se termină plenul:

Lunea - grupuri parlamentare, așa am stabilit, dumneavoastră discutați, invitați miniștri. Eu vă propun să începem cu un ministru din martie. Lunea - grupurile parlamentare dezbateri.

Marțea - comisii,

Miercuri - plen,

Joi dimineața - declarații politice, doar ale colegilor care vor să le citească; 8,00 - 10,00 - cine vrea să citească, are declarație politică, o citește.

De la 10,00 la 12,30 - plen

12,30 - vot final. Imediat după votul final, de la ora 14,00, eu sau un alt coleg de al nostru, până la ora 16,00, informăm plenul cu declarațiile politice ale colegilor care au depus în scris. Așa este în toate parlamentele. Am avut discuții de foarte multe ori dimineața, am stabilit că facem acest lucru, toată lumea e de acord, până schimbăm Regulamentul, nu se supără nimeni dacă luni, marți și miercuri facem acest lucru și joi și cu ocazia aceasta îi împingem un pic de la spate și pe lideri să-și stabilească regulamentul. Și vreau să mai stabilim o chestiune.

Am o rugăminte. Când începe sesiunea de declarații politice, vreau să vă gândiți la noul Regulament dacă stăm și secretarii cu președintele sau stă numai președintele de ședință.

Pe actualul Regulament este o cutumă a noastră că nu avem secretarii, dar vreau să vă spun ceva: corect și legal este sesiune de plen deschisă cu declarații politice, trebuie să fie și secretari. Dacă vrem să fim corecți pe Regulament. Regulamentul spune așa: se deschide sesiunea zilei cu declarații politice, se face o pauză și se continuă lucrările. Nu spune nimeni: începe un nou plen, spune: continuăm lucrările, dar este o chestiune pe care o stabiliți în Comisia de regulament, dar vreau să se termine.

Deci, această chestiune, dacă colegii noștri se mai înțeleg toate grupurile pe alte probleme sunt de acord, în afară de ora ministrului, ora primului-ministru, domnule Mircovici, reintroducerea cvorumului în comisii, scrisă în Regulament și instrumentele pe care le avem ca Parlament în materia afacerilor europene care sunt stabilite prin lege, există o propunere la comisie făcută de către departamentul de specialitate așa încât să intrăm în legalitate. În acest moment noi funcționăm pe o decizie a Biroului permanent aprobată de plen, corect?

O hotărâre a plenului, nu, domnule Tobă? Da.

Comentarii? Și am mai avut niște discuții cu reglementarea dreptului la replică, cum îl facem ca să numai avem nici o problemă pe chestiunea asta. Sunt câteva chestiuni acolo. Restul - dacă nu se înțeleg Comitetul liderilor, nu promovăm, promovăm doar ceea ce toți colegii din Comitetul liderilor acceptă în unanimitate, după aceea, vor fi celelalte înțelegeri pe care le promovăm. Nu vreau să fie contestate la Curtea Constituțională. Am văzut din declarația domnului lider de Grup de la PNL că susține aceste chestiuni, asta înseamnă că avem unanimitate, PC o susține, Grupul minorităților susține, UDMR nu are o problemă în această chestiune cu ora primului ministru și ora ministrului.

Și seara de luni rămâne ora primului ministru sau ora ministrului. După ce se termină aceste 65 de minute maxim, rămânem la întrebări și interpelări ale parlamentarilor cu condiționalitățile pe care le-au ridicat toți colegii indiferent de culoare politică când au fost la guvernare și erau miniștri. Dacă eu ca ministru vin, vreau să vină și deputatul.

Și, dacă un deputat nu vine de două ori - la două întrebări sau interpelări, atunci în sesiunea respectivă nu mai are voie să facă întrebări sau interpelări. Curtea Constituțională ne-a sancționat cu privire la ce sancțiuni putem să îi dăm noi deputatului. Și, atunci, nu îl mai lăsăm să facă întrebări și interpelări. Este singura soluție pe care putem să o acceptăm fără să încălcăm decizia Curții - că nu ai voie să îi reduci resursele financiare.

Vă mulțumesc.

Mergem în plen pentru a începe ora primului-ministru.

*

Ședința s-a încheiat la ora 18,05.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 19 ianuarie 2022, 9:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro