Plen
Ședința Camerei Deputaților din 1 octombrie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.116/11-10-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
28-07-2020
27-07-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 01-10-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 1 octombrie 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

     

Ședința a început la ora 8,35.

Lucrările ședinței au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și, în a doua parte, de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Niculae Mircovici și Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați.

Bine ați venit pe o vreme cât se poate de plăcută de lucru în interior!

Declar deschisă ședința consacrată astăzi declarațiilor politice.

 
Video in format Flash/IOS Camelia-Margareta Bogdănici - declarație politică cu titlul: Felicitări Universității de Medicină și Farmacie «Gr. T. Popa» Iași!;

O să începem cu opoziția astăzi și o să o rog pe distinsa noastră colegă de la Partidul Democrat Liberal, pe doamna Camelia Bogdănici, să poftească pentru a-și prezenta declarația politică și îl rog pe domnul Ion Răducanu de la PSD, puterea, să se pregătească.

Stimată colegă, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Bună dimineața. Eu am venit cu căldura de la Iași și cu un ton pozitiv.

Declarația politică se numește "Felicitări Universității de Medicină și Farmacie «Gr.T.Popa» Iași!".

Stimate domnule președinte,

Stimați colegi,

Ieri, 30 septembrie 2013, am participat la inaugurarea noului an universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași. A fost onorant pentru mine și, în același timp, extrem de emoționant să retrăiesc bucuria primei zile de facultate, alături de studenții care acum pășesc spre o nouă etapă educațională din viața lor, care le va marca viața.

Sunt absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Iași, ulterior devenind cadru didactic al universității. Noua mea calitate, aceea de deputat, m-a responsabilizat și mai mult față de studenții mei. Realizez că trebuie să lupt pentru viitorul acestor tineri care au ales o meserie dificilă, dar și extrem de frumoasă. Suntem datori să luptăm pentru ca, la sfârșitul celor șase ani de studiu, așteptările și speranțele acestor tineri să coincidă cu o realitate demnă de a-și profesa meseria de medic aici, în țara lor. Sistemul medical din România are nevoie de medici tineri, bine pregătiți, dar pentru ca aceștia să rămână în țară, trebuie ca statul român să le asigure condiții demne de un stat european pentru a-și practica meseria.

Creșterea salariilor medicilor rezidenți reprezintă o măsură care nu mai suportă amânare. Am spus cu tărie, din campania mea electorală, că tinerii medici trebuie motivați. Altminteri, aceștia vor opta în continuare pentru străinătate. În această situație, statul român înregistrează o dublă pierdere. Pe de o parte, sistemul medical rămâne descoperit în ceea ce privește resursa umană, iar statul român pierde investiția financiară făcută în școlarizarea acestor tineri.

Îmi exprim speranța că domnul Nicolăescu, ministru al sănătății, prezent la deschiderea anului universitar la UMF Iași, va întreprinde urgent măsurile promise, și cu acest prilej, pentru îmbunătățirea sistemului sanitar.

Felicit conducerea UMF Iași pentru grandioasa deschidere a anului universitar și pentru emoțiile deosebite transmise tuturor generațiilor prezente.

Închei prin a le ura tuturor studenților Universității de Medicină și Farmacie din Iași, atât studenților români, cât și studenților din cele 84 țări care ieri și-au arborat steagul, mult succes în noul an de studiu, speranță și determinare în a profesa medicina cu pasiune. Felicit studenții din anul I pentru că au ales o facultate atât de dificilă, dar și frumoasă și îi asigur că, dacă o vor practica cu seriozitate și dedicare, vor avea parte de nenumărate și nebănuite satisfacții.

Vă mulțumesc.

Deputat de Iași, Camelia Bogdănici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumim foarte mult și pentru căldura din capitala Moldovei noastre.

 
Video in format Flash/IOS Ion Răducanu - declarație politică cu tema: Invazia rablelor;

Îl rog pe domnul deputat Ion Răducanu, din partea Grupului PSD, să se prezinte la microfon și pe doamna Florica Cherecheș, din partea Grupului PNL, să se pregătească pentru a fi următoarea prezentatoare a declarației politice.

Vă rog, domnule coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Răducanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Declarația mea politică se intitulează: "Invazia rablelor".

Platon spunea: "Omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri până când iubitorii înțelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deținătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înțelepciunii".

În Programul de guvernare al USL pentru 2013 - 2016, intitulat "România puternică", se regăsesc măsuri și acțiuni extrem de importante, cum ar fi:

- stimularea sectorului privat, al IMM-urilor - motorul economiei

sau

- relaxarea fiscală în toate domeniile, inclusiv pentru persoanele fizice.

Încă din primăvara anului 2013, Ministerul Mediului și schimbărilor climatice s-a pus pe treabă și a promovat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 o nouă taxă, denumită "Timbrul de mediu", în consens cu directivele europene, în realitate însă o inepție, o invenție aberantă a birocraților acestui minister care în ultimii ani s-au jucat cu taxarea mașinilor românilor.

Motivele erau următoarele:

  1. poluatorul plătește o taxă pentru emisiile generate de mașină. Se pune întrebarea: când merge sau când stă?;
  2. taxa de mediu se stabilește în funcție de emisia de CO2, luată în calcul în întregime, și nu în proporție de 30% ca înainte;
  3. înnoirea parcului auto național sprijinită și de programul "Rabla";
  4. încasarea, în 2013, a unei sume totale de peste 700 milioane lei (155 milioane euro), cu care să se plătească cele 400 milioane lei, sumă de restituit cetățenilor pentru aplicarea ilegală a unui alt experiment de taxă impusă în timpul guvernării Boc.

Ce s-a obținut în primele 6 luni:

  1. Blocarea piețelor auto second-hand și mașini noi din cauza aberantelor taxe de mediu pentru autoturismele euro 3, 4 și 5, înmatriculate în perioada 2003- 2007, ai căror proprietari sunt pedepsiți să-și păstreze mașinile până la moarte.

    În 2012 - parcul auto național avea 4.485.148 autoturisme, din care 1.398.441 cu o vechime între 6-10 ani. Tranzacțiile cu mașini second-hand, deja înmatriculate în România, au scăzut la jumătate.

  2. Invadarea pieței cu toate tipurile de rable din țările europene. La jumătatea acestui an, din 184.000 autoturisme înmatriculate în România 80% (147.200) sunt second-hand, iar din acestea peste 50% (73.600) sunt mai vechi de 10 ani, deci rable care reduc la zero și sub zero rezultatele programului "Rabla", prin care s-au scos din uz în acest an 20.000 de autovehicule vechi;
  3. Scăderea numărului de mașini noi vândute, lucru ce a dus la insolvabilitatea multor dealeri auto, care au închis și au pus oamenii pe drumuri. Din cele 20% mașini noi înmatriculate în 2013, numai 6% sunt din producția autohtonă (Dacia și Ford). Așa s-a ajuns ca Dacia să nu mai vândă în România nici 5% din producția fabricii de la Mioveni.
  4. După 6 luni de zile Guvernul estimează încasări de numai 350 milioane lei, adică jumătate din timbrul de mediu.

Analiștii economici și asociațiile dealerilor auto caracterizează această situație ca fiind o catastrofă pe care numai diletanții iresponsabili din Ministerul Mediului o puteau provoca. Lipsa de profesionalism și-a arătat încă o dată adevărata față.

"Profesionalismul înseamnă să știi cum să faci, când să faci și să o faci"- Frank Tyger.

De ce oare această ordonanță de urgență nu a intrat încă în dezbaterea Parlamentului - ar putea fi o întrebare pentru cei responsabili.

Poate că Parlamentul ar fi reușit să analizeze cu răspundere și să desființeze această taxă nedorită și neavenită și să o înlocuiască.

Soluția propusă de experții în drept, în industria auto și în finanțe este instituirea unui impozit auto inclus în prețul carburanților, în așa fel încât cel care circulă cu mașina, deci care poluează efectiv, plătește în echivalent cu timpul în care poluează. O simplă taxă de 30 de bani în prețul combustibilului ar permite încasarea unor sume care să mărească de 10 ori bugetul programului "Rabla", să dubleze prima de casare și să stimuleze vânzarea unui număr de cinci ori mai mare de mașini noi, spre salvarea IMM-urilor și a locurilor de muncă. În aceste condiții, nu știu cine va mai cumpăra rable din Germania!

Dacă am greșit, trebuie să recunoaștem și să nu perseverăm în greșeală, să corectăm până nu e prea târziu.

Cicero spunea: "Un om poate greși, dar numai cel fără minte stăruie în greșeală!".

Vă mulțumesc.

Ion Răducanu, deputat UNPR, Colegiul 4 Timișoara.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, stimate coleg. Să nu stăruim în greșeală, concluzie firească și absolut corectă.

 
Video in format Flash/IOS Florica Cherecheș - intervenție intitulată: Cine n-are bătrâni să-și cumpere;

O rog acum pe doamna deputat Florica Cherecheș.

Doamnă deputat, aveți cuvântul, și pe domnul deputat Dan Cristian Popescu, din partea Grupului PDL, să se pregătească.

Stimată colegă, microfonul vă aparține.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Florica Cherecheș:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Cine n-are bătrâni să-și cumpere".

Astăzi, 1 octombrie, avem prilejul de a ne arăta încă o dată admirația și prețuirea pentru "bătrânii noștri", cu ocazia celebrării "Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice". Dar această zi nu trebuie să fie singurul moment din an în care să ne aducem aminte de părinții, bunicii și străbunicii noștri.

Noi nu trebuie să-i uităm niciun moment, nu trebuie să-i considerăm o povară, ci un izvor nesecat de înțelepciune și povață, un sprijin în dezvoltarea noastră și a copiilor noștri.

De multe ori sunt uimită de determinarea și voluntariatul bătrânilor, de participarea lor activă în activitatea unor organizații nonguvernamentale și îmi doresc să sprijinim și să cooptăm cât mai mulți vârstnici în activități de voluntariat, deoarece vârsta pensionării nu este finalul, ci doar un nou început pentru a valorifica experiența acumulată în atâția ani.

Dar pentru a asigura participarea activă a persoanelor vârstnice în societate avem și noi obligații: de a le asigura un trai decent, îngrijire medicală adecvată și în concordanță cu nevoile specifice vârstei, de a le oferi șansa de a participa pe deplin la viața societății, de a le crea condițiile pentru a duce o viață autonomă, prin adaptarea locuințelor, a mijloacelor de transport, a infrastructurii și a aplicațiilor IT și de a le facilita accesul la activități de voluntariat.

Mă bucur că Parlamentul României, din care fac parte, a început să arate respectul cuvenit bătrânilor noștri, îndreptând nedreptatea făcută pensionarilor militari, reîntregindu-le pensiile care au fost reduse la recalcularea din 2010.

Aceste măsuri trebuie să continue și pentru restul pensionarilor, deoarece doar așa putem să ne arătăm cu adevărat respectul față de acești oameni care ne-au dăruit totul, atât pentru dezvoltarea noastră, cât și a societății românești.

Florica Cherecheș, deputat PNL de Oradea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Dan-Cristian Popescu - declarație politică cu privire la pericolul pe care îl reprezintă clădirile neconsolidate, cu bulină roșie pentru activitatea publică;

Îl rog pe domnul deputat Dan Cristian Popescu, din partea Grupului Partidului Democrat Liberal, să se prezinte și să se pregătească domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Stimate coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan-Cristian Popescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Se pare că în țara asta trebuie să aibă loc un dezastru pentru a începe să ne punem întrebări și pentru a corecta sau completa legislația în vigoare. Nu credeți că ar trebui să depășim această stare de fapt?

Bucureștiul și o bună parte din România au fost puternic afectate de cutremure de pământ. Dezastre precum cel din 1940 și 1977 au provocat suferințe ce nu au fost uitate după generații întregi. Și trăim într-o zonă cu activitate seismică, iar acest dat al naturii nu poate fi schimbat nici prin "politica struțului", nici prin jocuri de interese politicianiste.

Sute de clădiri din București și din marile orașe, deși nu au fost consolidate, deși de cele mai multe ori sunt ruine tencuite și văruite, găzduiesc instituții și spații unde se desfășoară diverse activități publice.

Cinematografe, teatre, restaurante, magazine, farmacii și instituții publice constituie adevărate capcane mortale în eventualitatea unui cutremur de pământ.

Ce să mai vorbim de tencuiala care se prăbușește, o simplă plimbare prin zonele vechi ale Bucureștiului și ale orașelor României fiind realmente periculoasă.

Cu toate acestea, ne prefacem că nu vedem problema,se dau aprobări pentru activități publice în astfel de clădiri, se fac calcule meschine cu prețul securității vieții angajaților și clienților.

Doamnelor și domnilor deputați,

Problema aceasta nu poate fi rezolvată decât cu fermitate.

Avem nevoie de o lege clară, fermă, cu sancțiuni serioase, care să interzică orice formă de activitate publică în clădirile ce nu sunt reabilitate și consolidate. De asemenea, este necesară sancționarea fermă a proprietarilor de imobile ce nu vor începe procesul de reabilitare a fațadelor publice ale clădirilor.

În același timp trebuie să găsim soluția legală pentru a împiedica utilizarea "bulinei roșii" de risc seismic doar ca instrument de manevre pe piața imobiliară. Luptând împotriva iresponsabilității administrațiilor locale și intereselor meschine ale diverșilor afaceriști și samsari imobiliari, luptăm de fapt pentru a preveni dezastre.

Inițiez un proiect legislativ în acest sens și solicit susținerea dumneavoastră. Este o problemă gravă, ce poate fi ușor rezolvată printr-o lege corectă, clară, ce poate fi repede aplicată.

Vă mulțumesc.

Dan Cristian Popescu, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 42 din București.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Sorin Constantin Stragea - declarație politică cu subiectul: Mai aproape de dascăli;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și îl rog să se pregătească pe domnul doctor Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu.

Aveți cuvântul, stimate coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Mai aproape de dascăli"

Dacă există un lucru care urcă sau coboară un individ, aceea este educația lui. Școlile unde copiii învață și se pregătesc pentru viață sunt datoare să le ofere mediul potrivit în care să poată obține o educație corespunzătoare.

Din cauza problemelor sociale o mulțime de elevi abandonează școala în fiecare zi, iar acest lucru are în principal două tipuri de impact - în primul rând, performanța elevului are de suferit și, în al doilea rând, așteptările profesorilor nu rămân aceleași pentru toată lumea. De aceea, trebuie ridicate anumite aspecte politice în domeniul educației, pentru a rezolva, în principal, problemele sociale care apar în școli.

Incoerența actului de guvernare în domeniul educației nu mai este un secret pentru nimeni. Au suferit din cauza acesteia elevi, părinți și dascăli deopotrivă. Efectele dezastruoase ale politicii educaționale s-au văzut la examenele de bacalaureat din ultimii ani.

În sistemul nostru școlar, învățământul primar, gimnazial și liceal totalizează 12 ani. În cazul urmării unei facultăți, un om ajunge să petreacă în jur de 17 ani prin unități de învățământ. Este vorba despre aproximativ un sfert din speranța medie de viață, poate cel mai frumos sfert, în care activitatea principală este învățatul, adică pregătirea pentru viață. Este enorm, iar faptul că în urma acestei perioade "rămânem cu ceva", avem o cultură generală îndoielnică, nervii mai tociți și în cel mai bun caz capacitatea de a îndeplini niște sarcini de serviciu, nu ar trebui să ne mulțumească nici pe departe. În acest sfert de viață se pot face mult mai multe, se pot învăța mai multe lucruri, cu mai puțin efort și păstrând mai mult timp pentru activități recreative. Toate acestea, dacă s-ar ține cont de eficiență, dacă sistemul ar fi gândit mai bine, dacă guvernanții - și aici mă refer la toți guvernanții, la modul general -, cei care îl gândesc și îl operează, ar fi mai deschiși, mai puțin egoiști și încrezuți, dacă ar avea o conștiință mai solidă și un minim de respect pentru copilăria și tinerețea a milioane de oameni.

În 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor, pentru a marca semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO și Organizația Internațională a Muncii privind condițiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătorește în data de 5 octombrie în peste 200 de țări, inclusiv în România.

În aceste zile am simțit nevoia de a fi mai aproape de dascălii care, în condiții vitrege, își fac cu prisosință datoria față de copii și societate. Ei sunt cei care, cu multă dăruire, ne educă copiii și asigură o educație aleasă elevilor lor.

Trebuie să îi asigurăm pe educatorii, dascălii și tot personalul din învățământ de respectul nostru și faptul că ne preocupă în mod deosebit soarta copiilor noștri și a lor.

Deputat PSD Sorin Stragea, Colegiul nr. 7 Lugoj, județul Timiș.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Tudor Ciuhodaru - declarație politică intitulată: O nouă finanțare pentru sistemul de sănătate;

Domnule doctor Tudor Ciuhodaru, vă rog să poftiți la microfon și îl rog pe domnul deputat Ionel Arsene, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat să se pregătească.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează "O nouă finanțare pentru sistemul de sănătate".

Sunt și astăzi vocea pacienților și a colegilor mei în Parlamentul României. Voi propune un act normativ prin care să se aloce 6% din PIB pentru sănătate.

În aceste condiții, scopul acestui act normativ este dublu. Pe de o parte, asigurarea pacienților pentru îngrijiri corespunzătoare medicale și un acces echitabil la îngrijirile de sănătate, iar pentru personalul medical vorbim de locuri de muncă, de condiții de muncă și o motivație salarială, pentru a-și exercita profesia în România.

Argumentele sunt multiple. Vorbim despre cel mai mic de procent din PIB alocat de România între țările europene pentru sănătate. Vorbim de o medie europeană de 8,9% din PIB alocate sănătății, în timp ce România este la mai puțin de jumătate.

Vorbim de cei doar 300 de euro alocați pentru sănătatea fiecărui român, în condițiile în care are nevoie de acces medical, vorbim despre faptul că până și secretarul de stat Arafat, aflat în echipa guvernamentală, spune că finanțarea sistemului din România este undeva la nivelul anilor 1960. Vorbim despre un procent din PIB și o sumă alocată sănătății chiar mai mică decât Albania. Vorbesc, mai mult decât atât, de procent din PIB alocat sănătății, în contextul în care vorbim despre PIB-ul României, și nu al Angliei, al Franței, al Austriei sau al altor țări europene care chiar în criză merg la alocări de 10% din PIB pentru sănătate. Și dacă vom face acest lucru, poate nu vom mai vedea coplată, nu vom mai vedea institute de renume închise, poate nu vor mai fi disfuncționalități în ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente citostatice, poate nu se va mai tăia asistența stomatologică gratuită a copiilor și poate nu vor fi acele mari probleme cu care ne confruntăm zilnic.

Proiectul de lege există la grupul nostru parlamentar și pentru că sănătatea nu are culoare politică vă invit pe toți să susțineți acest proiect de act normativ.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc și eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Ionel Arsene - declarație politică cu titlul Între angajat și pensionar;

Îl invit acum pe domnul deputat Ionel Arsene să-și prezinte declarația politică și pe domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului PNL, să se pregătească.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Arsene:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sunt deputatul Ionel Arsene, Colegiul nr. 7 Neamț.

Declarația mea politică se numește "Între angajat și pensionar".

Țara noastră a rămas doar cu puțin peste 4 milioane de salariați - constatarea aparține statisticienilor - adică la nivelul la care se situa în anul 1960, asta în condițiile în care avem aproape 10 milioane de oameni apți de muncă, care au vârste cuprinse între 15 și 64 de ani. Situația este cu atât mai dramatică, cu cât salariații actuali sunt singurii care plătesc taxe la stat, adică doar ei susțin veniturile a peste 5 milioane de pensionari.

Potrivit Ziarului financiar, în ultimii 10 ani, scăderea numărului de salariați a fost dramatică: dacă în 1990 aveam aproximativ 8 milioane de salariați, acum sunt doar vreo 4 milioane. Paradoxal, însă, în ultima jumătate de an datele de la Institutul Național de Statistică arată că în România sunt din ce în ce mai puțini șomeri. Și atunci întrebarea: de ce nu muncesc românii? Lucrează, spun specialiștii în resurse umane, dar nu legal! Economistul Liviu Voinea, acum ministru, spunea: "Numărul salariaților cu contracte de muncă scade pentru că fie din ce în ce mai mulți români preferă să lucreze la negru, fie au finalizat perioada în care primeau ajutorul de șomaj și sunt fără loc de muncă, deci, practic, nu mai sunt în nicio evidență a vreunei instituții". Tot el susținea că, dintre românii care apar în statistici ca neavând un loc de muncă, aproximativ două milioane sunt plecați să lucreze peste hotare. Întrebarea este dacă va face cu adevărat lumină în această problemă - munca la negru - noul Cod al muncii. Unele semnale bune există, dar mai e, încă, mult până... departe!

Cum se poate rezolva, măcar parțial, problema, dincolo de părerea ministerială pe care tocmai am redat-o ?

În primul rând, se știe că sistemul de pensii depinde de mersul economiei. Una este să ne concentrăm pe factorul extensiv al problematicii îmbătrânirii populației și situației iminente privind sistemul de pensii, și alta pe factorul intensiv. Dimensiunea extensivă, care privește exclusiv numărul de pensionari raportat la numărul angajaților activi, aparține celor care știu doar să numere. Această dimensiune este dată de cantitate, însă cea intensivă vizează partea de calitate. Acesta este punctul în care trebuie să ne concentrăm în anii următori: cum să creștem veniturile, în așa fel încât transferurile către sistemul de pensii să fie din ce în ce mai mari. Trebuie gândit un sistem care să funcționeze, având în vedere populația mai puțin numeroasă din țara noastră. Vorbim de o chestiune de gândire și viziune. Este necesar ca primul nostru obiectiv să fie atragerea investițiilor directe și indirecte în România. Doar așa vor crește veniturile într-un ritm accelerat, iar fondurile de pensii private și de stat se vor îmbunătăți substanțial.

În al doilea rând, evoluția demografică pe termen lung și a parametrilor financiari ai sistemului de pensii din România impune măsuri structurale de îmbunătățire a sustenabilității financiare a sistemului. Aceste măsuri trebuie dirijate către sporirea veniturilor sistemului de pensii, dar și spre reducerea cheltuielilor acestuia, în paralel cu diversificarea finanțării sistemului prin capitalizare și administrare privată. Măsurile ce ar trebui propuse se axează pe patru politici publice care se referă la următoarele obiective: noi reglementări în domeniul pensiilor anticipate și al pensiilor de invaliditate; instituirea unui sistem contributiv al pensiilor pentru agricultori; prelungirea vieții active a persoanelor care împlinesc vârsta de pensionare; întărirea mecanismelor de reducere a pierderilor cauzate de erori, fraudă și corupție în sistemele de pensii.

Și sunt sigur că măsurile amintite își găsesc rezolvarea și în județul Neamț, unde, în luna iulie 2013, erau 78.777 de angajați și 115.869 de pensionari.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Ionel Arsene, deputat PSD Neamț.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Virgil Guran - declarație politică Despre ordonanțe de urgență;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și se pregătește domnul deputat Molnar Zsolt, din partea Grupului parlamentar UDMR.

Aveți cuvântul, distinse coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică: "Despre ordonanțe de urgență".

Ne-am obișnuit întotdeauna când suntem în opoziție să-i criticăm pe cei de la putere că emit ordonanțe de urgență că, de fapt, țara este condusă prin acest sistem, că Parlamentul este o anexă a Guvernului și că Parlamentul nu are importanța pe care trebuie să o aibă.

Din păcate, când ajungem la putere începem să ajungem la concluzia că sunt bune ordonanțele de urgență, suntem de acord cu ele și continuăm acest sistem care eu cred că este păgubos.

Din punctul meu de vedere, nu sunt de acord cu acest sistem, în care țara este condusă prin gândirea unor oameni, nici măcar a miniștrilor neapărat, ci a unor oameni care sunt de 23 de ani poate în ministere, elaborează aceste ordonanțe, sunt directori, sunt șefi de departamente, sunt de multe ori rupți de realitatea economică a țării, iar aceste ordonanțe nu fac bine.

Este adevărat că în momentul de față Parlamentul cere să se oprească acest sistem și, dacă sunt într-adevăr acele idei bune, acele concepții bune ale Guvernului, să vină sub formă de lege, să treacă sub formă de urgență, și acest lucru cred că poate să ducă la ceva bun. Sunt convins că majoritatea parlamentarilor sunt de bună-credință și, în momentul în care o lege sprijină cu adevărat dezvoltarea societății, această lege va trece.

Aceste ordonanțe de urgență, dacă ar fi fost foarte bune, până la urmă s-ar fi ajuns la un nivel de trai corespunzător, la ceea ce de fapt așteaptă lumea de la noi.

Consider că trebuie să ne spunem cuvântul, consider că și atunci când suntem la putere trebuie să criticăm ceea ce nu este bun și trebuie să rectificăm ceea ce nu este bun.

Dacă în continuare vom acoperi acest sistem, lucrurile nu vor merge spre bine și responsabili suntem toți, nu numai cei care emit aceste ordonanțe de urgență.

Mulțumesc.

Deputat de Câmpina, Guran Virgil.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat Virgil Guran.

 
Video in format Flash/IOS Molnar Zsolt - intervenție cu referire la Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Molnar Zsolt, din partea Grupului UDMR, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Cătălin Drăgușanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Aveți cuvântul, stimate coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Molnar Zsolt:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Stimate colege,

Organizația Națiunilor Unite stabilea în anul 1991 ca ziua de 1 octombrie să fie dedicată persoanelor în vârstă. În România, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1998. Iată, au trecut de atunci 15 ani, perioadă în care an de an, organizații nonguvernamentale, diferite asociații ale persoanelor în vârstă, autorități locale etc. sărbătoresc într-un fel sau altul această zi. Dar oare poate fi un prilej de sărbătoare această zi în România anului 2013? Eu spun că da, poate și trebuie să fie, dar întrebarea este ce facem în zilele următoare, mâine, poimâine și în restul săptămânii?

Ne este cunoscut și ne este drag proverbul: "Cine n-are bătrâni să-și cumpere".

Toți indicatorii demografici și toate statisticile ne arată că noi avem "bătrânii noștri". Ultimul recensământ arată că în România există peste 3 milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, iar până undeva în 2050 este estimat că jumătate din populația țării noastre va fi alcătuită din persoane vârstnice.

Și poate este puțin ciudat ca tocmai un reprezentant al generației tinere să vorbească despre această gravă situație, dar fac acest lucru deoarece sunt convins că una dintre marile probleme ale situației în cauză constă, pe de o parte, într-o oarecare lipsă de încredere a vârstnicilor în generația tânără și, pe de altă parte, în faptul că nouă, celor tineri, anii comunismului, dar și anii grelei tranziții ne-au lăsat o moștenire pe care nu prea știm cum să o gestionăm. Noi, tinerii, nu suntem responsabili pentru relele lăsate în urmă de sistemele politice ale trecutului, dar avem responsabilitatea să ne creăm nouă un viitor, o bătrânețe mai ușoară. Însă acest lucru trebuie să îl începem acum printr-o atenție sporită față de vârstnici printr-o eficientizare a sistemului de protecție socială și printr-o aliniere la bunele practici dezvoltate în țări unde bătrânii își trăiesc în liniște și bunăstare zilele.

Sunt convins că în această zi, dar nu numai, trebuie să promovăm solidaritatea între generații. La fel cum ziua de 1 Iunie, Ziua Copilului, este poate mai săracă fără bunici, la fel și ziua de azi este mai săracă dacă nu se implică și tinerii.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Deputat de Timiș, Zsolt Molnar, UDMR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Vasile-Cătălin Drăgușanu - declarație politică având subiectul Scăderea ratei de promovabilitate a examenului de maturitate;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Cătălin Drăgușanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Și rog să se pregătească domnul deputat Vasile Gliga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Cătălin Drăgușanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarație politică: "Scăderea ratei de promovabilitate a examenului de maturitate"

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Aduc în discuție un fenomen cu care ne confruntăm an de an, acela al ratei promovabilității la examenul de bacalaureat.

Educația reprezintă unul din pilonii centrali ai unei societăți, unul care se răsfrânge asupra economiei, dar si bunăstării cetățenilor. Educația trebuie să reprezinte întotdeauna un obiectiv național deoarece aceasta conduce la prosperitatea și creșterea României ca și stat. Nivelul scăzut de pregătire al tinerilor conduce la o rată ridicată a șomajului. Un studiu arată că, in mediul rural, trei sferturi dintre șomeri sunt analfabeți: 15% dintre aceștia nu au fost înscriși niciodată într-o unitate de învățământ, 20% au absolvit clasele primare, în timp ce 40% au putut absolvi doar școala generală.

În ultimii ani am asistat neputincioși la degradarea sistemului educațional, la rate foarte mici de promovabilitate a examenului de bacalaureat, la diferite intervenții din partea Guvernului pentru a combate acest fenomen, unele cu rezultate, altele care dimpotrivă, au adâncit această criză.

Dacă în anul școlar 2007-2008 numărul elevilor de liceu care promovau examenul de maturitate era de aproximativ 200.000 de persoane, în prezent, numărul de absolvenți de bacalaureat s-a înjumătățit: doar 97.000 reușind să obțină o notă de trecere. În ultimii trei ani s-au înregistrat cele mai mici rate de promovabilitate de după 1990, anul 2012 reprezentând o catastrofă pentru 54 de licee din România, unde niciun elev nu a putut promova examenul de maturitate.

Întrebarea mea este următoarea: "Care sunt adevăratele rădăcini ale acestei probleme spinoase?"

Specialiștii consideră că scăderea dramatică a absolvenților de bacalaureat derivă, în principal, din următoarele considerente:

1. În primul rând, acest fenomen reprezintă o consecință a modificărilor repetate aduse structurii examenelor.

În ultimii 20 de ani au fost aduse numeroase modificări Legii educației naționale. Fiecare demnitar ce a preluat portofoliul Ministerului Educației a "reformat" sistemul de învățământ și a adus îmbunătățiri procesului de pregătire a elevilor.

2. În al doilea rând, această situație dezastruoasă este rezultatul actualului sistem educațional bolnav și învechit.

Principala metodă de învățare a elevilor este memorarea. Acest proces nu încurajează obținerea de performante și, ca urmare, elevii nu își dezvoltă capacitățile și abilitățile de a face corelații între cunoștințele asimilate. Acest fapt explică și dezvoltarea insuficientă a vocabularului și a gândirii logice.

3. Nu în ultimul rând, criteriile permisive de admitere la liceu influențează rata de promovare a bacalaureatului.

Pentru a susține acest lucru, aș vrea să vă reamintesc că anul trecut, aproximativ 58.000 de copii cu medii sub 5 au fost admiși la liceu. Acest număr reprezintă 34% dintre elevii care urmează învățământul liceal. Toți acești tineri fără noțiuni minime necesare au devenit liceeni, având încă de la început șanse mici de a promova examenul de maturitate.

Mai mult, din punctul meu de vedere, și slaba pregătire a cadrelor didactice reprezintă o cauză esențială care determină o rată scăzută de promovabilitate a BAC-ului. Această neperformanță a profesorilor este strâns legată de o altă problemă acută a societății noastre, și anume - sistemul nemotivant de salarizare al acestora.

Stimați colegi,

Pentru a evita problemele la bacalaureat trebuie să luăm o serie de măsuri care să vizeze în mod direct beneficiarii sistemului educațional și, totodată, să ducă la eradicarea cauzelor acestui fenomen. Așadar, sunt necesare următoarele direcții de acțiune: o evaluare frecventă și reală a elevilor, accent pe formarea competențelor și abilităților de înțelegere și lectură a elevilor, formarea profesională a cadrelor didactice.

Va mulțumesc. Cătălin Drăgușanu, deputat PC, Circumscripția electorală nr.29 Neamț.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, stimate coleg.

 
Video in format Flash/IOS Vasile Ghiorghe Gliga - intervenție intitulată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, moment de cinstire a părinților și bunicilor noștri;

Domnul Vasile Gliga, deputat PSD, este următorul vorbitor, și se pregătește doamna Ana Birchall, din partea aceluiași grup parlamentar.

Stimate coleg, aveți microfonul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

Declarația mea se intitulează "Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, moment de cinstire a părinților și bunicilor noștri".

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Astăzi, 1 octombrie, sărbătorim cu toții Ziua Mondială a Persoanelor Vârstnice.

Este un moment în care trebuie să ne amintim cu toții de unde am plecat, să ne îndreptăm gândurile spre cei care ne-au dat viață și care s-au sacrificat necondiționat pentru noi.

Părinții, bunicii noștri sunt ancorele de care avem nevoie în fiecare zi, sunt cei care ne-au format, care ne-au învățat primii pași, care ne-au ghidat mereu printr-un zâmbet sau o vorbă bună.

Este un moment în care trebuie să ne reamintim că, după o viață de muncă, bătrânii noștri merită toată atenția noastră. Acum este rândul nostru să le întoarcem sprijinul și să facem tot ce ne stă în putință pentru a le face viața mai frumoasă.

Pentru mine și familia mea este o onoare deosebită să-i găzduim astăzi pe vârstnicii din municipiul Reghin, să le oferim un moment deosebit, să le dovedim cât de importanți sunt pentru noi toți.

Îi felicit și pe cei care aniversează 50 de ani de căsătorie, care vor fi premiați la Reghin, dar și pe toți românii care sărbătoresc acest eveniment, oameni care au dovedit că buna înțelegere și sprijinul moral sunt fundamentul unei vieți împlinite.

Stimate persoane vârstnice,

Mă înclin cu respect în fața voastră și vă urez ca fiecare zi din anii ce vor urma să vă fie senină și să nu uitați că veți găsi mereu un sprijin în noi, cei mai tineri.

La mulți ani!

Deputat Vasile Gliga, Colegiul uninominal nr.8 Mureș.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Da. La mulți ani, tuturor celor care sunt astăzi omagiați de către mulți deputați.

 
Video in format Flash/IOS Ana Birchall - declarație politică având ca temă continuarea dezvoltării economice a țării noastre;

Invit acum la microfon pe distinsa noastră colegă Ana Birchall și-l rog pe domnul deputat Ioan Stan, din partea aceluiași grup parlamentar, Partidul Social Democrat, să se pregătească.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Birchall:

Vă mulțumesc mult, domnule președinte.

În declarația pe care o voi susține astăzi voi vorbi despre ceea ce, din punctul meu de vedere, este esențial pentru continuarea dezvoltării economice a țării noastre, un bun parcurs în calitatea de țară membră a Uniunii Europene, dar și ceea ce este necesar pentru ca România să devină un actor regional foarte important în sud-estul și centrul Europei.

În primul rând, aș vrea să subliniez ceea ce am mai arătat și în alte ocazii, și anume că stabilitatea politică și economică este o condiție necesară, atât pentru a atrage investitorii străini, cât și pentru încurajarea și dezvoltarea capitalului românesc. Interesul pe care continuă să îl manifeste marile companii pentru România arată că acestea au încredere în țara noastră, arătându-le propriilor cetățeni o altă imagine a României, mult mai aproape de realitate decât imaginea creată, din nefericire, inclusiv de unii politicieni și europarlamentari PDL.

Diplomația, inclusiv diplomația economică, sunt esențiale în conturarea strategiei de politică externă a unui stat. La fel de importantă pentru România este ieșirea din izolarea externă a ultimilor ani de guvernare portocalie și deschiderea relațiilor externe, inclusiv a relațiilor economice, atât cu partenerii tradiționali, dar și spre alte piețe, cum ar fi: India, China, Asia în general.

Țara noastră trebuie să aibă o imagine cât mai bună în rândul celorlalte state ale Uniunii Europene, dar și în alte state importante ale lumii. Acest fapt este primul pas în atragerea investitorilor străini în România. Statul român nu poate atrage investiții având o imagine negativă, de țară izolată în plan extern.

Din păcate, tot mai mulți români s-au obișnuit ca țara noastră să aibă o imagine negativă în plan extern, pierzându-și astfel încrederea în identitatea și demnitatea națională. Trebuie să reușim să schimbăm această stare de fapt prin acțiunile și faptele noastre, dar și prin reprezentarea României în afara țării cu ajutorul diplomației.

Politica externă a guvernului Ponta trebuie susținută și continuată. Recentele vizite efectuate în state importante precum Turcia, Finlanda și Lituania arată că România este pe drumul cel bun în ieșirea de sub izolarea externă în care a fost aruncată în ultimii de ani de președintele în exercițiu și guvernarea PDL.

Nu în ultimul rând, România are nevoie de relații externe cât mai bune pentru a obține susținerea celorlalte țări ale Uniunii Europene pentru aderarea noastră la spațiul Schengen. Știu că evoluțiile recente în această problemă, mă refer aici la o posibilă schimbarea de poziției a Franței în acest sens, ar putea să-i facă pe unii să creadă că întărirea relațiilor externe este inutilă, însă doar diplomația este cea care ne va integra până la urmă în Schengen. Avem ca dovadă în acest sens susținerea pe care au exprimat-o în ultima perioadă Finlanda sau Malta.

Reprezentanții PDL, fostul partid de la guvernare, ar trebui să încerce să se abțină de la orice declarații pe tema aderării României la Schengen, pentru că au devenit ridicoli săptămâna trecută. Acest obiectiv a fost ratat tocmai din cauza ultimelor două guverne ale României, conduse de Mihai-Răzvan Ungureanu și Emil Boc. Dacă cei doi n-ar fi fost atât de ocupați, unul cu achiziția de produse cosmetice, iar altul să fie servil față de Traian Băsescu, poate România ar mai fi avut o șansă să ajungă în spațiul Schengen. Anul 2011 este cel în care Guvernul Boc a ratat obiectivul Schengen. Nu l-am auzit nici pe primarul Clujului, dar nici pe colegii săi să le ceară scuze românilor pentru acest eșec. Și eu cred că cetățenii acestei țări merită aceste scuze din partea celor care i-au condus și care n-au fost în stare să facă munca pentru care au fost plătiți.

Știm cu toții că România a fost și este folosită de politicieni din țări ale Uniunii Europene ca temă electorală, în speranța că le va aduce creșteri importante de procente. Amintesc aici alegerile din Olanda și Germania, dar vedem foarte bine același exemplu și în cazul Franței. În această situație, declarațiile unui fost premier al țării noastre privind integrarea noastră în spațiul Schengen sunt ipocrite și arată doar că experiența diplomatică și calitatea de fost șef al Executivului sunt inutile în fața meschinăriei celui ajuns om politic, în goana după procentele care i-ar putea relansa așa-zisa carieră politică.

Nu în ultimul rând, țara noastră a obținut în ultimul an o triplare a ratei de absorbție a fondurilor europene, de la 7 la 22%. Reamintesc faptul că pentru economia României fondurile pe care ni le pune la dispoziție Uniunea Europeană reprezintă o oportunitate foarte importantă. Este un fapt pozitiv pentru actualul Guvern acela că la Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European s-a votat în favoarea propunerii Comisiei Europene de extindere cu un an a termenului pentru dezangajarea fondurilor europene alocate României. Urmează votul în plenul Parlamentului European, dar avizul pozitiv al Comisiei pentru dezvoltare regională ne va aduce, cel mai probabil, extinderea cu un an pentru cheltuirea banilor europeni.

Însă aș dori să reamintesc următorul lucru: România a avut mai multe programe operaționale regionale blocate din cauză că ele au fost prost gestionate de miniștrii PDL. Din 2012 până în prezent, actualul Guvern a prezentat în mai multe rânduri exemple de corupție și proastă utilizare a fondurilor europene, care au dus în cele din urmă la suspendarea programelor operaționale. Acest lucru a reprezentat pași mari înapoi pentru economia României și o obligație pentru USL de a se concentra pe repararea gafelor făcute de guvernarea anterioară. Ca și cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, nici în această situație opoziția reprezentată de PDL nu arată măcar un minim respect pentru cei care i-au votat. În loc să se concentreze pe realizarea unei opoziții constructive, ei fac declarații critice la adresa USL, dovadă clară de imaturitate politică și rea-voință.

Și, din nou, nu i-am văzut pe foștii guvernanți mergând în județele care aveau atât de multă nevoie de banii europeni, să explice oamenilor că ei sunt responsabili pentru răpirea șansei la un trai mai bun. Și spun asta în calitate de reprezentant al unui județ care are mare nevoie de fondurile UE. Este vorba despre Vaslui, județ cu o situație economică dificilă, cu oameni care își găsesc greu locuri de muncă, copii pe care de multe ori părinții nu au bani să-i trimită la școală sau pensionari cărora de-abia le-ajung banii pentru traiul zilnic.

Există semnale pozitive pentru investitorii străini care pot veni în România. Astfel, indicele de încredere macroeconomic este la maximul ultimelor 16 luni. Acest indice, care cuantifică așteptările analiștilor financiari privind evoluția economiei pe un an, a atins în august cel mai ridicat nivel înregistrat din mai 2012 (47,8) în urma îmbunătățirii condițiilor curente din mediul de business. Vedem, deci, care trebuie să fie în continuare polii de creștere economică a României și direcția în care trebuie să meargă țara noastră pentru a deveni un actor regional important și un partener de încredere în cadrul Uniunii Europene.

România trebuie să continue pe linia redeschiderii în plan extern și trebuie să folosească în continuare diplomația pentru a-și crea o imagine favorabilă în fața investitorilor străini. Așa putem obține locurile de muncă de care au nevoie cetățenii noștri, banii de care are nevoie țara noastră pentru a se dezvolta și în cele din urmă nivelul de trai pe care îl merită cei pe care îi reprezentăm aici în Parlament și în fața cărora suntem datori să facem tot ceea ce am promis că vom face pentru binele lor.

La final, aș vrea să-i invit pe unii reprezentanți ai opoziției la mai multă decență în declarațiile publice. Nu neapărat față de actuala guvernare, ci față de cei care i-au votat, pentru care arată o mare lipsă de respect, având impresia că toate faptele lor, care au ținut România pe loc, în cel mai bun caz, sau au dat-o pur și simplu înapoi în anumite domenii, au fost deja șterse cu buretele. Românii nu uită atât de repede pe cât cred colegii de la PDL. Ar fi bine ca ei să se trezească la realitate și să-și dea seama că e timpul să muncească.

Trebuie ca țara noastră să-și continue drumul început în 2012. Avem nevoie de banii europeni pentru a sprijini capitalul autohton și investitorii români. Dar avem nevoie și să schimbăm imaginea României în plan extern, pentru ca investitorii străini să vină la noi în țară și să ajute la dezvoltarea economiei. Și nu în ultimul rând, trebuie ca România să ajungă în spațiul Schengen pentru a arăta că este un membru de încredere al UE. Acestea sunt poate cele mai importante obiective ale țării noastre și trebuie să depunem cu toții eforturi pentru îndeplinirea lor. Nu pentru imaginea politicienilor noștri, ci pentru binele celor pe care îi reprezentăm aici, în Parlamentul României.

Vă mulțumesc. Ana Birchall, Colegiul nr.5 Vaslui

Și, pentru stenogramă, o să depun o declarație mai extinsă.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS Ioan Stan - comentarii cu privire la Legea câinilor fără stăpân;

Domnul deputat Ioan Stan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Emil Niță, din partea aceluiași grup parlamentar.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Stan:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor colegi,

Am încercat în ultima săptămână să înțeleg, din toate punctele de vedere, de ce sunt atât de agresive atacurile asupra a tot ce mișcă.

Intenția mea a fost determinată mai ales de dimensiunile pe care la un moment dat păreau că le vor dezvolta protestele de stradă, indiferent împotriva cui erau țintite. Am constatat că acest gen de manifestare democratică a dreptului la opinie a avut două direcții principale pe care nu le poate asocia nimeni, considerându-le importanța, fără a cădea în ridicol. Vorbesc despre manifestările pro și contra Roșia Montană, dar și despre cele legate de soarta maidanezilor.

Îngăduiți-mi, vă rog, câteva vorbe despre patimile dezlănțuite de hotărârea de constituționalitate asupra Legii câinilor fără stăpân, prezentate de toate mijloacele media în moduri care mai de care mai artistice.

Sigur că a pleca la luptă pentru animalele orfane, cerând demisii ale demnitarilor, culpabilizând fără drept de apel pe toți cei ce nu au aceeași părere asupra subiectului, tulburând liniștea de care au nevoie la vârsta lor persoane ca Brigitte Bardot, dar mai ales călcând în marșuri demonstrative inimaginabila durere a unor părinți ce și-au pierdut copilul, și să vezi că legea declarată constituțională hotărăște că n-ai dreptate, poate fi foarte frustrant. Lacrimi și leșinuri mediatizate pot fi din acest punct de vedere de înțeles.

Eu, ca tot omul, mă uit la televizor și mă întreb cu mâhnire de ce n-a ieșit nimeni în stradă când se tăiau pădurile Sucevei, lăsând pământul rănit pradă ploilor și vântului, pornit, fără pavăza codrilor, la vale pe urma arginților, peste amarul celor măcar la fel de îndreptățiți la viață ca și câinii maidanezi!

Iar despre kilometrii de peliculă și de bandă sonoră, despre nenumăratele pagini scrise, despre orele de dezbateri inflamate de subiectul Roșia Montană, ce să mai zic? Chiar mă crucesc de unde avem atâția superspecialiști în mineritul aurifer. Până la urmă, bravo nouă că-i avem, nu-i așa? Dar tot mă gândesc, ca unul ce mă recunosc nu prea "al casei" în domeniul cu pricina, dacă n-ar fi fost spre adevăratul folos al tuturor să purcedem la dezbateri și eventual proteste după ce ascultam toate părțile și mai ales opinia specialiștilor. Până atunci durerea văduvirii Sucevei de comoara sa cea verde mă încearcă din nou la vederea atâtor ecologiști dispuși să nu precupețească nimic în slujba idealurilor care-i animă. Nici chiar dreptul la viață al unora dintre semenii lor!

Și după atâtea gânduri pricinuite de efectul sindromului protestelor venite din stradă ori de aiurea, să știți că am priceput despre ce este vorba de fapt. Anume despre faptul că nimic din ce face Guvernul nu trebuie să fie acceptat ca bun, iar din ce face Victor Ponta, nici atât!

Continuă politica de relansare a relațiilor internaționale ale României cu Turcia, Finlanda, Lituania. Peste tot premierul român este primit și recunoscut ca reprezentant și militant pentru interesele României. Face vorbire premierul despre folosirea cianurilor în unele exploatări miniere din Finlanda și apreciază ecologizarea asigurată de finlandezi demnă de a fi model. Se găsește un europarlamentar finlandez verde care zice că asta este minciună. Susține Guvernul USL viitorul european al Republicii Moldova, se găsește un alt europarlamentar, la fel de autorizat, să-i scrie comisarului european din domeniu că nici pomeneală de gazoduct Iași-Ungheni, numai minciuni spune Victor Ponta! Ce să mai zic, doamnelor europarlamentare? Spre noi și mari "succesuri", nu-i așa?

S-a reușit deblocarea programelor europene suspendare pentru neregulile comise în timpul guvernărilor PDL, s-a triplat rata de absorbție de la 7 la 22% și avem șanse foarte mari de a beneficia de extinderea cu un an a termenului pentru dezangajarea fondurilor europene conform regulii N+3.Sunt și pe aceste subiecte sumedenie de protestatari, abonați la nesfârșite dezbateri televizate din care Guvernul și premierul ies numai buni de lipsă, ba chiar vicepremierul este acuzat că a renunțat, în scris, la banii cu pricina.

S-a dorit o dezbatere temeinică a proiectului Roșia Montană pentru ca decizia ce va fi luată să fie cea potrivită. Disperați că nu vor putea culpabiliza Guvernul pentru asumarea răspunderii și că va exista o concluzie profesionistă în finalul activității Comisiei parlamentare special înființate, cei care neagă totul protestează în continuare. Guvernul, premierul sunt vânduți canadienilor care sunt vânduți și ei cuiva, care nu e cine trebuie. Ce să mai așteptăm recomandările Comisiei parlamentare? Noi protestăm! Pentru contra!

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, stimate coleg.

Vă reamintesc tuturor că durata unei declarații politice este de maximum trei minute.

 
Video in format Flash/IOS Emil Niță - declarație politică intitulată Mândrie de român;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Emil Niță, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Viorel Blăjuț, din partea Grupului parlamentar fără apartenență politică.

Vă rog, domnule coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Niță:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se intitulează "Mândrie de român".

România ultimilor nouă ani nu ne-a prea dat motive de satisfacție nouă, celor care ne-am născut, trăim și simțim românește.

În acești ani, o alegere nefericită a românilor a condus la instalarea unei stări de nesiguranță și sărăcie marcată de nesfârșite scandaluri publice menite să pună în poziții adverse toate categoriile sociale și profesionale din această frumoasă și bogată țară.

Mult timp am fost dezamăgit de felul în care tot ceea ce a însemnat forță economică a României a fost pus realmente la pământ, adică s-a demolat efectiv. Am privit cum oameni cu multă experiență, dar și cu mult bun-simț au fost călcați în picioare de o hoardă de infractori cu puțină școală, dar cu tupeu maxim, care au devenit peste noapte miliardarii noștri, cumpărând cu bani oameni și poziții administrative.

Am auzit cum se propagă în spațiul public că școala românească scoate tâmpiți, că suntem o țară neguvernabilă, că tot ceea ce facem, și nu este în folosul acestor impostori, este greșit și fără sorți de reușită. Cum putem arăta că nu este așa?

Poate că este bine să spunem mai mult și mai apăsat că România nu este a lor, adică a lui Băsescu, Udrea, Videanu, Berceanu, Blaga și toată hoarda lor. Poate este bine să spunem că România este locul unde au trăit valori imense ale acestei lumi, amintind aici, fără pretenția de a-i enumera pe toți, pe Ana Aslan, Ion Agîrbiceanu, Grigore Antipa, Henri Coandă, Victor Babeș, Mircea Eliade, George Emil Palade, Anghel Saligny, Șerban Țițeica, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Emil Cioran, Cezar Petrescu, Zaharia Stancu, Corneliu Baba, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu și mulți alții. De foarte puțin timp, în această galerie a marilor români care te fac să fii mândru că aparții acestui popor, s-a alăturat Sorin Ducaru care face parte în mod oficial din conducerea politică a Alianței Nord - Atlantice. Fost ambasador al României la NATO, a devenit, prin preluarea acestei funcții, asistentul Secretarului General, Anders Fogh Rasmussen, pentru riscuri de securitate emergente. El conduce astfel această divizie a NATO care are ca scop apărarea cibernetică și lupta împotriva terorismului, devenind primul român cu o importantă funcție politică în Alianța Nord - Atlantică.

Sunt mândru de această mare realizare a lui Sorin Ducaru care vine, poate, în cel mai potrivit moment pentru România.

Cred că este cazul să ne gândim cât de apreciate sunt valorile românești în afara țării și cât de greu se pot ele manifesta în interior.

Este obligația noastră, ca parlamentari, să facem posibilă revenirea elitelor romanești în toate domeniile de activitate din această țară.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat; scurt și la obiect, domnule deputat Emil Niță.

 
Video in format Flash/IOS Viorel-Ionel Blăjuț - declarație politică având titlul Inundațiile nu așteaptă!;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Viorel Blăjuț, din partea grupului de deputați fără apartenență la un grup parlamentar, ca să citesc exact, și îl rog să se pregătească domnul deputat Dorel Căprar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel-Ionel Blăjuț:

Vă mulțumesc mult, domnule președinte.

"Inundațiile nu așteaptă!"

Stimați domni,

Stimate doamne colege,

Nu mai este nici o îndoială că asistăm, peste tot în lume, și bineînțeles și în România, la schimbări dramatice de regim climatic. Astfel, la noi în țară au avut loc doar în ultimii ani fie secete prelungite fie, mai ales, inundații masive care s-au soldat din nefericire și cu victime omenești.

Ce este de făcut pentru a veni în ajutor oamenilor tot mai afectați de modificările climatice, mai ales în sprijinul celor loviți de revărsarea apelor ?

În primul rând, este nevoie de o supraveghere mai atentă a tuturor bazinelor hidrografice. Tocmai de aceea, voi aduce din nou în discuție barajul de la Lunca Pașcani, județul Iași. După cum se știe, lucrările au început în anul 1985, pe vremea regimului comunist, adică acum aproape 30 de ani, și au consumat până azi mai mult de 100 de milioane de euro! Scopul complexului hidroenergetic era atât producerea de curent electric ieftin, cât și protejarea locuitorilor din zonă de desele inundații provocate de râul Siret.

Din păcate, în acest moment nu se mai întâmplă nimic la Lunca Pașcani, deși Hidroelectrica a ieșit din insolvență, iar Guvernul a promis de mai multe ori bani pentru continuarea lucrărilor. Mai menționez că proiectul inițial prevedea ca Hidroelectrica să construiască atât barajul, cât și centrala electrică. Ulterior, în ecuație au intrat și Apele Române, care și-au arătat disponibilitatea de a participa la lucrări. Suma necesară finalizării proiectului ar fi, potrivit ministrului delegat pentru energie, Constantin Niță, de circa 125 de milioane de euro, adică o sumă considerabilă!

În aceste condiții în care devine tot mai evident că Guvernului îi va fi imposibil să aloce fie și o tranșă rezonabilă din această sumă, propun următoarea variantă de lucru. Trebuie sa ne întrebam în ce măsură există posibilitatea legală ca proiectul să treacă în cea mai mare parte a sa, adică îndeosebi în ceea ce privește lucrările de regularizare și de îndiguire, în subordinea Ministerului Mediului. În acest mod, apare posibilitatea fericită de a accesa fonduri europene destinate mediului, atât de necesare pentru deblocarea proiectului.

Consider că nu mai avem voie să tergiversăm lucrările de la Lunca Pașcani! Nici vremurile, dar nici vremea nu ne mai așteaptă!

Vă mulțumesc.

Deputat Viorel Blăjuț, Colegiul uninominal nr.12, Circumscripția electorală nr.24 Iași.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Dorel-Gheorghe Căprar - declarație politică intitulată România, foarte aproape de prelungirea cu un an a exercițiului financiar european;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dorel Căprar, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Anton Doboș, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Bună ziua, stimați colegi.

Declarație politică: "România, foarte aproape de prelungirea cu un an a exercițiului financiar european".

Fără îndoială, politica dusă de Guvernul Ponta face din România un partener serios și de nădejde în plan internațional.

Prin decizii de guvernare corecte, aplicate în mod transparent, apar și roadele politicilor din relația cu Uniunea Europeană, poate cea mai importantă după guvernarea propriu-zisă.

România a început să-și manifeste veleitățile europene, așa cum poate nu a făcut-o niciodată în trecut. Și, pentru că a dat dovadă de perseverență și succes în accesarea fondurilor europene, eliminarea contractelor frauduloase din perioada guvernelor democrat-liberale care au sărăcit România, suntem la mai puțin de un pas de a beneficia de încă un an în care să putem accesa fondurile europene aferente exercițiului financiar 2007-2013.

Comisia pe dezvoltare regională a Parlamentului European a votat, cu majoritate covârșitoare, în favoarea propunerii Comisiei Europene de extindere cu un an a termenelor pentru dezangajarea fondurilor europene alocate României și Slovaciei, regula N+3, decisiv va fi votul final în plenul Parlamentului European, iar opinia Comisiei REGI va cântări greu.

Sunt convins că votul va fi favorabil României. Guvernul Ponta a acordat o atenție specială accesării fondurilor europene.

Într-un timp de guvernare scurtă, dacă punem în balanță multitudinea de probleme pe care le-a avut țara noastră în momentul venirii la Palatul Victoria a premierului Ponta, a reușit deblocarea programelor europene de finanțare și reluarea plăților pentru domenii importante, cum ar fi: transporturile și resursele umane.

Toate aceste programe au fost blocate pentru diferite nereguli, în principal pentru corupție, constatate toate în timpul guvernării PDL.

Sunt convins că aceste eforturi sunt apreciate, și România va primi această oportunitate de a utiliza fondurile europene pe care le are la dispoziție, chiar dacă unii parlamentari europeni ai Partidului Democrat liberal votează, de cele mai multe ori, împotriva intereselor României, proiectând, astfel, o imagine foarte proastă țării și românilor care i-au trimis în Parlamentul European.

România a reușit să tripleze rata absorbției, ajungându-se în prezent la 23,4%. Mai mult, s-a primit, până în prezent, de la Comisia Europeană suma de 6 miliarde de euro, care reprezintă 31,44% din alocarea Uniunii Europene 2007-2014 din această sumă.

Plățile intermediare rambursate însumează 3,93 miliarde de euro din alocarea 2007-2013.

Până în prezent, s-au depus 41.214 proiecte pe toate programele, a căror valoare este de aproximativ 70 de miliarde de euro.

Au fost aprobate 12.796 de proiecte, cu o valoare de circa 32 de miliarde de euro.

S-au semnat 9.995 de contracte, cu o valoare de circa 22,3 miliarde de euro.

Prin aprobarea regulii N+3 se evită dezangajarea a aproximativ 2,5 miliarde de euro, aspect pe care, cu siguranță, vechea guvernare nu-l avea în vedere, deoarece Guvernului PDL îi era mult mai ușor să manevreze banii de la bugetul de stat, decât banii europeni.

Cauzele unei rate de absorbție eșec a guvernării PDL au fost simple - incompetența și orientarea spre fraudarea banilor de la bugetul de stat, în contextul în care banii europeni erau și sunt mult mai atent monitorizați.

De aceea este foarte important ca noi, românii, pentru viitorul copiilor noștri, pentru o viață mai bună și o creștere a nivelului de trai, ca și la alegerile pentru Parlamentul European, să trimitem în inima Europei oameni corecți, serioși, cu viziuni asupra politicilor și intereselor României, oameni care să pună umărul la ceea ce întreprinde Guvernul Ponta, interesele țării fiind, așa cum arată deja premierul României, suverane intereselor de partid.

În concluzie, stimați colegi, indiferent de orientarea politică, cred că obiectivul primordial este unul comun în relația cu Uniunea Europeană: corectitudinea și efortul pentru accesarea unui procent cât mai mari de fonduri europene.

Cu toții, cred că ne dorim o Românie modernă, europeană, capabilă să stea cu capul sus în rândul statelor Europei.

Dorel Căprar, deputat PSD, Arad.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Anton Doboș - declarație politică cu tema: Noul Cod rutier, o necesitate;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Anton Doboș, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și-l rog să se pregătească pe domnul deputat Petre Daea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Stimate coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Anton Doboș:

Mulțumesc.

Declarația politică "Noul Cod rutier, o necesitate"

Declarația mea politică de astăzi se referă la Legea noului Cod rutier, un subiect care a provocat în ultimele săptămâni interes atât din partea opiniei publice, cât și a Guvernului.

Această nouă formă prezintă o variantă modificată și îmbunătățită, iar acest lucru trebuia făcut de mulți ani, dar întotdeauna o astfel de inițiativă a fost tergiversată, iar fostele guvernări s-au ferit să-și ia responsabilitatea unor măsuri tranșante. Proiectul de lege propus de Guvernul USL vine în întâmpinarea nevoii unei siguranțe pe străzi, iar scopul nu e acordarea de amenzi usturătoare, ci descurajarea încălcării regulilor.

La nivelul anului 2012 au existat peste 26000 de accidente rutiere în care au existat victime, 805 dintre aceste accidente soldându-se cu decese. E greu să arăți cu degetul către vinovați când se întâmplă astfel de tragedii, dar, din nefericire, majoritatea cauzelor producerii accidentelor rutiere sunt, în primul rând, din cauza conducătorilor auto.

Vorbim de fapte și consecințe reale, iar subiectul unui nou Cod rutier trebuie să fie o prioritate, pentru că vine să răspundă unei realități, o realitate gri, pentru că trăim în una dintre țările cu cea mai mare infracționalitate rutieră, situația devenind din ce în ce mai complicată și gravă pe măsură ce trece timpul.

Tot realitatea ne arată că problemele legate de motivele accidentelor nu sunt unele noi. Viteza excesivă, oboseala, consumul de alcool, neatenția, neacordarea priorității în trafic, coroborate cu necunoașterea reglementărilor în domeniul circulației pe drumurile publice sunt principale cauze ale situației regretabile din trafic.

Acest lucru nu ar trebui să ne dea doar de gândit, ci și de făcut. Nu putem amâna adoptarea acestei legi și nu putem trata acest subiect cu superficialitate. Fiecare zi care trece înseamnă un număr mai mare de oameni care rămân cu infirmități sau traume pe viață din cauza unor șoferi teribiliști, neatenți sau care s-au împrietenit prea mult cu Bachus.

În final, totul se rezumă la o alegere simplă: să adoptăm un Cod rutier care să reducă numărul nenorocirilor care se petrec pe șosele sau să ne complacem în situația curentă. Decizia ne aparține.

Deputat Anton Doboș, Circumscripția nr.12, Iași, Grup PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Petre Daea - declarație politică intitulată: Fuga după bani și risipa de resurse;

Îl invit la microfon pe distinsul nostru coleg, domnul deputat Petre Daea, din partea Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Cristian Roman, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Daea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Fuga după bani și risipa de resurse".

Lumea astăzi și, mai abitir, mâine se confruntă și se va confrunta din ce în ce mai mult cu puținătatea resurselor convenționale al căror impact se măsoară în fel și chip, dar care afectează inevitabil existența umană, indiferent de zonă sau punct cardinal.

Organizația Națiunilor Unite, prin structura de specialitate FAO, a măsurat și prezentat opiniei publice, ca un semnal de alarmă pentru toți, statistica conform căreia, la fiecare șase secunde, moare un copil la nivel planetar. Într-un calcul sumar, într-o recreație școlară mor 100 de copii din cauza lipsei de hrană.

Pornind de la această cifră, imaginația umană poate brăzda tabloul sumbru al acestei statistici cu fel de fel de conexiuni, care să proiecteze cât mai fidel, dar cu siguranță incomplet, dimensiunea nenorocirii, colorându-se, astfel, curcubeul Apocalipsei, care are și început, dar și sfârșit, pe această bucată de pământ, în dimensiunea universală.

M-am prins de această imagine apocaliptică cu neputința de a înțelege și, de multe ori, de a acționa în marșul existenței, al deciziei și al acțiunii umane. Brodăm zilnic cu decizia juridică tabloul preocupărilor pentru viața de zi cu zi, zăbovind cu interes și pasiune pentru forma de exprimare, pentru conținutul cât mai clar al actelor normative care construiesc portativul cotidianului și opera viitorului, dar, din nefericire, abordăm sumar, în treacăt sau uneori deloc această mare provocare - lipsa de hrană.

Sincer, îmi este foarte greu să înțeleg de ce nu păstrăm la vedere moneda de ieri, de astăzi și de mâine - hrana - pentru noi și alții, pentru cei care nu mai sunt, cei care se pulverizează în secundele statistice ale malnutriției. Momentul straniu în care ne aflăm noi, și nu numai noi, de a căuta bani, de a risipi resurse, fie ele și fizice, îmi îngăduie în secundele trăirii și minutele exprimării, să aduc cuvântul păstrător de bine, acela de a nu risipi ce ai, pentru a nu căuta ce-ți lipsește.

Nouă ne lipsesc banii, doar atât, pentru că avem de toate; inteligență, resurse, pe care, din nefericire, nu le folosim sau le risipim. Îmi aduc aminte de cusutul buzunarelor pe care mama le urmărea pentru a nu pierde creițarii ce-mi umpleau sufletul de bucurie când îi primeam în zilele de sărbătoare, or, acum, când monezile au devenit limbile ceasului care arată timpul pierdut, dacă nu le ai, nu știi ora plecării și sosirii mijlocului de transport al închipuirii noaste.

Vedem cu ochii, măsurăm cu bunul-simț ce ne caracterizează cât și ce este în jurul nostru: câmpii, dealuri, munți, ape, toate la un loc și într-un loc - România. Dar, de multe ori, cu ce folos sau pentru ce, când anual pierdem sute de milioane de tone de sol; calculele specialiștilor spun că, ce pierdem într-un an punem la loc într-o sută de ani, dacă lucrurile merg bine. Din nefericire, nu.

Pentru ce avem ape care ne brăzdează țara, înconjurând-o în bună parte, ca și cum ochiul naturii a țintit numai aici, dacă din această vitală resursă folosim pentru hrană prin irigații doar 0,004%?

Resursa de gene a României reprezintă una dintre cele mai importante zestre pe care o are o națiune, dată de natură și de rodul mâinilor muncite și al frunților brăzdate ale acelora care au căutat pasiunea în intimitatea celulară.

Uneori lipsa de respect pentru trecut este compensată, din nefericire, de finețea obrazului gros pentru viitor.

Solul, apa și fondul genetic de care România dispune sunt și vor fi monezi grele, cu valoare peste timp, care nu se vor devaloriza, doar dacă le degradăm.

Voința politică a structurii majoritare de a crea un cod al apei și solului este de salutat, la care trebuie să atașăm tot spiritul susținerii și al contribuției concrete, legitimând astfel șansa pe care o avem de a construi pentru viitor.

Să ne dorim succes în demersul nostru de reglementare.

Vă mulțumesc.

Deputat Petre Daea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat,

Mulțumesc și eu pentru declarația prezentată. Să aveți o zi frumoasă!

 
Video in format Flash/IOS Cristian-Constantin Roman - declarație politică privind modul în care miniștrii actualului Cabinet răspund întrebărilor și interpelărilor noastre;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cristian Roman, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Eugen Uricec, deputat de Suceava al Partidului Social Democrat.

Stimate coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Constantin Roman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Vreau să aduc în atenția dumneavoastră un aspect care a devenit deranjant pentru majoritatea parlamentarilor, anume felul superior și sfidător în care miniștrii înțeleg uneori să trateze Parlamentul în ansamblul său și pe fiecare din membrii acestuia în parte.

Îmi exprim totala nemulțumire față de modul în care miniștrii actualului Cabinet răspund întrebărilor și interpelărilor noastre.

Din discuțiile cu mai mulți colegi înțeleg că nu sunt un caz singular și că aceasta este o practică generalizată.

Primim răspunsuri evazive și pline de aroganță, în care problemele semnalate sunt minimalizate, iar dacă parlamentarii puterii nu au curajul să spună asta deschis, poate de teama unor repercusiuni pe linie de partid, eu o pot face inclusiv în numele lor.

Cei care au de dat socoteală în fața Parlamentului sunt miniștrii, și nu invers. Ei trebuie să fie conștienți că ocupă un portofoliu datorită voturilor primite în Parlament.

Domnii miniștri afișează un comportament superior, însă se plasează într-o mare eroare, uitând că cei mai mulți dintre ei de aici au plecat.

Eu nu pot decât să vă dau două astfel de exemple de comportament superficial, și anume: răspunsul primit din partea ministrului apărării, domnul Mircea Dușa, la întrebarea înregistrată cu nr.1701/2 septembrie și răspunsul primit din partea ministrului mediului și a schimbărilor climatice, Rovana Plumb, la interpelarea înregistrată cu nr.18B/2 februarie a.c.

Sunt doar două mostre din ce întreb eu și ce-mi răspunde el.

Poate că nu ar fi atât de grav dacă problemele la care am făcut referire nu ar fi unele de interes public. Până la urmă, așa sunt tratați cetățenii în numele cărora noi vorbim.

Vă rog să verificați și să observați că atunci când am interpelat un ministru sau am făcut o declarație în Parlament, am făcut-o pe un subiect de interes cât se poate de concret, cum știu că și dumneavoastră faceți. Nu solicită nimeni de la această tribună rezolvarea unor probleme de ordin personal.

Întrebările, interpelările și declarațiile politice sunt instrumente de lucru ale parlamentarilor în raport cu ministerele, iar miniștrii nu ar trebui să le ducă în derizoriu.

Dacă am ajuns să minimizăm aceste proceduri, poate mai bine renunțăm total la ele și cedăm puterea deplină Guvernului.

În numele colegilor parlamentari, îmi permit să le solicit miniștrilor să trateze cu mai mult respect relația instituțională pe care o avem sau pe care ar trebui s-o avem.

Pe această cale, fac apel inclusiv la domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta, care ar putea să le impună membrilor Cabinetului său să trateze cu mai multă seriozitate modul în care sunt formulate răspunsurile față de întrebările și interpelările parlamentarilor.

Cine alege aroganța, tupeul, șmecheria și minciuna ca mod de exprimare politică face o mare greșeală și îi sfidează, în fapt, pe cei care le dau votul, pe cetățenii care așteaptă în zadar, din păcate, mult mai mult de la politicieni, în primul rând respect.

Deputat Forța Civică, Cristian Roman.

Mulțumesc, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Să sperăm că declarația dumneavoastră va fi auzită în Palatul Victoria, vom beneficia de mai multă atenție din partea membrilor Guvernului în ceea ce privește solicitările de a răspunde corect la întrebările și interpelările noastre.

 
Video in format Flash/IOS Eugen Constantin Uricec - declarație politică cu titlul: Eșecul european de integrare a minorităților etnice;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Eugen Uricec, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului Partidului Național Liberal.

Aveți cuvântul, stimate coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Constantin Uricec:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Eșecul european de integrare a minorităților etnice".

Nu pot să nu constat și să nu reacționez la neputința și la nepăsarea majorității guvernelor din spațiul Uniunii Europene în a concepe și implementa politici sociale eficiente, care să aibă un unic rezultat integrarea minorităților etnice și care sunt rezultatul migrației din ultimii douăzeci de ani. Și, de parcă nu ar fi îndeajuns faptul că aceste grupuri de imigranți sunt marginalizați și tratați discriminatoriu, ei devin subiectul principal de campanie electorală în majoritatea scrutinelor locale sau naționale.

Încercările disperate ale unor guverne europene de a repatria cetățenii europeni de etnie rromă nu numai că încalcă una dintre libertățile fundamentale ale Uniunii Europene, dar reflectă și dezinteresul acestora în a găsi soluții reale și eficiente pentru integrarea socială a acestora.

Nu spun că România este exemplul cel mai bun de bune practici în domeniul integrării populației rrome. Spun, în schimb, că România ar putea deveni un astfel de model. Măsurile implementate în domeniul educației, sănătății și al protecției sociale sunt bune și își arată deja beneficiile. Tot mai mulți cetățeni români de etnie rromă reușesc să absolve cursuri universitare, accesul la serviciile de sănătate este neîngrădit, iar protecția socială nu îi ocolește și nu-i discriminează.

Cu toate acestea, mai sunt însă multe de făcut. De exemplu, în România există încă un număr important de cetățeni români de etnie rromă care nu posedă acte de identitate sau au acte de identitate expirate și, corespunzător, statul român nu poate furniza acestora niciun fel de sprijin social. Mai apoi, progresele de integrare socială prin intermediul pieței muncii sunt extrem de modeste. De cele mai multe ori, locurile de muncă disponibile populației rrome sunt sinonime cu sărăcia și promiscuitatea.

Cred că România, guvernată acum de Uniunea Social-Democrată, apropiată de toți românii, indiferent de etnia lor, poate să demonstreze guvernelor europene că o politică de integrare a populației rrome ține doar de voința politică și de preocuparea reală pentru binele tuturor cetățenilor.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Grigore Crăciunescu - declarație politică: Actuala majoritate are drept scop buna guvernare.;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și o rog pe doamna deputat Tamara Ciofu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească.

Stimate coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Grigore Crăciunescu:

Bună dimineața

Domnule președinte,

Stimați colegi parlamentari,

Declarația mea politică se numește "Actuala majoritate are drept scop buna guvernare".

Uniunea Social-Liberală a fost trimisă la guvernare direct de către cetățeni, pentru a-și îndeplini obiectivele stabilite în programul de guvernare. Majoritatea de 70% rezultată direct din voturile românilor nu poate fi înlocuită cu o majoritate de conjunctură fără să reprezinte o trădare a electoratului. De aceea, liderii politici și analiștii, care lansează public teorii despre cum ar putea funcționa aritmetica parlamentară dacă se rupe USL-ul, introduc teme nelegitime. Niciun politician responsabil de la vârful Uniunii Social Liberale și la nivelul vârfului partidelor care compun uniunea nu are cum să dorească intrarea într-un nou circuit al instabilității politice.

În acest moment, Guvernul este stabil și majoritatea asigură susținere coerentă și unitară. Faptul că pe un proiect, Roșia Montană, liberalii au o poziție foarte clară, iar PSD-ul nu a exprimat un punct de vedere comun, nu este un semn de instabilitate guvernamentală, nici de criză a majorității, proiectul nefiind un element din programul de guvernare.

Responsabilitatea Partidului Național Liberal este guvernarea. Disputele politice și discuțiile colaterale, așa cum este și subiectul candidatului la președinție, sunt chestiuni colaterale, care nu fac decât să introducă în spațiul public teme false, care ne îndepărtează de la ceea ce este esențial - buna guvernare pentru cetățeni.

Stabilitatea guvernamentală nu doar se afirmă. Ea este evidentă din datele din ultima perioadă, care demonstrează că acțiunea și strategia executivului, solidară, se concretizează în faptul că România începe o fază pozitivă a ciclului economic și reintră pe creștere.

Potrivit ultimelor date prezentate la finalul săptămânii trecute de Eurostat, încrederea mediului de afaceri și a populației în economia României a afișat, în septembrie, cea mai puternică creștere din ultimele luni. Estimările de creștere economică de 2,5%, revizuite pozitiv de analiștii de la The Economist fac dovada că România se află pe un tren economic pozitiv. Numărul de companii active din România a trecut, la finalul lunii august, de 714000 de firme, în creștere cu 2,7% față de 2012, ceea ce a determinat ca angajatorii să încheie cu 10% mai multe contracte de muncă prin comparație cu perioada similară. Datorită stabilității și predictibilității sectorului economic asigurat de măsurile introduse de către Guvernul USL, România a avut cea mai mare creștere a lucrărilor de construcție din Uniunea Europeană, având o ascensiune de 8,6%.

În ceea ce privește agricultura, România se clasează, pentru prima dată în ultimii ani, pe primul loc la producția de floarea-soarelui și înregistrează o producție record la grâu și secară, totalizând anul acesta 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani.

Producția industrială a cunoscut o creștere în primele șapte luni din 2013 cu 7,9%, iar exporturile cu 7,7%. Țara noastră înregistrează ce mai mare creștere a producției auto din Europa.

Dovedim, prin starea reală a economiei românești, care începe să fie readusă pe creștere, că Partidul Național Liberal, ca o componentă a Uniunii Social-Liberale, este cu adevărat preocupat de buna guvernare.

Cele relatate arată că gândirea strategică și competența fac diferența față de lipsa de soluții a guvernelor anterioare.

Vă mulțumesc.

Grigore Crăciunescu, deputat de Iași.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Tamara-Dorina Ciofu - intervenție cu privire la Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice;

O invit la microfon pe distinsa noastră colegă, doamna deputat Tamara Ciofu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Mihai Sturzu, din partea aceluiași grup parlamentar.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Obiectul declarației mele de astăzi este "Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice".

Stimați colegi,

Distinși parlamentari,

Organizația Națiunilor Unite a stabilit, în cadrul sesiunii din februarie 1991, ca ziua de 1 octombrie să fie sărbătorită drept "Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice".

Consider că datoria noastră, ca oameni politici, este aceea de a asigura creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate.

Sistemul de protecție socială oferă servicii adaptate persoanelor vârstnice, ca urmare a analizei nevoilor acestora, respectând drepturile pe care le au, stabilite prin reglementările legale. În toate țările lumii este prezent fenomenul de îmbătrânire a populației, cauzele fiind diverse, cele mai importante fiind creșterea speranței de viață ca urmare a progreselor în medicină și accentuarea declinului fertilității populației.

Menținerea unui stil de viață activ este o condiție a unei bătrâneți reușite. Susținerea și antrenarea continuă a competențelor mentale, a capacităților intelectuale și a păstrării autonomiei de mișcare și control conduc la conservarea și creșterea stimei de sine în societate și permit trăirea unei bătrâneți normale.

Este important să se identifice diferite modalități de a produce schimbări la nivelul comportamentelor și al practicilor instituționale și profesionale depășite de realități. Discriminarea vârstnicilor pe piața muncii reprezintă tratamentul diferențial aplicat persoanelor în vârstă care se referă la excluderea, restricția, anularea sau diminuarea drepturilor și libertăților acestora la desfășurarea activităților de lucru. Discriminarea vârstnicilor pe piața muncii are loc în mai multe tipuri de activități: în recrutarea și selecția personalului, în promovare, în educație și formare, în oferirea plății și a altor beneficii în urma activității realizate, ca inutilitate și ca retragere din câmpul muncii.

Din cauza lipsurilor materiale (alimente, hrană, medicamente) până la cele afective, bătrânii ajung să își piardă cu fiecare zi respectul de sine, energia spirituală și, în cele din urmă, să se simtă total inutili.

În prezent, capitalul de înțelepciune, experiență de viață și de spiritualitate pe care ar putea să le ofere bătrânii societății prin simpla lor abordare se transformă într-un bagaj inutil și nevalorificat, într-o societate în care valorile tradiționale tind să se piardă sau să fie înlocuite cu altele superficiale.

Pentru România, discriminarea persoanelor în vârstă, în general, și discriminarea lor pe piața muncii, în special, reprezintă o problemă de stringentă actualitate. Problema discriminării persoanelor în vârstă în România este de actualitate, dat fiind procesul de îmbătrânire a populației, proces înregistrat în diferite ritmuri și cu amplitudini variate în întreaga lume și care are tendința să continue.

Așa cum se știe, îmbătrânirea populației rezultă din combinarea declinului fertilității și creșterea speranței de viață în diferitele zone ale lumii. Câteva date statistice sunt de natură să ne convingă. În multe țări, la jumătatea acestui secol, numărul persoanelor de peste 65 de ani se va dubla, iar al celor de peste 80 de ani va crește de cinci ori. Față de anul 2000, mediana vârstei populației lumii va crește de la 26,6 ani la 32,9 ani în 2050 și la 45,6 ani în 2100. Când se ia în considerație speranța de viață, mediana vârstei populației lumii față de anul 2000 crește de la 26,6 ani la 31,1 ani în 2050 și la 32,9 ani în 2100.

Previziunile indică faptul că persoanele de peste 60 de ani vor fi în 2010 în număr de un miliard.

În România, îmbătrânirea populației se produce prin vârful piramidei vârstelor, generând ceea ce demograful Vasile Ghețău a numit o "criză demografică latentă".

Și la noi în țară, ca și în celelalte state membre ale Uniunii Europene, apare următorul paradox: societatea nu mai prețuiește cunoștințele acumulate de vârstnici, dar, în viitorul nu prea îndepărtat, categoria socială a vârstnicilor va influența tot mai puternic societatea, datorită ponderii crescute a acestei categorii sociale și a prezenței ridicate la vot a vârstnicilor, a persoanelor de 60 de ani și peste.

Așadar, stimați colegi din Parlament și din Guvern, vă propun să promovăm un cadru legislativ favorabil pentru întoarcerea și reintegrarea persoanelor vârstnice în câmpul muncii și folosirea experienței activității acestora ca o soluție la importul de forță de muncă din alte țări.

Vă mulțumesc.

Deputat Tamara Ciofu, Colegiul nr.6, Botoșani.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Mihai-Răzvan Sturzu - declarație politică: - cu privire la Legea referitoare la câinii comunitari;

O să-i rog pe următorii vorbitori să încerce să-și sintetizeze intervențiile. Mai avem câțiva și aș vrea să-i cuprindem pe toți.

Domnul deputat Mihai Sturzu. Tinerețea la microfon. Și-l rog pe domnul deputat Florin Pâslaru, același grup parlamentar...

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Mulțumesc foarte mult.

Bună dimineața!

Doamnelor și domnilor,

Dragi colegi parlamentari,

O lege foarte importantă pentru societatea românească a trecut de Parlament acum câteva zile, dar a fost contestată la Curtea Constituțională. Evident, este vorba despre Legea referitoare la câinii comunitari.

Aș vrea să detaliem aspecte importante ale acestei legi, astfel încât să fie limpede pentru fiecare parlamentar și, mai mult, pentru fiecare cetățean al României faptul că această lege este una justă și folositoare fiecărei comunități în parte.

Această lege prevede faptul că autoritățile locale pot duce la îndeplinire o nevoie socială clar ilustrată și de sondajele de opinie din ultima perioadă, și anume asigurarea unui climat sănătos și sigur pentru cetățenii aflați pe străzile marilor orașe prin strângerea în adăposturi a câinilor fără stăpân.

În faza următoare a acestui demers, fiecare cetățean iubitor de animale poate adopta gratuit un câine fără stăpân aflat în aceste adăposturi, un câine sterilizat, deparazitat și sănătos.

Personal, observând numărul foarte mare al iubitorilor de animale, care s-au manifestat public în ultima perioadă, sunt ferm convins că toți câinii aflați acum pe stradă fără stăpân își vor găsi o casă mulțumită acestei legi.

Eutanasierea acestor câini poate ieși din discuție dacă iubitorii de câini își susțin până la capăt declarațiile publice și își duc la bun final demersul public.

Menționez că există prevăzută în lege inclusiv posibilitatea adopției la distanță.

În concluzie, putem spune, pe bună dreptate, că această lege este legea adopției, și nu a eutanasierii.

Personal, am așteptări la fel de mari atât de la autoritățile locale, cât și de la iubitorii de câini, pentru ca, în cel mai scurt timp, străzile și parcurile să fie locuri sigure pentru cetățeni.

Mihai Sturzu, deputat, Colegiul nr.24 București.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Mihai-Răzvan Sturzu - declarație politică: - despre necesitatea asigurării unei dezbateri corecte asupra subiectului Roșia Montană;

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Mai am 30 de secunde. Mai am una.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Te-aș ruga să o depui în scris. O ai pe calculator, acolo. Atunci scurt, Mihai.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

E la fel de scurtă.

Dragi colegi,

Doamnelor și domnilor,

În această perioadă, suntem cu toții martorii unei dezbateri foarte importante asupra subiectului Roșia Montană. Această dezbatere penetrează toate mediile societății românești. Este un subiect de interes atât pentru factorii de decizie politici, cât și pentru fiecare cetățean al României.

Asistăm la expunerea a două puncte de vedere diametral opuse. Primul este strigat în Piața Universității, și anume: mediul este mai important decât locurile de muncă. Al doilea este cel susținut de cetățenii Roșiei Montane: locurile de muncă generate de proiectul minier sunt vitale pentru comunitate.

În esență, ambele puncte de vedere sunt corecte. Este însă rolul nostru ca politicieni, ca oameni de stat, să asigurăm o dezbatere corectă asupra acestui subiect, o dezbatere în care fiecare punct de vedere să fie ascultat, argumentat și bine cântărit.

Observ cu tristețe, însă, că pe măsură ce trece timpul, cele două puncte de vedere enumerate mai sus tind să se radicalizeze și pare din ce în ce mai greu să găsim un numitor comun al lor.

Salut inițiativa constituirii Comisiei speciale pentru Roșia Montană, deoarece astfel, în cel mai înalt for al democrației românești, Parlamentul României, avem șansa de a dezbate subiectul cu toate implicațiile sale. Democrația înseamnă dezbatere, deschidere către dialog și argumente.

Îi invit să-și spună cuvântul în cadrul acestei comisii pe toți cei care au un cuvânt de spus, militanți pentru mediu, mineri, experți în geologie, economiști, istorici, oameni politici.

În același timp, am așteptări mari de la această Comisie: la finalul lucrărilor sale trebuie ca fiecare parlamentar să aibă informațiile corecte și complete, pentru a fi în situația de a lua o decizie corectă și benefică pentru țară, pentru România, pentru locuitorii săi, o decizie care să aducă la un numitor comun, să împace diversele puncte de vedere pe acest subiect din societatea românească.

În final, reafirm susținerea mea totală pentru dezbatere și dialog. Rolul nostru de parlamentari este acela de a uni națiunea română pentru interesul țării, chiar dacă sunt momente în care alte interese tind să o dezbine.

Mulțumesc foarte mult, Mihai Sturzu, deputat PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulțumesc și eu.

Dacă o să vină toți cei invitați la comisia specială, n-o să-i fie ușor, dar, mă rog, o să vină.

La mulți ani pentru mâine, Mihai! Dai un pahar de șampanie.

 
Video in format Flash/IOS Florin-Costin Pâslaru - declarație politică intitulată: Redresarea învățământului universitar românesc;

Îl invit acum la telefon - Doamne, iartă-mă! - la microfon pe domnul deputat Florin Pâslaru și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Constantin Adăscăliței. O să vă rog să fiți scurt, ca să intre toată lumea.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Subiectul acestei declarații este "Redresarea învățământului universitar românesc".

Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi,

Potrivit unei analize a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, în 17 din cele 23 de universități din țară, taxele de studiu au crescut. Au existat discuții în acest sens datorită acestui lucru la nivelul structurilor de conducere în ultimul an universitar.

Studiul ANOSR arată că în 57% dintre universitățile analizate a crescut și regia de cămin. Trebuie precizat că subvenția cămine-cantine nu a mai crescut din 2007, neadaptându-se astfel la rata inflației. Împreună cu taxele de studii și celelalte costuri legate de facultate, au devenit insuportabile pentru o mare parte a familiilor din România și sunt cauza principală a abandonului școlar.

Alături de tot sistemul educațional, nici educația universitară nu trebuie neglijată, iar o atenție mai sporită asupra finanțării educației se resimte direct în buzunarele studenților.

Eforturile statului în investițiile din educație sunt necesare, evitând astfel scăderea calității învățământului, o reflectare asupra întregii societăți, de altfel, repercusiunile fiind atât pe termen scurt, legate de costuri, dar și de calitatea și relevanța studiilor pentru actualii studenți, cât și pe termen lung, legate de creșterea economică, echitate și chiar sănătate publică și participare la procesele democratice.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, mulțumesc și eu.

 
Video in format Flash/IOS Constantin Adăscăliței - declarație politică dedicată Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Constantin Adăscăliței, din partea aceluiași grup parlamentar și pe domnul deputat Cosmin Necula îl rog să se pregătească pentru a urma.

Te rog, domnule coleg, ai cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Adăscăliței:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarație politică cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Începând din anul 2001, prin înalta rezoluție a ONU, data de 1 octombrie a fost dedicată celebrării persoanelor vârstnice de pe întreg mapamondul.

La nivel mondial, o persoană din zece are peste 60 de ani, iar tendința este de mărire accelerată a acestui eșantion, în defavoarea, bineînțeles, a celorlalte categorii de vârstă. Se estimează că în 2050, la nivel mondial, una din cinci persoane va avea peste 60 ani, confruntând omenirea cu provocări de protecție socială specifice, prin care, bineînțeles, trebuie să se asigure calitatea vieții acestor persoane.

În țara noastră Institutul Național de Statistică raporta în 2012 5,48 milioane de pensionari, din care 4 milioane pensionate pentru limită de vârstă, cu o pensie medie de 773 lei/lună. Numărul de pensionari români este în scădere de la an la an (cu 100 000 persoane față de 2011, sau cu 188 000 față de 2010), iar drama României este valul de persoane vârstnice inactive și amintesc aici de cei circa 2 milioane de persoane în următorii 5 ani care vor ajunge la vârsta pensionarii, dar nu vor beneficia de niciun fel de prestații sociale.

Pe termen lung se prefigurează o accentuare a acestei probleme în cazul persoanelor care după 1989 nu au mai avut loc de muncă sau au lucrat "la negru", neplătind contribuții la fondul CASS și, prin urmare, nu vor avea dreptul la pensie de stat.

Trebuie conturată din timp o strategie prin care România să gestioneze această situație, pentru că, altfel, ne vom confrunta cu adevărate crize sociale și umanitare.

Astăzi îi celebrăm pe cei vârstnici de lângă noi, pe care îi respectăm și îi prețuim. Și chiar dacă oamenii sunt valoroși, indiferent de vârstă, vă amintesc cunoscutul proverb românesc "cine n-are bătrâni să-și cumpere!" Dacă ei au pus deja umărul la făurirea națiunii, așa cum este astăzi și ne-au împărtășit din experiența lor, consider că noi, cei în putere, suntem datori să îi răsplătim cum se cuvine.

Semnalul de alarmă tras de acest mesaj al meu este, până la urmă, de natură demografică, iar o cauză majoră a acestui viitor întunecat este sporul de natalitate negativ care se arată în România ultimilor ani. Fără măsuri urgente, România va deveni o țară cu populație puțină și îmbătrânită. Guvernele crizei care au sărăcit pe români au descurajat femeia din România să mai facă copii, atentând în mod direct la viitorul acestei națiuni. Din acest motiv, guvernul României va trebui să sprijine constant tinerele mame și tânăra familie. Specialiștii arată ca abia la raportul de 2,1 copii/femeie putem vorbi de un echilibru al sporului natural, însă de dorit ar fi chiar și depășirea acestui raport.

Închei această declarație cu următoarea concluzie: să îi iubim pe bătrânii care încă sunt lângă noi pentru că vom ajunge oricum în locul lor, iar dacă vrem un viitor mai bun, trebuie să creăm de pe-acum condiții pentru generațiile care vor urma.

Vă mulțumesc. Deputat Constantin Adăscăliței, PSD - Iași.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Cosmin Necula - declarație politică: Discriminări dincolo de cetățenia europeană;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cosmin Necula, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și se pregătește ultimul vorbitor, domnul deputat Iacoban Sorin.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cosmin Necula:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează: "Discriminări dincolo de cetățenia europeană".

Nu putem asista pasivi la momentele în care unul dintre liderii democrației europene promovează discriminarea și ridică la nivel de politică de stat segregația rasială.

Este trist când unul dintre partenerii tradiționali ai României proferează injurii la adresa egalității sociale și permite liderilor săi temporari să îngăduie un comportament discriminatoriu față de oameni.

Nu ai voie să vii în fața lumii să spui despre o minoritate că are "vocația de a fi trimisă înapoi în țara de origine". Este inadmisibil să fii reprezentantul unei țări care de sute de ani trăiește și apreciază egalitatea și să consideri ca singură soluție în cazul unei minorități expulzarea.

Declarațiile dumneavoastră, domnilor care temporar reprezentați una din cele mai prestigioase țări ale lumii, vă trimit într-o negură istorică pe care noi aici, în această țară o repudiem.

Țin să vă reamintesc că discutați de cetățeni europeni, țin să vă reamintesc că sunteți semnatari ai Cartei Europene a Drepturilor Omului și nu este justificat nici un comportament discriminatoriu la adresa unor oameni. Dacă rațiunile electorale au întunecat agenda discursului dumneavoastră, doresc să vă aduc aminte că nu este just și nu este în conformitate cu legislația europeană să considerați ca sursă de infracționalitate o minoritate, indiferent că este romă, română bulgară și mai mult decât atât, să aveți ca singură soluție, respectiv expulzarea unor cetățeni.

Putem înțelege că poate muncitorii români și bulgari vor aduce șomaj în rândurile francezilor, putem accepta respingerea din cercurile politice pe criterii discriminatorii, ce sunt dincolo de reglementările legislative, dar nu putem accepta, noi, cetățenii români, felul în care vă exprimați cu privire la o minoritate, cu privire la niște cetățeni europeni.

Sunteți cel mai puțin european personaj pe care l-am întâlnit în această comunitate europeană, domnule Manuel Valls, și sper ca opiniile dumneavoastră să nu reprezinte poziția Franței cu privire la o minoritate.

Țin să vă reamintesc că acceptați fără probleme medici români care pot fi și rromi, kinetoterapeuți români care pot fi și rromi, fizicieni români care pot fi rromi și singura lor calitate este că sunt cetățeni europeni și sunt bine pregătiți de acest stat din care facem parte.

Îmi doresc să faceți parte și dumneavoastră, domnule Manuel Valls, dintr-o mică comunitate și poate atunci veți înțelege prin ce trec aceștia în momentul în care reprezentanții unei țări îi consideră sursă de infracționalitate care trebuie expulzată.

Vă spun aceste lucruri, domnule Manuel Valls, în calitate de reprezentant al statului român, în calitate de reprezentant a 60 000 de cetățeni, dintre care unii sunt rromi și pe care niciodată nu am să-i desconsider și am să-i consider egalii mei, frații mei și am să încerc să mă bucur alături de ei de libertatea conferită de Uniunea Europeană care are ca fondator și Franța.

Nici până în acest moment nu ați retras declarațiile ce desconsideră o minoritate, nici până în momentul de față nu ați găsit o justificare elegantă pentru respingerea României din grupul Shengen și cred că, indiferent de atitudinea dumneavoastră, Franța are datoria de onoare de a respecta tradiția europeană și de a se disocia de dumneavoastră și a le spune tuturor că orice minoritate are dreptul de a trăi liber și neîngrădit în spațiul european, indiferent că pașapoartele lor poartă însemnele statului român sau bulgar.

Oare câți soldați români trebuie să mai moară pe fronturi străine, oare câți medici români trebuie să mai exportăm, oare câți români trebuie să construiască blocuri pentru ca Europa să ne considere pe toți egali și să nu accepte declarații care, pentru procente electorale care discriminează oameni și provoacă suferințe, aduc aminte de momente istorice crunte.

Vă mulțumesc mult. Cosmin Necula, deputat de Bacău.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Sorin-Avram Iacoban - declarație politică: Halatul de medic dispare, prioritate are halatul de contabil;

Ultimul vorbitor, domnul deputat Sorin Iacoban, pe care îl rog să fie, să se încadreze în limita regulamentară.

Te rog, Sorine, ai cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulțumesc, domnule președinte, pentru înțelegere.

Declarația mea de astăzi se cheamă: "Halatul de medic dispare, prioritate are halatul de contabil".

Dragi colegi,

Era imposibil să trec cu vederea unul din ultimele câștiguri ale reformei în sănătate, și anume închiderea Institutului "Cantacuzino" - Filiala Iași.

Suntem o țară în care guvernarea Băsescu-Boc ne-a obișnuit cu oprirea activității unor instituții medicale strategice, cu ,,închiderile’’ salvatoare văzute de unii și alții ca fiind o soluție pentru vistieria ciuruită de către guvernările portocalii.

Sănătatea nu a fost niciodată un domeniu privilegiat, fiind măcinată mai mult de probleme birocratice generate de cei care s-au succedat la conducerea ministerului, ce-i adevărat, în ,,costume Armani", dar care probabil nu au pus mâna niciodată pe un halat de medic. Ei... și asta nu ar fi fost o problemă, dacă totuși în fruntea ministerului nu s-ar fi instaurat dictatura cifrelor.

Am tot asistat la încercări repetate de a opri producția Institutului "Cantacuzino" din Iași, la încercări repetate de a submina activitatea Institutului de Boli Cardiovasculare de la Târgu Mureș și la încercări, de data aceasta, concretizate de a închide unități spitalicești, de a reduce numărul de paturi din unitățile medicale, tot venind cu explicații că populația României nu este atât de bolnavă pe cât se pretinde.

Rezultatele acestei politici cu iz de genocid sunt următoarele: locul I în lume la mortalitate infantilă, locul I în Europa la bolnavi cu virusul hepatic B și C, locul I în Europa la bolnavi de tuberculoză, locul I în Europa la incidența bolilor cardiovasculare și evident ultimul loc în Europa la prevenirea gripei.

După cum vedeți, domnule ministru Nicolăescu, consecințele acestei politici dușmănoase împotriva sănătății sunt îngrijorătoare și aduc atingere siguranței naționale. În zilele acestea se pare că ați mai țintit un dușman. Institutul "Cantacuzino" - Filiala Iași, singurul producător din țară a imunomodulatorului Polidin, care, printre altele, este chiar și unic în Europa prin tulpinile folosite în producție, prin modul de prelucrare și modul de temporizare a acestuia.

Știați, domnule ministru, că peste un 1.000.000 de persoane sunt salvate anual datorită dozelor de vaccin tetanic adsorbit care sunt produse de Institutul "Cantacuzino" - Filiala Iași? Știați că aceste produse medicale plus imunomodulatorul Orostim folosesc rețete unice în Europa, bineînțeles, patentate pe Institutul "Cantacuzino" București, dar care sunt creația exclusivă a echipei de cercetători de la Iași?

Mai cunoașteți faptul, domnule ministru, că aceste produse au, comparativ cu cele similare din Uniunea Europeană, cele mai puține reacții adverse înregistrate la pacienți? Ați avut curiozitatea vreodată să citiți o listă de prețuri de livrare a Institutului de la Iași cu privire la produsele unice în Europa despre care v-am vorbit? Dacă timpul dumneavoastră prețios nu v-a permis să vă uitați pe o estimare de costuri de producție, avem amabilitatea să vă informăm noi cu privire la unele prețuri de livrare ca să înțelegeți și dumneavoastră, ce-i drept, în ceasul al 12-lea, de ce nu este nevoie să importăm vaccinuri la un preț de 10 ori mai mare.

Domnule ministru, o fiolă de vaccin tetanic adsorbit care poate salva o viață de om, are un preț de livrare de 3,96 de lei, dumneavoastră îl importați la 43 de lei; o fiolă de Bronhodin nediluat 2,8 lei, o fiolă Bronhodin diluat 1/100 este de 2,4 lei și așa mai departe.

De asemenea, opinii avizate din domeniu au declarat că: ,,este adevărat că Institutul de la Iași are un personal super calificat...’’. În această situație, în care s-a recunoscut public competența personalului de la Iași, vă puteți lipsi de munca acestor cercetători, muncă concretizată prin nașterea unor produse unice în Europa?

Aveți idee, pentru că vă pricepeți la cifre, cam cât a cheltuit statul român pentru pregătirea acestor specialiști, pentru specializarea și respecializarea lor, pentru formarea inițială și formarea continuă a acestora?

Dumneavoastră spuneți că Agenția Națională a Medicamentului nu mai acceptă tehnologiile Institutului de la Iași care, în realitate, nu sunt atât de incompatibile cu noile standarde, atâta vreme cât în 2011 au fost produse la Iași peste un 1.300.000 de doze de vaccin tetanic adsorbit.

Nu negăm faptul că ariile de producție ar trebui retehnologizate, conform ultimelor standarde, însă retehnologizarea nu înseamnă închiderea unității, domnule ministru.

Vă puteți permite în situația dezastruoasă în care ne-au adus guvernările băsiste în ceea ce privește sănătatea populației, să pierdem niște oameni pe care dumneavoastră i-ați analizat a fi supercalificați? Dumneavoastră chiar nu doriți să oprim exodul specialiștilor români în străinătate?

Considerăm că prin închiderea Institutului "Cantacuzino"-Filiala Iași se aduce o gravă atingere siguranței naționale. Știți foarte bine că pentru retehnologizarea celor două arii de producție, una pentru imunomodulatori și cealaltă pentru vaccin tetanic este nevoie doar de infima sumă de 10.000.000 de euro?

Domnule Nicolăescu, aveți bărbăția și nu vă mai ascundeți în spatele paravanului dumneavoastră preferat, Agenția Națională a Medicamentului. Cu siguranță că aveți în proprietate un automobil căruia îi faceți revizia în fiecare an pentru a putea funcționa conform standardului din fabricație. Exact același lucru puteți să-l faceți și cu Institutul "Cantacuzino" - Filiala Iași, nu oprirea activității, ci retehnologizarea liniei de producție.

Și dacă, totuși, anumite interese vă împing spre soluția cea mai neinspirată, adică închiderea institutului, ați putea să ne precizați cam când ar putea reveni pe piață vaccinurile produse până acum la Filiala Iași a Institutului "Cantacuzino"?

Vă întrebăm pentru că avem dovada că nici dumneavoastră nu știți exact acest lucru, deși nu este un subiect oarecare, ci un subiect de importanță națională și afirmăm aceasta, deoarece am analizat două dintre declarațiile pe care le-ați făcut în legătură cu acest subiect.

Dragi colegi,

Este mai mult decât evident că lipsa de strategie în domeniul sănătății a guvernelor anterioare băsiste a îmbolnăvit populația României. Unități medicale de elită cu personal supercalificat au fost desființate pentru motive legate nu de actul medical, în sine, ci de probleme financiare. Însă, ceea ce contează, în speță, este faptul că o investiție de 10.000.000 de euro ar rezolva problema Filialei Iași a Institutului "Cantacuzino".

Aici nu este vorba de alocare de fonduri pentru terenuri sportive în pantă, pentru săli de sport în cătune de munte, pentru patinoare la preț de patru ori mai mare decât în țara vecină, pentru parcuri în mediul rural, în apropierea balastierelor sau în zone inundabile, pentru stații de epurare în localități unde nu există canalizare și alte asemenea cu care am fost obișnuiți în ultimii ani de trista guvernare portocalie.

Aici este vorba despre sănătatea poporului român, despre ani de cercetări care au condus la obținerea unor produse medicale unice în Europa și de foarte mult bun simț. Filiala Iași a Institutului "Cantacuzino" trebuie să continue să salveze vieți, așa cum o face de peste 50 de ani, fapt pentru care, dragi colegi, vă cer sprijinul.

Vă mulțumesc. Sorin Iacoban, deputat de Iași, Colegiul 10.

Vă mulțumesc încă o dată, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumim și noi.

Iată, stimați colegi, o declarație din partea unui reprezentant al puterii foarte bine documentată.

Sper ca domnul ministru să primească această declarație și să ia act de informațiile transmise, domnule deputat.

Stimați colegi,

Aici se încheie lista celor care și-au exprimat dorința de a se pronunța de la microfonul Camerei prin declarație politică.

Avem însă și o listă lungă de colegi care n-au înfruntat vremea și au preferat să depună în scris declarațiile politice. Dați-mi voie să-i nominalizez pe aceștia.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputați: Popeangă Vasile, Nistor Laurențiu, Mocanu Vasile, Rățoi Neculai, Enache Marian, Călin Ion, Nica Ciprian, Dumitrache Ileana, Niță Emil, Dolineaschi Andrei, Ștefănescu Cătălina, Weber Mihai, Covaci Dorel, Iane Ovidiu, Ciofu Tamara, Cosma Vlad, Vulpescu Ionuț, Pâslaru Florin, Chiriță Dumitru, Mocioalcă Ion, Ghiveciu Marian, Melinte Ion, Tudorache Dan, Iriza Scarlat, Intotero Natalia, Munteanu Ioan, Marian Neacșu, Zaharcu Neviser, Tiuch Cătălin, Dobre Titus Mircea, Tîlvăr Angel, Traicu Rodin, Cristea Aurelia, Diaconu Bogdan, Manuela Mitrea, Alin Petrache, Nicolae Vasilescu și Florin Buicu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal următorii deputați: Sorin Teju, Anton Doboș, care a și citit, de altfel, Carmen Hărău, Daniel Iane, Dan Bordeianu, Titi Holban, Erland Cocei, Alexe Florin, Cupșa Ioan, Raluca Ispir, Raluca Surdu, Thuma Hubert, Ștefan Băișanu, Mihai Donțu, Gheorghe Dragomir, Mihai Lupu, Radu Zlati și Cristian Buican.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputați: Mircea Lubanovici, Balan Ioan, Geantă Daniel, Turcan Raluca, Ardeleanu Sanda, Popoviciu Alin, Sămărtinean Cornel, Gudu Vasile, Secară Florin, Mircea Man, Gheorghe Florin, Laza Liviu, George Ionescu, Claudia Boghicevici, Iulian Vladu, Andreea Paul, Ioan Oltean.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputați: Diniță Ion, Constantin Avram, Andrei Tănăsescu și Bogdan Ciucă.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, domnii deputați: Miron Smarandache și Liliana Mincă.

Iar din partea grupului de parlamentari fără apartenență la un grup parlamentar, deputații: Clement Negruț și Ioan Dumitru.

Stimați colegi,

Avem o zi extrem de prielnică, 21 de deputați ai puterii au prezentat astăzi declarația de la microfonul Camerei, în timp ce opoziția a avut doar 6 deputați la microfonul Camerei.

În ce privește depunerile în scris, puterea a fost astăzi iar la înălțime, 62 de declarații politice ale puterii s-au depus la secretariat, iar opoziția 22.

Înainte de a închide ședința, dați-mi voie să-i urez distinsului nostru coleg și secretar al Camerei, Mircovici, "La mulți ani," astăzi când e ziua domniei sale. Să-i dea Dumnezeu sănătate, putere de muncă și mulți, mulți, mulți ani! (Aplauze)

Stimați colegi,

Dați-mi voie să închid ședința consacrată astăzi declarațiilor politice, să le mulțumesc celor care au înfruntat vremea pentru a fi prezenți aici de la prima oră, să vă doresc tuturor o zi frumoasă în continuare. Ne revedem în câteva minute pentru ședința consacrată dezbaterii punctelor înscrise pe ordinea de zi.

Să auzim numai și numai de bine, Doamne ajută!

 
     

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
    Adrian Gurzău - declarație politică: - despre deficitul bugetar și impactul acestuia asupra programelor de dezvoltare economică;

Domnul Adrian Gurzău:

Conform datelor Ministerului de Finanțe, deficitul bugetar a urcat după primele opt luni din an la 1,27% din PIB, respectiv 8 mld. lei, după ce în perioada mai-iulie a oscilat în jurul a 1% din PIB. Toate acestea în condițiile în care evoluția veniturilor nu a ținut pasul cu avansul cheltuielilor. În luna iulie am avut buget excedentar, dar în luna august s-a înregistrat un declin de 1,7% față de aceeași lună din 2012. Asta în timp ce cheltuielile au urcat cu 10% față de aceeași perioadă de timp. S-a produs mai puțin cu 1,7%, dar s-a cheltuit mai mult cu 10%. Cu scăderi considerabile la încasările din taxele și impozitele exagerat de diversificate și de mărite, crește riscul ratării țintei anuale de deficit. Asta înseamnă că vom asista din nou la tăieri de investiții - doar la aceasta și la inventat noi biruri se pricepe foarte bine teleguvernarea -, cu impact nefavorabil asupra creșterii economice. Reamintesc faptul că ținta de deficit bugetar pentru acest an este de 2,1% din PIB.

Avertizez asupra faptului că, la un deficit de aproape 1,3% după 8 luni, teleguvernarea va tăia din programele de dezvoltare, din investiții și va încerca să colecteze taxe și impozite din buzunarele românilor, din orice poziție, ca să zic așa, exact cum trăgeau teroriștii lui Ion Iliescu în populația civilă în decembrie 1989. Deja văd că vor să transforme chiar și noul Cod rutier în instrument de colectare la buget. Pentru a-și satisface "sponsorii", guvernarea Uniunii Social-Liberale va "mima" că dă ajutoare sociale, va mima grija față de populație prin soluții total aiurea, precum acea scădere la TVA-ul pentru pâine, dublată de creșterea și diversificarea taxelor și impozitelor. Dar cum nici aceste artificii disperate nu dau roadele scontate - doar o economie sănătoasă se face luând măsuri sănătoase -, prevăd că vin vremuri grele inclusiv pentru sponsorii USL, care vor începe să se mănânce între ei. Acesta va fi adevăratul motiv al divorțului dintre PNL și PSD.

Cum să aducă cei din grupul infracțional, organizat impropriu, numit majoritate parlamentară, venituri suplimentare la buget culegând ceea ce au semănat, adică praful de pe tobă? Dacă ei își închipuie că mărind taxele și inventând altele noi încasează mai mult, greșesc. Mai ales că adevărata și împovărătoarea evaziune fiscală este la "sponsorii" lor, nu la cetățeanul de rând.

Taxele mărite și impozitele diversificate nu au reușit niciodată să aducă mai mulți bani la buget. Tot ceea ce au reușit, peste tot în lume, a fost să sugrume activitatea economică și să pună pe fugă investitorii. Este o lecție pe care stânga nu vrea să o învețe, o lecție de care afaceriștii de cumetrie din PSD și PNL, partide eminamente clientelare, nu au auzit niciodată.

    Adrian Gurzău - declarație politică: - despre nivelul de trai și comportamentul financiar al populației;

Domnul Adrian Gurzău:

Realitatea dură, cea de zi cu zi, este că "patru din 10 români trăiesc la limita strictului necesar". Jurnaliștii de la "Adevărul" demonstrează faptul că românii își acoperă cu greu cheltuielile prin ceea ce mai binevoiește statul lui Victor-Viorel Ponta să le mai lase din venituri. Colegii lor de la "Capital" sunt mai duri în exprimare: "peste 80% din populația României trăiește de pe o zi pe alta". Acum Ponta sper că este fericit.

Cert este faptul că salariile nu mai ajung pentru acoperirea cheltuielilor. Asta pentru cei care mai au un salariu, deoarece milionul de locuri de muncă promis de către Uniunea Social-Liberală în campania electorală, s-a soldat cu o creștere semnificativă de români puși pe drumuri prin privatizări ratate (CFR Marfă, Otchim, Poșta Română, Mechel), insolvențe dubioase (Hidroelectrica), renunțarea la investiții ș.a.m.d. Toată teleguvernarea lui Victor-Viorel Ponta se reduce în a pritoci noaptea, pe furiș, noi taxe și impozite. În fond, România este din nou în coada clasamentului competitivității economiilor din statele membre ale Uniunii Europene. Legislația care se modifică des, birocrația, corupția generalizată și infrastructura deficitară afectează performanțele companiilor din România, susține Comisia Europeană în ultimul său raport privind competitivitatea.
(Sursa: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/industrial-competitiveness/monitoring-member-states/index_en.htm)

Așa am ajuns în situația ca 80% dintre români să afirme că nu reușesc să-și acopere permanent cheltuielile lunare din salariu și mai puțin de jumătate dintre ei spun că reușesc să-și încadreze consumul în salariu. Cu alte cuvinte românii muncesc doar ca să întrețină companiile de gaz, apă, electricitate și salubritate din România.

Un studiu realizat de Compania Novel Research arată că mai mult de 7% dintre români afirmă că nu reușesc niciodată să se încadreze în veniturile lunare din salarii, 15% obțin rar această performanță, iar numai 34% au luni în care le ajung banii din salariu, dar și multe luni în care nu sunt suficiente aceste venituri. Aproape 30% dintre români cheltuiesc rar mai mult decât câștigul lunar din salarii, iar aproape 15% susțin că se încadrează întotdeauna în veniturile lunare. Studiul mai relevă că 7 din 10 români resimt datoriile ca pe un disconfort psihic, dar peste două treimi dintre cei chestionați spun că gradul personal de îndatorare nu reprezintă un motiv de îngrijorare, aceștia fiind convinși că vor găsi cea mai bună soluție pentru a-și reechilibra bugetul.

Pentru majoritatea covârșitoare a gospodăriilor din România, veniturile lunare sunt suficiente pentru un trai mediocru, în cel mai bun caz. Aproape 14% dintre români nu-și acoperă nici măcar cheltuielile de supraviețuire, în timp ce alții reușesc ca dintr-un salariu lunar să-și achite doar cheltuielile strict necesare. Numărul familiilor care trăiesc la limita sărăciei a crescut cu trei puncte față de 2011, în timp ce procentul din populație care reușește să-și cumpere toate cele necesare fără sacrificii a scăzut la jumătate, până la doar 2,7% - relevă un studiu comandat de Compania Provident, specializată în credite de consum cu valoare mică.

Acoperirea cheltuielilor de subzistență este imposibilă pentru 13,8% din români și constituie o mare dificultate pentru alți 29%, iar încadrarea în banii de salariu este un sport extrem pentru jumătate din populație. Viața în România este prea scumpă, sau veniturile românilor sunt prea mici? Răspunsul este afirmativ la ambele variante pentru mai mult de 42% din români, reiese dintr-un studiu care analizează nivelul de trai și comportamentul financiar al populației, realizat la inițiativa Provident Financial de către Compania de cercetare Novel Research.

    Adrian-Alin Petrache - declarație politică intitulată: Nevoia programării strategice a sportului românesc;

Domnul Adrian-Alin Petrache:

"Nevoia programării strategice a sportului românesc"

Educația fizică și sportul sunt factori de consolidare a rezistenței fiecărui individ față de problemele vieții moderne, reprezentând în același timp un stimul pentru activitățile din timpul liber. Creșterea populației care practică sportul poate aduce beneficii sociale generale, prin diminuarea cheltuielilor cu serviciile medicale și creșterea productivității generale.

În anul 2003, Organizația Mondială a Sănătății a publicat un document intitulat: "Health and development through physical and sport", în care se menționează faptul că fiecare dolar investit în activitatea fizică determină o economisire de 3,2 dolari în sistemul medical. Același document susține faptul că practicarea unei activități sportive timp de 30 minute la adulți și 60 de minute la copii, reduce semnificativ riscurile de accidentare, riscurile de apariție a bolilor cardiovasculare, a accidentelor cerebrale, obezității și chiar a unor forme de cancer. Având în vedere aceste realități, domeniul educației fizice și sportului trebuie să își asume, cu mai multă vigoare, rolul de promotor al stării de sănătate prin crearea unor linii clare pentru parcursul acestui domeniu de activitate.

De-a lungul timpului, în România au fost formulate o serie de măsuri cu privire la promovarea activității sportive, dar multe dintre acestea nu au fost implementate, rămânând doar la nivel de intenție.

În ceea ce privește dezvoltarea strategică a sportului, în acest moment nu există o strategie unitară la nivel național, iar din acest motiv mă adresez tuturor factorilor decidenți la nivel guvernamental, precum și federațiilor sportive, în vederea stabilirii unor obiective clare, realizabile pentru sportul de performanță, sportul de masă și sportul de tineret. Consider că afirmarea programatică a liniilor de acțiune nu este suficientă, fiind necesare cadrul normativ și resurse pentru îmbunătățirea situației sportului românesc.

Este imperios necesară existența unei strategii care să ofere detalii specifice cu privire la parcursul sportului atât pentru următorul ciclu olimpic, cât și pentru următoarele evenimente sportive.

În această situație, fac apel către toate autoritățile care au puterea să contribuie la trasarea unor linii clare, concrete, realizabile pentru parcursul sportului românesc, să-și unească resursele și cunoștințele în sensul elaborării unei strategii pentru domeniul sportului și să asigure condițiile necesare pentru implementarea acesteia.

Obținerea de performanțe sportive care să aibă ca rezultat atragerea unui număr tot mai mare de persoane către practicarea sportului va aduce cu siguranță avantaje în ceea ce privește starea de sănătate a populației, dar și în ceea ce privește economia și societatea, în general.

    Alin Augustin Florin Popoviciu - declarație politică: Județul Timiș, condus de Primăria Caransebeș;

Domnul Alin Augustin Florin Popoviciu:

"Județul Timiș, condus de Primăria Caransebeș"

Locomotiva de la Jimbolia este o locomotivă de patrimoniu, care a fost adusă în anul 2011 la Jimbolia, fiind un obiect de mare valoare culturală. Este de producție germană și a fost construită în 1943. A fost folosită în cel de-al Doilea Război Mondial. Locomotiva a fost mutată în ziua de 21 septembrie 2013 din Jimbolia în Caransebeș, fără știrea primarului primei localități, în care se afla de aproape trei ani. În urma acestui demers, Primăria Jimbolia a făcut solicitări la Ministerul Transporturilor pentru a cere explicații în legătură cu mutatul locomotivei, după ce în urmă cu două săptămâni a primit vestea acestei inițiativei. Niciun răspuns nu a venit, însă, în scris.

Edilul acuză Primăria Caransebeș de abuz și promite plângere penală împotriva Regionalei CFR Timișoara. De cealaltă parte, cei acuzați spun că transportul a fost făcut perfect legal, potrivit deciziei Ministerului Transporturilor, și pot demonstrat asta cu acte.

Bătrâna locomotivă a fost efectiv furată, pentru că nu a existat o aprobare de la Compania CFR, proprietara trenului, nici de la Direcția de Monumente, având în vedere că trenul este clasat ca monument istoric.Totul s-a decis la nivel politic. A existat o semnătură a ministrului secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Cristian Ghibu, care a făcut pe plac primarului liberal de la Caransebeș, Marcel Vela.

Printr-un simplu act, o apostilă, nici măcar o decizie a Consiliului de Administrație de la CFR Infrastructură, această locomotivă a fost luată cu japca și mutată în altă parte. De ce? Pentru că un primar din Caransebeș a considerat el că stă mai bine la el acolo. Marcel Vela, primarul Caransebeșului, spune că măsura a fost perfect legală, iar motivul transportului a fost recondiționarea locomotivei ce va face parte dintr-un muzeu al căilor ferate."A fost ideea Asociației Ceferiștilor Bănățeni, care a solicitat primăriei susținerea pentru a-și amenaja un spațiu expozițional pe care îl susținem. Nu este vorba de niciun abuz, de niciun furt, nu a luat-o Primăria Caransebeș în patrimoniul domeniului public al municipiului Caransebeș, ci este în continuare în proprietatea Căilor Ferate Române".

Primarul Marcel Vela susține că deține dovezi care să arate că demersul mutării locomotivei din Jimbolia a fost legal, iar obiectivul principal este restaurarea acestui obiect de patrimoniu.

Reamintesc domnului primar Vela că locomotiva cu abur de la Muzeul CFR din Jimbolia are o valoare de patrimoniu inestimabilă și că după mai multe demersuri pe la Ministerul Transporturilor și Ministerul Culturii s-a reușit, pe timpul guvernării PDL, în 2011, relocarea până în anul 2016 a acestei locomotive de la Deva, la Jimbolia. Mai mult, conform declarațiilor primarului Darius Postelnicu, Primăria Jimbolia a investit, din 2011 și până acum, sume mari de bani pentru recondiționarea locomotivei. Ciudat mi se pare și faptul că pentru mutarea acestei locomotive și-a dat avizul un secretar de stat și atât. Nu și-a dat avizul Ministerul Culturii și nu există un proces-verbal de predare-primire a acestei locomotive.

Sunt indignat de faptul că autoritățile locale ale județului Timiș, primarul Nicolae Robu, Titu Bojin, președintele PSD Timiș, prefectul Eugen Dogariu și mai mulți parlamentari USL, nu au avut curajul să intervină împotriva solicitării domnului primar Marcel Vela. Nu știam că județul nostru poate fi condus din Caraș-Severin. Tocmai de aceea le sugerez autorităților publice locale din Timiș, primarului Nicolae Robu, șefului Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, și prefectului Eugen Dogariu, să își caute alte locuri de muncă, conform competenței lor profesionale, asta pentru că mutarea locomotivei este o dovadă a incompetenței lor, ca de exemplu: primarul Nicolae Robu la Facebook, și așa este pasionat de site, prefectul Dogariu consilier al premierului Victor Ponta, iar pentru Titu Bojin e mai greu de găsit un loc de muncă, căci oricum nu știe să facă nimic.

    Maria-Andreea Paul - declarație politică: - Forfetarul Grapini, călăul firmelor cu profituri mici;

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Forfetarul Grapini, călăul firmelor cu profituri mici"

În 2009 s-a introdus pentru prima dată impozitul forfetar. Momentele excepționale cereau măsuri excepționale. Doamna Grapini, vicepreședintele PC, considera forfetarul drept "perna pusă pe fața IMM-urilor". Astăzi, ministrul Grapini susține cu tărie reintroducerea impozitului forfetar pentru hoteluri, pensiuni, restaurante, spălătorii sau service-uri auto. Nu degeaba Guvernul Ponta este Guvernul de impozite și impostură. Incompetent, Guvernul Ponta sugrumă mediul de afaceri, iar economia bate pasul pe loc.

Soluția PDL:

PDL nu susține introducerea unui nou impozit și propune relaxare fiscală pentru relansarea economiei românești și crearea de locuri de muncă. Firmele nu trebuie să fie împovărate cu taxe suplimentare, ci încurajate cu facilități fiscale. PDL susține cu tărie dezvoltarea clasei de mijloc și a IMM-urilor, introducerea opțională a impozitului pentru microîntreprinderi de 1,5% și tot opțional TVA-ul la încasare, reducerea cotei unice la 12%, reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, creșterea salariului minim la 1.000 de lei și scutirea de la impozit a profitului reinvestit.

Cine va trebui să plătească noul impozit forfetar? Toți contribuabilii care vor îndeplini cumulativ următoarele condiții:

  • sunt persoane juridice române care desfășoară activități principale în domeniile serviciilor de cazare și alimentație publică: hoteluri, pensiuni, restaurante, baruri, cafenele (coduri CAEN: 5510, 5520, 5530, 5590, 5610, 5621, 5629 și 5630) și în domeniul întreținerii și reparării autovehiculelor (cod CAEN: 4520);
  • au realizat o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate;
  • ponderea veniturilor obținute în anul precedent din desfășurarea activităților cu codurile CAEN vizate în total venituri este de peste 70%;
  • au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250;
  • nu se află în dizolvare.

Cum se va calcula impozitul forfetar?

Impozitul forfetar anual va fi calculat pe baza unor formule stabilite distinct pentru fiecare domeniu vizat în parte. De exemplu, la restaurante se va ține cont în calculul impozitului forfetar anual de valoarea impozitului standard, de localizare, de suprafața utilă a unității, de un coeficient de sezonalitate și de un coeficient de ajustare pentru spațiu tehnic, în timp ce la hoteluri se va ține cont de valoarea impozitului standard (calculată în funcție de zonă și de clasificarea hotelului) și de numărul de locuri de cazare.

Care sunt marile probleme create de impozitul forfetar?

În primul rând, și cel mai important, impozitul forfetar îi dezavantajează pe întreprinzătorii mici și îi favorizează pe cei mari. Să luăm un exemplu concret. Conform formulei de calcul a noului impozit forfetar, un vânzător ambulant de înghețată cu o suprafață sub 30 mp (adică i se aplică cea mai mică variabilă de suprafață) și localizat în cea mai proastă zonă a Bucureștiului, zona D, va avea de plătit la finalul anului un impozit forfetar de aproximativ 2.000 euro, iar cel mai luxos restaurant cu o suprafață de peste 300 mp (adică i se aplică cea mai mare variabilă de suprafață) și localizat în cea mai bună zonă a Bucureștiului, zona A, va avea de plătit aproximativ 5.000 euro impozit pe an. Cu alte cuvinte, unitățile mici din domeniul alimentației publice, care fac un profit nesemnificativ, vor plăti un impozit anual la aproape jumătate din impozitul plătit de cele mai rentabile restaurante de lux din centrul capitalei.

În al doilea rând, există o mulțime de probleme privind criteriile de calcul. De exemplu, ce rost are introducerea criteriului de zonă în cazul unei firme de catering, care poate livra mâncare oriunde în oraș? Sau, cum se poate aplica în cazul hotelurilor un impozit forfetar, în funcție de numărul de locuri de cazare, fără să se țină cont de gradul de ocupare sau de sezonalitate?

În al treilea rând, acest nou impozit va fi foarte complicat de calculat și colectat, ceea ce va presupune costuri suplimentare pentru firme, pentru ținerea corectă a contabilității. Mă refer aici, în special, la firmele care au mai multe domenii de activitate pe aceeași societate, unele supuse impozitului forfetar și altele nu.

Care vor fi efectele introducerii impozitului forfetar?

Impozitul forfetar pe care Guvernul intenționează să îl introducă din 2014 are ca scop limitarea evaziunii fiscale și majorarea încasărilor la bugetul de stat. Aceasta doar în teorie, pentru că în practică, noul impozit, va avea mai degrabă efecte negative. Multe firme mici vor ieși de pe piață, iar cele care vor rămâne vor fi nevoite să crească prețurile.

Primul efect negativ produs de acest nou impozit va fi pierderea locurilor de muncă. Acest lucru se va întâmpla deoarece multe întreprinderi mici și mijlocii ce activează în domeniile vizate nu vor putea să țină pasul cu acest impozit și vor dispărea de pe piață, înmulțind astfel numărul șomerilor. Deci creșterea veniturilor bugetare cu 11,3 mil. lei din impozitul forfetar estimată de Guvern pentru anul 2014 ar putea fi mult mai mică sau chiar s-ar putea transforma în scădere din cauza pierderii locurilor de muncă.

Al doilea efect negativ va fi creșterea prețurilor. Întreprinderile mici și mijlocii ce activează în domeniile vizate, care vor rămâne pe piață, vor fi nevoite să introducă impozitul în prețurile lor de vânzare.

    Maria-Andreea Paul - declarație politică: - Durerea nu trece dacă taci. La adăpostul pentru femeile agresate fizic din Satu Mare sunt doar trei locuri;

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Durerea nu trece dacă taci. La adăpostul pentru femeile agresate fizic din Satu Mare sunt doar trei locuri."

Durerea loviturii. Durerea umilinței. Durerea iubirii și încrederii care au fost. Te lovește omul de lângă tine ca un străin. Ce te mai ține alături de el? Ce-l ține pe el alături de tine? După prima palmă, după durere, ce mai urmează? Un lung șir de lovituri și dureri.

Statistica e rece și ea. Ca o palmă. Nu ne dă nicio speranță. Încă primează mentalitatea că bătaia e ruptă din rai și că femeia trebuie să fie supusă bărbatului până la moarte. Violența domestică este "cea mai democratică infracțiune". Nu există un anumit tip de familie în care se întâmplă acest lucru. Nu există un anumit tip de femeie căreia i se întâmplă. O femeie din 10 este afectată de violența domestică în fiecare an, neținând cont de vârstă, statutul civil, etnie, religie sau trecutul socio-economic. Practic, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, adică aproape 1,2 milioane de românce cunosc violența domestică.

Numărul este îngrijorător, însă trebuie să ținem cont că nu reflectă întreaga realitate, pentru că ne referim doar la cazurile care sunt raportate. Și mai dureros este că sub 1% din femeile agresate intră în statisticile oficiale, pentru că nu depun plângere împotriva agresorului.

Fenomenul poate căpăta proporții colosale fără a avea un număr exact al femeilor care sunt victimele violenței domestice și pentru faptul că multe dintre ele aleg să tacă.

Avem de purtat o luptă grea, avem de schimbat mentalități.

8,5% dintre români cred că violența domestică este întâlnită doar în familiile sărace, iar 15,3% că este întâlnită doar la oamenii needucați, conform unei analize ISOP. Româncele tac și rabdă, dar fenomenul este de amploare.

Violența împotriva femeilor este influențată de factorii socio-culturali și educaționali.

Mai grav este că mai mult de jumătate din români (aproape 60%) tolerează comportamentele violente din familie și chiar le consideră justificate. De aceea am ajuns ca în perioada 2004-2011 să vedem înregistrate 82.000 de cazuri de violență excesivă și 800 de decese.

În județul Satu Mare, abia în luna martie a acestui an, a fost deschis primul adăpost pentru femeile maltratate și copiii lor. Locurile au fost ocupate imediat, chiar din luna aprilie. E vorba de 3 locuri. Atât, nimic mai mult!

Situația la nivel european și mondial:

  • O femeie din 4 este victimă a violenței domestice la un moment dat în viață. Între 6% și 10% din populația feminină a Europei este afectată de violența domestică în decursul unui an, conform Eurobarometrului din anul 2010;
  • Peste 35% din femeile din întreaga lume suferă violențe fizice sau sexuale de-a lungul vieții, de obicei din partea partenerilor bărbați, conform Raportului Organizației Mondiale a Sănătății din anul 2013, pe un eșantion de 81 de țări;
  • La nivel mondial, o femeie din 3 este agresată de partenerul său;
  • 38% dintre crimele asupra femeilor sunt comise de partenerii lor.
  • În Europa, peste 27% dintre femei suferă violențe sexuale sau fizice. În Africa, procentul este de peste 45%. Chiar și în țările bogate, violența împotriva femeilor este semnificativă, cu peste 23 de procente.
  • 42% dintre femeile supuse actelor de violență sunt rănite și ajung în atenția sistemului de sănătate. Ele ajung de cele mai multe ori la spitale, și aceasta este prima ocazie în care violența domestică poate fi detectată.
  • Femeile cu un nivel mai ridicat de educație sunt mai puțin predispuse la violență, în aceeași situație aflându-se și femeile care muncesc.

55% dintre femeile care au fost abuzate fizic de către parteneri nu au contactat niciodată poliția, autoritățile, adăposturile sau centrele de consiliere pentru a cere ajutor, conform unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății, desfășurat pe un eșantion de 24.000 de femei din 10 țări.

Toleranța la adresa acestui tip de atacuri trebuie să fie oprită!

Agresorul utilizează diferite tactici pentru a obține puterea: copiii pe post de pioni; constrângere și amenințări; negare și cenzură; abuzul economic; abuzul emoțional; intimidare; izolare.

E important să știm că avem lângă noi instrumentele de care ne putem folosi. Pe 8 martie 2012 a fost promulgată legea împotriva violenței în familie, un proiect al PDL.

Avem pentru prima dată o lege care definește clar formele de manifestare a violenței în familie. Femeile se pot proteja în fața amenințărilor de orice fel, se pot feri de controlul banilor, de izolarea de prieteni și familie sau de orice altă formă de agresiune. Este introdusă în lege instituția ordinului de protecție. Agresorul poate fi evacuat temporar din locuință sau îi este interzis orice contact cu victima. Prima măsură la îndemâna victimei este solicitarea către instanță a unui ordin de protecție, care poate fi obținut în aceeași zi. Ordinul este valabil 6 luni și îl poate scoate pe agresor din casă cu forța. Este stabilit cadrul instituțional și atribuțiile ce revin instituțiilor de la nivel central și local în domeniul violenței în familie. La nivel central, legea prevede elaborarea unei strategii naționale pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. La începutul lunii septembrie 2013 România a adoptat Memorandumul privind semnarea Convenției de la Istambul pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice:

  • Femeile sunt protejate împotriva tuturor formelor de violență.
  • Este un pas înainte pentru a elimina toate formele de discriminare împotriva femeilor și de a promova egalitatea substanțială între femei și bărbați, inclusiv prin împuternicirea femeilor.
  • Este promovată cooperarea internațională în vederea eliminării violenței împotriva femeilor și violența domestică.

    E important să știm că cineva ne înțelege:

  • De la începutul anului până în prezent la asociația ANAIS (asociație umanitară care protejează victimele violenței) au apelat peste 70 de femei.
  • În martie 2013, la doar 4 luni de la inaugurarea Centrului de asistență pentru mamă și copil din București, numărul cazurilor de violență domestică raportate au crescut.
  • În București au fost depuse 140 cereri de obținere a ordinului de protecție la instanțele judecătorești. Dintre acestea, au fost admise 46 de ordine de protecție (33% din totalul solicitărilor), 38% au fost respinse.

Violența împotriva femeii este una dintre cele mai întâlnite încălcări ale drepturilor omului. Ai dreptul să nu fi agresată așa cum ai dreptul să respiri. Durerea nu trece dacă taci.

Nu e normal să fii împinsă, lovită, amenințată sau insultată, umilită, învinovățită, izolată de prieteni și de familie, lipsită de accesul la bani sau împiedicată să iei decizii importante. Și mai ales, nu e normal ca aceste lucruri să se întâmple în familie.

    Maria-Andreea Paul - declarație politică: - Trântorii USL cheltuiesc în fiecare zi cu 7,2 milioane euro mai mult decât încasează;

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Trântorii USL cheltuie în fiecare zi cu 7,2 milioane euro mai mult decât încasează"

Modul în care guvernanții cheltuie banul public este un semnal de alarmă al ineficienței USL în gestionarea problemelor românilor.

Birocrației USL îi merge bine. Trântorii USL cheltuie în fiecare zi cu 7,2 mil. euro mai mult decât încasează. Dacă USL i-ar fi cheltuit pentru autostrăzi am fi avut în primele 9 luni ale anului 2013 un plus de peste 300 km de autostradă, știut fiind că standardele de cost ale unui km. se ridică la 6 milioane de euro. Avem creștere economică, dar drumuri, școli, spitale mai bune nu avem. În schimb avem taxe noi și impozite majorate. Trântorii USL muncesc din greu la fabrica de taxe și impozite pentru a-și susține mafia, incompetența și campionii în lipit afișe electorale, recompensați și cuibăriți în instituțiile statului.

Modul în care USL cheltuie banul public, adică execuția bugetară, este un permanent semnal de alarmă al ineficienței USL în gestionarea problemelor românilor, a treburilor statului. Deficitul bugetar a crescut, iar cheltuielile cu investițiile, sumele primite de la UE și veniturile bugetare obținute din impozitul pe profit au scăzut în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

     
  1. Deficitul bugetar a crescut cu 11,4% în primele opt luni. Asta înseamnă că veniturile bugetare nu țin pasul cu creșterea cheltuielilor publice. Veniturile bugetare totale au fost de 131 mld. lei, iar cheltuielile de 139 mld. lei. Așadar, Guvernul USL a creat în primele 8 luni de guvernare un deficit de 8 mld. lei. Luna cu trântorii USL și miliardul de lei datorie în plus. La un calcul simplu asta înseamnă cam 215 milioane euro pe lună. Înseamnă că în fiecare zi de guvernare USL, românii trebuie să mai plătească câte o datorie de 7,2 mil euro pe care Ponta o cheltuie pentru a-și alimenta incompetența și mafia din împrumuturi.
  2. Cheltuielile cu investițiile au scăzut cu 13%. Cheltuielile cu personalul bugetar au crescut cu 15%. Un buget care pune accent pe cheltuielile aparatului birocratic în detrimentul investițiilor nu duce la creștere economică sustenabilă pe termen lung, nu duce la crearea locurilor de muncă, ci la sufocarea afacerilor, la sărăcirea românilor.
  3. Șansa noastră, banii europeni, greu de furat, nu plac USL-ului. Sumele primite de la UE în buzunarul public au scăzut cu aproape 4%. Dezastruos! Suntem pe ultimul loc în Europa. USL anunțase "triumfător" că se bazează pe o creștere considerabilă a acestor venituri bugetare în anul 2013 pentru a putea face față cheltuielilor și a putea menține sub control deficitul bugetar. Trântorii USL s-au lăudat că aduc investiții străine de 10 mld. euro, dar au venit cu sub un mld. euro, cu o treime mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.
  4. Afacerile sufocate de birocrație și de taxe nu mai pot susține statul stângist USL-izat, nu mai pot crea locuri de muncă. Veniturile bugetare obținute din impozitul pe profit s-au diminuat cu aproape 1% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Economia privată gâfâie, creșterea economică e doar în buzunarele mafiei USL.
  5. 5. Evaziunea fiscală căpușează România cu 14% din PIB, mai mult decât bugetul cumulat al educației și sănătății pentru acest an. Anul trecut evaziunea a crescut sub USL cu 4 mld. lei. Acești bani s-au dus tot în buzunarele mafiei USL. Dacă USL ar fi avut intenția reală de a câștiga bătălia cu evaziunea ar fi putut obține câte un mld. euro pe an în plus la buget fără eforturi majore, dar alege calea FMI.
 
     

FMI a aprobat acum un nou împrumut de două mld. euro statului român pentru următorii doi ani. În loc să folosim aceste resurse pentru drumuri, pentru dezvoltare, pentru crearea de locuri de muncă sau pentru oxigenarea economiei prin relaxare fiscală, USL își acoperă găurile negre și incapacitatea de a produce bani mai mulți. Nu avem școli sau spitale mai bune, nici salarii sau pensii mai mari, avem cu 40 de mii mai mulți șomeri și zeci de mii de firme în insolvență. USL e boală lungă, moarte sigură. Investițiile scad puternic, șomajul crește, taxele ne inundă odată cu incompetența actualului Guvern, evaziunea înflorește, afacerile private sunt blocate, iar companiile de stat pierd masiv sub povara politizării. Sunt realitățile pe care USL refuză să le recunoască.

 
    Maria-Andreea Paul - declarație politică: - Lipsită de soluții și de rezultate, doamna ministru Grapini își cere sincer demisia;

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Lipsită de soluții și de rezultate, doamna ministru Grapini își cere sincer demisia"

Doamna ministru Grapini își autodenunță incapacitatea de a face treabă în fruntea țării. Declară că nu poate și că nu are influență în Guvern pentru a debloca mediul de afaceri. Demisia cred că i-ar aduce mai multă trecere la Guvern.

Mai mult, ministrul încheie declarația din cadrul dezbaterii publice dedicate IMM-urilor apoteotic: "operăm cu oameni". Îi reamintesc rostul unui manager public: lucrează pentru oameni.

Dacă nu înțelegi sistemul public și nu îl cunoști, nu îl poți conduce.Nu-ți poți justifica mereu eșecul propriu punându-l pe spatele celorlalți, pe spatele echipei tale, fie că e subordonată sau de guvernare. Or, doamna Grapini doar asta știe să facă. Dacă nu reușești să-ți conduci echipa și să o ajuți să performeze, pleacă.

Vestea proasta e că incompetența și-a arătat deja efectele. Ministrul Grapini nu a avut răspuns la niciuna din problemele reale cu care se confruntă mediul de afaceri. Singurele "realizări" ale doamnei ministru și ale USL în domeniu sunt:

  1. Tentativa de furt a ajutoarelor de minimis destinate întreprinderilor mici și mijlocii;
  2. Intenția de a introduce impozitul forfetar care lovește în micile afaceri cu profituri scăzute;
  3. Jalnica promovare a României la International French Travel, unul dintre cele mai importante evenimente de profil turistic din Europa, cu doar 10 oameni, 5 afișe și câteva pliante. Avem o Românie sublimă și investiții inteligente care lipsesc cu desăvârșire.Cred că pentru afacerea proprie s-ar fi străduit ceva mai mult decât pentru România ca națiune.

Mediul de afaceri românesc nu se poate dezvolta sub povara birocrației stagniste a USL.

Birocrație:3 dintre primele 5 cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă actorii privațisunt legate de birocrație: reglementările în privința impozitării, accesul la finanțare și birocrația guvernamentală ineficientă.Ne aflăm pe ultimul loc în UE la plata taxelor.

Ineficiență:România se află pe locul 17 în UE la povara reglementărilor guvernamentale.Munca este mult prea împovărată fiscal în România față de restul Europei. Dificultățilede a face afaceri ne poziționează pe locul 24 în UE. Stăm ceva mai bine la demaraj. Ușurințade a deschide o afacere ne plasează pe locul 16 în UE.

Netransparența publică:România este a șasea cea mai puțin transparentă țară din UE în elaborarea politicilor publice. PDL a prezentat în nenumărate rânduri soluții reale pentru problemele mediului de afaceri. PDL le repetă și acum:

  1. Stoparea abuzurilor statului. PDL a inițiat crearea Autorității Naționale pentru Protecția Întreprinzătorului (ANPI) ca proiect de lege în Parlamentul României.
  2. Relaxarea fiscală într-un pachet de măsuri aflat ca proiect de lege în Parlament pentru relansarea economică și crearea de noi locuri de muncă. Susținem reducerea cotei unice la 12%, reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale în paralel cu creșterea salariului minim la 1.000 de lei. Continuarea efortului de reducere a taxelor și tarifelor parafiscale din timpul guvernării PDL este o obligație ratată de USL. PDL a reușit să înjumătățească numărul de taxe și tarife în timpul guvernării sale, în plină criză economică.
  3. Plata taxelor mai prietenoasă. Reducerea timpului cu plata taxelor la cel mult 3 zile pe an, față de 14 zile în prezent,este obligatorie și ar arăta mai mult respect față de cei care susțin statul român.
  4. Transparentizarea deciziilor publice și a modului de alocare a banilor publici. PDL susține reducerea birocrației, creșterea libertății economice și a transparenței în România. Mai multă libertate economică și transparență înseamnă mai puțină corupție.
    Andrei Dolineaschi - declarație politică ce are ca subiect Adoptarea de măsuri pentru stimularea de investiții sociale în vederea promovării, creșterii și coeziunii;

Domnul Andrei Dolineaschi:

"Adoptarea de măsuri pentru stimularea de investiții sociale în vederea promovării, creșterii și coeziunii"

Strategia "Europa 2020" pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii stabilește obiective care urmăresc să scoată cel puțin 20 de milioane de persoane din sărăcie și excluziune socială și să crească rata de ocupare a forței de muncă la 75% pentru populația în vârstă de 20-64 de ani.

Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale și agenda pentru noi competențe și locuri de muncă sprijină eforturile de a atinge aceste obiective.

În ceea ce privește România, sistemele de protecție socială au contribuit la îmbunătățirea rezultatelor sociale, însă se confruntă cu consecințele schimbărilor demografice și ale crizei financiare și economice.

Așadar, ca urmare a presiunii rezultate asupra bugetului public și a riscului de deficit structural pe piața forței de muncă în viitor, este necesar să avem în vedere modernizarea politicilor sociale pentru a optimiza eficacitatea și eficiența acestora, precum și modul de finanțare. Este esențial să se asigure utilizarea optimă a resurselor existente și să evităm posibilele efecte adverse de durată ale crizei. Realizarea în continuare a unei creșteri economice și a unei competitivități necesită investiții în capitalul uman, care pune bazele pentru productivitate și inovare.

Spre exemplu, îngrijirea copiilor are un rol de protecție, însă prezintă în același timp o dimensiune semnificativă de investiții dacă este bine concepută, în sensul că permite îmbunătățirea competențelor și a incluziunii individuale. Suedia are una dintre cele mai ridicate rate de ocupare a forței de muncă de către femei din Europa datorită politicilor de angajare care favorizează familia, a concediilor îndelungate pentru creșterea copiilor, precum și a investițiilor în furnizarea universală a serviciilor de îngrijire a copiilor.

De aceea trebuie să avem în vedere sisteme de protecție socială bine concepute, astfel încât să existe o întrepătrundere între dimensiune puternică de investiții sociale cu celelalte două funcții, protecția și stabilizarea, care sporesc eficacitatea și eficiența politicilor sociale, asigurând în același timp un sprijin continuu pentru o societate mai echitabilă și mai favorabilă incluziunii. Astfel, în modernizarea politicilor sociale trebuie acordat un rol mai important măsurilor de activare. Acestea permit persoanelor să participe în mod activ la societate și la economie, la nivelul maxim al posibilităților lor. În ceea ce privește schemele de sprijin, acestea trebuie să furnizeze o strategie de ieșire, astfel încât, în principiu, să aibă un caracter temporar. Sprijinul ar trebui să fie mai bine direcționat către cei care au nevoie de el, la momentele necesare. Serviciile și prestațiile sociale individualizate și integrate (spre exemplu: furnizate prin ghișee unice) pot spori eficacitatea politicilor sociale. Simplificarea procedurilor poate ajuta persoanele aflate la nevoie să obțină acces la prestații sociale și servicii mai ușor, evitând totodată suprapunerea schemelor și a costurilor.

Începând din 2013, pentru prima dată, atât în România, cât și în celelalte țări din Uniunea Europeană, dimensiunea populației în vârstă de muncă va scădea, în timp ce ponderea persoanelor mai în vârsta va crește rapid. În prezent, există patru persoane în vârsta de muncă pentru o persoană de peste 65 de ani și se preconizează că acest raport se va înjumătăți până în 2040. Îmbătrânirea populației, creșterea rapoartelor de dependență și scăderea populației productive amenință accesibilitatea și viabilitatea bugetelor publice pentru politicile sociale. Criza economică a condus la o creștere a șomajului, o diminuare a veniturilor fiscale și o sporire a numărului de persoane care au nevoie de prestații sociale, amenințând în continuare viabilitatea sistemelor noastre de protecție socială.

În perioada următoare atât Guvernul, cât și Parlamentul trebuie să acorde o mai mare importanță investițiilor sociale. Acest lucru înseamnă punerea unui accent mai mare pe politici și îmbunătățiri legislative pentru îngrijirea copiilor, educația, formarea, măsuri active în domeniul pieței forței de muncă, sprijinul pentru locuințe și serviciile de sănătate. În același timp, este nevoie de accentuarea eforturilor care să conducă la îmbunătățirea viabilității sistemelor de sănătate. Structurile de finanțare ar trebui să fie îmbunătățite, prin colectarea eficientă a veniturilor și prin sporirea măsurii în care structura fiscală favorizează creșterea și evitarea unui impact negativ asupra cererii de forță de muncă.

Consider că prin simplificarea sistemelor de prestații sociale, precum și prin gestionarea acestora din punctul de vedere al utilizatorilor și al furnizorilor se pot reduce atât sarcinile administrative, cât și frauda, și să se sporească ratele de utilizare. Acest lucru ar putea fi realizat prin înființarea de ghișee unice și evitarea unui număr mare de diferite tipuri de prestații sociale posibile pentru una și aceeași situație. Prin îmbunătățirea direcționării politicilor sociale se poate garanta că persoanele care au cea mai mare nevoie de ajutor primesc un sprijin adecvat, reducând în același timp presiunea asupra finanțelor publice.

    Claudiu-Andrei Tănăsescu - declarație politică cu tema: Proiectul Roșia Montană - între dispute și controverse;

Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu:

"Proiectul Roșia Montană - între dispute și controverse"

De-a lungul timpului au fost aduse de nenumărate ori în centrul dezbaterii publice atât avantajele, cât și dezavantajele Proiectului Roșia Montană. În prezent, acesta continuă să fie un generator de dispute și controverse, adesea făcându-se referire la utilitatea sa publică.

Nimeni nu contestă importanța economică ce derivă din exploatările resurselor naturale ale României, de la asigurarea unei anumite independențe economice și până la crearea de noi locuri de muncă, însă primordială este, în opinia mea, protejarea populației și respectarea dreptului fundamental la un mediu sănătos.

Susțin investițiile în România, însă nu cu orice preț. În condițiile în care nu există garanții că acest proiect de exploatare minieră nu va avea consecințe nefaste asupra mediului, sunt nevoit să-l resping. Sunt conștient de faptul că trebuie adoptată o politică care să implice dezvoltarea României, să stimuleze investițiile, ca unică soluție pentru scoaterea țării din impas și crearea de noi locuri de muncă, însă românii au nevoie de soluții economice pe termen lung și mediu, de locuri de muncă stabile, și nu de locuri de muncă sezoniere sau pe perioade determinate.

Pentru a lua o decizie în acest sens, este necesară o dezbatere publică onestă, o analiză obiectivă, menită să pună în balanță beneficiile și costurile unei astfel de exploatări miniere, cu scopul de a justifica posibilele efecte colaterale negative, dar și riscurile implicate în proiect. Consider că orice politică de dezvoltare trebuie să aibă în vedere obiective pe termen lung, cu scopul de a promova o dezvoltare moderată, care să echilibreze nevoile sociale și umane cu exigențele păstrării unui mediu înconjurător de calitate.

    Angel Tîlvăr - declarație politică intitulată: Un nou start pentru învățământul superior;

Domnul Angel Tîlvăr:

"Un nou start pentru învățământul superior"

În ziua în care debutează un nou an universitar mă simt dator ca, în calitate de parlamentar român și de președinte al Comisiei de învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, să-mi orientez gândurile și urările mele de bine către toți studenții și cadrele didactice angrenați la acest nivel al învățământului național.

Despre importanța pe care învățământul superior o are în orice societate nu are, cred, rost să discutăm prea multe. Se știe prea bine că universitatea reprezintă creuzetul în care are loc procesul de formare și de perfecționare a elitelor unei națiuni, locul în care sunt pregătiți viitorii specialiști de vârf ai oricărui domeniu al activității economico-sociale, de nivelul de pregătire al acestora depinzând, în cel mai înalt grad, însăși dezvoltarea societății noastre.

Învățământul superior din țara noastră a fost, în opinia mea, întotdeauna unul foarte performant, foarte competitiv, mărturie stând în acest sens numărul mare de personalități care au avut, de-a lungul timpului, o influență deosebit de importantă nu doar în dezvoltarea țării noastre, dar au marcat, uneori decisiv, diverse domenii ale științei și culturii universale, incontestabilele lor merite fiind unanim recunoscute în marile comunități academice de pe glob.

Ce-i drept, începând cu anul 1990 învățământul nostru superior a cunoscut o serie de frământări și de transformări, fenomene normale, de altfel, pentru o societate aflată într-o schimbare profundă. Au apărut, astfel, noi profiluri și noi forme de studiu, adaptate noilor realități economice și sociale caracteristice României de astăzi. Este remarcabilă, spre exemplu, dezvoltarea impresionantă pe care a cunoscut-o, în numai două decenii, învățământul privat, completare necesară și armonioasă a celui gestionat de stat. Și chiar dacă mai sunt destule de făcut până la consolidarea definitivă a acestui sector, personal, apreciez că învățământul privat se îndreaptă într-o direcție perfect dezirabilă în raport cu nevoile societății, fiind capabil să producă, la rându-i, specialiștii de care avem nevoie.

Evident, nu totul este de un roz predominant în ceea ce privește învățământul nostru academic. Încă mai avem de întreprins destule în cadrul acestui sector pentru a ne păstra competitivitatea de până acum și pentru a putea spera că, într-un viitor cert, vom avea și noi o universitate în topul 500 mondial. Trebuie să sperăm, spre exemplu, că vom reuși să corelăm mult mai bine ceea ce facem în universități cu ceea ce cere piața muncii, eu nefiind deloc unul dintre marii entuziaști ai cantității (fiind preocupat, mai degrabă, de calitatea absolvenților decât de numărul acestora).

De asemenea, este de sperat ca, odată și odată, să reușim să depășim constrângerile economice actuale și să putem oferi întregului nostru sistem de învățământ un buget anual mult mai generos, pe măsura așteptărilor pe care le avem față de acesta. Până atunci, însă, consider că trebuie să gestionăm cât mai aproape de optim resursele de care dispunem în prezent și să urăm acum, în pragul unui nou start, succes deplin celor implicați, direct sau indirect, în gestionarea destinelor învățământului nostru superior.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică: - Tinerii proveniți din casele de copii;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Tinerii proveniți din casele de copii"

Integrarea tinerilor proveniți din casele de copii în societate și în viața activă, precum și folosirea optimă a potențialului lor reprezintă elemente esențiale pentru reducerea excluziunii sociale și pentru ajungerea la creștere durabilă a oricărei societăți. Rezolvarea problematicii specifice tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului necesită o intervenție imediată, constituind o prioritate pentru noi.

Astfel, este nevoie de o abordare integrată, la nivel național, printr-o Strategie Națională, care include Planul de Măsuri de Incluziune Socială a tinerilor care încetează să mai beneficieze de ocrotire, în baza normelor legale de protecție acordată copiilor instituționalizați. Tinerii proveniți din casele de copii sunt un segment profund afectat, ei fiind astfel aruncați în stradă după ce au împlinit 18 ani, nu excludem că mai sunt și cazuri în care directorii acestor case de copii le mai acordă cazare și masă, dar această practică este ilegală. Numărul tinerilor de peste 18 ani care trebuie să părăsească instituțiile de ocrotire este de aproximativ 5.000 pe an. Conform Raportului GIASAI, până în 2010 vor împlini 18 ani 32.543 copii aflați în instituții de ocrotire. Pentru marea lor majoritate nu există o alternativă instituțională, mulți dintre ei neavând nici familie, nici rude. Multe instituții practică soluția menținerii lor și după împlinirea vârstei limită legale, pentru că nu-i pot abandona în stradă.

Adesea, ei nu știu să practice o meserie și, mai grav, au un puternic deficit de socializare, nu sunt capabili să se relaționeze cu cei din jur, să ia decizii, să ducă o viață socială normală, independentă, pentru că nu au învățat toate acestea în instituțiile în care și-au petrecut copilăria.

Prin urmare, acest segment implică eforturi deosebite în vederea incluziunii sociale, deoarece se pune simultan problema găsirii unei locuințe, a unui loc de muncă, a construirii unei relații sociale și interpersonale, diferite, prin natura lor, de experiența anterioară.

Responsabilitatea suportului pentru acești tineri aparține autorităților locale. Implicarea comunităților locale este pozitivă, dar nu poate rezolva întreaga problemă. Se impune adoptarea de măsuri care să ducă la consolidarea capacității de prevenire a abandonului, prin dezvoltarea la nivel comunitar de servicii de prevenire a abandonului de copii prin planificare familială; dezvoltarea unei rețele comunitare de centre de zi; organizarea, în cooperare cu unitățile sanitare, a unui sistem de monitorizare, asistență și sprijin a femeii gravide; transferul spre segmentul comunitar de protecție socială a activității de consiliere și sprijin pentru părinți; organizarea de centre maternale în toate localitățile urbane precum și în comunele cu cazuri sociale mai frecvente. De asemenea, propunem îmbunătățirea sistemului cvasifamilial de îngrijire prin reglarea rețelei de asistenți maternali profesioniști, în funcție de frecvența cazurilor sociale/comunitate; organizarea în toate comunitățile cu copii în dificultate a caselor de tip familial; asigurarea monitorizării permanente a fiecărui caz în parte; acțiuni permanente de informare și formare a personalului de îngrijire, prevenirea abandonului școlar prin susținerea familiilor cu copii aflați în situație de risc de abandon școlar; organizarea, în parteneriat cu unitățile Ministerului Educației, de cursuri de alfabetizare.

    Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică: - Din nou la școală...;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Din nou la școală..."

Mereu "repetabila povară" a ciclicității unor întâmplări ale vieții noastre face să se estompeze de multe ori semnificația lor sau, poate, rămânând în sfera banalului, noi le acordăm o pretinsă semnificație pentru a putea marca trecerea timpului și experiența acumulată.

Pentru mine, parcă dintotdeauna și pentru totdeauna, în septembrie începe școala. Nu este o continuă reamintire, nu este nici nostalgia pentru anii trecuți, este pur și simplu sentimentul unui început ce exprimă noutăți, acum doar bănuite, și mai ales dorința de a le afla. Și tot în septembrie, într-un ciclu constituțional, de data aceasta, începe o nouă sesiune parlamentară. Poate nu este întâmplător ca aceste instituții atât de diferite să-și suprapună măcar momentul de reluare a activității. Ambele sunt destinate să formeze și să proiecteze pentru viitor o națiune, prin educație sau prin lege, de ambele depinzând soarta acestei națiuni

Și, atunci, să nu uităm că dascălii noștri ne-au pregătit pentru ce trebuie să facem acum, pentru că datorită lor au căpătat în viață un sens și o perspectivă. Am învățat principii și legi, am tocit teoreme și declinări latine. A venit momentul să înțelegem de ce am învățat toate acestea. Toate s-au ordonat și mai ales s-au sintetizat în modul în care gândim și acționăm în viață.

De aici și neliniștea mea la acest început de sesiune parlamentară. Oare să fi uitat tot ce am învățat în mereu reluatul septembrie al studiilor noastre? Oare nu am înțeles nimic sau dacă am înțeles, am înțeles oare bine? Se poate demonstra că tehnic este posibil, dar tot atât de bine se poate demonstra că este lipsit de sens. Principiile și legile științelor exacte și ale științelor naturale au fost aduse, prin studii îndelungate, aproape la gradul de a fi imuabile și, în orice caz, definitorii în timp. Noi am acumulat numai finalitatea unei imense și laborioase activități de secole a umanității.

Este timpul să gândim ca și legilor fundamentale ale vieții sociale să le dăm aceeași valoare. Unele dintre ele există, exemplul Codului civil napoleonian, în vigoare și astăzi după peste 100 ani, având rădăcini viguroase în dreptul roman milenar, îmi este cel mai la îndemână. Câte din legile noastre vor rezista măcar 10 ani? E păcat că am uitat definiția și scopul legilor. E păcat că am început să uităm să aplicăm principii simple care din principii ale științelor devin principii de viață.

E septembrie și începe școala, dar și o nouă sesiune parlamentară, ultima din această legislatură, o legislatură în care individual ne-am pregătit, fiecare în felul său, pentru examenul din această toamnă și unii dintre noi pentru un nou ciclu parlamentar.

    Călin Potor - declarație politică: La mulți ani și respect persoanelor vârstnice!;

Domnul Călin Potor:

"La mulți ani și respect persoanelor vârstnice!"

Toate statele membre ONU marchează în fiecare an, în data de 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită în decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106, care a solicitat guvernelor statelor membre ONU să elaboreze programe prioritare în scopul sprijinirii persoanelor în vârstă.

Pe fondul procesului mondial acut de îmbătrânire a populației, manifestată pregnant și în România, Guvernul USL a dat dovadă de receptivitate față de problemele pensionarilor și vârstnicilor, imediat după instalarea primului executiv condus de Victor Ponta. O primă corecție s-a efectuat în ceea ce privește reținerea abuzivă a banilor pensionarilor din contribuțiile asigurărilor sociale de sănătate, măsură discreționară luată de președintele Băsescu și Guvernul PDL-ist. În mod discriminatoriu și dictatorial, fosta guvernare, condusă de Boc și MRU, a reținut contribuțiile de 5,5% din cuantumul de 740 de lei al pensiilor din sistemul public. Deși instituțiile statului știau că o asemenea reținere a CASS este ilegală, acestea au continuat să-și însușească fraudulos sumele de la vârstnici până la preluarea puterii de către USL. Inclusiv Curtea Constituțională a confirmat că decizia de reținere a CASS a fost neconstituțională, iar zeci de mii de pensionari au fost nevoiți să își caute dreptatea la casele de pensii și în tribunale. În tot acest timp, președintele Băsescu și Guvernul PDL nu și-au recunoscut și nu și-au asumat explicit vinovăția față de cei cărora le-au redus ilegal pensiile.

Acești vârstnici ajunși în pragul disperării și la limita supraviețuirii din cauza condițiilor socio-economice, create prin proasta gestionare a intereselor lor de către cei care-i reprezintă și de indolența guvernelor pedeliste, au fost recompensați de către Guvernul USL. Conform promisiunii "Vom face dreptate", USL a returnat banii luați de Băsescu și Boc pensionarilor nevinovați, după care i-a scăpat și de iminenta tăiere a pensiilor destul de reduse pe care le au.

Consider că menținerea acestei categorii a populației în pragul sărăciei afectează credibilitatea și respectul pe care statul român îl are față de cetățenii săi. În ciuda crizei actuale, Guvernul trebuie să identifice noi formule care să permită scoaterea pensionarilor din mizeria socială în care se află, prin politici de protecție socială menite să ducă la majorarea pensiilor, ori prin subvenționarea de către stat a cheltuielilor bătrânilor cu pensii mici, pentru facturile la energia electrică, la gaze și la întreținere.

Verbul a pensiona este sinonim cu verbele a recunoaște și a respecta. Trebuie să recunoaștem astfel dreptul sfânt lăsat de Dumnezeu pensionarilor de a-și petrece restul zilelor, după o muncă susținută, cum e mai bine, cum le permite societatea, care ar trebui să dea dovadă de mare respect față de acest stadiu al vieții umane.

Tuturor vârstnicilor din Alba Iulia și din România, un respectuos la mulți ani și pensie îndelungată!

    Eleonora-Carmen Hărău - despre criza financiară din ultimii ani, fenomen ce a stopat și a redus nivelul investițiilor publice din țară;

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

România parcurge o perioadă nu foarte fericită din punct de vedere economic. Criza financiară din ultimii ani a răvășit finanțele țării și tot surplusul acumulat în perioada de creștere din 2006-2007. Același fenomen a stopat și a redus nivelul investițiilor publice directe din țara noastră, afectând totodată nivelul de trai al cetățenilor.

Pe acest fundal, reacția normală a statului - de a combate dezechilibrele, de a încuraja mediul de afaceri pentru păstrarea locurilor de muncă, de a reașeza cheltuielile exagerate și de a prioritiza veniturile și investițiile publice - nu a găsit partenerul dorit și eficient în guvernarea PDL. Din contră, răspunsul acestei guvernări s-a tradus doar prin măsuri de ajustare bugetară pe seama populației, care au însemnat tăiere de salarii, de pensii, de indemnizații și alte ajutoare, sau prin instituire de impozite noi și mărire de taxe, precum impozitul minim obligatoriu, și creșterea TVA de la 19% la 24%, care au afectat atât consumul, cât și afacerile micilor întreprinzători.

Cât despre obiectivele de investiții publice, fosta guvernare a promovat în ritm deșănțat proiectele de săli de sport, de bazine de înot, de terenuri de fotbal și parcuri, cu beneficii pentru clientela politică și fără efecte multiplicatoare în economie și la bugetul de stat.

Prioritizarea investițiilor a devenit o vorbă în vânt, în timp ce discursurile foștilor guvernanți și chiar ale președintelui republicii au subliniat ani la rând, la fiecare prezentare de buget în Parlament, nevoia bugetării multianuale bazate pe programele de investiții ale României pe termen mediu și lung.

În campania electorală din anul 2012, USL a prezentat o altă abordare anticriză și a promis că va stopa toate proiectele și programele derulate din bani publici care nu-și dovedesc eficiența pentru economia românească. De asemenea, ne-am asumat realizarea unui tabloul exact la investițiilor aflate în curs de derulare la nivelul unităților administrativ-teritoriale, care să permită ierarhizarea și continuarea lor doar în baza unor criterii transparente și de eficiență economică, și nu în baza intereselor clientelare, așa cum s-a întâmplat în perioada 2009-2011.

În acest context, semnalez apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr.88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care aduce ca noutate crearea portofoliului de investiții publice la nivel local și prioritizarea lor în baza unor principii corecte, eficiente și transparente. Este un exemplu de consecvență de care actuala majoritate dă dovadă în actul de guvernare, este un angajament care va permite cu adevărat ca bugetul de stat pe anul viitor să se dezbată pornind de la prioritățile investiționale multianuale, de la nivel local și central.

Așa cum am semnalat de curând de la această tribună, într-o altă declarație privind nevoia de consecvență și onestitate în politică, clasa politică are de recuperat în acest sens, în relația cu cetățenii, iar USL - depozitarul a peste 70% dintre voturile acestora - trebuie să demonstreze că poate reduce decalajul dintre promisiuni și fapte și că poate guverna în interesul românilor și al României.

    Cătălin Tiuch - declarație politică ce are ca titlu: Susținem parcursul european al Republicii Moldova;

Domnul Cătălin Tiuch:

"Susținem parcursul european al Republicii Moldova"

Zilele trecute a avut loc vizita oficială în România a președintelui Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Corman. Ca membru al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, consider că această vizită a reprezentat un moment special, care a contribuit, cu siguranță, la consolidarea cooperării dintre Parlamentele noastre și, mai mult, aduce în prim-plan rolul și importanța diplomației parlamentare în aprofundarea relațiilor existente între cele două țări. Este cunoscut că relația dintre România și Republica Moldova cunoaște astăzi un nivel fără precedent, un maxim de excelență, că avem un dialog politic extrem de dens și activ, că abordăm cu deschidere și realism teme de importanță majoră și cu implicații care se propagă dincolo de imediata vecinătate sau cadrul regional.

Pentru România, Republica Moldova a reprezentat o prioritate constantă. România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, la numai câteva ore după proclamarea sa, iar Ambasada României a fost prima reprezentanță diplomatică deschisă de un stat la Chișinău. După mai bine de 20 de ani de la acest moment, putem spune că relația dintre țările noaste este una matură și solidă, ridicată la nivel de Parteneriat Strategic, ce ne oferă șansa de a valorifica împreună un patrimoniu istoric comun.

Și pe agenda de politică externă românească a actualului Guvern, relațiile bilaterale româno-moldovene ocupă un loc aparte, unul dintre obiective constând în "continuarea procesului de consolidare durabilă a relației bilaterale cu Republica Moldova, pe baza Parteneriatului Strategic European Bilateral, cu valorizarea caracterului special al originii, limbii, culturii, istoriei comune, concomitent cu susținerea activă a stabilizării și reformării democratice profunde, precum și a aspirațiilor europene ale acesteia". De aceea, putem spune că pentru noi, relațiile cu Moldova se definesc, pe de o parte, prin afirmarea caracterului special al acestor legături, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiții - realități ce nu pot fi omise sau negate -, iar pe de altă parte prin susținerea obiectivului strategic al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Cu toată convingerea și fără niciun fel de reținere, doresc să reafirm că sprijinim perspectiva europeană a Moldovei, acesta fiind destinul său firesc. Este un angajament ferm, total și necondiționat al întregii clase politice românești, luat în această direcție. Ceea ce doresc să subliniez este că dimensiunea europeană a cooperării româno-moldovene nu se oprește la câteva declarații frumoase, România implicându-se în mod activ atât prin acțiune diplomatică, cât și prin asistență tehnică. Per ansamblu, ceea ce facem în plan bilateral are rolul de a pregăti instituțiile de la Chișinău pentru îndeplinirea angajamentelor luate față de Uniunea Europeană și, într-un cadru mai extins, pentru racordarea deplină a Republicii Moldova la agenda europeană. Ne dorim ca summitul de la Vilnius, din toamna acestui an, să aducă vești bune privind obținerea unei perspective clare pentru semnarea Acordului de Asociere, inclusiv a componentei de liber-schimb, avansarea în procesul de liberalizare a vizelor, iar anul 2014 să fie unul hotărâtor pentru ancorarea definitivă a Republicii Moldova pe calea europeană.

Susținerea parcursului european al Moldovei rămâne o componentă de bază a dialogului nostru bilateral, iar dezvoltarea continuă a relațiilor cu Republica Moldova este un subiect asupra căruia există un consens covârșitor, fără echivoc și de durată, la nivelul întregii clase politice și al societății românești.

    Elena Cătălina Ștefănescu - declarație politică: Promovarea îmbătrânirii sănătoase și demne cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice;

Doamna Elena Cătălina Ștefănescu:

"Promovarea îmbătrânirii sănătoase și demne cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice"

La nivel internațional, astăzi se sărbătorește Ziua Persoanelor Vârstnice, ocazie cu care aș dori să vă supun atenției problema dezvoltării politicilor publice pentru această categorie socială.

De asemenea, 1 octombrie trebuie să fie o zi specială nu doar pentru seniorii din întreaga lume, pe care îi sărbătorim la această dată, ci pentru noi toți, cei care ar trebui să le arătăm respect și prețuire pentru eforturile și reușitele de care au dat dovadă de-a lungul timpului.

În acest sens, consider că toți oamenii politici trebuie să ne implicăm și să luăm măsuri pentru a favoriza îmbătrânirea activă și pentru a spori solidaritatea dintre generații.

Abordarea discriminării de vârstă pe piața muncii este esențială pentru realizarea îmbătrânirii active în cadrul ocupării forței de muncă. Concomitent cu solicitarea și încurajarea prelungirii activității lucrătorilor mai în vârstă, este esențial să existe oportunități de ocupare a forței de muncă pentru aceștia.

Discriminarea bazată pe vârstă limitează în mod nedrept gama oportunităților disponibile lucrătorilor mai în vârstă. Comisia Europeană a adoptat o propunere pentru o directivă de interzicere a discriminării pe motiv de vârstă (printre alte motive) în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii, protecția socială și educația. Această directivă ar finaliza cadrul legislativ al UE referitor la egalitatea de tratament pe motiv de vârstă. Actul este încă în curs de negociere în Consiliul European.

Cheia o reprezintă sprijinirea îmbătrânirii active în toate aspectele vieții, de la activitățile profesionale, comunitare și familiale până la capacitatea de a îmbătrâni în mod sănătos și independent. Aceasta va reprezenta baza solidarității dintre generații în anii viitori. Ea presupune că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne păstrăm controlul asupra propriei vieți, fără a depinde de generațiile mai tinere.

Îmbătrânirea activă începe la locul de muncă. O treime dintre europeni au afirmat recent, într-un sondaj Eurobarometru, că ar dori să își continue activitatea după atingerea vârstei de pensionare, nu neapărat cu normă întreagă. Nu mulți români au însă această posibilitate în prezent.

În același timp, îmbătrânirea activă presupune să ne schimbăm modul în care înțelegem vârsta înaintată, să mutăm mai departe delimitarea dintre "tânăr" și "bătrân" odată cu creșterea speranței de viață, precum și să apreciem mai mult sprijinul și experiența pe care ni le pot oferi, și chiar ni le pun la dispoziție, persoanele mai în vârstă în toate domeniile vieții. De asemenea, îmbătrânirea activă înseamnă să sprijinim mai mult persoanele mai în vârstă, care au nevoie de acest lucru, astfel încât problemele de sănătate să nu conducă la excludere și la dependență de ceilalți, iar viața să fie una demnă.

În ciuda prezenței unor sisteme de protecție socială, criza financiară a lovit cel mai rău grupurile cele mai vulnerabile, accentuând astfel inegalitatea socială. În pofida nevoii de consolidare a finanțelor publice, în special pe fundalul unei societăți îmbătrânite, beneficiile redresării trebuie distribuite cât mai larg posibil.

Asigurarea accesului universal la îngrijire de calitate pentru toate persoanele va necesita noi eforturi de menținere a unui sector al sănătății eficient. Va fi necesară sporirea eficacității, a durabilității și a capacității de adaptare a asistenței medicale și a asistenței de lungă durată, în contextul austerității și al îmbătrânirii, inclusiv prin servicii de asistență medicală și socială inovatoare și coordonate, precum metode integrate de tratare a bolilor cronice. Investițiile în promovarea sănătății și în prevenirea bolilor (inclusiv a problemelor de sănătate mentală) pot aduce beneficii semnificative atât din punct de vedere social, cât și economic.

Vă rog, așadar, stimați colegi, din Parlament și din Guvern, să luăm în considerare îmbunătățirea condițiilor privind protecția socială a vârstnicilor.

    Nicolae-Ciprian Nica - intervenție privind: - Evocarea jertfei militarilor români în Afganistan;

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vestea morții celor doi militari români care au fost răniți în Afganistan duminică, în explozia unui dispozitiv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, a întristat din nou România.

Anul trecut, țara noastră a împlinit zece ani de când a primit oficial invitația de a deveni membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și tot anul trecut a fost făcut anunțul de retragere a trupelor române din Afganistan.

La acel moment am salutat această decizie, gândindu-mă la pierderile de vieți omenești pe care țara noastră le-a suferit până în prezent. Vă mărturisesc că vestea m-a bucurat, pentru că atunci nu m-am gândit decât la faptul că astfel de vești ca cele pe care le-am primit astăzi nu se vor mai auzi.

Dar iată că cele două decese anunțate astăzi au ridicat numărul militarilor români decedați în teatrele de operații la 25, iar alți 122 au fost răniți. Conform datelor oferite de Ministerul Apărării, în Afganistan mai sunt 1.029 de militari români, majoritatea în provincia Zabul.

Odată cu decizia retragerii trupelor din Afganistan, numărul militarilor care îndeplinesc misiuni va scădea treptat. Astfel, până la începutul anul 2014 vor mai fi aproximativ 1.000 de oameni în Afganistan, majoritatea ofițeri de instrucție.

Prin participarea cu efective în teatrele de operații în vederea menținerii păcii, stabilizării în regiunile de conflict și prin angajamentul luat de a se alătura luptei împotriva terorismului, România își îndeplinește astfel statutul de membră NATO.

Însă este trist că doi tineri, unul de 28 de ani și unul de 34 de ani, au pierit atât de repede. Cuvintele, în astfel de situații, sunt de prisos, însă întreaga noastră compasiune și considerație se îndreptă către familiile celor doi soldați, greu încercate de această pierdere. Sincere condoleanțe!

    Nicolae-Ciprian Nica - intervenție privind: - Ziua internațională a persoanelor de vârsta a treia;

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Ziua internațională a persoanelor de vârsta a treia"

În februarie 1991, ONU stabilea ca ziua de 1 octombrie să fie dedicată persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adoptă prin Rezoluția 46/91 cu titlul "Principiile Națiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câștigați".

1 octombrie trebuie să fie o zi specială nu doar pentru seniorii din întreaga lume, pe care îi sărbătorim la această dată, ci pentru noi toți, cei care ar trebui să le arătăm respect și prețuire pentru eforturile și reușitele de care au dat dovadă de-a lungul timpului.

Astăzi mă găsesc în situația de a reflecta și asupra propriei mele vârste și a propriului meu viitor, întrucât și eu pășesc ușor, ușor către vârsta a treia. Însă din poziția mea de parlamentar consider că am responsabilitatea să încerc să asigur, atât cât îmi permite această funcție, un anumit grad de predictibilitate celor care au muncit o viață întreagă pentru binele nostru, pentru ceea ce este România astăzi.

Am adus în discuție predictibilitatea viitorului pentru că, din discuțiile avute cu persoanele de vârsta a treia, indiferent de situație, vârstnicii aveau o singură preocupare: nesiguranța zilei de mâine. Gândul că mâine pensia nu le va putea asigura hrana, medicamentele, traiul decent este principala problemă care le macină zilele pensionarilor.

În acest context, consider că responsabilitatea noastră vizavi de pensionarii noștri este să încercăm să le diminuăm tocmai această incertitudine. Cred că Guvernul, oricare ar fi el, are datoria să asigure o viață decentă, fără chinuri, acestor oameni, care înseamnă tot ceea ce a fost România în anii '80, '90.

Dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiții de locuit și îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieții personale și profesionale, dreptul de a se exprima și a participa în activități sociale după pensionare, precum și accesul la oportunități de învățare adecvate vârstei sunt doar câteva dintre drepturile persoanelor de vârsta a treia pe care noi trebuie să ne asigurăm că le sunt îndeplinite.

Acestea sunt condițiile de bază care trebuie respectate și împământenite în conștiința tuturor în condițiile în care este estimat că până în 2050 jumătate din populația României va fi compusă din persoane vârstnice.

Întrucât consider că cine nu are un bătrâni ar trebui să-și cumpere, astăzi promit solemn că voi face o obișnuință din a milita ori de câte ori voi avea ocazia pentru schimbarea atitudinii și percepției față de persoanele vârstnice și vă îndemn ca, împreună, să punem umărul la crearea unei punți de solidaritate între generații.

    Claudia Boghicevici - declarație politică cu titlul: Singura soluție a USL pentru criza șomajului este angajarea clientelei de partid;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Singura soluție a USL pentru criza șomajului este angajarea clientelei de partid"

Avem săptămâna aceasta pe ordinea de zi la Parlament o nouă propunere a Executivului care dovedește ipocrizia și incompetența caracteristice acestei guvernări, cu efecte dezastruoase pentru economia României. Ordonanța de urgență nr.77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice, din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor va avea drept efect reducerea a 2735 de posturi din administrația centrală și angajarea altor 1.101 persoane în administrația locală. Mai mult, se înlocuiește principiul instituit în guvernarea Boc: "la 7 oameni plecați, 1 om angajat" și prin care am reușit să reducem totuși la un nivel normal numărul bugetarilor, cu "un post vacantat, un om angajat". Ordonanța propusă vine în schimb cu mari reduceri de personal prin eliminarea posturilor vacante din administrația centrală, însă, atenție, cu excepția instituțiilor nou-create, acolo unde au avut grijă să își angajeze clientela de partid.

Regula introdusă de Guvernul Boc prin care angajările erau permise doar o persoană la 7 plecate și-a văzut cel mai bine efectul în septembrie 2012, când numărul bugetarilor a scăzut la un minimum istoric de 1.187.070 angajați. A fost însă un câștig pe termen scurt, pentru că prin tertipul creării de noi instituții și acordării de derogări în perioada septembrie 2012-iunie 2013 au fost angajate 2.325 în aparatul bugetar, 856 în administrația locală și 1.469 la nivel central, acolo unde avem ministere noi, mai mulți miniștri și secretari de stat, mai mulți consilieri.

Dacă pentru administrația locală trebuie să avem în vedere necesitatea unei flexibilizări astfel încât aceasta să își poată îndeplini obligația, pentru administrația centrală trebuie să avem în vedere că riscăm să ajungem iarăși la un aparat obez pentru care fiecare dintre cetățenii României scoate bani din buzunar.

În loc să se preocupe pentru a identifica resursele bugetare astfel încât să fie reluate investițiile, guvernarea USL preferă abordarea păguboasă prin care cresc cheltuielile cu personalul și cu bunurile și serviciile. Astfel, pentru semestrul I al acestui an, raportul Consiliului Fiscal arată o depășire cu 136 de milioane de lei a programului pentru cheltuielile de personal, în contextul în care bugetul inițial pe 2013 avea în vedere finanțarea unui număr maxim de posturi în sectorul bugetar de 1.187.000, iar media lunară a numărului de posturi ocupate în sectorul bugetar în primele 6 luni a fost mai mare cu 2.197 posturi (1.189.197 total posturi ocupate). În același timp, cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 6,8% în semestrul I 2013 față de semestrul I 2012. În schimb, cheltuielile pentru investiții au scăzut cu -11,1% față de semestrul I 2012, cu 4 miliarde de lei, mai puțin chiar și față de estimările inițiale. Scăderea investițiilor înseamnă nu doar proiecte pentru modernizarea României blocate, ci și locuri de muncă mai puține. Ne îndreptăm cu pași repezi spre o criză a șomajului în România, iar singura soluție pe care o aplică Guvernarea USL este umflarea aparatului bugetar cu clientela de partid.

    Constantin Avram - declarație politică cu tema: Unitatea USL - condiție de stabilitate politică, guvernamentală, economică și socială;

Domnul Constantin Avram:

"Unitatea USL - condiție de stabilitate politică, guvernamentală, economică și socială"

Ultimele declarații publice mai aspre, mai încinse ale unor lideri ai principalelor partide de guvernământ, adică PSD și PNL, au fost de natură a bulversa total societatea românească, deja năucită, nedumerită privitor la subiectele - mediatizate excesiv - Roșia Montană și câinii fără stăpân. Dar au și creat spațiul public de atac politic al opoziției, cum că alianța dintre PSD și PNL are zilele numărate, cum că PSD și-ar pregăti, pe ascuns, un prezidențiabil, cum că PSD intenționează formarea unei majorități parlamentare cu PP-DD și UDMR. Noi, conservatorii, am afirmat în repetate rânduri, prin comunicatorii noștri, că în astfel de situații este nevoie de echilibru, de calm și cumpătare, dovedindu-ne, încă o dată, dacă mai era cazul, un adevărat liant al acestei alianțe politice, constituite la propunerea președintelui fondator, profesorul Dan Voiculescu.

De asemenea, ne-am exprimat public asupra problemelor și temelor ce preocupă societatea românească în ultima perioadă, adică tema exploatării resurselor minerale de aur, argint sau wolfram de la Roșia Montană și tema câinilor fără stăpân concretizată într-un act normativ, promulgat, de altfel, de Președintele României.

În acest context politic, noi am făcut toate demersurile necesare de a reaminti partenerilor noștri de alianță obligațiile pe care, de comun acord, ni le-am asumat prin Programul de guvernare trecut prin votul Parlamentului. Într-o guvernare prin alianță pot să apară abordări diferite ale principalelor partide de guvernământ, pe diferite teme și preocupări publice, dar nu trebuie nicio clipă uitat faptul că avem responsabilitatea comună a guvernării pentru patru ani, pe un vot popular de 62%, ce a constituit o majoritate parlamentară de 70%, guvernare ce presupune rezolvarea, cât mai repede cu putință, a problemelor țării, nu de satisfacere a unor false orgolii politice. Măsurile guvernamentale ce se impun pentru mediul economic și social nu trebuie neapărat grevate de abordări doctrinare, inerente de altfel în orice alianță de guvernare, de abordări orgolioase ale unui lider sau altul.

Măsurile guvernamentale trebuie să vizeze creșterea economică reală, intensificarea eforturilor investiționale, predictibilitatea mediului de afaceri, grija față de categoriile sociale defavorizate, diminuarea evaziunii fiscale prin relaxare fiscală, dacă este posibil, într-un cuvânt, trebuie să vizeze binele cetățenilor României. Pentru că așa ceva am promis milioanelor de cetățeni care ne-au acordat încrederea maximă într-o guvernare în interesul lor, pentru corectarea a tot ce a fost rău conceput în guvernarea trecută.

Facem apel și pe această cale la calm, la rațiune, la dialog, la abordarea prioritară a problemelor reale cu care se confruntă țara - dinamică economică, stabilitate fiscală, crearea de locuri de muncă, măsuri de îngrijire a sănătății cetățenilor, de protecție a celor care au muncit o viață pentru statul român, a pensionarilor -, nu la adâncirea prăpastiei dintre vorbă și faptă, prin declarații sforăitoare, beligerante, care nu vizează interesul public.

Am ferma convingere că reprezentanții principalelor partide de guvernământ vor trece peste diferențele de opinii în abordarea problemelor cu care se confruntă românii, vor renunța la pozițiile publice generate de orgolii personale și își vor îndrepta atenția spre guvernarea eficientă a țării prin armonizarea măsurilor guvernamentale în folosul oamenilor, în întărirea siguranței sociale a lor, în creșterea nivelului de trai.

Oricum, un singur lucru este foarte clar. Pe fondul acestor mici neînțelegeri în interiorul USL-ului, coroborate cu dificultățile inerente actului de guvernare pe fondul crizei economice și financiare, președintele Traian Băsescu savurează victoria Angelei Merkel în alegeri și pune câte o nouă cărămidă în fiecare zi la noua construcție politică, botezată Mișcarea Populară. Poate dorește, după expirarea mandatului prezidențial, să rămână în cărțile politicii românești la vârf. Evident, încă o dată - mă întreb a câta oară...? -, încălcând Constituția.

Dar cui îi mai pasă de acțiunile neconstituționale ale președintelui? Se pare că nimănui!

    Cornel-Mircea Sămărtinean - intervenție cu referire la Ziua Internațională a Curățeniei;

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Ziua Internațională a Curățeniei"

Pe data de 23 septembrie s-a sărbătorit Ziua Internațională a Curățeniei. Această zi se dorește a fi o conștientizare și o reamintire a faptului că protejarea mediului înconjurător trebuie să reprezinte un stil de viață, nu doar un eveniment în sine.

Sărbătoarea are scopul de a inspira și a îndemna comunitățile să curețe, să îmbunătățească și să protejeze mediul, prin realizarea de acțiuni care pot varia de la igienizarea unor zone, plantarea de arbori și arbuști, la proiecte referitoare la conservarea apei și a energiei. Ziua Internațională a Curățeniei încearcă anual să ne amintească fiecăruia dintre noi că un mediu curat este un mediu sănătos.

În urma mai multor solicitări primite la cabinetul meu parlamentar din partea timișorenilor care locuiesc în colegiul pe care îl reprezint, am organizat o astfel de acțiune în ziua de 21 septembrie 2013. Prin această acțiune mi-am propus să atrag atenția locuitorilor din Calea Lipovei asupra protecției mediului înconjurător, având în vedere că zona respectivă era foarte murdară. Am încercat să conștientizez locuitorii din zona respectivă că e foarte important să păstreze curățenia orașului și, în același timp, să încerc să trag un semnal de alarmă autorităților publice locale asupra faptului că protejarea mediului înconjurător și a habitatului unde locuim este un obiectiv de interes public major și constituie obligația și responsabilitatea autorităților administrației locale. Voi mai organiza astfel de campanii până când vom reuși să sensibilizăm opinia publică vizavi de curățenia din jurul nostru.

În ultima perioadă de timp acutizarea problemelor ecologice ne pune în gardă pe toți. Noțiuni precum efectul de seră, diminuarea stratului de ozon, deșertificarea, topirea ghețarilor, poluarea oceanelor, dispariția unor specii de plante și animale sunt lucruri despre care se vorbește tot mai frecvent. S-a constatat că mai bine de 80% din maladii și un sfert din decesele din lumea a treia se datorează alimentelor și apei contaminate, dar și deșeurilor.

Se impun măsuri concrete pentru gospodărirea corectă a tuturor tipurilor de deșeuri: menajere, industriale, periculoase și radioactive. Deșeurile propriu-zise constituie una din problemele dificile ale lumii moderne, ele intervin și în considerațiile noastre privind peisajul. Nu de puține ori, gunoaiele ajung în albiile râurilor sau în apropierea lor, poluând puternic apa și împrejurimile acestora. Din acest motiv unele albii sunt pline de pungi de plastic, cutii de conserve și alte deșeuri metalice.

A avea un mediu sănătos depinde în primul rând de noi. Este timpul să conștientizăm că fiecare cetățean al planetei are o contribuție vitală în menținerea unui mediu curat. Instituțiile specializate în domeniul calității mediului emit către autoritățile administrației publice centrale și locale recomandări de curățarea umedă sistematică a străzilor și modificarea regimului de lucru al întreprinderilor. Pe această cale ar trebui demarate și intensificate de către autoritățile publice centrale și locale acțiuni concrete de ecologizare a localității pe care o administrează, eliminarea deșeurilor de orice fel depozitate necontrolat la intrările în localități sau în alte zone mai puțin salubre, tăierea vegetației ierboase pe aliniamentele stradale, curățarea rigolelor stradale și a malurilor cursurilor de apă. Acestea ar fi câteva din măsurile necesar a fi luate pentru a crește gradul de informare și conștientizare a publicului privind importanța acestui eveniment ecologic cu caracter internațional.

Mediul este prezent în toate momentele vieții noastre, este tot ceea ce ne înconjoară, natural și artificial, și depinde de noi de a ni-l face mai favorabil. Efortul de a menține și a îngriji mediul devine din ce în ce mai mare într-o lume în care civilizația încearcă să-și deterioreze propriul habitat.

    Corneliu-Florin Buicu - intervenție cu titlul: Fiecare are rolul său;

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

"Fiecare are rolul său"

Acum 23 de ani, prin Rezoluția Națiunilor Unite nr. 45/106/1990, s-a stabilit ziua de 1 octombrie ca fiind Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, iar la 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat, prin Rezoluția 46/91, Principiile Națiunilor Unite pentru persoanele în vârstă, destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câștigați.

În genere vârstnicii au nevoie de sprijin material și emoțional din partea celor din jur, pentru că, în marea lor majoritate, bătrânii cu greu se întrețin singuri. Datorită sănătății precare și statutului de persoană dependentă, aceștia și-au câștigat meritul de a fi îngrijiți la bătrânețe pentru o viață dedicată muncii în slujba societății. Avem datoria de a ne raporta la problemele lor cu înțelegere și receptivitate. Din păcate, conotațiile pe care le-a căpătat cuvântul vârstnic sau pensionar în ultimii ani nu mă mulțumesc deloc. S-a ajuns să fie sinonim cu "milog", "povară", "problemă". Pensia pe care o primesc ei este dreptul lor câștigat prin munca pe care au prestat-o un număr mare de ani, în niciun caz o pomană de la bugetul de stat. În ultimii ani li s-a dat, li s-a luat, li s-a compensat și decompensat, de au prins și teama să meargă la doctor. Ar trebui ca acest termen să denumească o categorie de persoane care s-a retras din câmpul muncii, o categorie de care este nevoie pentru că de la unii chiar avem ce învăța.

Le doresc din toată inima celor care se sărbătoresc astăzi să fie optimiști și să știe că este nevoie de ei și de înțelepciunea lor! Totodată, astăzi este și prima zi de începere a facultăților și de aceea gândurile mele se îndreaptă și către aceștia. Pentru unii este începutul unei noi perioade de evoluție. Pentru alții este încă un pas în desăvârșirea profesională. Tuturor, studenți și cadre didactice, le urez succes și spor și să fructifice fiecare clipă din acești ani minunați.

    Costel Șoptică - declarație politică cu titlul: Ajutor pentru crescătorii de bovine;

Domnul Costel Șoptică:

"Ajutor pentru crescătorii de bovine"

Data de 1 ianuarie 2014 aduce mari schimbări în politica agricolă a României, cu posibile efecte majore asupra bunăstării țăranilor. De aceea, Guvernul USL trebuie să găsească cele mai bune soluții la provocările pe care politica agricolă comună le aduce.

Când țara noastră a aderat la Uniunea Europeană, s-a angajat să respecte legile valabile pentru toate statele membre. Pentru agricultorii români, aderarea la UE a venit cu bani, dar și cu obligații. Pentru crescătorii de animale, de bovine, marea responsabilitate a fost cea referitoare la igiena laptelui. Din 2004, când au fost încheiate negocierile de aderare, se știa că producătorii de lapte trebuie să se alinieze la normele de igienă până la sfârșitul anului 2009. Investițiile în echipamente care să permită respectarea acestor condiții s-au dovedit prea mari pentru țăranii români, care dețin majoritatea covârșitoare a vacilor de lapte. De-a lungul timpului, s-au obținut trei derogări de la termenul la care agricultorii trebuie să se conformeze normelor de igienă. Ultima expiră la finele lui 2013.

În consecință, cei care nu respectă normele europene de igienă nu vor mai putea vinde laptele pe piață, ceea ce va avea impact asupra veniturilor agricultorilor. Multe familii de țărani au ca sursă de venit tocmai banii proveniți din vânzarea laptelui, iar lipsa investițiilor în echipamente de igienă - instalații de muls și tancuri de răcire - îi scot de pe piață.

De aceea, Guvernul USL trebuie să găsească cele mai bune soluții, astfel încât legile comunitare să fie respectate, iar industria națională de profil să nu fie afectată, pentru că nu mai are voie să folosească lapte neconform. Pe de altă parte, și țăranii trebuie protejați, pentru că li se elimină o sursă de venit - banii din vânzarea laptelui.

În Botoșani, județul pe care îl reprezint, creșterea bovinelor este o activitate agricolă de bază. Ultimele statistici, de la 30 aprilie 2013, arată că în România sunt 2.208.217 bovine. Județul Botoșani se află pe locul doi, după Suceava, în ceea ce privește numărul de animale deținute, cu 107.691 de bovine. Iar în fermele familiale, nu în firme sau alte forme asociative, există 106.306 animale.

Deciziile cu privire la respectarea legislației comunitare privind calitatea laptelui trebuie să țină seama de posibilitățile crescătorilor de a se conforma. Din punctul meu de vedere, crescătorii ar trebui departajați în funcție de numărul de animale pe care le dețin. Cei care pot produce pentru piață, cu mai multe vaci, de exemplu mai mult de 10 animale, ar trebui ajutați să facă investițiile în echipamentele de igienă, iar cei cu mai puține animale să fie ajutați de către stat, astfel încât să le fie compensate pierderile din interdicția de a vinde lapte în surplus pe piață.

De altfel, tot mai mulți responsabili din domeniul agriculturii au început să avanseze ideea de a departaja sistemul de sprijin în funcție de capacitatea fermelor de a produce pentru piață sau pentru autoconsum. Noile Politici Agricole Comune, aplicabile din 2014, lasă o mare libertate de mișcare statelor membre să-și împartă banii pentru susținerea agriculturii așa cum consideră că este mai bine.

Luând în considerare aceste aspecte, la întocmirea bugetului anului 2014 voi milita pentru susținerea fermelor cu mai multe vaci, ca să se poată dota cu echipamentele necesare asigurării igienei laptelui, iar micii proprietari de animale să beneficieze de sprijinul statului pentru pierderile suferite din interdicția de vinde laptele neconform pe piață.

    Cristian Buican - declarație cu subiectul: Bugetul de stat pe anul 2014;

Domnul Cristian Buican:

"Bugetul de stat pe anul 2014"

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru că sunt de părere că tema toamnei ar trebui să fie Legea bugetului de stat pe anul următor. Afirm acest lucru cu toată convingerea, deoarece prin intermediul Legii bugetului de stat nu stabilim doar prioritățile anului 2014, ci trebuie să dăm semnale puternice în legătură cu direcțiile strategice pe care dorim să le urmăm. Chiar dacă unii consideră că ideologiile nu sunt de actualitate sau că Legea bugetului de stat reprezintă doar un document contabil, eu mă declar un susținător înverșunat al adoptării unei astfel de legi care să se bazeze pe dezbatere reală pe bază de ideologie, pe compromisul dintre realitățile economice și promisiunile electorale, precum și pe necesitatea asigurării unui climat economic care să permită dezvoltare și prosperitate.

Un alt aspect esențial pe care doresc să îl subliniez se referă la responsabilitatea pe care noi, întregul Parlament, o avem în aprobarea Legii bugetului de stat. Știu că opinia publică a perceput dezbaterile asupra acestei legi ca fiind o cursă a deputaților și senatorilor în a depune zeci, sute, uneori chiar mii de amendamente, prin care se solicitau alocări bugetare pentru toate necesitățile localităților componente ale colegiului electoral pe care îl reprezintă în legislativ. Știu, de asemenea, că aproape niciodată acestea nu au fost aprobate. Tocmai de aceea consider că trebuie să oprim această practică și să ne axăm pe o dezbatere reală, bazată pe ideologie și proiecte, și programe naționale care să beneficieze de continuitate dincolo de un ministru, un guvern sau o majoritate.

Revenind asupra Legii bugetului de stat pe anul 2014, consider că avem obligația ca prin alocările bugetare pentru la anul să dăm un semnal de încurajare firmelor private, fie că vorbim aici de reducerea CAS sau de alocări bugetare însemnate pentru investiții guvernamentale.

Uniunea Social-Liberală a venit la putere pe un val de speranță uriaș. O parte din promisiunile electorale au fost îndeplinite, și mă refer aici în principal la reîntregirea salariilor și indexarea pensiilor, însă aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a asigura prosperitate și dezvoltare durabilă. Ca reprezentant al liberalismului mi-am dorit, încă de anul trecut, adoptarea unor măsuri de relansare economică, de slăbire a poverii fiscale. Am înțeles atunci rațiunea amânării acestui tip de măsuri, însă, pentru anul 2014 trebuie să avem în vedere acest tip de soluții.

Am văzut că la nivelul declarațiilor publice există un curent favorabil unei eventuale reduceri a CAS-ului. Vreau să fac apel pe această cale la dumneavoastră, indiferent de partidul politic din care faceți parte, să susțineți această idee. O eventuală reducere a CAS-ului, cu 3 sau 5 puncte procentuale, este benefică atât tuturor angajatorilor din România, cât și potențialilor investitori. Reducerea CAS-ului reprezintă un semnal pozitiv dat pieței muncii din România și exact de asta avem nevoie.

Mai mult decât atât, sunt de părere că nu doar prin măsuri de reducere a taxelor vom asigura un climat economic propice dezvoltării și prosperității, ci și prin propriul exemplu guvernamental. O măsură de reducere a taxării muncii, în paralel cu alocări îndrăznețe către sectorul investițiilor guvernamentale ar genera un impact pozitiv mediului privat și ar oferi un exemplu de urmat firmelor, mai ales în contextul reticienței economice postcriză. Sper ca și această măsură de prioritizare a investițiilor și de finalizare accelerată a acestora să fie adoptată în Legea bugetului de stat pe anul 2014 și, astfel, să putem oferi mediului economic atât o înlesnire a costurilor cu munca, cât și un imbold și exemplu în vederea unui comportament investițional mai accelerat.

Sper ca această declarație politică să aibă menirea unei invitații deschise la dezbatere publică și rolul de catalizator al ideilor despre forma Legii bugetului de stat pe anul 2014, reamintindu-vă că Parlamentul României va vota și, implicit, va avea responsabilitatea acestei legi.

    Cristina-Ancuța Pocora - intervenție cu referire la 1 octombrie - Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. O națiune fără vârstnici înseamnă o națiune fără repere, fără trecut și fără viitor!;

Doamna Cristina Ancuța Pocora:

"1 Octombrie - Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. O națiune fără vârstnici înseamnă o națiune fără repere, fără trecut și fără viitor!"

În februarie 1991, Organizația Națiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca Zi Internațională a Persoanelor în Vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluția 46/91 cu titlul "Principiile Națiunilor Unite pentru persoanele în vârstă, destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câștigați". Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiții de locuit și îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieții personale și profesionale, dreptul de a se exprima și de a participa la activități sociale după pensionare, precum și accesul la oportunități de învățare adecvate vârstei.

În anul 2002, la Madrid, Adunarea Generală a ONU a adoptat Planul internațional de acțiune privind îmbătrânirea, care stabilește obiectivele prioritare și angajamentele statelor membre cu privire la politicile destinate populației vârstnice, în principal cele din domeniul protecției sociale, ocupării, sănătății și participării persoanelor de vârsta a treia la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale societății. Anul trecut a fost proclamat ca An european al îmbătrânirii active și solidarității între generații.

Avem datoria de a crea condițiile favorabile îmbătrânirii active și asigurării unui mod de viață autonom, prin asigurarea pensiilor, menținerea lucrătorilor vârstnici pe piața muncii, acordarea unor servicii medicale, de îngrijire și asistență socială echitabile și de calitate, încurajarea învățării pe tot parcursul vieții, sprijinirea implicării în activități de voluntariat, adaptarea locuințelor la nevoile persoanelor vârstnice, crearea unui mediu de viață prietenos, facilitarea accesului la utilizarea tehnologiilor informatice.

Pe lângă responsabilitățile pe această zonă pe care le împart Ministerul Muncii Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și autoritățile locale, consider că trebuie susținută și dezvoltată activitatea ONG-urilor pentru furnizarea de servicii sociale.

Conștient de rolul important jucat de persoanele vârstnice în societatea românească și consecvent promisiunilor făcute în campania electorală, Partidul Național Liberal, ca partid de guvernare, urmărește respectarea angajamentelor luate în fața acestui segment social.

În acest sens, trebuie să amintesc câteva dintre măsurile luate în sprijinul pensionarilor de către Ministerul Muncii în mandatul ministrului Mariana Câmpeanu:

- Majorarea pensiilor prin aplicarea noii valori a punctului de pensie

În anul 2013, valoarea punctului de pensie a fost majorată cu 4 puncte procentuale față de valoarea anterioară. Astfel, valoarea a crescut de la 732,8 lei la 762,1 lei. De această măsură au beneficiat de la începutul anului aproximativ 5,5 milioane de persoane.

- Majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții deosebite de muncă după 1 aprilie 2001

Măsura, de care beneficiază aproximativ 31.700 de persoane, se aplică începând din ianuarie 2013, pe baza Legii 263/2010.

-Restituirea sumelor reprezentând contribuțiile de asigurări sociale de sănătate

Pentru sumele reținute în perioada ianuarie - martie 2011, restituirea s-a realizat în intervalul iunie-august 2012, iar pentru sumele reținute în perioada aprilie 2011 - aprilie 2012, restituirea se face în intervalul septembrie 2012 - septembrie 2013. Fondurile au fost restituite în baza O.U.G. nr. 17/2012.

-Acordarea tichetelor de călătorie pentru pensionari

Este o decizie adoptată la începutul anului, care permite ca pensionarii, veteranii și văduvele de război să poată utiliza în continuare, până la 1 ianuarie 2015, același tip de documente de călătorie, respectiv taloanele speciale tipărite de Casa Națională de Pensii.

- Revenirea pensiilor militare la cuantumul din decembrie 2010

Un obiectiv specific important care va fi pus în practică de la 1 octombrie este și acela al revenirii pensiilor militare la cuantumul din decembrie 2010. Acesta se realizează printr-o lege pe care am inițiat-o și promovat-o în Parlament, alături de colegii liberali și social-democrați. Astăzi, pentru această categorie de pensionari care a servit drapelul țării se face dreptate și, de la 1 octombrie, legea va impune acordarea sumelor necesare pentru ca aceste pensii să revină la vechiul cuantum. Se protejează astfel dreptul fundamental la pensie al persoanelor afectate de procesul de recalculare și revizuire din 2010.

Totodată, este important să ne îndreptăm atenția și spre o altă problemă stringentă și de actualitate a persoanelor vârstnice - reducerea vârstei standard de pensionare a persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare anului 2001 - și să adoptăm o serie de măsuri menite să corecteze aceste aspecte cu caracter discriminatoriu.

Este obligația noastră, ca guvernanți, dar și ca societate, în ansamblu, să găsim mai multe soluții concrete pentru ameliorarea condițiilor de viață ale persoanelor vârstnice, prin prelungirea perioadei de viață activă.

1 octombrie este o zi specială nu doar pentru seniorii din întreaga lume, ci pentru noi toți, cei care ar trebui să le arătăm respect și prețuire.

Vă urez, cu această ocazie, multă sănătate, o viață mai bună și să reușim împreună să asigurăm coeziunea socială și construcția unei societăți pentru toate vârstele!

    Dan Bordeianu - declarație politică intitulată Admiterea României în spațiul Schengen nu trebuie condiționată de problema romilor;

Domnul Dan Bordeianu:

"Admiterea României în spațiul Schengen nu trebuie condiționată de problema romilor"

Conform unui sondaj de opinie comandat de publicația franceză "Le Figaro", realizat pe un eșantion de 13000 de francezi și dat recent publicității, aproximativ 90% dintre cei intervievați au declarat că se opun intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen. Cei mai mulți francezi sunt nemulțumiți de romii proveniți din cele două state, pe care îi acuză că profită de dreptul la liberă circulație pentru a veni la cerșit.

Faptul că romii reprezintă o problemă pentru multe țări membre ale UE (Franța, Germania, Marea Britanie) este o realitate de netăgăduit, confirmată și de percepția publică reflectată în mass-media occidentală și națională, în sondajele de opinie sau pe platformele de comunicare online. Însă integrarea socială și economică a populației rome nu este numai o problemă a României, chiar dacă cei mai mulți dintre romi provin din țara noastră, ci este o problemă europeană, care necesită un răspuns european, formulat de la nivelul organismelor europene: Comisia Europeană, Consiliul de Miniștri, Parlamentul European.

Dificultățile integrării sociale, educaționale și profesionale a romilor nu se pot rezolva cu declarații politice de genul "v-am alocat fonduri UE, faceți programe pentru a ne scăpa de romi, altfel îi trimitem dincolo de frontierele noastre" sau "dacă nu rezolvați problema romilor nu vă primim în Schengen". Cu toată simpatia și înțelegerea pe care o avem față de Franța, țară de care suntem legați nu numai istoric și cultural, ci și economic și politic, nu suntem de acord cu modul în care unii politicieni francezi transformă problema romilor în temă de campanie electorală, speculând faptul că majoritatea covârșitoare a francezilor îi dorește repatriați în țările de origine. Romii, fie că provin din România, fie că provin din Bulgaria, sunt cetățeni europeni, care au drepturi și obligații ca orice cetățean dintr-o țară membră UE. Libera circulație în spațiul țărilor membre UE se aplică și romilor - cetățeni europeni, indiferent de țara de unde provin sau unde sunt rezidenți la un moment dat.

Ca parlamentar, membru în Comisia de apărare, ordine și siguranță publică, resping în mod categoric orice condiționare politică suplimentară aplicată procesului de aderare a României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Țara noastră a îndeplinit încă din 2011 criteriile tehnice prevăzute în acquis-ul Schengen, iar compania franco-germană EADS a beneficiat din plin de fondurile europene alocate României pentru securizarea tehnică a frontierei de răsărit. Fie că România întră în Schengen, fie că rămâne în afara spațiului Schengen, romii nu pot fi împiedicați să circule liber în zona UE. În loc să speculeze populist-electoral problema romilor din țările de origine, politicienii europeni trebuie să găsească soluții concrete, fezabile, durabile pentru integrarea socială a acestei etnii. Evident, soluțiile trebuie să vină și de la autoritățile române, în colaborare cu autoritățile altor state membre Schengen/UE și cu instituțiile europene.

    Florin Daniel Geantă - declarație politică cu tema: Sorin Oprescu a pierdut contactul cu cetățenii;

Domnul Florin Daniel Geantă:

"Sorin Oprescu a pierdut contractul cu cetățenii"

Tot mai mulți bucureșteni îi cer demisia domnului Oprescu, dezamăgiți profund de proasta gestionare a câinilor fără stăpân, de lipsa pistelor pentru biciclete pe carosabil, de mizeria din oraș, de lipsa locurilor de parcare, de traficul înfiorător, care ne ucide puțin câte puțin, zi de zi, pe drumul către serviciu.

În București, sunt încă locuite construcții cu grad de rezistență scăzut, care nu au mai beneficiat de consolidări de peste 3 decenii. Nu ați făcut nimic nici în acest sens.

Da, stimate domnule primar, ar trebui să vă dați demisia din funcția de primar, alegătorii o cer, ei nu mai vor promisiuni, ci explicații clare referitoare la gestionarea bugetului alocat pentru câinii comunitari, asta după tragicul accident cu copilul sfâșiat de maidanezi. Trebuie să recunoaștem că nu suntem singura țară care are probleme cu maidanezii, există și alte țări europene care se confruntă cu astfel de probleme, dar care au găsit soluții pentru a scăpa orașele de câinii comunitari. Dumneavoastră, domnule primar, ce ați păzit 5 ani?

Și lista nemulțumirilor continuă, nu mai puteți să îi amăgiți cu minciuni, societatea civilă s-a trezit după aproape 23 de ani, mii de oameni ies în stradă, în Capitală și în marile orașe, tineretul se pare că ia inițiativă și este hotărât să nu mai asiste pasiv la ceea ce se întâmplă în capitală, dar și în întreaga țară.

V-ați gândit doar la imaginea dumneavoastră și de fiecare dată ați pus pe locul doi interesele locuitorilor Capitalei, dar de data aceasta imaginea vă este destul de șifonată și ați pierdut contractul cu aceștia. Avem nevoie de un primar cu inițiativă, un bun gospodar, avem nevoie de o capitală modernă europeană, de un oraș mai curat, mai sigur și construit pentru cetățenii lui.

    Daniel Iane - declarație politică referitoare la importanța industriei IT din România;

Domnul Daniel Iane:

Tema declarației mele politice de astăzi este referitoare la importanța industriei IT din România.

Industria IT trebuie să devină cu adevărat o prioritate pentru România. Acest segment poate contribui semnificativ la dezvoltarea economică a României, la creșterea productivității și maximizarea eficienței muncii sau la modernizarea mai multor paliere din societatea noastră.

În industria IT din România regăsim același fenomen ca cel din sănătate sau din educație, și anume exodul creierelor. Cei mai buni IT-iști ai noștri preferă să plece pentru o viață mai bună, pentru un câștig salarial conform cu pregătirea lor. În România există ingineri și programatori foarte valoroși. Acest segment IT poate fi caracterizat drept un mix între creativitate și inteligență, profesionalism și o structură care poate elabora oricând proiecte sigure și sustenabile pe termen lung.

În momentul de față industria IT este cea mai importantă furnizoare de locuri de muncă. Totodată, industria IT este și un motor puternic pentru relansarea economică a României. Exporturile României în materie de produse și servicii IT sunt și ele foarte semnificative și au contribuit la creșterea exporturilor românești care sunt estimate cu 7,7% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.

O apropiere dintre Guvern și reprezentanții industriei IT din România este extrem de necesară în perioada următoare. O strânsă colaborare între aceștia va conduce și la îndeplinirea mai multor obiective majore asumate de România pe plan internațional, și de PNL, alături de colegii de alianță, în fața electoratului. Numai în acest fel vom putea implementa cu succes Strategia Agenda Digitală pentru România la nivelul administrației publice și Strategia Națională de Securitate Cibernetică. De asemenea, astfel vom putea ajuta la respectarea legilor care reglementează conflictul de interese, vom putea combate clientelismul, vom putea asigura firmelor din industria IT accesul la achizițiile publice destinate firmelor de profil și vom putea utiliza eficient banii publici în ceea ce privește achizițiile publice de servicii IT, dar și maximizarea raportului calitate-preț.

Industria IT poate și trebuie să ajute statul român. Interconectarea bazelor de date pentru tot ce înseamnă sector public, autorități locale sau centrale care să conducă la simplificarea procedurilor și eliminarea birocrației din procesul de interacțiune a contribuabililor cu statul este un obiectiv ce trebuie realizat.

IT-ul poate fi cu adevărat o industrie care să contribuie la creșterea PIB-ului, la creșterea numărului locurilor de muncă, la îmbunătățirea semnificativă a relației dintre cetățean și stat, prin digitalizarea serviciilor sau la atragerea investiții străine masive.

    Dorel Covaci - declarație politică intitulată: Sănătate și un trai decent pentru persoanele de vârsta a treia;

Domnul Dorel Covaci:

"Sănătate și un trai decent pentru persoanele de vârsta a treia"

1 octombrie este data la care se celebrează Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, stabilită prin rezoluția Națiunilor Unite nr. 45/106 din 14 decembrie 1990. Cu acest prilej, aș dori să aduc în prim-plan problemele cu care se confruntă această categorie de vârstă și să prezint câteva soluții pentru rezolvarea lor. Fiecare om, indiferent de gen, rasă, vârstă, statut social, are dreptul la un standard decent de viață, la asigurarea necesităților de bază.

În ceea ce privește problema sărăciei, potrivit datelor Eurostat, riscul de sărăcie pentru bătrâni a scăzut semnificativ, de la 39,4%, în 2008, la 25,4% în 2011. Riscul este comparabil cu cel înregistrat la nivel de UE (23,2%, în 2011). Se mai constată că tendințele demografice vor agrava situația, în contextul în care se estimează că rata de dependență demografică a persoanelor vârstnice (adică numărul de vârstnici susținuți de 1000 de adulți) va crește până la 25,68% în 2020, față de 21,37% în 2010, un plus de presiune semnificativ pe sistemul de sănătate, securitate socială și piața muncii.

Vârstnicii singuri (aprox. 4,2% din populația țării) reprezintă un grup vulnerabil, mai ales din perspectiva accesului la servicii medicale și de îngrijire. Riscul de sărăcie al acestora este ușor mai ridicat față de cel la nivelul populației totale (25,4% față de 22,2%), în condițiile în care a scăzut semnificativ după 2007 (44%), odată cu introducerea pensiei sociale și creșterea generalizată a pensiilor. Pentru acest grup social, trebuie să urmărim dezvoltarea serviciilor de tip rezidențial (spitale, cămine, centre de zi), a serviciilor medicale și a celor sociale la domiciliu, pentru cei nedeplasabili.

O altă problemă pe care aș dori să o semnalez este aceea a vârstnicilor - victime ale violenței în familie. Starea de sănătate, neputința, vârsta, rușinea, frica, lipsa de speranță, respectul redus de sine, izolarea socială, dependența de abuzatori, neîncrederea în sistemul legal, accesul limitat la resurse îi determină pe mulți dintre aceștia să sufere în tăcere abuzuri de neimaginat, fără a se adresa autorităților. Deseori sunt induși în eroare, manipulați de rude, cunoștințe sau chiar de persoane străine, deposedați de venituri sau de propriile locuințe și aruncați pe drumuri sau obligați să cerșească.

În ceea ce privește problema pensionarilor, la sfârșitul lui martie 2013 erau 5,25 milioane, în scădere cu 92.550 persoane față de perioada corespunzătoare a anului 2012. Din acest total, 88,98% erau pensionari de asigurări sociale de stat și 11,02% pensionari agricultori. Comparativ, salariații totalizau 4,360 milioane, în aceeași perioadă a lui 2013, rezultând un raport în scădere de 1,21 pensionari la un salariat, față de 1,23, la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat, 29,52% aveau pensii sub 650 lei, în condițiile în care pensia medie era de 812 lei. În această perioadă, pensia medie a crescut cu 4,37%, adică cu 34 lei, comparativ cu perioada similară a anului trecut, și reprezintă 50,22% din câștigul salarial mediu net și 36,39% din mediul brut, conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice.

Categorii aparte defavorizate sunt persoanele care provin din fostul sistem de asigurări sociale pentru agricultori, aproximativ 580 de mii, care au o pensie medie de numai 328 lei.

La sfârșitul lui martie 2013, se aflau în plată și 868 de beneficiari de ajutor social tip pensie, în cuantum de 200 lei. Tot în trimestrul I al anului au fost acordate drepturi invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, în valoare medie de 133 lei/persoană.

Stimați colegi, în ceea ne privește pe noi, parlamentarii, trebuie:

  • să elaborăm și să votăm o legislație corectă și eficientă privind protecția persoanelor vârstnice, care să asigure un cadru juridic eficient, în acțiunile de îmbunătățire a calității vieții acestei categorii de populație;
  • să avem în vedere propunerea unor politici și măsuri privind combaterea riscului de excluziune socială a acestora;
  • să gândim protecția socială a persoanelor vârstnice, abordând integrat starea socială, materială, medicală;
  • să căutăm îmbunătățirea reglementărilor privind gratuitatea și compensarea medicamentelor și analizelor medicale pentru pensionari;
  • să colaborăm eficient cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și ai diverselor instituții care au ca obiect de activitate sau derulează programe privind protecția socială a persoanelor vârstnice, în vederea organizării unor activități complementare privind asistența și îngrijirea la domiciliu a persoanelor singure dependente, ca alternativă a instituționalizării;
  • să realizăm eliminarea inechităților în ceea ce privește pensiile persoanelor încadrate în grupele I și II de muncă pentru condiții speciale;
  • să reglementăm prevenirea oricăror forme de abuzuri și neglijare a persoanelor vârstnice și să susținem crearea de centre sociale specializate, destinate victimelor abuzurilor;
  • să susținem stimularea, prin diverse metode, a participării vârstnicilor la viața socială: centre de consiliere, locuri de muncă pentru aceștia, activități de voluntariat, campanii de informare, implicarea în luarea deciziilor care îi privesc etc.
  • să susținem asigurarea unui venit minim decent, care să acopere cheltuielile stabilite în coșul de consum minim al pensionarilor;
  • să avem în vedere reglementarea unui sistem național de servicii socio-medicale pentru persoanele vârstnice dependente și să stabilim standarde de calitate pentru acestea; să susținem acordarea de facilități familiilor care au în grijă astfel de persoane;
  • să gândim îmbunătățirea sistemului național de îngrijire a sănătății vârstnicilor și facilitarea accesului la aceste servicii;
  • să avem în vedere respectarea drepturilor persoanelor vârstnice și a egalității de șanse, prin asistență socială.

În nume personal, în numele generațiilor mai tinere, transmit un mesaj de felicitare cetățenilor de vârsta a treia, de profund respect și gratitudine pentru dragostea, povețele, sacrificiile și munca lor neobosită, spre împlinirea noastră ca oameni. Respectul și purtarea de grijă pentru bătrâni se află printre elementele, care ne definesc, nu numai moral, ci și spiritual, în calitate de creștini.

O vorbă de demult spune ,,Cine nu are un bătrân să-și cumpere!". Prin urmare, vechea înțelepciune a omenirii ne trimite să preluăm din experiența de viață a celor vârstnici, pentru a depăși cu mai multă ușurință asperitățile vieții și pentru a ne desăvârși evoluția.

    Dumitru Chiriță - declarație politică cu subiectul: Condițiile precare de muncă: un pericol pentru viața și sănătatea salariaților;

Domnul Dumitru Chiriță:

"Condițiile precare de muncă: un pericol pentru viața și sănătatea salariaților"

În ultimii ani, situația condițiilor de muncă a înregistrat o degradare accelerată, care a avut drept consecință punerea în pericol a vieții și sănătății salariaților.

Aparent, legislația în domeniul sănătății și securității la locul de muncă este una modernă, la standarde europene, care ar fi trebuit să determine angajatorul să asigure salariaților condiții normale de lucru.

În realitate, o parte a angajatorilor profită de faptul că autoritățile implicate în verificarea condițiilor de muncă nu urmăresc aplicarea legislației, iar aceștia exploatează forța de muncă până la epuizare, fără a le întocmi contracte și uneori fără să-i plătească pentru activitatea prestată.

În același timp, există angajatori la care condițiile sunt precare și salariații sunt implicați în accidente, cu pierdere de vieți omenești sau cu incapacitate temporară sau totală de muncă.

O contribuție importantă la acest rezultat o au și modificările aduse legislației muncii în timpul regimului Băsescu-Boc, care au redus rolul sindicatelor în relația cu angajatorii, pentru instaurarea unor condiții normale de lucru.

Având în vedere aceste situații alarmante, solicit autorităților responsabile ale statului să se implice imediat și să sancționeze foarte dur acei angajatori care nu respectă legislația în domeniul sănătății și securității la locul de muncă.

Totodată, solicit Guvernului României să promoveze de urgență un dialog cu sindicatele și patronatele, pentru a aduce modificările necesare legislației muncii, astfel încât să se repună în echilibru interesele salariaților cu cele ale celor care dețin sau exploatează capital în România.

    Natalia-Elena Intotero - declarație politică: Despre vârstnicii României - cu respect și grijă;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Despre vârstnicii României - cu respect și grijă"

Nivelul de maturitate al unei națiuni se regăsește și în atitudinile de grijă și respect pe care îl acordă seniorilor ei. Și cred că, din acest punct de vedere, mai avem atât de multe lucruri de făcut.

Suntem conștienți că nivelul așteptărilor este în continuare foarte ridicat. Și oamenii doresc să simtă o îmbunătățire efectivă a vieții lor.

Anul acesta una dintre primele măsuri luate de Guvern a fost să mărească pensiile cu 4%, iar perspectiva și dorința noastră ca partid social-democrat este să reușim să indexăm și în continuare pensiile cu rata inflației, astfel ca veniturile să se păstreze în valoarea lor reală.

O altă măsură luată cu scopul de a mai ușura viața tuturor, dar și a persoanelor în vârstă, a fost reducerea TVA la pâine la 9% începând cu 1 septembrie. Dacă rezultatele acestei decizii vor fi sustenabile economic, Guvernul optează să extindă măsura și la alte alimente de bază.

S-a revenit, de asemenea, asupra deciziei, neconstituționale de altfel, de a obliga pensionarii să plătească și contribuții de asigurări de sănătate, iar banii au fost returnați.

În 2013, Guvernul a alocat suma de 3,5 miliarde de lei pentru plata arieratelor la medicamente, pentru ca sistemul medicamentelor compensate să nu se blocheze și sute de mii de bolnavi să fie afectați.

Am punctat doar câteva dintre măsurile luate de Guvern în favoarea oamenilor, și mai ales în ajutorul celor mai vulnerabili dintre ei - pensionarii.

Unul dintre cele mai complicate lucruri pentru un tânăr este să își închipuie că va îmbătrâni vreodată. Ne aruncăm zi după zi în mijlocul grijilor cotidiene și într-o zi observăm trecerea timpului în ridurile din obraz, în oboseala din ochi și din brațe. Trăim sentimentul că devenim din ce în ce mai slabi în confruntarea față în față cu viața.

Suntem datori să nu uităm că România de azi există datorită eforturilor și muncii celor dinaintea noastră, iar cea mai convingătoare dovadă de maturitate a unei comunități este respectul și grija pe care tinerii le acordă vârstnicilor, preocuparea permanență ca pensionarii să aibă parte de ajutor permanent și susținere pentru un trai mai bun.

Avem dorința fermă de a reda vârstnicilor României locul de onoare pe care îl merită în societate și le dorim ca, împreună cu noi, să se poată bucura de fiecare clipă de viață.

    Gheorghe Emacu - intervenție cu titlul: Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei;

Domnul Gheorghe Emacu:

"Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei"

Începând din anul 1993, în întreaga lume, la 17 octombrie se sărbătorește Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a instituit această zi - prin Rezoluția nr.47/196 - în scopul de a conștientiza factorii de decizie din întreaga lume asupra necesității eliminării sărăciei și mizeriei din toate țările, lupta împotriva acestui fenomen fiind pentru Națiunile Unite o temă centrală a dezvoltării.

În cadrul Organizației Națiunilor Unite, în special în cadrul lucrărilor Consiliului Drepturilor Omului cu privire sărăcia extremă, fenomenul este definit prin lipsa de securitate în unul sau mai multe domenii, în special lipsa locului de muncă, care permite persoanelor și familiilor să-și asume obligațiile profesionale, familiale și sociale și să se bucure de drepturile lor fundamentale.

Insecuritatea care rezultă din această situație determină o sărăcie gravă atunci când afectează mai multe domenii ale existenței, când devine persistentă, dacă compromite șansele de a-și asuma responsabilitățile familiale și sociale și de a-și recâștiga aceste drepturi într-un viitor previzibil.

Sărăcia extremă propagă violența și discriminarea, care neagă drepturile fundamentale ale femeilor și copiilor. Sărăcia distruge viața și moralul oamenilor; ea ucide mai mulți adolescenți și adulți decât oricare război. În fiecare zi, persoanele care trăiesc în sărăcie extremă trebuie să facă față lipsei alimentelor, locuinței, accesului la serviciile esențiale.

Eradicarea sărăciei a reprezentat subiectul a douareuniuniinternaționale sub egida ONU, la nivel înalt, privind dezvoltarea socială, organizate în 1995 și 2000. Cu toate acestea, situația în care se află mulți dintre semenii noștii este dificilă și inacceptabilă pentru mileniul 3, ceea ce impune luarea de măsuri în consecință.

La nivelul Uniunii Europene, România se regăsește în clasamentul statelor cu cel mai mare risc al sărăciei. Potrivit unor date statistice publicate în această primăvară, România este prezentă cu șase regiuni de dezvoltare (din cele 8) - adică aproape toată țara - în clasamentul celor mai sărace 20 de zone din UE.

Calculând după puterea de cumpărare, regiunea Nord-Est, care cuprinde județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui și județul Iași, pe care eu îl reprezint în Parlament, este a doua cea mai săracă din cadrul Uniunii Europene; aici puterea de cumpărare este de numai 29% din media Uniunii Europene.

Spre comparație, cea mai săracă zonă din Polonia este pe locul al nouălea, cu 39% din puterea de cumpărare medie din Uniunea Europeană.

Una dintre cauzele majore ale sărăciei este lipsa locurilor de muncă. De aceea, cred că instituțiile statului cărora le revin atribuții în acest domeniu, în special Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ar trebui să acorde mai multă atenție angajamentelor asumate prin programul de guvernare referitoare la ocuparea forței de muncă, în special a tinerilor cu vârste între 15 și 25 de ani și persoanele cu vârsta între 50 și 64 de ani.

Din altă perspectivă, este necesară corelarea programelor educaționale cu piața muncii, astfel ca tinerii, odată cu finalizarea studiilor, să-și poată găsi locuri de muncă potrivite domeniilor lor de formare. O astfel de abordare presupune o mai mare implicare a Ministerului Educației Naționale, care ar trebui să coreleze mai bine lista specializărilor universitare cu nevoia reală de forță de muncă înalt specializată de pe piața muncii, astfel ca, la rândul lor, viitoarele generații - în a căror formare statul investește enorm - să poată contribui la dezvoltarea și progresul națiunii.

Sper că Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei va reprezenta un bun prilej pentru instituțiile statului să-și reevalueze strategiile pe care le promovează, astfel ca România să iasă de sub semnul sărăciei.

Numai în aceste condiții, cred, România va putea sărbători cu adevărat această zi!

    Erland Cocei - declarație politică despre demersul Președintelui României de sesizare a Curții Constituționale cu Legea referendumului;

Domnul Erland Cocei:

Demersul președintelui Traian Băsescu de a sesiza la Curtea Constituțională Legea referendumului este demagogic, fără legătură cu realitatea, având ca scop doar compromiterea proiectelor USL privind revizuirea Constituției și regionalizarea României. Este o încercare de a sabota două procese fundamentale pentru eficientizarea funcționării statului român, însă la fel de grav este că, prin atitudinea sa, președintele comite un abuz, sesizând o lege asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat deja.

Argumentele folosite de Traian Băsescu sunt similare cu cele din sesizarea parlamentarilor din opoziție, care a fost depusă pe 4 iunie, și pe care CCR a respins-o pe 26 iunie. Ca atare, nu poți sesiza o lege ca fiind neconstituțională, după ce Curtea a respins o astfel de solicitare depusă de alți inițiatori.

Eforturile legislative ale USL de modificare a Constituției și de regionalizare sunt demersuri serioase, asumate prin programul de guvernare, validate de alegători în urma scrutinului din decembrie 2012, și nu jocuri de imagine și propagandistice, caracteristice fostei guvernări PDL. Ne-am asumat revizuirea Constituției și demersul de regionalizare din motive consistente și esențiale pentru viața politică și socială din România, motiv pentru care nu vom abandona aceste proiecte, chiar dacă președintele Băsescu transformă în circ subiecte atât de importante pentru România.

Revizuirea Constituției și regionalizarea sunt proiecte care, în mod normal într-o societate democratică, ar trebui să întrunească un larg consens din partea clasei politice, pe fondul unei dezbateri ideologice în care să primeze soluțiile cele mai bune, și nu motive de sabotaj și de compromitere, așa cum înțelege președintele să participe (și) la această dezbatere.

Din păcate, Traian Băsescu nu a învățat din lecțiile trecutului, iar modul în care înțelege să "joace" pe scena politică pe finalul mandatului este nedemn și discreditează instituția prezidențială.

    Florin-Alexandru Alexe - declarație politică despre eficiența măsurilor luate de Guvernul USL;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Partidul Național Liberal are drept unică prioritate guvernarea României, pentru a răspunde așteptărilor oamenilor, așa cum s-a declarat și după cum s-a demonstrat în repetate rânduri. PNL a ajuns să contribuie major la actul de guvernare, alături de PSD și PC, datorită încrederii acordate de către populația României. Rezultatele echipei guvernamentale devin evidente prin prisma datelor care demonstrează că România este, în acest moment, un stat european al cărui trend economic este în plină creștere. Astfel, măsurile luate de Guvernul USL se dovedesc a fi cele corecte.

Conform datelor făcute publice de Eurostat la sfârșitul lunii septembrie, încrederea mediului de afaceri și a populației în economia României a afișat cea mai puternică creștere din ultimele 7 luni, datorită îmbunătățirii încrederii în sectorul serviciilor, industrie și în zona consumatorilor.

Mai mult, estimările specialiștilor din domeniul financiar și economic, care semnalează o creștere economică de 2,5% pentru acest an, fac dovada că România se află pe calea cea bună din acest punct de vedere.

Datorită stabilității și predictibilității sectorului economic asigurat de măsurile introduse de către Guvernul USL, totalul de companii active din România a trecut pentru prima dată, la finalul lunii august, de 714.000 de firme,în creștere cu 2,7% față de 2012. Numărul mai mare de firme duce la o revenire a pieței muncii, angajatorii încheind cu 10% mai multe contracte de muncă prin comparație cu perioada similară din 2012. Economia României devine tot mai competitivă. Măsurile adoptate de guvernarea USL și strategiile ministerelor coordonate de PNL își dovedesc eficiență - în primele 7 luni ale anului 2013, industria a crescut cu 7,9%, iar exporturile cu 7,7%.

Prin starea reală a economiei românești, dovedită cu datele pozitive din care v-am prezentat acum doar o mică parte, demonstrăm că PNL este cu adevărat preocupat de buna guvernare. Gândirea strategică și competența fac diferența față de lipsa de soluții a guvernărilor anterioare. Drept urmare, trebuie să ne concentrăm în continuare eforturile în direcția bună.

    Florin Gheorghe - declarație politică: - Despre fundațiile iubitoare de câini comunitari;

Domnul Florin Gheorghe:

"Despre fundațiile iubitoare de câini comunitari"

Încă din anul 2007, de când problema câinilor fără stăpân a ajuns pe agenda parlamentară, m-am pronunțat ferm și fără echivoc în sensul că înmulțirea acestora în spațiul public și creșterea insecurității cetățenilor este o problemă exclusivă a autorităților și vina nu poate și nu trebuie aruncată asupra câinilor. Cine vrea să se convingă poate consulta declarațiile mele din trecut referitoare la modul în care dezaprobam așa-zisa spălare pe mâini și fugă a primarilor din fața acestei probleme comunitare și externalizarea acesteia către asociații și fundații autodeclarate mari iubitoare de canine.

În anul 2011 problema a reajuns în opinia publică ca o problemă extrem de gravă pentru siguranța și securitatea publică. Străzile din întreaga țară s-au aglomerat de membri și simpatizanți ai ONG-urilor de profil, de teama că "puțul cu bani publici" ar putea seca dacă problema câinilor comunitari ar fi rezolvată.

Au reacționat autoritățile publice la ineficiența ONG-urilor în problema maidanezilor? Nu! Chiar dacă acest lucru a însemnat pomparea milioanelor de euro anual către aceste fundații de "inutilitate publică". De exemplu, la nivelul municipiului București, primarul cu pretenții de prezidențiabil a continuat să semneze ordine de plată de 4 milioane de euro, în ultimii doi ani, către ONG-urile care în loc să strângă și să îngrijească maidanezii îi azvârleau în stradă. Domnule Oprescu, lacrima dumneavoastră scremută, ca și falsele compasiuni ale altor primari nu pot acoperi mizeriile făcute în cârdășie cu ONG-urile de casă ale primăriei.

Mai mult, este ușor de anticipat faptul că ONG-urile nu se vor lăsa și vor încerca să joace așa-zisa carte europeană, reușind încă o dată să denigreze România la nivel internațional.

Înțeleg că miza acestor ONG-uri impostoare o reprezintă transferurile de milioane de euro și vor face orice ca să nu piardă atâția bani fără să facă nimic.

Mai înțeleg, însă, că este de datoria parchetelor, judecătoriilor și altor instituții abilitate să analizeze activitatea reală și modul în care a fost cheltuit fiecare bănuț public de către acestea. De asemenea, instituțiile trebuie să analizeze și conflictele de interese care au marcat concesiunea acestor servicii publice, de multe ori ele derulându-se între rude de gradul I.

Cineva trebuie să răspundă atât pentru cheltuirea inutilă a banilor publici, precum și pentru faptul că societatea românească a ajuns să fie divizată de o problemă care nu ar fi trebuit să existe. Reiterez faptul că, în problema câinilor fără stăpân, nu câinii sunt vinovați, ci oamenii: în primul rând primarii, prin înțelegerile lor ilegale cu ONG-urile și firmele "prietene".

    Florin Gheorghe - declarație politică: - Ali Baba în sol major - concert pentru economie și pian;

Domnul Florin Gheorghe:

"Ali Baba în sol major - concert pentru economie și pian"

Știți cine conduce destinele economiei României? Câți dintre noi știu cine are în fișa postului de ministru să se ocupe de bunul mers al economiei? Cum de nu știți?

Domnul ministru care se ocupă de soarta economiei naționale este cel mai priceput poet al Guvernului României. Este cel care spune poezii și povești de adormit copiii despre cât de bine îi merge astăzi mediului de afaceri. Este ministrul care s-a remarcat cu nimic util economiei românești în ultimul an de zile.

Nu-l știți pe domnul Varujan? Cum de nu știți? Este pianistul! Este prim-solistul care interpretează de ani buni și fără încetare aceeași partitură: "Ali Baba și cei 40 de hoți, în sol major". Este ministrul care nu se satură și nu-i este rușine că o țară întreagă îi spune că a adus cele mai mari prejudicii economiei României și, cu toate acestea, vrea să ne convingă că, undeva, în mintea sa se ascunde și o preocupare pentru guvernarea în folosul românilor.

Este ministrul al cărui singur merit este acela că a lăsat în urma sa și alți mari artiști, precum D.J. Remus Vulpescu, care, în fața unei țări întregi, după modelul brevetat de profesorul său, batjocorea soarta combinatului Oltchim.

Obrazul gros pe care domnul Vosganian l-a demonstrat în multiplele guvernări din care a făcut parte mă îndreptățește să cred că nu-i vorba doar de rea-voință, ci și de vădită incompetență. A înfundat economia în guvernarea liberală și cred că nu se lasă să o vadă la pământ și sub oblăduirea lui Victor Ponta. Este ministrul care sfidează în cel mai grosolan mod instituțiile statului și care consideră că legea românească nu i se aplică și lui.

Domnul ministru nu înțelege în ce realități economice ne aflăm astăzi și, drept consecință, nu are niciun fel de soluții la probleme economiei românești. De un an de zile scrie în versuri o pseudostrategie de industrializare a țării, care nici rimă și nici ritm nu are și pe care doar Domnia Sa o înțelege.

Mai mult, în loc să exerseze la pian "Deșteaptă-te române!", preferă să cânte aceeași partitură despre "Ali Baba și hoții" la care Domnia Sa se pricepe cel mai bine.

Așa că, dacă nu știați cine conduce Ministerul Economiei, acum ați aflat de la mine, căci din activitatea acestuia sigur nu ați fi aflat, poate doar atunci când parchetele vor începe să-i descifreze compozițiile. Vă mulțumesc și vă rog să faceți liniște, ca nu cumva să deranjați artistul aflat în plin proces de creație.

    Florin Mihail Secară - declarație politică cu titlul: Zmeura de aur pentru Victor Ponta;

Domnul Florin Mihail Secară:

"Zmeura de aur pentru Victor Ponta"

Cunoaștem cu toții că premiile "Zmeura de aur" reprezintă un eveniment opus premiilor "Oscar" desfășurate în industria cinematografică americană, tocmai pentru a arăta publicului scenariile, regizorii și actorii de slabă și foarte slabă calitate.

Mulți s-ar întreba de ce îi acord lui Victor Ponta premiul "Zmeura de aur"? Păi cu ce este diferit Victor Ponta de actorii slabi de la Hollywood? Îl înconjoară zilnic zeci de camere de luat vederi? Îl înconjoară! Este difuzat la televiziuni 24 de ore pe zi? Este! Are mai mulți scenariști și regizori care-i trasează cu precizie toate mișcările și îi pun în gură cele mai sfruntate minciuni? Are! Are decoruri? Are! Este Victor Ponta un actor ratat? Este!

Atunci, merită cu prisosință un loc pe podium la aceste premii, pentru că de un an și jumătate, zi de zi, ne furnizează seriale de proastă calitate, din cea mai lungă, tragică și de prost gust telenovelă pe care o trăiesc românii în ultimii douăzeci de ani. Și, așa cum orice premiu, inclusiv acesta, trebuie bazat pe câteva argumente, trebuie să vă aduc aminte numai câteva episoade, în care regia și decorurile au fost de proastă calitate.

Episodul 512 - a 512-a zi de guvernare - "Gazoductul de la Ungheni". Scenaristul a fost tare priceput, încât a păcălit pentru moment chiar și pe oficialii Comisiei Europene, însă când filmările s-au încheiat și recuzita formată din 3 muncitori, 4 țevi ruginite și un buldozer defect au fost înapoiate chiriașului, în urma lui Victor Ponta au mai rămas doar dârele limuzinelor de la Guvern.

Episodul 521 - a 521-a zi de guvernare - "Triplu rol în Roșia Montană". Acesta este de departe cel mai greu rol pe care l-a jucat Victor Ponta în cariera sa de actor. Astfel, regizorul l-a pus și în rolul prim-ministrului Pro Roșia Montană, care inițiază proiectul de lege neconstituțional; al doilea rol, Ponta deputatul Contra Roșia Montană; al treilea și cel mai greu rol, Ponta agentul RMGC în lume. Trebuie să remarc că, cu toate că s-a mai încurcat în minciuni și roluri, le-a interpretat simultan pe toate cele 3 roluri.

Episodul 540 - a 540-a zi de guvernare - "Greva minerilor de la Roșia Montană și Ponta salvatorul". Regizorul acestui episod a uitat să-i spună actorului Ponta că exploatările de la Roșia Montană nu sunt exploatări de adâncime, ci de suprafață și că, băgându-l în galeria unde va juca rolul salvatorului, e posibil să se întâlnească și cu turiști, căci galeria unde s-au făcut filmările era una turistică. Aș mai avea ceva obiecții și pe partea de recuzită, deoarece casca de miner îl cam strângea pe actorul principal.

Sunt convins că dacă Victor Ponta va continua cu acest talent actoricesc, cu siguranța va fi premiat și în alte ocazii pentru cel mai bun rol principal în telenovela "Eu când vreau să mint, mint!" sau serialul SF "Eu mint de îngheață apele", numai că românii ar trebui scutiți să mai înghită toate minciunile Domniei Sale.

    Gheorghe Ciobanu - declarație politică intitulată: Noul acord cu FMi, o garanție a stabilității economiei românești;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Noul acord cu FMI, o garanție a stabilității economiei românești"

Faptul că boardul FMI a aprobat un nou acord de tip preventiv cu România, în valoare de 2 miliarde de euro, care ar urma să fie dublat de alte 2 miliarde de la Comisia Europeană, reprezintă un foarte mare plus pentru țara noastră. Este deopotrivă ancora de care avea nevoie economia românească, în condițiile în care Zona euro se află în continuare într-o perioadă de incertitudine, dar și o garanție suplimentară a drumului corect pe care ar urma să mergem în următorii doi ani.

Acest nou acord cu FMI vine ca ultimă parte a ciclului început în 2009 care a dus la macrostabilizarea economiei românești și la revenirea într-o zonă de creștere sustenabilă, chiar dacă încă destul de slabă și resimțită foarte slab la nivel social. Faptul că România vine după două acorduri încheiate cu succes, apreciate la nivelul CE și al Fondului, oferă garanții majore posibililor investitori străini. Spre deosebire de alte țări care au mers în logica politicianismului și populismului - așa cum se întâmplă, pentru a oferi exemplu, cu Ungaria -, România reușește să genereze credibilitate, predictibilitate și transparență. Și o face într-un moment în care există foarte multe lichidități pe piețele financiare, dar nu există foarte multe oportunități de investiții. Putem deci traduce noua înțelegere ca fiind atuul de care aveam nevoie.

Vreau să atrag atenția asupra faptului că noul acord precautionary este cel care oferă cea mai mare libertate decizională Guvernului român. Este pentru prima dată când nu există condiționalități, ci ținte care trebuie atinse. Fac această precizare pentru a demonta întreaga propagandă referitoare la faptul că scrisoarea de intenție ar fi presupus majorarea de taxe și impozite, care ar fi fost ascunse românilor. Este foarte departe de adevăr, cu atât mai mult cu cât strategia Cabinetului Ponta este aceea de reducere a presiunii fiscale, iar ținta asumată pentru 2014 este reducerea CAS-ului, ceea ar aduce mai degrabă un deficit bugetar decât eventuale câștiguri din extinderea bazei de impozitare.

Principala provocare a României acum este să genereze o creștere economică sănătoasă și sustenabilă, care să fie resimțită și de populație. Cred că, mai ales față de primul acord cu FMI, viziunea forului monetar de la Washington s-a schimbat semnificativ: se trece de la austeritate la o stimulare moderată a economiei. Avem nevoie de rate de creștere economică de peste 3% anual pentru ca acestea să fie resimțite de omul de rând. Atrag atenția că abia la sfârșitul lui 2014 vom fi revenit la nivelul de dinainte de declanșarea crizei economice. Practic, abia la sfârșitul anului viitor vom reuși să recuperăm tot ce am pierdut în perioada guvernării lui Emil Boc.

Pentru a progresa cu adevărat, trebuie să avem și curaj politic: să ducem la bun sfârșit reformele de care România are nevoie, atât cele administrative, cât mai ales cele economice.

Pe al doilea palier, mă refer la o politică fiscal-bugetară mai puțin generatoare de presiune pe contribuabilii cinstiți și mult mai dură în raport cu evazioniști. Nu este normal ca, într-o perioadă de relansare a economiei naționale, așa cum a fost 2011 - 2013, noi să asistăm la creșterea evaziunii. Avem o problemă reală, care trebuie rezolvată instituțional. Am mare încredere că Guvernul Victor Ponta va reuși să găsească o soluție cu adevărat eficientă. Cu atât mai mult cu cât track record-ul de până acum este puternic pozitiv.

Trecând peste aspectele de ordin politic, folosesc această declarație ca un semnal public către băncile care activează pe teritoriul României: economia nu se dezvoltă pentru că nu se creditează suficient. Cred că acordul precautionary aprobat săptămâna trecută reprezintă o garanție suplimentară și pentru ecosistemul bancar. De aceea, cred că bancherii trebuie să dea drumul la credite și împrumuturi mai ales pentru firme, pe de o parte, pentru că sunt datori față de una dintre țările unde au făcut profiturile cele mai consistente, pe de altă parte, pentru că este singura cale și pentru ei de a reveni pe plus. De altfel, așa cum s-a și văzut din 2009 și până acum, banii care au fost retrași de băncile-mamă din România au fost pierduți mult mai ușor decât dacă ar fi rămas aici.

În final, îmi exprim speranța că semnalul transmis de noul acord precautionary cu FMI nu va fi bruiat de o criză politică internă sau de încercarea unora de a trata subiectul exploatării miniere de la Roșia Montană ca o cale de a îndepărta investitorii străini. Trebuie să înțelegem că atât timp cât avem o strategie clară, o majoritate care să o pună în aplicare, suficientă voință politică, transparență decizională și predictibilitate, lucrurile vor merge în direcția bună, iar acordul FMI este ștampila că sunt îndeplinite toate aceste elemente. Nu avem nevoie de cele 4 miliarde de euro ale FMI și Comisiei Europene, dar avem nevoie de "parafa de calitate". Am primit-o, trebuie doar să o promovăm mai mult.

    Gheorghe Dragomir - declarație politică: Pentru a promova valorile liberale avem datoria de a ne cinsti martirii;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Pentru a promova valorile liberale avem datoria de a ne cinsti martirii"

Școala politică "Gheorghe I. Brătianu" are loc în fiecare an la Sighetu Marmației și este unul dintre cele mai așteptate evenimente organizate de Tineretul Național Liberal, prin intermediul filialei de la Sighetu Marmației. Școala de la Sighet reprezintă momentul nostru de rememorare a tuturor martirilor care și-au dat viața pentru o Românie eliberată de ororile comunismului.

În acest context, membrii Partidului Național Liberal, filiala Constanța, salută demersul comemorativ al tinerilor liberali și se solidarizează cu aceștia în lupta pentru apărarea valorilor democratice în fața oricăror forme de opresiune a libertăților omului.

Suntem de părere că închisoarea de la Sighet, alături de Fenomenul Pitești și lagărele de la Gherla, Târgu Ocna sau Canal reprezintă exemple incontestabile ale terorii și opresiunii fizice și psihice, locuri de eliminare a tuturor elitelor intelectuale, politice și religioase ce au marcat interbelicul. Cimitirul Săracilor de lângă Sighetu Marmației devine rezultatul la care se poate ajunge prin exercitarea unei terori permanente, a unui îndelungat proces de dezumanizare ce a vizat în special valorile culturale autohtone și libera voință a acestora.

Format din Muzeul de la Sighet și din Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, cu sediul înBucurești, precum și organizator al Școlii de Vară, Memorialul este o instituție a memoriei și a salvgardării imaginii celor care au suferit în numele valorilor democratice în care au crezut. Martirii de la Sighet, alături de toate victimele "Holocaustului Roșu", trebuie să reprezinte pentru tineri exemple de conduită și totodată voci ale conștiinței democratice în care orice fel de opresiune trebuie să fie stăvilită.

În programul Școlii Politice, organizate în mod tradițional de către TNL, au fost incluse două momente foarte emoționante atât pentru gazdele evenimentului, cât și pentru oaspeți: vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței și depunerea de coroane la Troița martirilor din cadrul Cimitirului Săracilor de lângă Sighetu Marmației, parte a Memorialului. Poate că, odată cu aceste inițiative din partea tinerilor liberali, revolta anticomunistă s-a transformat în vigilența cu care încercăm să ne protejăm libertatea și valorile democratice.

La ediția din acest an, participarea președintelui PNL, Crin Antonescu, a reprezentat reușita încheierii unui dialog între cele două generații ante și postdecembriste, cu ajutorul căruia s-a conștientizat importanța luptei față de orice formă de opresiune. Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței este o formă de contracarare a terorii, un mijloc de resuscitare a memoriei colective și un îndemn la păstrarea răspunderii civice în România.

    Ileana Cristina Dumitrache - intervenție cu tema: 1 Octombrie - Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice;

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

"1 Octombrie - Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice"

În aceste zile de profunde trăiri emoționale și lungi dezbateri controversate pe marginea eutanasierii câinilor vagabonzi, protejarea mediului la Roșia Montană, condamnarea torționarilor regimului comunist, acordarea tichetelor de masă, rezolvarea problemelor salariale din sistemul sanitar, educațional și/sau cultural, uităm de oamenii de lângă noi, acei oameni ai nimănui, copiii și bătrânii instituționalizați. Din cele mai vechi timpuri, națiile și-au omagiat și respectat înaintașii, iar înțelepciunea bătrânilor este apreciată de majoritatea popoarelor, dar noi, oare, mai acordăm timpul necesar și pentru rezolvarea situației acelor bătrâni care, la un moment dat, au reprezentat prezentul acestei țări și au construit viitorul ?

Organizația Națiunilor Unite a dorit să sublinieze prin mai multe documente contribuția generației vârstnice la dezvoltarea societății, astfel, prin Rezoluția nr. 45/106 din 14 decembrie 1990, ONU a stabilit ca ziua de 1 octombrie să fie Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. De atunci, în țările membre ONU, la 1 octombrie au loc manifestări variate cu scopul de a pune în valoare persoanele vârstnice, precum și pentru a aduce, măcar și pentru o zi, problemele vârstnicilor în prim-planul preocupărilor autorităților și al opiniei publice. Noi știm despre o astfel de zi, dar oare ne aducem aminte suficient de bătrânii noștri și de problemele lor reale?

Poate această problemă ține de morală, de umanitarism, poate are un caracter social sau poate calitatea unor conducători ar trebui analizată și după modul în care aceștia se raportează, deopotrivă, la generațiile tinere și cele vârstnice, în fapt la viitorul și trecutul țării. Un popor care nu-și respectă trecutul nu-și respectă istoria și identitatea și nu poate pretinde nici de la alții acest lucru. În alte țări vârstnicii sunt numiți "seniori", noi le spunem "bătrâni", iar, în ultimii ani, aceștia au devenit o povară. Din ce în ce mai marginalizați, mai triști, mai cenușii, bătrânii și pensionarii au fost ținta unor măsuri alambicate, doar o masă de manevră în scopuri electorale.

Nu de puține ori, am întâlnit pensionari cu lacrimi în ochi, disperați pentru că nu se mai puteau întreține, pentru că nu-și mai puteau permite medicamentele atât de necesare, oameni care nu știau cui și unde să se mai plângă, care nu voiau să ceară nimic, doar să fie ascultați, înțeleși, respectați și mai ales să nu fie uitați.

În toate acțiunile, dezbaterile și prevederile noastre nu trebuie să uităm că avem datoria morală să ne respectăm trecutul, să avem grijă de "seniori" și să ne asigurăm viitorul prin grija față de "juniori". Am încredere că actualul guvern va avea în vedere să acorde măcar tot atât de multă atenție pensionarilor, persoanelor vârstnice și copiilor, cu precădere celor singuri, abandonați și instituționalizați/lăsați în grija statului, cât se acordă protecției animalelor și mediului.

Noi toți suntem responsabili pentru modul în care sunt tratați părinții și bunicii noștri și sper ca problemele vârstnicilor să se afle printre prioritățile guvernului nostru. Astăzi, cel puțin, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, să ne aplecăm în fața lor și să le urăm viață lungă și sănătate!

    Ioan Balan - declarație politică: O sugestie pentru USL: puneți taxă și pe hornuri!;

Domnul Ioan Balan:

"O sugestie pentru USL: puneți taxă și pe hornuri!"

De mai bine de un an și jumătate, de când USL a preluat efectiv guvernarea, o țară întreagă asistă cu stupoare la singurele idei pe care le are Victor Ponta când vine vorba de guvernare și de creșterea standardului de viață al românilor:

Nicio lună fără un impozit nou!

Nicio lună fără o taxă nouă!

Nicio ședință de guvern fără o majorare de taxe și impozite!

Victor Ponta și guvernul său ineficient au reușit contraperformanța de a introduce nu mai puțin de 33 de taxe, impozite sau alte măsuri fiscale, care sunt pe cale să ucidă și ultima inițiativă privată de a munci cinstit în România. Mai grav este că cei care se autoproclamă liberali și de centru-dreapta în Guvernul USL sunt și cei mai fervenți promotori ai creșterilor de fiscalitate.

Când am ironizat Guvernul sugerându-i să pună taxe și pe fumul care iese pe hornuri, să știți că nu am fost prea departe de măsurile pe care le ia Victor Ponta în aceste luni. Aici fac referire expresă la noile măsuri adoptate de USL, care extind baza de impozitare, prin introducerea contribuțiilor sociale de sănătate și asupra veniturilor din activități agricole, silvice, piscicole sau pe veniturile din arendarea terenurilor.

Ideile trăsnite ale miniștrilor USL nu se opresc aici. Am auzit, zilele trecute, că ministrul sistemului bolnav al sănătății, Eugen Nicolăescu, le mai pregătește o surpriză românilor: taxa de sănătate încorporată în polița de asigurare auto RCA. Știe Eugen Nicolăescu că aproximativ 1 milion de autovehicule din cele înmatriculate în România nu au mai încheiat o poliță RCA în anul 2013 din pricina creșterii prețurilor acestora? Vrea cumva Nicolăescu să ducă această cifră la 2 sau 3 milioane de autovehicule?

Numai cine nu vrea să vadă nu vede faptul că USL la guvernare este la fel de nociv economiei și românilor precum cianurile din exploatările auro-argentifere. În anul 2011, grație reducerii numărului de taxe și impozite de la peste 400 la aproape jumătate, economia a înregistrat o creștere economică de 2,5%.

Taxele și impozitele pe care USL le visează seara și le aplică a doua zi dimineața au făcut din economia României, al cărei potențial de creștere se situează la 4%-4,5%, să se târască neconvingător cu o creștere târâtoare de 1,5%-1,7%.

Taxele lui Ponta și impozitele lui Chițoiu au creat nu locuri de muncă, ci au îngroșat numărul șomerilor cu încă aproape 100.000 de oameni.

Fantasmele fiscale ale Guvernului USL și impotența implementării unor măsuri care să aducă o creștere economică reală au speriat orice investitor străin doritor de a deschide afaceri în România. România lui Ponta este astăzi mai puțin atractivă pentru investitori decât state din Africa sub-sahariană.

    Ioan Cupșa - declarație politică cu subiectul: Solul, resursa esențială pentru poporul român, o resursă abuzată și neglijată;

Domnul Ioan Cupșa:

"Solul, resursa esențială pentru poporul român, o resursă abuzată și neglijată"

Este de necontestat faptul că cea mai importantă resursă a unei națiuni sunt oamenii săi, este resursa umană, coroana piramidei resurselor.

Într-un palier imediat în această piramidă (a resurselor) se află solul și resursele de apă.

Da, este adevărat, solul își dispută cu resursele de apă rolul de cea mai importantă resursă naturală și este mult mai important decât celelalte resurse minerale (fie petrol, gaze, sare, aur, cupru...)

Solul este o resursă indispensabilă vieții, cu valoare economică incomensurabilă, iar solul din România excelează ca valoare economică, fertilitatea solului nostru fiind peste media mondială, iar suprafețele pretabile agriculturii fiind absolut remarcabile.

Funcția economică a solului este de a ne asigura securitatea, siguranța alimentară și, în prezent, de a asigura producerea de energie regenerabilă. În complexitatea sa, solul se manifestă în mod benefic, pentru noi și prin funcția sa ecologică de a conserva apa și de a fixa carbonul.

Doresc să pomenesc și dimensiunea etică a solului, privitoare la respectarea dreptului la supraviețuire a generațiilor viitoare, dimensiune etica relevată de către Alvin Tofler: "Pământul nu l-am moștenit de la părinți, ci îl împrumutăm de la copiii noștri".

Dezvoltarea noastră, și nu una oricare, ci singura posibilă - dezvoltarea durabilă, este definită de utilizarea preponderentă a resurselor naturale reînnoibile. Or, o astfel de resursă este în mod categoric solul țării noastre.

Avem peste 9 milioane de hectare teren arabil din cele 14,7 milioane de hectare pretabile agriculturii. Avem, de asemenea, peste 6 milioane de teren forestier. Avem soluri cu o fertilitate mult peste media mondială, o fertilitate care scade însă de la an la an din cauza unor factori complecși (factori naturali, dar în mod special factori antropici, constând in inactivitatea sau activitatea noastră vătămătoare).

Solul îți dă măsura importanței sale economice prin culturile agricole care se recoltează de pe acesta, însă fiecare recoltă sărăcește solul de micro și macroelemente. Sistemul de exploatare intensivă se caracterizează printr-un consum mare de nutrienți aflați în sol. Ca o consecință, devine obligatorie intervenția specializată, utilizarea rațională a îngrășămintelor chimice, minerale, organice.

Solul, această bogăție naturală a noastră, este afectat de influența unor factori naturali (secetă: cca 7 milioane de ha, exces de apă cca3,7 milioane ha), este afectat de eroziunea care pare că devine cronică și care se datorează nu numai factorilor naturali, ci și urmărilor activității omenești (poluare chimică, depozitare de deșeuri, activități industriale, lucrări agricole neconforme, scoatere din circuit agricol pentru proiecte edilitare).

De vreme ce solul este o resursă fundamentală, iar această resursă este afectată în mod esențial, este nevoie să luăm măsuri de stopare a fenomenul de diminuare a fertilității, și de refacere a acesteia.

Acum, când trăim o dezbatere publică (în cadru instituțional, cât și în agora) cu privire la resursele naturale și exploatarea lor, o dezbatere esențială care a născut pasiuni puternice, mă simt dator să fac această declarație politică.

Vreau să aduc în atenția opiniei publice, pe de o parte, importanța deosebită, fundamentală pentru poporul român a resursei naturale numită sol și, pe de altă parte, precaritatea mijloacelor și a acțiunilor care se întreprind pentru a conserva și a exploata just, în mod durabil și în interesul nostru, aceasta resursă.

Fac apel la clasa politică să conștientizeze nevoia urgentă de a ne proteja această resursă, de a proteja solul, de a conserva și a reface fertilitatea solului și a crea premisele exploatării sale durabile în interesul nostru național.

Fac apel la toți decidenții sociali să ia măsurile necesare în vederea monitorizării, cercetării, a intervenției active, la nivel legislativ și instituțional, pentru a proteja și, în egală măsură, pentru a pune în valoare această minunată resursă care este: solul.

În final, cu mult respect și achiesând întru totul, citez din studiul domnului academician Cristian Hera, "Solul - temelia dezvoltării durabile a agriculturii și economiei naționale". Acesta sublinia "misiunea imperativă ce revine atât științei, cât și factorilor de decizie, de fapt întregii societăți pentru conservarea solului, pentru prevenirea degradării sale, misiune care precede orice interes politic, economic sau de altă natură, întrucât solul este fundamentul perpetuării existenței noastre".

Închei această declarație politică citându-l tot pe domnul academician Cristian Hera cu următoarea afirmație: "românii ar trebui să-și păstreze pământurile!"

    Ioan Munteanu - declarație politică intitulată: Urgent!;

Domnul Ioan Munteanu:

"Urgent!"

În ultimii 15 ani s-au produs repetate inundații pe raza județului Neamț, la confluența râurilor Moldova și Siret. Doar un exemplu: în iunie 2008 viitura produsă pe Siret a înregistrat un debit record de 2200 mc/s, înregistrându-se 309 locuințe distruse și 3200 de persoane evacuate.

Între anii 2008-2011 au fost efectuate lucrări de apărare împotriva inundațiilor, mai exact: un dig cu o lungime de 8327 metri, consolidări de maluri pe 2979 metri și reprofilare dig pe o lungime de 3016 metri între localitățile Roman și Răchiteni. Au fost finalizate lucrările de apărare împotriva inundațiilor pentru localitățile Rotunda, Buruienești, Tămășeni și Roman.

Din păcate însă intervenția asupra naturii a schimbat situația în defavoarea oamenilor din Gâdinți. Inundațiile de altădată provocau daune minore locuitorilor din municipiul Roman și din alte cinci comune situate pe malurile Siretului. Începând din 2011 însă debitul vijelios al râului și-a creat drum doar înspre comuna Gâdinți, care riscă în orice clipă să fie ștearsă de pe fața pământului. Nu mai sunt amenințate doar câteva case de pe mal, așa cum se întâmpla pe vremuri, ci întreaga comunitate.

În anii 2008 și 2010 puhoaiele au produs distrugeri și necazuri locuitorilor comunei Gâdinți: 80 de case afectate, din care 21 distruse, 74 de fântâni colmatate, 2 km linie electrică, 11,3 km de drum județean și 0,7 km de drum național distruse, 122 ha de culturi compromise, valoarea totală a pagubelor produse fiind de 4.216.000 lei.

La această dată sunt de executat 3030 metri dig pe malul stâng și 2343 metri de supraînălțare dig pe malul drept al Siretului, în dreptul comunei Gâdinți. Necesitatea finalizării digului se impune în regim de maximă urgență, deoarece o nouă viitură ar conduce spre Gâdinți un șuvoi extraordinar de mare, cel care altădată acoperea suprafața celorlalte localități din zonă, care ar duce la pagube inestimabile.

Ce s-a făcut până acum din investiția aprobată în 2012? Doar 140 de metri din totalul de 3030, respectiv lucrări de 80 000 lei din cei 6.173.778 lei. Foarte puțin, descurajant de puțin!

Această declarație politică se dorește a fi vocea locuitorilor din Gâdinți care cer sprijin pentru a fi protejați de furia apelor. Trebuie acționat foarte repede, acum, când încă nu e prea târziu! Răspunzător de un eventual dezastru în această zonă ar fi unul singur: Ministerul Mediului.

    Ioan Oltean - declarație politică cu tema: Guvernul Ponta și a sa reformă a cârpelii;

Domnul Ioan Oltean:

"Guvernul Ponta și a sa reformă a cârpelii"

Pe principiul "nu aduce anul cât și ce aduce ceasul", iată că ceasurile rele din ședința de Guvern de marți, 24 septembrie, au adus pe masa rotundă a executivului avizarea primei proceduri de rectificare bugetară din acest an, cu surpriza unui deficit bugetar majorat de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB, pe care domnul prim-ministru Victor Ponta înțelege să-l trateze trecător, cu un mult prea îndrăgit și des practicat procedeu în cadrul Uniunii Social-Liberale, și anume procedeul cârpelii.

Potrivit definiției Dicționarului explicativ al limbii române, termenul de cârpeală înseamnă "reparație sumară sau prost executată; cârpitură; cârpire trecătoare".În acest sens, domnul prim-ministru își asumă responsabilitatea de a ne explica cum stă treaba cu așa-numita rectificare bugetară, avizată marți de guvern: "Rectificarea înseamnă așa: că luăm bani de la unii și dăm la alții. Deci nu înseamnă că avem niște bani cu care nu avem ce face, ci înseamnă că luăm de unde nu sunt absolut necesari și îi ducem unde arde. Nu există vreun rezervor secret de bani al Guvernului. Luăm de la unii și dăm la alții. (...) Cineva pierde ca să câștige altcineva."

Prin înțelepciunea acestei decizii traducem că stimabilul domn prim-ministru înțelege să taie total bugetele de cheltuieli alocate Ministerului Educației Naționale, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Transporturilor, precum și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În plin proces de cântărire a avantajelor și de măsurare a greutății penibilului care s-ar putea năpusti din nou nu numai asupra calității sale de prim-ministru, dar și asupra propriei calități umane, ca urmare a unei alte decizii neinspirate, dar "necesare", domnul prim-ministru, lovit de o altă deficiență gravă de raționament, hotărăște, așadar, o nejustificată cadorisire (cu fondurile "șterpelite" de la instituțiile amintite mai sus), a unor instituții precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Justiției, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. De asemenea, domnul prim-ministru înțelege să aloce și alte fonduri suplimentare în favoarea unor instituții precum Senatul, Agenția Națională de Integritate, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Consiliul Superior al Magistraturii.

Constat că, în mod îngrijorător și absolut dezarmant, procedura rectificării bugetare înseamnă, în accepțiunea domnului prim-ministru Victor Ponta, a lua dintr-o parte, acolo unde "banii nu sunt absolut necesari" și a-i duce "unde arde." În aceste condiții, domnule prim-ministru, nu cumva dumneavoastră comiteți o altă eroare din șirul infinit al erorilor de raționament?

Cum puteți statua astfel de inepții când dumneavoastră știți foarte bine sau, dacă nu știți, vă reamintesc eu, că există școli care se prăbușesc pe copiii din clase, că acești copii vor îngheța de frig în această iarnă, pentru că un mare procent din aceste instituții de învățământ nu beneficiază de furnizarea cu agent termic curent, nu beneficiază de apă potabilă curentă, să nu mai vorbim de căldură.

Cum puteți considera că în accepțiunea generică de buget ar putea exista noțiunea de "bani care nu sunt absolut necesari" sau "bani cu care nu avem ce face", când știm cu toții că de ani buni ne luptăm cu lipsuri majore în sănătate, educație, agricultură, transporturi, infrastructură și așa mai departe.

Cum puteți justifica, domnule prim-ministru, nevoile care "ard" ale instituțiilor pe care le-ați cadorisit cu fonduri pe care ați ales să le tăiați de la niște bieți copii, și nu numai?

Potrivit aceleiași declarații, domnul prim-ministru afirmă "Cineva pierde ca să câștige altcineva". Constatăm cu stupoare că rectificarea bugetară, în accepțiunea stimabilului premier, nu este decât un front de luptă, și funcționează realmente pe principiul scapă cine poate, câștigă cine are cu ce sau cu cine.

Iată că educația este cea care pierde din nou, educația, cea veșnic perdantă, Ministerul Muncii pierde din nou, Ministerul Transporturilor pierde din nou. Să uităm deci de reforma mereu așteptată, dar etern "uitată" a învățământului, de starea deplorabilă în care se află școlile din mediul rural, precum și de starea dezolantă în care se află școlile din mediul urban, de lipsa manualelor, de lipsa profesorilor, de gradul zero de implicare în ceea ce privește stimularea activității profesorilor în școli, în temeiul unor pachete salariale mai atractive sau oferirii unor beneficii minime, de lipsa unor programe și proiecte coerente și, nu în ultimul rând, de lipsa voinței politice, și chiar refuzul de a menține bugetul educației, măcar la nivelul procentului inițial alocat.

Afirmația domnului prim-ministru potrivit căreia: "Ce le spun tuturor este că banii pe care îi avem, mult mai mulți vin din fonduri europene" nu face decât să ne ridice un mare semn de întrebare: de ce oare informațiile privind execuția bugetară pe primele 7 luni ale anului furnizate de Ministerul Finanțelor Publice arată că, în 2013, au fost absorbite 3,879 miliarde de lei, adică 875 de milioane de euro, mai precis, în scădere cu 0,6% (aproape 6 milioane de euro) față de aceeași perioadă a anului trecut.

Da, domnule prim-ministru Victor Ponta, v-ați trezit în sfârșit la realitate, și da, surpriza pentru dumneavoastră este că ați descoperit recent că nu sunt bani, deși, să nu uităm că, în perioada guvernării Boc, susțineați sus și tare că există resurse suficiente, pe care premierul de atunci refuza cu vehemență să le aloce. Așa-numitele fonduri care "nu sunt absolut necesare" nu au existat niciodată, domnule prim-ministru. Acest concept este o pură ficțiune. Ceea ce este cu adevărat hotărâtor în astfel de cazuri este, de fapt, curajul de a percepe realitatea așa cum ea se prezintă, fără deformări și ocolișuri, atunci când datele problemei nu vă convin, dar și aptitudinea dumneavoastră și a guvernului pe care îl conduceți de a manageria situații care "ard" cu adevărat.

Ceea ce este cu adevărat determinant în astfel de cazuri este ambiția de a depăși tipare, situații și obstacole prin transparență, onestitate, competență, curaj, profesionalism, responsabilitate, creativitate. Or, domnule prim-ministru, dumneavoastră și guvernul pe care îl conduceți nu încetați a ne confirma decât "aptitudini" și "abilități" care nu sunt de natură a revigora economia țării, ci, din nefericire, mai rău, acestea vin a împovăra o economie și-așa mult prea vulnerabilă, care nu vă este "datoare", domnule prim-ministru, să reziste și să facă față șocurilor experimentale pe care dumneavoastră și guvernul pe care îl conduceți i le aplicați necontenit.

    Ioana-Jenica Dumitru - declarație politică: Despre începutul noului an universitar, o descriere realistă;

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Despre începutul noului an universitar, o descriere realistă"

În primul rând vreau să le urez cu această ocazie tuturor studenților și tuturor cadrelor didactice universitare un an nou de studii plin de succes! Vă doresc să atingeți cel mai înalt nivel de performanță, să dați dovadă de multă tenacitate și să aveți puterea de muncă de care aveți nevoie pentru a fi mândri de rezultatele dumneavoastră. De asemenea, vreau să felicit personalul din universitățile noastre pentru dedicația de care dau dovadă față de studenți și față de tot ceea ce înseamnă procesul de învățare universitară.

Din păcate, nu pot să continui această declarație politică în aceeași notă de optimism pentru că-și acest lucru este bine cunoscut - începutul anului universitar ne întâmpină cu vești mai puțin bune. Chiar dacă știm că nivelul de trai în România este stagnant, acest lucru nu oprește universitățile să-și crească taxele de școlarizare și nici căminele studențești să-și crească tarifele de cazare. Știm faptul că sistemul nostru universitar nu este la cel mai înalt nivel de performanță și dacă mai avem nevoie de dovezi putem să aducem aminte de faptul că singurele patru universități din România care s-au calificat în top 800 universități din lume tocmai au scăzut în clasament cu 100 de locuri. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara se îndreaptă spre exitul clasamentului QS World University Rankings pentru 2013. Toate centrele noastre universitare au scăzut de pe locul 601 mondial pe care îl ocupau în 2012 pe locul 701 astăzi. Am tot auzit promisiunile că cercetarea în România va ocupa un loc prioritar în preocupările administrației centrale a statului, dar, din păcate, rezultatele sunt inexistente, ba chiar reușim printr-o subfinanțare cronică să ajungem la contraperformanța de a scădea foarte mult în rankingurile internaționale.

Faptul că performanța nu se poate atinge fără o susținere financiară consistentă este unul foarte bine cunoscut de către toată lumea și responsabilitatea pentru această stare a sistemului aparține gestionării administrative ineficace care se perpetuează în ultimii 23 de ani. Ceea ce este dezamăgitor este faptul că nu avem perspective pentru remontarea acestui sistem și suntem nevoiți să renunțăm la studenții noștri eminenți, care o apucă pe calea Occidentului pentru că noi nu mai avem ce să le oferim aici.

Dacă performanța nu ne interesează, atunci am putea măcar să păstrăm un nivel decent al taxelor de școlarizare pentru studenții noștri. Am înțeles că acest început de an universitar ne întâmpină cu scumpiri în foarte multe universități din țară. ANOSR a publicat un studiu efectuat pe un număr de 23 de universități de la noi și ceea ce a descoperit este total dezamăgitor. Se pare că 57% din universitățile analizate au crescut prețurile regiei lunare din cămine, prețurile pot ajunge și la 500 de lei pe lună, aproape de o chirie într-o garsonieră în anumite zone ale țării. De asemenea, educație superioară devine încet un lux pentru cei mai puțin norocoși și înstăriți dintre români. Același studiu ne relevă faptul că 74% din universități și-au crescut taxele de școlarizare. Taxele anuale de studiu au crescut și cu până la 900 de lei, majoritatea facultăților costă în medie cu 500 de lei mai mult.

Trebuie să fim atenți, pentru că aceste majorări de prețuri nu se petrec într-o sferă economică favorabilă sau într-un climat de relaxare fiscală și scădere a prețurilor. Nicidecum, aceste scumpiri vin peste un alt val de scumpiri în serie, pornind de la energie și alimente, coșul zilnic este din ce în ce mai scump, accizele cresc și taxele ating venituri care nu credeam acum câțiva ani că pot fi atinse de CAS, cum ar fi veniturile din chirii. Peste toate aceste derapaje economice se adaugă și inflația, una dintre cele mai mari din UE, situându-se la 3,4%. Numai Estonia ne depășește la acest capitol.

Este nedrept să supunem familiile cu venituri scăzute din România la imposibilitatea de a-și trimite copiii la facultate, după care să ne plângem că șomajul în rândul tinerilor este prea mare.

Totuși, vreau să închei această intervenție într-o notă mai pozitivă pentru că ne aflăm în fața unui nou început de an universitar. Le doresc încă o dată studenților mult succes și le urez să fie cât mai pregătiți atunci când ies pe poarta facultății, pentru a avea posibilitatea să fie respectați, bine plătiți și capabili să facă față tuturor provocărilor care le ies în față.

    Ion Bălan - declarație politică cu titlul: Copiii României și asumarea responsabilităților;

Domnul Ion Bălan:

"Copiii României și asumarea responsabilităților"

Legislația privitoare la drepturile și șansele copiilor la dezvoltare normală, chiar și în condițiile în care părinții le pleacă în străinătate, a fost modificată recent, în beneficiul acestora. Părinții trebuie să anunțe autoritățile și să desemneze persoana care se va ocupa de aceștia. Pe lângă responsabilizarea suplimentară a celor care vor avea grijă de copii, intervine aici și avantajul că autoritățile pot ține o evidență a acestor cazuri și le pot monitoriza.

Despre acest aspect vreau să vă vorbesc, despre implicarea societății în general și despre interesul autorităților, în special, față de viitorul copiilor care cresc fără părinți și care sunt tot mai mulți în ultimii ani. Activitatea de monitorizare trebuie să fie riguroasă, pentru a preîntâmpina cazuri de abandon școlar, depresii juvenile, dezvoltarea comportamentului violent sau retragerea copilului din societate, pe fondul abandonului părintesc.

Iar pentru ca acest proces să devină complet, consider că este necesară extinderea programului "Școală după școală", dar și consolidarea rețelei de consilieri școlari, un program care a fost neglijat, în ciuda nevoii crescânde de atenție și consiliere a tinerilor din ziua de astăzi.

M-am lovit adesea de argumentul: copiii sunt responsabilitatea părinților lor. Însă discutăm la ora actuală de o problemă națională, fiind peste 100.000 de cazuri de copii crescuți cu părinții plecați la muncă în străinătate. Sunt, așadar, responsabilitatea noastră, a tuturor celor care putem decide în favoarea lor, și pentru acest motiv încurajez autoritățile locale să dea importanță maximă anchetelor în aceste familii, monitorizării și consilierii acestora, dar și asistenței pentru cei care îi cresc aici, în țară, și îi formează pentru viitor.

Și, având în vedere că vorbim despre o întreagă generație, atenția noastră trebuie să sporească și să continuăm parcursul bun pe care l-am construit prin îmbunătățirea legislației în domeniu.

    Ion Călin - declarație politică intitulată: Cine n-are bătrâni să-și cumpere!;

Domnul Ion Călin:

"Cine n-are bătrâni să-și cumpere!"

Începând cu anul 1990, data de 1 octombrie a fost desemnată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, zi în care întreaga lume își sărbătorește bătrânii.

Cu această ocazie, ne reamintim cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii, ne putem aminti de cunoscutul proverb "Cine n-are bătrâni să-și cumpere!".

Astăzi există mai mulți vârstnici în lume decât au fost vreodată. O persoană din zece are peste 60 de ani, iar generațiile în vârstă se măresc mai rapid decât alte grupe de vârstă din cadrul populației. Se estimează că în 2050 o persoană din cinci va avea peste 60 de ani.

"Trăim mai mult și suntem mai sănătoși decât am fost vreodată, ceea ce este una dintre realizările majore ale umanității", consideră Thoraya Ahmed Obaid, însă demografii nu se feresc să atragă atenția asupra îmbătrânirii populației globului.

O populație care îmbătrânește din ce în ce mai mult, cu fiecare an. Tocmai de aceea, societățile trebuie să asigure creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate. Acest lucru este cu atât mai important în timpul crizei financiare, când sunt necesare sisteme de securitate socială puternice care să furnizeze servicii, să asigure un standard adecvat de viață și care să promoveze solidaritatea între generații.

Acest proces de îmbătrânire a populației reprezintă în primul rând o provocare la nivel economic, pentru că, odată cu trecerea timpului, vor fi din ce în ce mai puțini tineri înscriși pe piața de muncă și care să poată să susțină, prin veniturile lor, populația bătrână deja ieșită la pensie.

Potrivit unui studiu realizat în anul 2006 și România se confruntă cu o problemă demografică. Populația României a scăzut cu un milion de persoane din anul 1992, iar până în anul 2020 specialiștii se așteaptă ca numărul populației să scadă cu 2 milioane de locuitori. De asemenea, rata natalității a scăzut și, în același timp, numărul persoanelor tinere, de la un procent de 22,7% în 1992 la un procent de 15,9% în anul 2005. Pe de altă parte însă numărul persoanelor bătrâne de peste 65 de ani a crescut de la 11%, rata înregistrată după Revoluție, la 14%.

Chiar Uniunea Europeană se confruntă cu același gen de probleme demografice. Natalitatea este mult sub nivelul de 2,1 copii/femeie, care ar putea asigura echilibrul sporului natural.

Azi, la această celebrare a zilei internaționale dedicate persoanelor vârstnice, putem reflecta cu sinceritate dacă dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiții de locuit și îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieții personale și profesionale, dreptul de a se exprima și a participa în activități sociale după pensionare, precum si accesul la oportunități de învățare adecvate vârstei sunt respectate.

În România există peste 3 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani, iar până în 2050 este estimat că jumătate din populația României va fi compusă din persoane vârstnice.

Situația vârstnicilor din România nu poate să ne satisfacă pe deplin, aceștia sunt una dintre categoriile sociale defavorizate, marginalizată, cu acces limitat la serviciile medicale de calitate sau la activități sociale și de grup.

1 octombrie trebuie să fie o zi specială nu doar pentru seniorii din întreaga lume, pe care îi sărbătorim la această dată, ci pentru noi toți, cei care ar trebui să le arătăm respect și prețuire pentru eforturile și reușitele de care au dat dovadă de-a lungului timpului.

    Ion Diniță - declarație politică intitulată Tichetele de vacanță, o șansă pentru revitalizarea turismului românesc;

Domnul Ion Diniță:

"Tichetele de vacanță, o șansă pentru revitalizarea turismului românesc"

Uniunea Social-Liberală va continua să îndrepte abuzurile comise împotriva românilor de către fostele guverne, una dintre măsurile care este luată în discuție în prezent fiind reintroducerea tichetelor de vacanță. Aceste beneficii au fost introduse în 2009, prin ordonanța de urgență care permitea angajatorului să nu plătească impozit la stat pentru biletele de vacanță acordate salariaților. Din 2010 însă, tichetele nu au mai fost acordate bugetarilor, iar angajatorii privați au fost taxați de stat cu un impozit de 29% dacă plăteau pentru vacanța angajaților.

Este evident că, aidoma tuturor sectoarelor de activitate, turismul este un domeniu care a stagnat în ultima perioadă din cauza crizei economice. La solicitarea Partidului Conservator, mai exact a ministrului delegat pentru IMM-uri și turism Maria Grapini, Guvernul Victor Ponta a dat zilele trecute "undă verde" pentru modificarea interdicției impuse de fostul Executiv, în sensul reintroducerii acestor tichete de vacanță, principala lor utilitate fiind indiscutabil creșterea turismului intern și diminuarea evaziunii fiscale. În mod expres, noua prevedere care va intra în vigoare vizează folosirea tichetelor de vacanță exclusiv pentru turismul intern, iar firmele private vor putea astfel să acordate aceste bonificații. De asemenea, Executivul intenționează acordarea tichetelor de vacanță în paralel cu neimpozitarea lor, iar specialiștii în domeniu au estimat că introducerea acestei măsuri ar avea un efect extrem de benefic pentru creșterea turismului intern cu până la 20 de procente.

Actul normativ prevede că nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate sub formă de tichete de vacanță este contravaloarea a șase salarii de bază minime brute pe țară și sunt suportate integral de angajator. Totodată, angajatorii vor fi eligibili de a acorda tichete doar dacă în anul fiscal anterior au obținut profit sau venit, după caz, fapt care exclude din start anumite afaceri oneroase care s-ar putea face cu aceste bonusuri financiare. Ordonanța mai stipulează că instituțiile publice și instituțiile publice locale, regiile autonome, societățile și companiile naționale la care statul este acționar, societățile și companiile naționale pot acorda angajaților tichete de vacanță de la data intrării în vigoare a actului normativ "pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial angajat prin încheierea unui contract individual de muncă".

Măsura deblocării acestor tichete de vacanță este salutară și binevenită și în ideea colectării unor venituri suplimentare la bugetul statului. Consider că angajatorii vor fi interesați să acorde astfel de venituri deoarece ar avea garanția transparenței totale a utilizării tichetelor de vacanță, folosite nominal și decontate în sistemul fiscalizat. În acest fel, turismul autohton ar primi o doză importantă de oxigen în anii viitori, iar investitorii ar privi cu mai mult optimism și încredere potențialul imens al României.

    Ion Melinte - declarație politică având subiectul Atac concertat al traderilor de cereale;

Domnul Ion Melinte:

"Atac concertat al traderilor de cereale"

Pe fondul situației dificile din economie, condițiile meteorologice din 2013 au determinat o creștere substanțială a producției agricole. În aceste condiții, declarațiile iresponsabile ale unor oficiali ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au avut un efect dezastruos asupra pieței cerealelor. Astfel, au fost declarate producții, de către oficiali, la nivel național, extrem de mari, față de suprafețele declarate de agricultori la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

La cultura grâului, la o suprafață puțin mai mare de 1,5 milioane de ha cultivate, s-a declarat o producție medie de aproape 5 to/ha.

În această situație, lucrurile au scăpat de sub control și prețurile de pe piața românească a cerealelor au scăzut dramatic, fiind foarte departe de prețurile din piețele europene.

Deși acest fenomen a fost semnalat la timp ministerului de resort, acesta fiind un lucru neobișnuit pentru o piață normală, au fost lăsate comercianților și depozitarilor toate pârghiile de manevră pentru manipularea prețurilor, ajungându-se ca la unele produse acestea să înregistreze căderi de 30%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sesizarea Consiliului Concurenței de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu ajută cu nimic pe producătorii agricoli, aceasta fiind tardivă și de durată, lăsând timp suficient traderilor pentru acoperirea înțelegerilor.

Acești traderi au cumpărat produsele agricole românești la prețuri cu 30% mai mici decât cele europene, apoi au exportat sute de mii de tone de grâu românesc către țările arabe la prețul pieței, adică prețul de achiziție din România + 30%.

Atâta vreme cât marea majoritate a agricultorilor au fost nevoiți să-și vândă producția agricolă din câmp, neexistând depozite ale agricultorilor, ci monopol privat al depozitarilor, piața cerealelor va fi haotică și o piedică în calea dezvoltării agriculturii.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are datoria, în acest moment, să utilizeze toate formele naționale și europene de susținere a pieței naționale, la nivelul burselor europene. România, ca membră a Uniunii Europene, nu trebuie să fie la dispoziția piețelor răsăritene.

Situația menționată în această declarație politică poate să aibă următoarele consecințe:

  • agricultorii nu vor fi în măsură să execute lucrările aferente sezonului 2013-2014 din cauza lipsei fondurilor;
  • în iarna și primăvara anului 2014, România va importa cantități însemnate de cereale;
  • PIB-ul României este diminuat cu 2 miliarde de euro, reprezentând "discountul" de 30% menționat anterior;
  • bugetul de stat este văduvit de profiturile traderilor care sunt marcate în afara României.
    Ion Mocioalcă - declarație politică intitulată Vindecarea României trebuie începută cu rănile mici;

Domnul Ion Mocioalcă:

"Vindecarea României trebuie începută cu rănile mici"

Guvernarea USL a promis, se știe, dacă nu vindecarea, cel puțin tratarea tuturor rănilor lăsate pe trupul României de o guvernare, în multe privințe, iresponsabilă.

Numai că rănile sunt multe, și, din păcate, doctorii competenți, numiți manageri ai sistemelor social-economice, precum și cele trebuincioase vindecării, respectiv injecțiile cu capital, lipsesc de pe piața noastră sărăcită de valori.

S-a început, după cum bine se știe, cu repararea rănilor lăsate în trupul națiunii de tăierile salariale, apoi cu tratamentul aplicat pe delicata rană a pensiilor militarilor.

Acestea însă sunt probleme macrosistemice ce se încearcă a fi rezolvate cu un pacient adus în pragul nevrozei, convulsiv și care nu mai tolerează medicația politicianistă. Oamenii vor decizii clare, corecte, drepte, s-au săturat de comisii, comitete și grupuri de "lucru". Vor lucru efectiv. Un lucru făcut în interesul lor, spre binele lor, pe care să-l simtă și să-l transmită celor apropiați, copiilor și părinților lor. Pentru că de aceea plătesc răbdători, încă, cel mai mare TVA din Europa, taxe pentru sănătate, impozite pe venit, pe dividende, pe dobânda micilor economii bancare, pe venitul adus de casa părinților, închiriată.

Oamenii se întreabă, pe bună dreptate, în fiecare dimineață, în drum spre serviciu, de ce trebuie să suporte infernalele cozi în trafic generate de îngustarea până la echilibristică a șoselelor, și, de vreo 3 ani încoace, de insulele bordurate din mijlocul unor artere ce pur și simplu distrug ceea ce în mod firesc ar trebui să fie o circulație normală, fluentă. Rod al unor minți bolnave, aceste răni - ronduri frământate de noroiul pe care se parchează la întâmplare -, nu pot fi extirpate, iar țesutul firesc al străzii cauterizat la loc, cu asfalt, desenate benzi de rulare separate pentru evitarea îngrămădirii pe o singură bandă și, eventual, necesarele piste pentru bicicliști.

Dacă doriți să vedeți concret la ce mă refer, mergeți pe strada Tudor Arghezi, în centrul Capitalei, dinspre mica benzinărie spre Piața Rosetti, sau chiar în fața Direcției de relații publice a Inspectoratului General al Poliției Române.

O să vedeți cât rău a putut produce executarea ordinului unui primar ce trebuia să își vândă munții de borduri cu orice preț, inclusiv acela de a-și bate joc de traficul Capitalei - și așa mult prea neîncăpătoare, și de nervii unor locuitori aduși la exasperare.

De ce săpăturile în asfalt și, în genere, lucrările de reparații încep toamna, odată cu sezonul ploios, iar asfaltările odată cu prima ninsoare?

Cât putem tolera ca prostia să se lăfăie la vedere, pe străzi, fără ca nimeni să ia atitudine? Dacă toate studiile o arată, și nici nu ar mai fi nevoie de studii, pentru că se vede cu ochiul liber că principala problemă a Capitalei este traficul, trafic ce generează poluare, accidente și nervi, noi de ce permitem instalarea de borduri în mijlocul bulevardelor?

Există, fără îndoială și lucruri bune, ce nu rămân neobservate: florile care împodobesc multe artere centrale, grija pentru noi locuri de parcare, prezența constantă a agenților ce ajută fluidizarea.

Dar primarii susținuți politic de USL, ca și o nouă conducere a Administrației Străzilor, ar trebui să se ocupe urgent de vindecarea acestor mici răni, eliminarea bordurilor din mijlocul unor artere și așa foarte aglomerate, și de tratarea urgentă a acestei nevroze generată bucureștenilor de traficul infernal.

    Ioan Vulpescu - declarație politică despre Un brand de țară ignorat: Festivalul «George Enescu»;

Domnul Ioan Vulpescu:

"Un brand de țară ignorat: Festivalul «George Enescu»"

Zilele trecute, s-a încheiat la București Festivalul "George Enescu". Manifestarea a devenit, după aprecierea multor specialiști, unul dintre cele mai mari și mai prestigioase festivaluri muzicale din întreaga lume. Atât prin calitatea artiștilor invitați, cât și prin amploarea repertoriului abordat și prin inteligența cu care, ediție de ediție, sunt reprezentate toate formele muzicale clasice, Festivalul "George Enescu" se dovedește demn de amintirea muzicianului de geniu al cărui nume îl poartă și de renumele României, cel de țară a muzicii.

Într-o țară în care opinia publică încă nu s-a hotărât dacă este în favoarea copiilor uciși de câini sau a câinilor uciși de administrația publică, Festivalul "George Enescu" înfățișează o valoare prețioasă: normalitatea. Normalitatea unei țări capabilă să găzduiască, timp de o lună, o bună parte din elita muzicii mondiale, ca și mii și mii de melomani de pe toate continentele.

Fac aceste precizări în contextul în care vorbim cu toții, de ani de zile, despre "brandul de țară", pentru care o guvernare neinspirată și lipsită de dimensiune culturală a propus (dacă nu chiar a impus) o emblemă ridicolă: o frunzuliță care nu spune nimănui nimic despre ce este România.

Vă propun să reflectăm la transformarea Festivalului "George Enescu" în brand de țară. Sunt conștient că o manifestare de elită nu va impulsiona turismul de mase, dar nu acesta este sensul brandului de țară. Milioanele de turiști nu vin nu pentru că nu înțeleg muzica simfonică, ci pentru că România este încă deficitară la capitole ca infrastructură și servicii și încă nu este competitivă la capitolul costuri. Totul, pe fondul unei lipse de strategie care trădează de fapt o lipsă de identitate.

Festivalul "George Enescu", muzica, în general cultura, pot aduce această identitate care apoi să genereze strategia care acum ne lipsește. O asemenea manifestare poate antrena manifestări conexe, pe durata celor doi ani dintre ediții, și se poate extinde în toată țara, aducând turiști de calitate și repoziționând România pe harta destinațiilor europene.

Să nu uităm, deci, că adevărata Românie s-a născut la Tescani, nu la Pleșcoi. Și, dacă nu vom reuși să impunem Festivalul "George Enescu" ca "locomotivă" a turismului românesc și ca element de identificare a României în concertul politic mondial, măcar să îi garantăm permanența, îngrijindu-ne ca el să se desfășoare în continuare, indiferent de contextul economic în care ne aflăm.

    Iulian Vladu - declarație politică având tema Podul peste râul Argeș din județul Dâmbovița și panglicile domnului Ponta!;

Domnul Iulian Vladu:

"Podul peste râul Argeș din județul Dâmbovița și panglicile domnului Ponta!"

Podul peste râul Argeș din localitatea Ionești este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură ale județului Dâmbovița. Nu numai că face legătura între sudul județului și Autostrada București - Pitești, dar are și o deosebită relevanță în desfășurarea, în bune condiții, a activităților economice din partea de sud a României.

În anul 2004, în urma unei viituri puternice, podul a cedat. În așteptarea unor măsuri guvernamentale rapide, autoritățile au construit un pod provizoriu, cu termen de valabilitate de 2 ani, care permitea tranzitul peste râul Argeș în condiții restrictive, dar care provoacă, cu fiecare zi care trece, pierderi economice uriașe și care, în zilele noastre, constituie un risc major pentru siguranța și viața celor care-l tranzitează.

În anul 2011, Guvernul Boc a alocat fondurile necesare pentru construcția unui nou pod peste râul Argeș, în județul Dâmbovița. Primul termen de finalizare era octombrie 2012 și el ar fi fost cu siguranță respectat dacă actuala putere USL nu ar fi introdus în forță politica tăierii investițiilor peste tot în țară.

După ce au modificat de trei ori termenele de finalizare a investiției și după ce alocările bugetare s-au tot împotmolit, constructorul a reușit să finalizeze, în procent de 90%, lucrarea mult așteptată, iar banda de rulare (podul) este realizată 100%. Cu toate acestea, cei care ar trebui să beneficieze de ea continuă să se chinuiască și să piardă bani, din cauza variantei de ocolire de câțiva zeci de kilometri!

Explicația este una năucitoare. Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu reușește - între emisiunile de la televizor și replicile date colegului de coaliție - să-și facă timp pentru a tăia panglica inaugurală, iar supușii săi pe linie de partid nu îndrăznesc să dea drumul circulației. Un alt raționament, la fel de hilar, este că distinsul premier și-ar fi dorit două tăieri de panglici în aceeași zi. Cea de-a doua, care are legătură tot cu un proiect demarat de Guvernul Boc, este inaugurarea unei noi linii de producție la ARCTIC Găești, temă mult exploatată în campania electorală, dar dificil de transpus în realitate, în condițiile unei crize economice la care Executivul Ponta nu găsește soluții!

Domnul Victor-Viorel Ponta nu poate pierde ocazia de a fi filmat și fotografiat în timp ce se împăunează cu realizările guvernului trecut, iar dâmbovițenii și agenții economici din sudul României își pot pune, deocamdată, pofta-n cui, pentru că nimic nu e mai important decât rânjetul victorios la televizor, pe munca altora, într-o Românie care începe să se dărâme bucată cu bucată!

    Liliana Ciobanu - declarație politică: Cine salvează sănătatea din moarte clinică;

Doamna Liliana Ciobanu:

"Cine salvează sănătatea din moarte clinică?"

Situația în care a ajuns sistemul autohton de sănătate este una dezastruoasă, în ciuda faptului că și Guvernul actual, ca și precedentele, au anunțat public sănătatea ca fiind prioritate națională. După cum se observă, nici actualul Executiv nu este în stare să reducă deficitul masiv de personal și nu are o strategie viabilă pentru resuscitarea acestuia. Din păcate pentru oamenii care au crezut în minciunile electorale ale USL, Guvernul Ponta a reușit în scurt timp să distrugă tot ce a mai rămas bun în această țară și tot ce a scăpat jafului social al guvernelor PDL-iste. Dintre toate promisiunile reparatorii ale actualei conduceri a țării, dovedite a fi vorbe fără sens, cred că sănătatea este poate cel mai vitregit domeniu. Mult lăudata descentralizare s-a dovedit a fi un bluf, un eșec al tuturor celor responsabili, de la ministerul de resort la autoritățile locale care au preluat unitățile medico-sanitare. Mai mult, așa-zisa deblocare a posturilor din sănătate, pe care a clamat-o acest guvern incapabil, nu s-a realizat nici măcar în proporție de 25 la sută. Situația sănătății rămâne în continuare tragică, iar plecările masive din sistem au condus la suprasolicitarea celor rămași, și implicit la greșeli inerente care pot costa viețile oamenilor nevinovați.

În tot acest scenariu sumbru, ministrul Nicolăescu e parcă singurul nevinovat de "moartea clinică" în care se zbate sănătatea românească. Dacă ar fi să ne luăm după răspunsurile oferite de domnul ministru la subiecte care macină o parte semnificativă a populației din Giurgiu, și implicit din țară, totul este roz în sistem! După Nicolăescu, sănătatea este fără cusur: rezerve de sânge sunt din belșug, românii au parte de un sistem avansat de asistență medicală, cei care au suferit pierderi omenești din cauza sistemului sunt recompensați, ș.a.m.d.. Nu cred că există în Guvern un ministru mai plin de sine decât Nicolăescu, care nu ar recunoaște nici un fel de deficiență, nici o greșeală, nici un dezechilibru... În tot acest timp, la ușa stimabilului se fac greve și pichetări, rezidenții plătiți cu 800 de lei lunar își duc zilele într-o sărăcie lucie, medicii și asistentele stau la coadă pentru a obține noi contracte în străinătate, iar serviciile sunt externalizate către firmele clientelei de partid și de stat... Ca să nu mai spun că primesc aproape zilnic sesizări de la oameni internați în spitale, care se plâng că nu sunt tratați corespunzător, iar principala cauză o constituie lipsa fondurilor.

Consider că Guvernul este obligat să salveze ceea ce mai poate fi salvat din sănătate. Treaba lui în ce fel, cu ce costuri, prin ce metode. Lipsa cronicizată a personalului medico-sanitar are drept efect desfășurarea în regim de avarie a activității din sănătatea românească. Practic, această "prioritate națională" este în moarte clinică. O mai salvează cineva?...

    Liliana Mincă - declarație politică intitulată Turismul românesc este asemeni guvernării USL: înainte este vopsit gardul, iar în spate este leopardul;

Doamna Liliana Mincă:

"Turismul românesc este asemeni guvernării USL: înainte este vopsit gardul, iar în spate este leopardul"

Comparația turismului și guvernării USL cu această mai veche zicală nu este deloc forțată și nici aleasă de dragul unei declarații politice cu rezonanță. Din păcate, după 23 de ani de fanfaronadă politică, aceasta este realitatea cu privire la turismul românesc. De altfel, guvernanții nu se dezmint nici în alte domenii ale economiei României. Consider că este necesar să reamintesc acestora că atât în campaniile electorale, cât și în așa zisul Program de guvernare pentru perioada 2014 - 2020 s-au lăudat cu implementarea de politici strategice privind sporirea competitivității economice și refacerea încrederii investitorilor și a antreprenorilor în mediul de afaceri românesc.

După un an de guvernare totalitară USL, turismul, ca aproape întregul mediu de afaceri românesc, încă așteaptă, în anticamera puterii, să i se acorde atenția cuvenită. Vopseaua de pe gardul puterii a început să cadă, iar românii și, ceea ce este foarte grav, turiștii străini au început să vadă leopardul de dincolo de ostrețele poleite ale gardului USL. Încă nu avem strategii turistice naționale viabile, iar îmbunătățirile aduse în plan legislativ se fac în ritmul drezinei de acum un secol și jumătate. Facilitățile fiscale și elaborarea de soluții sectoriale în domeniul turistic se fac cu iuțeala cochetei dar matusalemicei mocănițe de la Vișeul de Sus. Aclamatul sistem de turism local, pe zone omogene din punct de vedere natural și antropic, pentru valorificarea integrată a resurselor locale culturale, agricole și meșteșugărești, a rămas și va fi conservat, probabil, în stadiul de promisiune. Actualii guvernanți defilează adeseori cu pancarta redefinirii rolului turistic, și nu numai al satului românesc. Oare chiar trebuie să amintim zilnic celor ce conduc destinele țării că satul românesc se află în moarte clinică? Chiar trebuie să reamintim guvernanților că satele devin tot mai pustii datorită ingenioaselor lor programe de guvernare?

Încercând să mai salvați din aparențe, veți spune, domnilor guvernanți, că, în ciuda recesiunii economice, s-au înmulțit unitățile de cazare din România, mai mult decât în perioada boom-ului imobiliar 2006-2008. Capacitățile de cazare din România au, însă, rate de utilizare foarte mici. România nu mai reprezintă o destinație atractivă pentru turiștii europeni. Dacă vorbim despre destinațiile preferate de europeni pentru petrecerea vacanțelor, România nu există pe lista lor. Aceasta nu este părerea unui deputat din opoziție. Constatarea se regăsește într-un eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Nu mai putem ascunde că turiștii europeni nu se înghesuie să exploreze grădina carpatică. Iar românii, prin buzunarele cărora bate vântul roșu al austerității USL, sunt campioni la stat acasă în vacanțe. Nici 0,5 % din europeni nu aleg România ca destinație turistică. Stabilitatea economică, guvernarea corporativă, legislația, funcționarea transparentă și eficientă a instituțiilor, lipsa corupției, sunt factori care influențează negativ dezvoltarea turismului și economiei românești și ar trebui, domnilor guvernanți, să se regăsească pe agenda dumneavoastră zilnică, nu doar declarativ.

Judecând și prin această prismă, devine tot mai îndreptățită întrebarea românilor din orice regiune a țării: "totuși, când veți începe să guvernați?".

    Mihai Lupu - declarație politică având tema Reducerea substanțială a TVA la pâine - o măsură a USL care își dovedește deja efectele pozitive;

Domnul Mihai Lupu:

"Reducerea substanțială a TVA la pâine - o măsură a USL care își dovedește deja efectele pozitive"

Reducerea TVA la pâine de la 24 la 9% reprezintă una dintre cele mai curajoase măsuri luate de către un guvern după anul 2008, când criza economică mondială a dat primele semne de instalare.

PNL a susținut acest tip de măsură deoarece consideră că reducerea fiscalității reprezintă singura soluție cu impact major atât asupra consumului - deci este benefică pentru fiecare cetățean -, cât și asupra economiei în ansamblu și a resurselor bugetare ale statului.

De ce susținem acest lucru? Simplu! Deoarece noi, liberalii, am susținut dintotdeauna că pentru a avea o economie puternică trebuie să avem curajul să ne asumăm măsuri de impact real, viabile, care să încurajeze pe termen lung producția, investițiile și consumul. De aceea, în 2005, noi, liberalii, am introdus cota unică de impozitare, cea de 16%, care și-a dovedit ulterior efectele pozitive asupra economiei, asupra accelerării atragerii marilor investiții, dar și asupra creșterii nivelului de trai, cu efecte majore asupra consumului.

Acum, prin reducerea TVA la pâine PNL a susținut faptul că vom avea rezultate și în ceea ce privește consumul, prin reducerea imediată a prețurilor pe întreg lanțul de producție al pâinii, dar și printr-o diminuare considerabilă a evaziunii fiscale pe acest segment.

Aceasta este în primul rând o măsură destinată producătorilor din domeniul panificației, pentru că taxa pe valoarea adăugată este plătită de aceștia, și cu efecte pozitive asupra buzunarelor cetățenilor.

Primele rezultate ale acestei măsuri constau în faptul că marea majoritate a producătorilor și comercianților au decis să scadă prețul pâinii chiar de la 1 septembrie, concomitent cu aplicarea deciziei Guvernului USL de reducere a TVA, reducerile de prețuri fiind cuprinse între 15% si 25%. Astfel, reducerea TVA la pâine a avut ca efect scăderea prețurilor în cazul a 71% dintre producători și a 82% din comercianți.

Considerăm că acesta este un semnal bun, care arată că piața funcționează, dar reușita totală a acestui proiect depinde și de asociațiile de producători.

De asemenea, credem că efectele pozitive asupra evaziunii fiscale din domeniul panificației nu vor întârzia să apară.

În acest sens, efectul scăderii TVA la pâine va face obiectul unei analize la nivel guvernamental după 6-9 luni de la introducerea măsurii. PNL susține că, după efectuarea acestei analize, se va putea lua în considerare și extinderea reducerii TVA la alte categorii de produse agricole cu impact asupra coșului de consum al populației.

    Manuela Mitrea - intervenție legată de Ziua mondială a inimii;

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua mondială a inimii"

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în lume, de aceea, începând cu anul 2000, la inițiativa Federației Mondiale a Inimii și sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății și a UNESCO, an de an, în ultima duminică a lunii septembrie este marcată Ziua Mondială a Inimii.

Conform statisticilor, anual la nivel mondial aproximativ 17,3 milioane de vieți sunt curmate de bolile cardiovasculare, iar estimările indică pentru anul 2030 o creștere până la aproximativ 23 milioane.

Potrivit ultimului raport al Societății Europene de Cardiologie, anual 60% dintre decesele înregistrate în România au fost cauzate de boli cardiovasculare, țara noastră aflându-se pe locul 3 (trei) la nivel european, după Bulgaria și Ucraina. La polul opus se află Danemarca, Franța și Israelul, unde mai puțin de 30% dintre decese au cauze cardiovasculare.

Educația precară în domeniul sănătății și lipsa atenției românilor la stilul de viață, duc la diagnosticarea multor concetățeni cu boli cardiovasculare, chiar dacă specialiștii atrag atenția permanent asupra anumitor factori precum stresul, alimentația bogată în colesterol și grăsimi, sedentarismul, consumul excesiv de alcool, cafea și tutun, ca factori ce afectează performanța sistemului circulator și care duc la boli cardiovasculare.

Cel mai dureros și cel mai grav este faptul că din ce în ce mai mulți copii suferă de boli de inimă. În România, peste 1.000 de copiibolnavi de inimăau nevoie de intervenție chirurgicală anual. Din păcate, singurele secții de cardiologie pediatrică cu internare nou-născuți și sugari care să se adreseze acestei patologii există doar la Târgu Mureș și, de curând, a fost deschisă și clinica de chirurgie cardiovasculară a spitalului Marie Curie din București, însă abia după câțiva ani de specializare se va putea opera aici.

România trebuie să aibă o strategie pe termen lung care să preîntâmpine bolile cardiovasculare și să reducă mortalitatea cauzată de acestea, pentru că oamenii pot duce o viață fără "dureri de inimă"!

    Marian Enache - declarație politică referitoare la situația persoanelor cu dizabilități din localitățile aflate pe Valea Muntelui;

Domnul Marian Enache:

Declarația politică se referă la situația persoanelor cu dizabilități din localitățile aflate pe Valea Muntelui, care constituie Colegiul uninominal nr. 8, județul Neamț.

Potrivit Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și art.50 din Constituția României, persoanele cu handicap ar trebui să se bucure de protecție specială, statul fiind obligat să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, pentru ca persoanele cu handicap să participe efectiv la viața comunității.

Legislația generală în domeniul drepturilor persoanelor cu handicap reglementează atât sistemul educațional și încadrarea în muncă, precum și drepturile familiei persoanelor cu dizabilități și dreptul la viața privată. De asemenea, prin lege sunt reglementate pregătirea și perfecționarea persoanelor handicapate, consilierea acestora, securitatea lor financiară, participarea efectivă la deciziile care îi privesc direct și sunt garantate drepturile persoanelor cu dizabilități la sănătate și asistență medicală.

Cu toate acestea, am constatat că în Colegiul uninominal nr. 8, județul Neamț, persoanele cu dizabilități se confruntă cu o serie de obstacole în ceea ce privește egalitatea de șanse, securitatea economică și integrarea socială. Consider necesară regândirea acțiunilor concrete întreprinse în acest domeniu, îndeosebi pe cele legate de costurile asigurării drepturilor persoanelor cu dizabilități, în condițiile alocării unor fonduri insuficiente de către autoritățile bugetare.

Un număr important de persoane cu dizabilități de pe Valea Muntelui nu au acces la educație, principala cauză fiind lipsa specialiștilor și disfuncționalitățile serviciilor sociale.

Îndeosebi copiii cu dizabilități și familiile din care aceștia provin necesită o atenție specială. Or, am constatat că există copii cu nevoi speciale care învață după manuale vechi, neadaptate unui proces de învățământ pentru această categorie specială.

În actualul sistem de asistență, familia este considerată partener al autorității locale și reprezentanților autorităților naționale, dar familiile sărace se autoexclud, practic, din acest parteneriat. Rata dizabilității este asociată cu rata malnutriției, rata șomajului și mobilitatea ocupațională scăzută. Dizabilitatea induce sărăcie, datorită șanselor reduse pe care o persoană cu handicap le are de a se integra în viața economică și socială a comunității, precum și absenței infrastructurii speciale de care persoanele cu dizabilități au nevoie pentru a desfășura o viață normală. Foarte multe persoane cu handicap aflate în perioada de viață activă nu au un loc de muncă stabil. Patronii sunt reținuți în a angaja persoane cu handicap, datorită percepției greșite că acestea nu pot obține rezultate normale în activitatea lor.

În timpul audiențelor pe care le-am ținut în colegiu am constatat că multe persoane nu sunt încadrate corespunzător în gradele de handicap, nu primesc drepturilor cuvenite, autoritățile administrației publice locale nu pot asigura angajarea asistenților personali pentru persoanele cu handicap grav, datorită lipsei de fonduri etc.

Consider că dispozițiile legii care prevăd posibilitatea organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul protecției persoanelor cu handicap de a primi subvenții de la bugetul de stat numai după epuizarea veniturilor proprii, creează o serie de blocaje financiare acestor organizații.

Considerăm că este necesar ca reglementările internaționale în domeniu (Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 de septembrie 1948 și ratificată de România prin Decretul nr.342/1981, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la această convenție, republicată, ratificată prin Legea nr.30/1994, Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 noiembrie 1989, republicată, ratificată prin Legea nr.18/1990 și Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului) să fie aplicate în mod corespunzător de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății.

    Marian Ghiveciu - declarație politică având subiectul Riscuri și vulnerabilități în planul securității alimentare;

Domnul Marian Ghiveciu:

"Riscuri și vulnerabilități în planul securității alimentare"

Deși previziunile organizațiilor internaționale sunt destul de divergente, se prognozează totuși, că la nivelul anului 2050 vom fi circa 9 miliarde de locuitori. Previziunile Institutului Național din Franța (INED), relevă că, în 2025, populația globală se va înmulți cu încă 1 miliard de locuitori, iar Organizația Națiunilor Unite prognozează că în anul 2100 populația lumii va atinge 10 miliarde.

Trendul va determina creșterea numărului persoanelor care suferă de foame, iar încălzirea globală va încetini măsurile de remediere a acestei situații.

Pentru a asigura hrana populației existente și a celei prognozate, este necesar să crească substanțial resursele alimentare, punându-se accent pe valoarea materialului biologic utilizat în agricultură, cu potențial de producție ridicat, chiar specializat pe trebuințele omului modern, dar cu condiția respectării regulilor agrotehnice și de mediu.

A hrăni omenirea reprezintă o problemă foarte spinoasă și de mare responsabilitate, întrucât creșterea demografică are loc în sudul planetei. Hrănirea acestei populații ridică probleme deosebite, pentru că această creștere demografică se plasează în regiuni unde deja domnește foametea cronică și unde schimbările climatice în rău sunt mai pronunțate.

Problemele de mediu se vor acutiza pe parcursul secolelor.

Desigur, este greu de asigurat hrana pentru o asemenea populație prognozată, mai ales în condițiile reducerii producției agricole din cauza încălzirii globale. Suntem acum atât de aproape de prăpastie, încât s-ar putea oricând să survină un colaps alimentar, din cauza stocurilor scăzute de cereale și volatilității climatice în creștere.

Încălzirea globală generează criza alimentară. Se știe că ridicarea temperaturii medii cu un grad Celsius peste temperatura optimă a anotimpului reduce producția de cereale cu 10%.

În timp ce temperaturile cresc, cantitățile de apă se micșorează, deoarece fermierii folosesc apa pentru irigat. Se știe, de asemenea, că agricultura consumă 70% din apa utilizabilă a lumii, în unele părți chiar 90-95%.

În timp ce pământul (solul) și apa dispar, temperatura pământului crește și criza alimentară în lume se adâncește. Ca urmare, apare o geopolitică periculoasă a insuficienței hranei.

O soluție eficientă pentru rezolvarea provocărilor relatate o constituie extinderea suprafețelor ocupate cu vegetație forestieră.

Cercetările au pus în evidență următorul scenariu: dacă s-ar extinde suprafața pădurilor la nivel global cu circa 600-800 milioane hectare, cu un ritm anual de circa 600-800 mii ha timp de 10 ani, atunci ar fi posibil să fie stocată întreaga cantitate de carbon de la toate sursele. Se știe, de asemenea, că rezervele de teren disponibile pentru împăduriri la nivel global se ridică la peste 1 miliard de hectare.

Extrem de îngrijorător este faptul că în prezent, în loc să crească suprafața ocupată cu păduri, aceasta scade continuu într-un ritm alarmant (în deceniul 2000-2010 au dispărut 8 milioane de ha).

Criza alimentară mai poate fi amplificată și de concurența biocarburanților, care diminuează oferta de produse alimentare. În aceste condiții, creșterea prețurilor va fi unul din factorii care potențează insecuritatea la nivel alimentar.

La nivel global, regional, continental și chiar local trebuie luate măsuri ca hrana să fie accesibilă, prin prisma puterii de cumpărare, deoarece insecuritatea alimentară îi vizează pe cei săraci, care nu au mijloace necesare pentru procurarea hranei.

În concluzie, hrănirea unei populații mondiale în continuă creștere este o provocare globală majoră, care prin efort comun poate fi rezolvată.

    Marian Neacșu - declarație politică intitulată Învățământul din România, pe drumul cel bun;

Domnul Marian Neacșu:

"Învățământul din România, pe drumul cel bun"

Un profesor, laureat al Premiului Nobel, spunea că, întocmai ca și inteligența, simțul moral se dezvoltă prin educație, prin disciplină și voință, iar scopul suprem al educației trebuie să fie dezvoltarea morală a individului, care face din acesta o cărămidă solidă a edificiului social.

Amintind acestea, doresc să subliniez că educația este unul din domeniile căruia Guvernul actual îi acordă o deosebită importanță. Lunea trecută, pe 23 septembrie, a avut loc la Universitatea Aalto din Helsinki, Finlanda, o importantă conferință bilaterală, intitulată "Finland - Country of Learning", la care au participat domnul prim-ministru Victor Ponta, domnul Mihnea Costoiu - ministrul delegat pentru învățământul superior. Din țară au luat parte - prin legătura digitală a videoconferinței - domnul Remus Pricopie, ministrul educației, precum și rectori, inspectori școlari și directori din Ministerul Educației Naționale. Este un eveniment special pentru România, care dorește să preia cele mai bune idei din succesul experienței finlandeze în planul educației, care este recunoscută pe plan mondial.

Consider că în acest moment, în domeniul educației, ne aflăm pe traiectoria bună. S-au alocat fonduri pentru repararea școlilor, pentru drepturi salariale. S-au luat măsuri de reorganizare a învățământului, iar legislația din domeniu este în plin proces de perfecționare, spre deosebire de guvernarea anterioară, când s-au adoptat măsuri brutale și fără prea multă analiză sau pregătiri prealabile de legislație secundară (mă refer la Legea educației, promovată prin asumarea răspunderii de către Guvernul Boc).

S-au înregistrat rezultate mult mai bune în acest an la examenele școlare, cum ar fi examenul de capacitate (evaluarea națională). Față de rezultatele dezastruoase de anul trecut, 2012, când 33,9% dintre absolvenții de clasa a VIII-a au obținut medii sub 5, am văzut că acum, în 2013, în nici un județ nu s-a consemnat un procent mai mic de 60% al notelor peste 5.

Măsurile adoptate de actualul ministru al educației scontează pe creșterea performanței manageriale în educație, pe eliminarea factorului politic și vizează creșterea eficienței și disciplinei în acest sector. Se vor aloca în continuare fonduri bugetare importante pentru învățământ și am speranța că vor crește și salariile în acest domeniu, cât mai curând. Am primit recent petiția din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), prin care ni se propun măsuri în favoarea învățământului, al căror conținut este pozitiv și demn de remarcat. Îi asigur pe distinșii membri ai sindicatelor din educație că politicile adoptate de Guvernul României vor conduce educația românească pe drumul cel bun, iar dovezile există: zilele acestea se desfășoară concursul de ocupare a posturilor din învățământul preuniversitar, la care s-au înscris, din informațiile publicate de Ministerul Educației, 32.374 de candidați, pentru ocuparea unui număr de 6.000 de posturi didactice vacante.

Concurența ridicată pentru a lucra în școală ne arată faptul că există multe speranțe și multă dorință de muncă din partea viitorilor profesori, în ciuda condițiilor materiale din școli, care nu sunt încă la standardele finlandeze sau occidentale, dar care au dat destule personalități remarcabile.

    Marioara Nistor - declarație politică referitoare la Nesfârșita umilire a salariaților «Laminorul» Brăila de către Guvernul atotstăpânitor!;

Doamna Marioara Nistor:

"Nesfârșita umilire a salariaților «Laminorul» Brăila de către Guvernul atotstăpânitor!"

Vrem cu toții să credem și să sperăm că trăim într-un stat de drept, guvernat de legi aplicabile pentru toți cetățenii României, cu aceeași măsură de judecată, indiferent de sex, etnie, cultură sau partizanate politice! De la a vrea și a spera, până la conjugarea normală a verbului "a putea" este însă o cale mult prea lungă în prezent, atât pentru mine, cât și pentru milioane de români batjocoriți și mințiți de actuala guvernare care conduce o țară secătuită de puteri, cu oameni deprimați, sărăci, triști și lipsiți de o perspectivă care să le dea încredere în ei și în viitor. Trăim vremuri grele, pline de ilegalități, birocrație și corupție, într-o țară în care nimeni nu răspunde în niciun fel pentru faptele sale. În acest context sumbru, întrebarea mea și a celor 360 de foști salariați ai societății "Laminorul" Brăila este una legitimă și disperată în același timp: de ce atâta umilință îndurată fără vreun temei, pentru un drept consfințit clar printr-o lege a statului român?

Dacă ar fi să stăm mai strâmb și să judecăm drept, poate că uimirea noastră nu ar fi una foarte mare, de fapt, poate nu este un "capăt de țară". Evident că un număr "infim" de 360 de oameni nu reprezintă nimic pentru actualul guvern, cum nici cei 7 milioane de votanți ai USL nu mai contează pentru cei cocoțați pe o majoritate parlamentară incredibilă, care le permite orice, oricând, cu oricine. Nici măcar votanții USL nu mai știu acum ce să creadă, nu mai sunt convinși că racolarea lor electorală de anul trecut a fost bună la ceva pentru viitorul lor și al societății. Au însemnat cei 7 milioane de români ceva pentru USL, pentru Ponta, Antonescu și ceilalți? Nu, nu, nu, de o mie de ori NU! Nu îmi place să rostesc vorbe mari, dar nu pot fi indiferentă la neadevăruri, la ilegalități, la prosteala pe față a oamenilor, cărora nu le mai garantează nimeni niciun drept în țara noastră!

Astăzi se află în această situație disperată cei 360 de laminoriști brăileni, mâine poate vor fi în aceeași situație limită alți muncitori, alți români, alți părinți care nu vor mai avea bani pentru a-și hrăni copiii, să nu mai vorbim de a-i duce la școală. Aș vrea ca "onor" Guvernul să le spună laminoriștilor din Brăila cu ce anume au greșit ei atât de colosal încât au fost condamnați să trăiască în nesiguranță, de fapt să agonizeze de pe o zi pe alta?... Să ne spună "onor" Guvernul de ce statul a ajuns să se transforme într-un aspirator necugetat de obligații financiare, un sac fără fund al poverilor fiscale, într-o "gaură neagră" a banilor intrați în buget? Dacă ne batem joc de tot ce a mai rămas funcțional în această țară, cum Dumnezeu să mai avem pretenții de corectitudine și devotament din partea angajaților față de statul dictatorial? Câtă ipocrizie mai trebuie să suportăm din cauza acestui guvern care s-a întors cu spatele către români?...

Am cerut oficial Guvernului să respecte prevederile Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, pentru a debloca banii cuveniți laminoriștilor. Am depus o interpelare doamnei ministru a muncii Mariana Câmpeanu, întrebând-o când vor beneficia cei 360 de laminoriști brăileni de sumele restante, prin deblocarea Fondului de Garantare și când consideră Guvernul României că un drept garantat nu are echivoc? De-a lungul acestui an, am mai avut intervenții către reprezentanții Guvernului pentru rezolvarea problemelor muncitorilor de la "Laminorul" Brăila, dar răspunsurile au fost evazive, iar situația nu s-a rezolvat, ba din contră... Din păcate, reprezentanții statului, care trebuie să finalizeze acest litigiu de muncă, tratează problema cu o nonșalanță și o indiferență demne de (com)bătut în piața publică...

    Mihai-Aurel Donțu - declarație politică: USL trebuie să găsească cele mai bune și rapide soluții în privința incompatibilităților primarilor;

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

"USL trebuie să găsească cele mai bune și rapide soluții în privința incompatibilităților primarilor"

Cred că noi, toți membrii USL, avem datoria să detensionăm cât mai rapid conflictul cu ANI în care se află acum o parte dintre aleșii locali, dar mai ales să găsim într-adevăr cele mai bune și rapide soluții în privința problemelor de incompatibilitate ale acestora, prin cele mai pertinente clarificări legislative în acest sens.

De ce susținem acest lucru? Deoarece considerăm, în primul rând, faptul că acest conflict este unul artificial, având în vedere că acesta este semnalat între public și public, când în mod normal reglementările în materie de integritate ar trebui să vizeze derapajele instituționale ce privesc conflictul între public și privat. Ceea ce este justificat să constituie o stare de incompatibilitate este situația în care interesele private ale unei persoane care exercită o funcție de autoritate publică și interesele publice nu sunt în concordanță. Mare parte din situațiile prezente de incompatibilitate semnalate în cazul aleșilor locali privesc împrejurări în care primarul, ca reprezentant al comunei, face parte, de exemplu, din consiliul de administrație al societății de apă și canal.

PNL dorește să aducă subiectul în atenția forului de conducere al USL, deoarece un număr important de aleși locali sunt afectați de această situație și trebuie găsite cele mai bune soluții pentru ca presiunea din această zonă să fie eliminată cât mai curând.

Ne dorim ca aleșii locali să lucreze în interesul oamenilor pe care îi reprezintă, și nu să rămână captivi în tot felul de situații incerte, generatoare de scandaluri politice nejustificate în realitate!

Considerăm că este necesară urgentarea unor clarificări legislative în privința acestui conflict, deoarece acesta a luat o amploare mult prea mare din punct de vedere mediatic, având un impact negativ nemeritat, afectând astfel imaginea de ansamblu a tuturor autorităților locale, ca și când toți primarii și alți aleși locali din România ar putea avea probleme de această natură!

Nu este firesc ca de dimineață până seara, timp de câteva luni, asupra administrației locale din România să tot planeze suspiciunea de eludare voită a legilor în vigoare privind incompatibilitățile publice, din cauza unor excese de interpretare ale unor funcționari care utilizează două măsuri pentru aceeași speță!

    Mihai Weber - declarație politică referitoare la Roșia Montană - între trecut și viitor;

Domnul Mihai Weber:

"Roșia Montană - între trecut și viitor"

Încă de la început, proiectul de lege Roșia Montană a stârnit discuții și dispute. Fiecare tabără își are propriile argumente, pro și contra, privind impactul economic al exploatării aurului, fiecare argument fiind sprijinit pe studii sau pe anumite declarații ale unor personalități publice.

Acest proiect poate fi privit ca fiind benefic pentru România. Se urmărește ca efectele bune ale proiectului să se răsfrângă cât mai mult asupra comunităților locale de care aparțin.

Compania Roșia Montană Gold Corporation vrea ca numărul variat de locuri de muncă din cele create să fie ocupate chiar de oamenii din zona de impact a proiectului și zonele învecinate, iar apoi la nivel județean.

De altfel, acest proiect minier vine în sprijinul investitorilor locali, dar și a celor străini, încurajarea investițiilor fiind un proces care duce la dezvoltarea României pe plan economic.

Cum am spus și mai sus, părerile diferă de la om la om. Există și păreri contra cu privire la întregul proces de extracție a aurului, proces ce ar putea determina poluarea mediului înconjurător, drept pentru care statul a luat măsuri, impunând o garanție de mediu dublă, de la 76 milioane de dolari la 146 milioane de dolari, precum și o garanție suplimentară de 25 de milioane de dolari pentru situații de accident ecologic.

Este necesară o privire atentă asupra substanțelor periculoase folosite în procesul de extracție a aurului și a deșeurilor rezultate în urma acestui proces, numărul acestora trebuie redus, pentru a avea un risc cât mai mic posibil.

Făcând o analiză a celor întâmplate, se ridică o întrebare: De ce alte state, precum Finlanda sau Suedia, cu condiții drastice de protecție a mediului, pot dezvolta asemenea proiecte și România nu?

Parlamentul va trebui să ia o decizie rațională în baza unui raport serios, tehnic și profesionist. Votul nu va trebui să fie unul emoțional, ci unul bazat pe date, concluzii de specialitate și fapte.

În ciuda criticilor făcute, Comisia parlamentară specială care face analiza proiectului Roșia Montană își îndeplinește cu succes îndatoririle. Se lucrează la întocmirea unui raport, au fost audiate persoane care pot oferi informații relevante pentru acest proiect, au fost făcute vizite în teren, opiniile, atât pro, cât și contra, fiind respectate.

Guvernul Ponta a susținut întotdeauna și va susține că acest proiect va demara numai în condițiile în care standardele cele mai înalte de mediu vor fi respectate.

    Mircea-Titus Dobre - despre Liberalizarea pieței muncii;

Domnul Mircea-Titus Dobre:

"Liberalizarea pieței muncii"

De la data de 1 ianuarie 2007, România își schimbă statutul de observator activ al Uniunii Europene, la cel de stat membru cu drepturi depline. În Tratatul de Aderare semnat de către România și Bulgaria, se prevede ca statele membre să aibă permisiunea de a impune anumite restricții cetățenilor români și bulgari, pe o perioadă de până la șapte ani, ceea ce face ca la data de 1 ianuarie 2014, aceste restricții să ia sfârșit. Abia de la această dată putem spune că cetățenii români și bulgari vor fi tratați în mod egal cu restul cetățenilor aparținând statelor membre ale Uniunii.

Consider nefondate, și părerea mea este întărită de afirmațiile ministrului german al muncii, temerile conform cărora migrația cetățenilor români va cauza creșterea ratei de infracționalitate și va avea un impact negativ asupra pieței muncii.

Legislația română în domeniul muncii nu prevede ca, în cazul în care un cetățean român desfășoară activități de muncă legale într-un stat membru al UE, statul respectiv să plătească un anumit impozit României pentru munca cetățenilor români. Cuantumul acestor taxe revine, în totalitate, statului pe teritoriul căruia aceste activități sunt desfășurate, așadar, se produce, de fapt, o creștere economică atât în favoarea statului străin, cât și în favoarea românilor lucrători.

Încurajez ca în cadrul întâlnirilor în vederea întăririi dialogului bilateral al României cu alte state membre ale Uniunii Europene, diplomații români să atragă atenția și să explice cu argumente logice impactul pozitiv pe care deschiderea frontierelor îl poate avea asupra economiei Uniunii.

Pe plan intern, Executivul a pregătit de timpuriu proiecte în vederea estompării fenomenului de "Brain drain", ce poate surveni începând cu luna ianuarie, pentru a le oferi cetățenilor români alternative de îmbunătățire a calității vieții și oportunități de carieră, prin programe precum "Femeia manager", "Ferma de familie", recunoașterea practicii și a voluntariatului ca experiență profesională, internship în cadrul Guvernului, iar lista nu se încheie aici, deoarece, în guvernarea USL locurile de muncă și oportunitățile de afacere sunt o prioritate.

    Mircea Lubanovici - transmiterea unui mesaj energic de susținere a Republicii Moldova în eforturile sale de aderare la Uniunea Europeană;

Domnul Mircea Lubanovici:

Doresc, cu ocazia vizitei domnului Igor Corman, președintele Parlamentului Moldovei, să transmit un mesaj energic de susținere a Republicii Moldova în eforturile sale de aderare la Uniunea Europeană. Faptul că Moldova este atât de aproape de semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană reprezintă pentru noi, Partidul Democrat Liberal, un succes major.

Consider cu tărie că, din întreaga scenă politică, noi am fost singurii actori politici care am acționat mereu în interesul european al fraților de peste Prut. Susținerea noastră pentru modernizarea statului român și democratizarea societății românești a fost dublată de convingerea că succesul nostru în Uniunea Europeană nu poate fi complet fără prezența cetățenilor moldoveni în proiectul european.

Astfel, în perioada în care am fost la guvernare ne-am exprimat interesul pentru realizarea unui dialog real cu reprezentanții politici ai Republicii Moldova, fapt evidențiat în consolidarea comunicării politice și aprofundarea relațiilor bilaterale. Concret, putem exemplifica cu succes Acordurile semnate de guvernele din cele două țări, prin care colaborarea noastră s-a dezvoltat fructuos. Am susținut mereu investițiile românești în Moldova, am stimulat mișcările și manifestările democratice în Moldova, am încurajat promovarea și răspândirea culturii românești și europene în țara vecină!

Partidul Democrat Liberal a susținut întotdeauna, în mod necondiționat, procesul de democratizare al Moldovei, precum și eforturile ei de aderare la UE. Legăturile istorice dintre țările noastre sunt o motivație în plus pentru parlamentarii democrat-liberali în susținerea eforturilor Republicii Moldova de aderare la marea familie europeană.

Desființarea frontierelor dintre România și Republica Moldova va deschide orizonturi noi de cooperare economică atât între țările noastre, precum și între țările din Comunitatea Europeană. Să nu uităm că includerea Moldovei în proiectul european reprezintă și o reparație istorică binemeritată, pe care cetățenii moldoveni o așteaptă de multă vreme.

Ne bucură că demersurile de colaborare inițiate de noi în realizarea parcursului european al Moldovei se vor materializa în viitorul apropiat. Invităm așadar la continuarea dialogului între Moldova și România și vă asigurăm că aveți în Partidul Democrat Liberal un partener de nădejde în realizarea visului european!

    Mircea Lubanovici - critici privind lipsa de transparență și de viziune a actualei guvernări;

Domnul Mircea Lubanovici:

Asistăm cu toții la reapariția declarațiilor ferme împotriva României la nivel european. Fie că este vorba despre spațiul Schengen, fie că se referă la ridicarea restricțiilor de pe piața muncii din 2014 sau la problematica romilor, mesajul este același: unul răspicat de sancționare a modului în care funcționează instituțiile statului român.

Din punctul meu de vedere, consider că această atitudine s-a dezvoltat ca urmare a lipsei de transparență și de viziune a actualei guvernări, a modului lipsit de eficiență în care Uniunea Social-Liberală înțelege să guverneze: în studiourile de televiziune, dând declarații contradictorii, în funcție de grupul de oameni ce trebuie convins. Nu de puține ori premierul Ponta a făcut afirmații care se exclud reciproc - iar cazul Roșia Montană este celebru în acest sens! Nu de puține ori partenerii din coaliția de guvernare au dat de înțeles că nu comunică și nu aplică o strategie comună în încercarea lor de a conduce România!

Toate aceste incongruențe nu au fost trecute cu vederea la nivel european, iar penalizările de acum, stimați guvernanți, nu sunt adresate României, ci vă vizează pe dumneavoastră și modul anemic în care alegeți să ne conduceți. Faptul că nu beneficiați de credibilitate s-a tradus în lipsa de încredere europeană în instituțiile statului român; ați reușit, prin imaginea negativă de care vă bucurați, să viciați progresele pe care le-am înregistrat!

Vă consider responsabili pentru situația în care se găsește România pe plan internațional și vă solicit în mod categoric să începeți să guvernați! Sunt proiecte de anvergură pe care România trebuie să le implementeze, există fonduri pe care trebuie să le accesăm, standarde pe care să le îndeplinim. Este momentul să luați în considerare viitorul țării, nu doar meschinele interese politice de moment!

    Mircea Man - declarație politică: - Eșecurile Guvernului Ponta;

Domnul Mircea Man:

"Eșecurile Guvernului Ponta"

Pe vremea când era în opoziție, domnul prim-ministru Victor Ponta promitea că atunci când va da jos regimul "falimentar" al lui Emil Boc, românii vor trăi mai bine. De asemenea, promitea românilor că își vor "regăsi siguranța", că va înființa 1 milion de locuri de muncă și că firmele vor primi ajutor de la stat pentru a relansa economia. Ce s-a întâmplat însă de la alegeri?

Permiteți-mi să vă prezint un bilanț al eșecurilor guvernului Ponta.

Suntem țara cu cele mai multe impozite din lume. Deși domnul Ponta l-a criticat continuu pe domnul Boc pentru majorarea TVA, domnia sa a decis să mențină taxa.

De altfel, domnul Ponta a ales să reinstituie și impozitul forfetar, cel acuzat că a dus la închiderea a peste 100.000 de firme pe vremea Guvernului Boc.

S-au mărit accizele la tutun, alcool, au crescut impozitele locale iar de la 1 ianuarie pregătește un nou set de taxe și impozite pe proprietăți. De exemplu, contribuțiile de sănătate pentru chirii!!

Victor Ponta ne-a spus, de când a venit la Palatul Cotroceni, că ținta lui principală este creșterea competitivității economiei - relansarea industriei pe baze sănătoase pentru ca România să nu mai treacă prin curbe de sacrificiu, ca pe vremea lui Boc.Ce a făcut, în fapt, premierul? Mai nimic, dovadă că, din punct de vedere al competitivității economice, ultimele rapoarte pe 2012 arată că România a scăzut în clasamentul mondial, de pe locul 67 pe 77 din 142 de țări.

Mediul de afaceri nu și-a recăpătat atractivitatea în noua guvernare, fapt dovedit de nivelul investițiilor străine directe. Evoluția negativă începută în vremea fostului guvern a continuat și chiar s-a accelerat. În primele cinci luni din acest an, de exemplu, au scăzut cu 37% față de perioada similară din anul trecut, până la 414 milioane de euro.

Nici la capitolul privatizări nu stăm mai bine. Guvernul Ponta nu a reușit să facă mai nimic, ci a acumulat eșecuri - Cuprumin, Oltchim, iar CFR Marfă nu stă prea bine. Daca Gruia Stoica nu va plăti cei 200 milioane de euro pe acțiuni, licitația va fi anulată. Nu mai zic de Roșia Montană.

Ar mai fi câteva eșecuri remarcabile de menționat. Unul dintre ele este șomajul. A crescut galopant pe vremea PDL-ului. USL-ul n-a reușit să stopeze evoluția, ci dimpotrivă. De la 593.000 de șomeri în ianuarie 2008 (5,9%), s-a ajuns la 739.000 de șomeri în iulie 2013 (7,5%) Iar viitorul sună rău. CFR Marfă, CFR Călători, Poșta Română și alte firme de stat au lansat un nou val de disponibilizări. Unde sunt cele 1 milion de locuri de muncă promise?

Un altul este legat de aderarea la spațiul Schengen. Autoritățile române nu pot blama la infinit terțe părți, fără să-și facă propriile teme în privința aderării la Schengen.

Strigător la cer este și faptul că românii pierd finanțări de mii și sute de mii de euro de la Uniunea Europeană, iar alte fonduri sunt blocate din cauză că autoritățile responsabile de managementul fondurilor structurale au angajați insuficienți sau lipsiți de experiență. De-a lungul timpului, numărul angajaților din acest domeniu a scăzut progresiv, iar posturile vacante sunt blocate. De altfel, nu există proceduri clare pentru recuperarea TVA-ului, iar procedurile de acordare sunt îngreunate de birocrație.

Deci, unde este schimbarea promisă? În timp ce guvernanții vor continua să caute vinovați la Palatul Cotroceni, în serviciile secrete sau în birourile FMI-ului, economia este în comă. Reducerea TVA la pâine a fost ca o frecție la un picior de lemn. E nevoie de măsuri îndrăznețe, de reducerea CAS-urilor, de investițiile statului în economie. E nevoie de măsuri economice, nu de vorbe goale, de discursuri susținute în direct la televizor.

    Mircea Man - declarație politică: - Medicina școlară trebuie menținută!;

Domnul Mircea Man:

"Medicina școlară trebuie menținută!"

În ultima perioadă, domnul ministru Eugen Nicolăescu a afirmat că desființează cabinetele medicale din instituțiile de învățământ, apoi s-a răzgândit, și susține acum că modul în care vor funcționa aceste cabinete va fi analizat în perioada următoare, în vederea dezvoltării acestui tip de medicină. Dar ne-am obișnuit deja cu inconsecvența actualei guvernări, așa că, în cazul în care domnul ministru se răzgândește din nou, vreau să îi atrag atenția că în momentul de față nu toate unitățile beneficiază de cabinete școlare, în mediul rural întreaga activitate fiind preluată de dispensare, iar în oraș, un medic se ocupă de trei sau chiar patru licee. Chiar dacă responsabilitatea pe care trebuie să o aibă medicul și competențele acestuia sunt încă neclare, desființarea medicinei școlare nici nu ar trebui luată în calcul. În cazul în care nu știați, personalul medical din cabinetele medicale ale unităților de învățământ desfășoară activități specifice atât în prevenție, cât și în curativ, asigurând decongestionarea sistemului medical de urgențe, iar activitățile desfășurate în cabinetele medicale școlare nu se suprapun celor ale medicilor de familie.

În loc să vă fi gândit să desființați cabinetele din școli și să scăpați de cei aproximativ 1.500 de medici care au grijă de câteva milioane de copii, mai bine vă gândeați la soluții pentru lipsurile din sistemul de sănătate, la faptul că violența este în creștere în școli, prin urmare și numărul de elevi care au nevoie de asistență medicală este în creștere, la faptul că din nefericire tot mai mulți elevi consumă droguri și de asemenea au nevoie de îngrijiri medicale, la faptul că elevii trebuie vaccinați sau la faptul că este sezonul epidemiilor și al virozelor. Sunt o mână de oameni care desfășoară un volum de muncă extraordinar de mare și supraveghează starea de sănătate a generațiilor viitoare.

Medicina școlară este indispensabilă, mai ales că acești doctori sunt mult mai accesibili decât medicii de familie, la care este nevoie de programare și care de cele mai multe ori sunt extrem de aglomerați. Nu mai zic de cazul în care dacă s-ar fi desființat, la orice caz medical din școală ar fi fost nevoie de ambulanță și cred că știți și dumneavoastră câte probleme sunt și la acest capitol - fie nu sunt medici pe ambulanțe, fie nu sunt ambulanțe sau dotări, iar când sunt, cu greu își croiesc drum prin traficul dificil.

Aș vrea să aud mai des că se înființează un spital, o policlinică sau măcar un dispensar, că se modernizează sau se dotează măcar o secție a unui spital, că se fac angajări în sistemul medical, dar nu!, auzim mereu de restructurări, concedieri, închideri de spitale, auzim și vedem că oamenii mor așteptând medicamente, pansamente sau anestezic, medicii ridică din umeri neputincioși în fața lipsurilor din spitale sau aleg să plece peste graniță. Iar exemplele negative pot continua.

Așadar, domnule ministru, aștept cu mult interes momentul când dumneavoastră ne veți spune cum ați contribuit la îmbunătățirea sistemului medical și la remedierea a măcar câtorva dintre numeroasele probleme cu care se confruntă în prezent.

    Miron Alexandru Smarandache - declarație politică având subiectul Să nu încurajăm abandonul școlar!;

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

"Să nu încurajăm abandonul școlar!"

Suntem campioni europeni absoluți la capitolul abandon și analfabetism în rândul tinerei generații și, din nefericire, nu avem nici o șansă să părăsim acest loc. Abandonul școlar este în creștere în ultimii ani în România și afectează în special patru categorii de copii: cei de etnie romă, cei care au crescut în familii sărace, cei din mediul rural și pe cei cu dizabilități, potrivit unui raport realizat de experții români cu susținerea UNICEF România.

Ultima găselniță găsită de mai-marii învățământului românesc, nu știu prin ce mijloace, este cea a limitării decontării abonamentelor de transport pentru elevii navetiști care doresc să continue să frecventeze școlile tot mai inaccesibile din punctul de vedere al costurilor suportate de părinți. Astfel, prin OG nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, decontarea abonamentelor de transport pentru elevii care fac naveta pentru a merge la școală va fi realizată de către unitățile de învățământ, în limita unei anumite sume, astfel: nu mai mult de26 lei/abonament/lunăpentru distanța de 3 km; pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 26 de lei/abonament/lunăse suplimentează cu 2 leipentru fiecare kilometru, dar nu mai mult decât valoarea abonamentului lunar.

Motivația măsurii de limitare a decontării abonamentelor elevilor navetiști a fost aceea că operatorii de transport practicau tarife nejustificat de mari, iar prin decizia respectivă s-ar preveni excesele financiare. În opinia mea, nu copiii și părinții sunt îndrituiți să rezolve abuzurile comise de unele firme de transport, ci statul trebuia să ia măsuri de reglementare a tarifelor de transport, nu să emită decizii care să afecteze elevii.

Decontarea abonamentelor de transport pentru elevii navetiști nu era limitată până acum la un cuantum fix. Această măsură, justificată doar de "foamea" bugetară a Executivului, dezavantajează net tocmai categoriile cele mai defavorizate ale elevilor, respectiv pe cei care trăiesc în zone rurale greu accesibile și provin din rândul familiilor cu potențial extrem de redus financiar, care au nevoie să primească bani pentru a continua școala, nu să li se ia mai mulți decât până acum! Cu atât mai mult cu cât același raport mai amintește și realitatea potrivit căreia 70% din cauzele abandonului școlar țin de contexte din afara școlii, respectiv de mediul familial sau de sărăcie... În numele elevilor și părinților din colegiul pe care îl reprezint în Parlament, consider că limitarea decontării abonamentelor de transport la o treime din costul total al abonamentului constituie o decizie injustă a responsabililor educației naționale, iar efectul ei se va transpune într-o iminentă creștere a ratei abandonului școlar.

Se vorbește toată ziua despre faptul că educația și sănătatea sunt prioritățile naționale ale României, în această perioadă de criză parcă nesfârșită. Educația este considerată ca fiind o prioritate națională, gestionarea sa însă lasă mult de dorit. Consider că învățământul preuniversitar are nevoie de o finanțare adecvată nu numai pentru a diminua fenomenul abandonului școlar, dar și pentru alte îmbunătățiri solicitate de elevi și profesori: revizuirea programei școlare, dotarea adecvată a unităților de învățământ, integrarea și formarea tinerilor pentru piața muncii, acordarea de burse și alocații școlare, proiecte de consiliere și orientare în carieră, pregătirea resurselor umane, etc.

O soluție de luat în seamă pentru deblocarea situației dificile a învățământului românesc și corectarea acestor decizii nepotrivite luate de autorități, precum cea a limitării decontării abonamentelor elevilor navetiști, este respectarea unei legi în vigoare de câțiva ani, respectiv alocarea a 6% din PIB pentru educație. O altă soluție ar fi identificarea unor politici publice alternative, care să ducă la creșterea finanțării educației, nu la împovărarea elevilor și părinților, în condițiile în care alocația unui copil rămâne blocată la 42 de lei... Nu în ultimul rând, salariile cadrelor didactice trebuie majorate, deoarece nu poți pretinde performanță fără o răsplată cuvenită, conformă cu pretențiile europene ale educației naționale.

România are nevoie imperioasă de o nouă strategie de combatere a abandonului școlar, cu atât mai mult cu cât este o condiție impusă de Uniunea Europeană. Sunt sigur însă că nu cu astfel de constrângeri vom reuși să îndreptăm carențele învățământului românesc.

    Nicolae Vasilescu - Puterea de a face dreptate!;

Domnul Nicolae Vasilescu:

"Puterea de a face dreptate!"

Începând de astăzi vor intra în vigoare dispozițiile art.12 și 13 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Aceste dispoziții se referă la posibilitatea reprezentanților împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau ai asociațiilor pentru protecția consumatorilor de a chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune ce conțin clauze abuzive, pentru ca instanța să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

Datorită situației critice în care a fost adusă țara noastră după ce ne-au îndatorat pe mai multe generații, compromițând viitorul copiilor, al nepoților și strănepoților noștri, după ce în țara noastră s-au luat cele mai dure măsuri din Europa împotriva poporului român, care a fost transformat în cel mai sărac și cel mai umilit popor, în sfârșit, se poate spune că încep și băncile, spre exemplu, să învețe să aibă un pic de respect față de cei care de fapt le cresc veniturile. Pe când urmează să fie eliminate și alte comisioane, cum ar fi de exemplu comisionul de retragere de 0,5%? Noi depunem banii la bancă, urmând ca ulterior să plătim să-i scoatem după ce banca s-a folosit de ei. Pe această cale doresc să salut inițiativa guvernului care face dreptate și îi acordă și consumatorului drepturile care i se revin!

Totodată, astăzi este și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice și doresc să le transmit multă sănătate și să aibă încredere că fiind la guvernare facem tot posibilul să le facem viața mai frumoasă.

De asemenea, tuturor studenților care încep astăzi un an nou universitar le urez succes și le doresc ca munca să le fie încununată de împliniri!

    Ovidiu-Cristian Iane - declarație politică intitulată Limba română - o comoară pe care am «înfundat-o» atât de bine încât n-o mai găsim!;

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"Limba română - o comoară pe care am «înfundat-o» atât de bine încât n-o mai găsim!"

Limba este, pentru orice popor și stat, unul dintre cele mai importante elemente ale identității naționale. Aceeași identitate națională căzută în desuetudine și tratată în ultima vreme drept orice altceva decât ceea ce reprezintă ea cu adevărat.

Ne mândrim cu limba română, dar, ca și în alte foarte multe cazuri, această mândrie rămâne la nivel teoretic, ingredient al demagogiei sau al unei griji formale, pierdut în pestrițele exprimări ce abundă de cuvinte străine sau în schilodiri, căci, pentru prea puțini, din păcate, mai este important să îți cunoști și să îți vorbești corect limba. Iar atunci când respectul sau interesul pentru limba poporului din care te-ai născut și din care faci parte piere, atunci, odată cu el, pieri și tu. Poți fi totul și nimic, dar nu mai poți afirma vreodată că ai vreo vreo origine sau vreo rădăcină undeva.

Geografia natală a unui individ include și limba sa nativă, indiferent că limba oficială îi este sinonimă sau nu.

Cu cea mai mare sinceritate, stimați colegi, nu mai pot spune că limba noastră nativă precumpănește și, deși Constituția noastră a stabilit ca limbă oficială limba română, în acest moment, mulți, prea mulți dintre noi suntem primii care încalcă legea noastră fundamentală, transformându-ne limba într-un amalgam sinistru, supus unui trend aberant.

Zilele trecute citeam despre demersurile Consiliului Național al Minorității Naționale Române (CNMNR) din Serbia, cel mai important forum al comunității românești din această țară, care s-a implicat în soluționarea dificultăților pe care le întâmpină elevii români din această țară în unitățile școlare din Voivodina, Timoc, Morava și sudul Dunării.

Potrivit CNMNR, pentru acești copii, există riscul ca limba română să nu mai fie predată în școlile elementare și generale, motiv pentru care se lucrează la posibilitatea combinării claselor și respecializarea cadrelor didactice, căutându-se cele mai potrivite soluții de prevenire a desființării unor clase românești din școlile românești.

Anul acesta, timp de două luni, în 16 școli din Serbia de nord-est s-a implementat un proiect-pilot de studiere a limbii române, proiect în care s-a reușit includerea a 250 de copii din cei aproximativ 1.600, un număr mare de părinți solicitând integrarea copiilor lor în aceste clase.

În perioada 1-15 septembrie, în regiunile istorice Timoc, Morava și sudul Dunării, Ministerul Educației, Științei și Dezvoltării Tehnologiei din Serbia a inițiat o anchetă care a avut drept scop identificarea elevilor de origine română care doresc să învețe limba maternă în noul an școlar, pentru a se putea înființa clase de predare în limba română, în legătură cu acest lucru, reprezentantul CNMNR declarând că ,,Acolo sunt mari greutăți în ceea ce privește desfășurarea cursurilor în limba română. În primul rând, ne luptăm cu multe prejudecăți, unele venite din partea părinților, altele - din partea autorităților care susțin fără temei curentul vlah. Facem tot ce putem pentru a reuși măcar în câteva școli din Timoc să introducem învățarea limbii române’’.

Gesturi care, lăsând deoparte greutățile întâmpinate sau, mai ales, luându-le în considerare, sunt mai mult decât lăudabile și spun, dincolo de orice, cât de puține facem noi, ca reprezentanți ai românilor de pretutindeni, pentru protejarea, cultivarea și supraviețuirea limbii române.

Nu întâmplător limba pe care o moștenim odată cu nașterea noastră se numește maternă, doamnelor și domnilor. Sunt conștient că avem foarte multe responsabilități și proiecte care, la un moment sau altul, par mai importante. Dar, dacă limba noastră nu este importantă, atunci nu știu ce mai este, stimați colegi! Este esențial ca, pentru copiii de origine română din alte țări să existe posibilitatea să studieze limba maternă, începând din propria familie și terminând cu școala, iar noi nu pot spune că participăm îndeajuns la aceste eforturi. La fel de necesar este pentru copiii români din România să-și însușească corect limba, să o cultive și să o iubească sincer, conștient, fără paradă sau fără rușine, căci dacă îți este rușine de limba ta, este ca și cum ți-ar fi rușine de tine însuți/însăți.

Felicit Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia și anunț pe această cale că voi face tot ce voi putea ca parlamentar al României să îi susțin activitatea, așa cum susțin pentru orice român, fie el de aici sau oriunde în lume, posibilitatea de a-ți cunoaște, respecta și utiliza liber limba maternă. Vă invit să faceți la fel.

De nenumărate ori și în nenumărate ocazii cităm o poezie arhicunoscută care spune că "Limba noastră-i o comoară, În adâncuri înfundată". Da, aș adăuga eu cu cel mai mare respect și cea mai mare tristețe, o comoară pe care am "înfundat-o" noi înșine atât de bine, încât n-o mai găsim!

    Ovidiu-Ioan Dumitru - declarație politică: - Roșia Montană, un precedent periculos pentru România;

Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru:

"Roșia Montana, un precedent periculos pentru România"

Subiectul Roșia Montană suscită dezbateri aprinse de mai bine de 13 ani. Am auzit păreri pro și contra, mai bine sau mai puțin argumentate. Am văzut politicieni care s-au folosit de acest subiect pentru a câștiga voturi și, mai grav decât atât, oameni de stat de la cel mai înalt nivel acuzându-se reciproc de faptul că au fost cumpărați de către compania investitoare, în schimbul susținerii. Ce nu am văzut însă, este ca autoritățile decidente în această situație să își asume vreo decizie fermă, să tranșeze subiectul care tărăgănează de atâția ani.

Subiectul creează, în opinia mea, două precedente periculoase pentru societatea românească.

În primul rând, vorbim de adoptarea unei legi speciale pentru interesul unei companii private, și nu cel general, așa cum prevede Constituția. O spune chiar și ministrul justiției, o observație a domnului Cazanciuc ignorată de primul-ministru Victor Ponta, pentru că, nu-i așa, există și un domn deputat Victor Ponta care să-i repare greșelile în Parlament și care poate să-i împace conștiința unui premier duplicitar, care în campania electorală declara că va respinge Proiectul Roșia Montană. Facem și o Comisie parlamentară care să dezbată, de ochii lumii în opinia mea, pentru că nu poate fi altfel, având în vedere că, așa cum o recunoaște și premierul, este un Acord negociat cu cei de la RMGC. Și vă întreb, stimați colegi deputați: Cum vom putea să modificăm un Acord negociat și bătut în cuie de autoritățile inițiatoare ale proiectului de lege?

În al doilea rând, vorbim de demararea unui proiect cu un impact devastator pentru mediu și implicit pentru economia românească. Tehnologia folosită în procesul de extracție a aurului este cea prin cianurare în cariere de exploatare la suprafață. Studiile și exemplele unor activități miniere din alte țări au arătat că există riscuri ridicate privind: poluarea pânzei freatice, datorită scurgerilor de ape acide, ruperea barajului iazului de decantare, alunecări de teren, având în vedere că structura geologică de sub localitatea Roșia Montană este formată din roci care nu permit exploatarea la suprafață. Se pare că nu am învățat nimic din dezastrul din 2000 de la Baia Mare, incident de pe urma căruia mii de oameni din regiune, dar și statul, plătesc și azi.

Un alt exemplu relevant este cel din Canada. Statul canadian cheltuie peste 1,5 miliarde dolari în fiecare an ca să oprească expansiunea arsenicului și a cianurilor rezultate din exploatarea vreme de 50 de ani a minelor de aur din zonă, singura soluție găsită de "decontaminare" fiind tehnologia de criogenizare a solului pe zeci de km pătrați. Trebuie să subliniez că din proiectul de lege înaintat Parlamentului aflăm că garanția de răspundere de mediu pe care RMGC trebuie s-o depună este de doar 25 de milioane de USD. Este statul, stimați colegi, pregătit să plătească de pe urma unor dezastre?

Problemele pe care le ridică Proiectul Roșia Montană sunt multe, prea multe pentru a le aminti în această scurtă declarație politică. Nu sunt împotriva unui proiect în Roșia Montană, pentru că este evidentă necesitatea dezvoltării zonei și creării de locuri de muncă, dar sunt împotriva unui proiect care a ridicat semne de întrebare încă de la început, când Agenția Națională pentru Resurse Minerale a luat controversatele decizii de a acorda, în primă fază, în 1999, o licență de explorare pentru zăcământ auro-argentifer societății mixte Roșia Montană Gold Corporation, fără un concurs public, iar într-o a doua fază, în 2000, să-i transfere licența de exploatare deținută de stat prin compania Minvest, deși compania RMGC nu are în activitate exploatarea, ci doar explorarea. În opinia mea, cele mai corecte decizii pe care niște autorități ale statului responsabile ar fi trebuit să le ia erau demararea unei anchete privind modul de acordare a licenței de exploatare și motivul real pentru care Consiliul local din Roșia Montană a oprit investițiile în zonă și organizarea unui concurs public de oferte, care să vizeze în principal găsirea unor alternative la procedeul de extracție prin cianurare.

Ar trebui ca fiecare dintre dumneavoastră, înainte să vă exprimați prin vot, să răspundeți la o singură întrebare: cât câștigă România, calculat pe termen scurt, și cât va pierde pe termen lung?

    Ovidiu-Ioan Dumitru - declarație politică: - Învățământul, un sistem care funcționează pe avarii;

Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru:

"Învățământul, un sistem care funcționează pe avarii"

După examenele naționale de capacitate și bacalaureat, învăluite în scandaluri și care le-au compromis mai mult sau mai puțin, începutul noului an școlar aduce în atenție și alte probleme în sistemul educațional. Probleme cu care de altfel ne confruntăm în fiecare an și pentru care niciodată nu se găsesc soluții.

Fiecare ministru care a deținut portofoliul la educație a vorbit de reformă și de o educație modernă, uitând că aceste deziderate nu pot fi atinse fără o finanțare pe măsură a sistemului de învățământ.

Ne dorim să fim competitivi în Europa, realitatea ne arată însă un sistem educațional bolnav. Ducem lipsă de profesori, iar aceia care au ales să rămână în sistem sunt umiliți cu salarii mizere, dar trăim cu speranța să avem cadre bine pregătite.

25% dintre școli nu au primit avize sanitare, mulți dintre elevi fiind nevoiți să se întoarcă în clădiri nereabilitate și nereparate, care nu respectă normele de igienă și de siguranță, fără apă potabilă sau rețea de canalizare. Dar autoritățile ne vorbesc, ori de câte ori au ocazia, despre creșterea siguranței în școli. Clasele nu sunt echipate corespunzător, în special cele din școlile tehnice. Pregătirea elevilor se face după o programă școlară neadaptată realității și după o metodologie veche de mai bine de 20 ani, cu un program încărcat, multă teorie și puțină practică. Dar vorbim despre formarea de profesioniști, pregătiți să intre într-un câmp al muncii în continuă schimbare și modernizare.

Deși dreptul la învățământ este unul garantat prin Constituție, actualul sistem educațional este unul inechitabil. Un exemplu edificator este nedecontarea costului abonamentelor de transport de aproape un an de zile. Și mă întreb, retoric, bineînțeles, în cel fel este garantat accesul la educație pentru acei copii care nu își permit să facă naveta? Cum este asigurată egalitatea de șanse?

Din păcate, acestea sunt doar câteva probleme, dintre multe altele, cu care se confruntă sistemul de învățământ astăzi. Actuala politică educațională nu va face decât să condamne la mediocritate următoarele generații, care nu pot avea acces la un învățământ performant, în aceste condiții.

În încheiere, aș dori să reamintesc că la începutul anului 2013, cu ocazia dezbaterii în Parlament, unul dintre amendamentele pe care le-am adus la Legea bugetului de stat și care a fost respins, a vizat alocarea a 6% din PIB pentru educație. O prevedere enunțată de altfel și în Legea educației naționale, dar care, pentru al doilea an consecutiv, nu este respectată. Suma alocată în acest an reprezintă nici mai mult nici mai puțin de 3,21%, aproape jumătate față de cea prevăzută în lege.

Articolul 2 alineatul (7) din Legea educației naționale spune așa: "În România învățământul constituie prioritate națională." Așadar, stimați guvernanți, când veți începe să respectați prevederile legii?

    Radu Zlati - declarație politică având titlul Și adevărul ne va elibera;

Domnul Radu Zlati:

"Și adevărul ne va elibera"

Nu putem să ne facem până la capăt datoria de aleși ai poporului dacă nu acționăm în lumina adevărului. Una dintre lozincile electorale care au dus la victoria USL în cadrul alegerilor parlamentare din decembrie 2012 a fost "Dreptate până la capăt". În lumina acestor două adevăruri (adevăruri pentru mine și sper că pentru milioane de concetățeni) mă adresez dumneavoastră și prin dumneavoastră colegilor din Comisia specială pentru Roșia Montană cu următoarea solicitare.

Vă solicit, domnilor colegi din Comisia pentru Roșia Montană, să întreprindeți toate demersurile necesare pentru a putea prezenta public răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. Care a fost destinația fondurilor de promovare ale proiectului RMGC în zona societății civile (în special ONG-uri și trusturi media, dar și alte segmente ale societății civile).
  2. Dacă s-a constatat (și cum s-a manifestat în mod concret) direcționarea unor fonduri din partea RMGC (sau afiliatele acesteia) către zona politică: oameni politici, partide sau ONG-uri afiliate unor partide.
  3. Dacă s-a constatat (și cum s-a manifestat în mod concret) direcționarea unor fonduri din partea RMGC (sau afiliatele acesteia) către zona guvernamentală: ministere, agenții sau autorități naționale.
  4. În ce măsură persoane care au influențat deciziile oficiale (membri ai guvernelor din perioada 1999-2013, rude apropiate ale acestora, conducători ai unor instituții care au luat parte în procesele de decizie privitoare la Roșia Montană) au luat parte și la speculațiile bursiere privitoare la RMGC sau afiliate/asociate ale RMGC.

Domnilor parlamentari membri ai Comisiei speciale pentru Roșia Montană, oferind public răspunsuri pertinente la întrebările de mai sus, răspunsuri care să constea în răspunsuri negative la punctele 2-4 ale chestionării mele, sper din toată inima că va fi înlăturată prezumpția de corupție instituțională care apasă asupra clasei politice românești în cazul proiectului RMGC de exploatare a minereului aurifer din perimetrul Roșiei Montane.

Dacă însă, punctual, răspunsurile vor fi pozitive, atunci măcar vom mai face un pas înspre limpezirea apelor în politica românească. Și poate că adevărul ne va elibera.

    Raluca-Cristina Ispir - creionarea unor măsuri luate de Guvern pentru dezvoltarea României;

Doamna Raluca-Cristina Ispir:

Guvernul condus de Uniunea Social-Liberală își continuă menirea pentru care a fost creat în urmă cu un an și jumătate, și anume dezvoltarea României. Ca parte a acestei construcții politice majore, Partidului Național Liberal are ca scop găsirea de soluții pozitive la așteptările și speranțele românilor, prin participarea directă și continuă la actul de guvernare.

De la începutul asumării acestei misiuni, responsabilitatea PNL a fost și rămâne guvernarea. Alături de colegii noștri din Executiv, menirea noastră, ca parlamentari, este să legiferăm și să impunem politici guvernamentale. Să nu uităm un fapt extrem de important, care ar trebui să ne asigure un avantaj considerabil atunci când discutăm despre direcțiile de acțiune pe termen mediu și lung: avem o majoritate fără precedent în istoria României în Parlament, legitimată direct prin votul oamenilor. Am avut susținerea cu o majoritate de 70% a populației, iar această susținere și încredere nu trebuie să fie înșelate. Nevoia menținerii acestei majorități de 70% este direct proporțională cu necesitatea ca USL să-și continue îndeplinirea angajamentelor electorale.

Partidul Național Liberal a fost angajat la guvernare, împreună cu PSD, de cetățenii români. În acest moment, Guvernul este stabil și majoritatea asigură susținere coerentă și unitară. Faptul că pe anumite proiecte liberalii au o poziție foarte clară, în timp ce colegii de coaliție nu și-au exprimat un punct de vedere comun nu este un semn de instabilitate guvernamentală, nici de criză a majorității, proiectul nefiind un element component al programului de guvernare.

Stabilitatea guvernamentală nu este doar o poveste, o declarație golită de sens. Stabilitatea guvernamentală este dată de cifrele economiei din ultima perioadă, care demonstrează că acțiunea și strategia Executivului, solidară, se concretizează în faptul că România începe o fază pozitivă a ciclului economic și reintră pe creștere.

    Raluca Surdu - declarație politică referitoare la creșterea numărului de locuri de muncă și a competivității economiei românești;

Doamna Raluca Surdu:

Declarația politică de astăzi se referă la creșterea numărului de locuri de muncă și a competitivității economiei românești.

Redresarea economiei a fost principalul obiectiv al PNL și al USL, după perioada neagră prin care a trecut sub guvernarea PDL.

În prezent, economia României a devenit competitivă. În primele 7 luni ale anului 2013 România a înregistrat o creștere a industriei de 7,9% și o creștere a exporturilor de 7,7%. Limita de deficit bugetar este mai mică de 3% respectând normele europene cu privire la deficitul bugetar.

Am scăzut semnificativ arieratele și am adus la zi rambursările de TVA. Cu toate acestea, am păstrat cota unică de impozitare și am redus TVA-ul la produsele de panificație.

Astăzi, avem cu 80.000 mai multe locuri de muncă față de perioada similară a anului trecut. România are astăzi o economie atractivă pentru investitorii străini. Guvernul USL a demonstrat că poate și trebuie să continue pe același drum.

Rezultatele din economie arată că ne-am îndeplinit promisiunile făcute. Am reușit să le arătăm românilor, dar și instituțiilor financiare internaționale că avem capacitatea să relansăm economia României și să contribuim și la relansarea economică a Europei.

Ne-am luat angajamentul că vom relansa economia și că vom produce locuri de muncă. Reintrăm în ciclul de creștere economică care, în sfârșit, este una autentică, mai precis cu 1,7% mai mare față de aceeași perioadă a anului.

Situația reală a economiei actuale, care a înregistrat al treilea nivel de creștere din toate cele 28 de țări din UE, demonstrează că avem un Guvern responsabil în fața românilor.

Avem creștere economică și un trend pozitiv. Măsurile economice ale USL ne diferențiază de guvernul anterior, condus de Boc și girat de președintele Băsescu, a cărui caracteristică principală era incompetența.

Trebuie și vom continua proiectele de readucere a prosperității pentru români!

    Raluca Turcan - declarație politică intitulată Cer retragerea Proiectului Roșia Montană din Parlament;

Doamna Raluca Turcan:

"Cer retragerea Proiectului Roșia Montană din Parlament"

Dacă se realizează Proiectul Roșia Montană în forma propusă de Victor Ponta USL-ul va dezbina societatea românească și va crea haos în toată țara.

Proiectul este neconstituțional pe fond și aruncarea lui în Parlament are scopul de a acoperi angajamentele, formale și informale, ale "Ponta și Asociații".

Singura soluție pentru a nu dezbina țara, pentru a nu crea precedente periculoase în funcționarea instituțională, pentru democrație, este retragerea proiectului.

Responsabilitatea, atât în privința gestionarii proiectului, cât și a reconcilierii societății, aparține Guvernului Ponta 100%.

PDL nu poate susține acest proiect sau oricare alt proiect care încalcă Constituția și alte legi ale țării. Un proiect privind exploatarea resurselor trebuie să răspundă fără echivoc următoarelor cerințe:

  1. să nu distrugă mediul;
  2. să nu pună în pericol viața oamenilor;
  3. să fie protejat patrimoniul;
  4. exploatările să fie în interes național.

Legea Ponta are următoarele probleme:

  1. Derogări de la șapte legi în vigoare, iar derogări de la lege înseamnă restrângeri de drepturi cetățenești;
  2. Încalcă 17 articole din Constituție, restrânge atribuțiile statului, în privința exproprierilor - exproprierile se fac de către autoritățile publice sau locale, nu de o persoană juridică de drept privat.
    Remus-Florinel Cernea - declarație politică despre Responsabilitatea Guvernului și a Parlamentului României în privința proiectului minier pe bază de cianuri de la Roșia Montană. Punctul de vedere al Guvernului față de legea anticianuri;

Domnul Remus-Florinel Cernea:

"Responsabilitatea Guvernului și a Parlamentului României în privința proiectului minier pe bază de cianuri de la Roșia Montană. Punctul de vedere al Guvernului față de legea anti-cianuri"

Așa cum am afirmat în luările mele de poziție din ultimele săptămâni, consider că Guvernul României are principala responsabilitate pentru situația tensionată la care s-a ajuns în privința Roșiei Montane. Ca un prim pas pentru calmarea lucrurilor ar trebui ca guvernul să retragă acest proiect, dar să își și ia angajamentele publice necesare că nu va căuta alte căi de forțare a implementării unor exploatări miniere pe bază de cianuri la Roșia Montană sau în alte locuri. De remarcat incapacitatea guvernului de a intra în dialog cu cei care se opun proiectului minier de la Roșia Montană după, deja, o lună de la demararea protestelor...

Oricum, într-un astfel de mod nu se poate guverna. Există o responsabilitate guvernamentală de care membrii cabinetului nu se pot deroba. Ei sunt cei care au generat aceste tensiuni și falii în societate, ei ar trebui să își asume răspunderea și să le atenueze prin retragerea proiectului. Dacă nu o fac, înseamnă că nu au nici curaj politic, nici responsabilitate față de mersul lucrurilor în țară riscând, prin absența luării unor decizii necesare, să contribuie la escaladarea situației, și nu dovedesc nici onestitate față de lecția pe care societatea civilă, mobilizată exemplar, le-a aplicat-o arătându-le că nu le va fi acceptat nicicum abuzul privind Roșia Montană.

Un alt mod de îndepărtare a pericolului iminent care planează asupra Roșiei Montane ar fi ca parlamentul să respingă propunerea legislativă a guvernului. Parlamentul este obligat să respingă un astfel de proiect, din cauza nenumăratelor lui vicii, inclusiv a prevederilor cu caracter neconstituțional. După părerea mea, nu este nevoie de o Comisie specială pentru analizarea acestui proiect care este evident îndreptat împotriva valorilor constitutive ale statului de drept. Parlamentul poate respinge proiectul în regim de urgență foarte ușor... Comisia sau plenul parlamentului nu au cum să caute o eventuală așa-zisă "îmbunătățire a proiectului". Acesta nu este perfectibil, ci va trebui respins, cu 100% din voturile parlamentarilor. Cine ar vota în favoarea lui, ar vota pentru anularea statului de drept, a drepturilor garantate de Constituție și pentru cedarea de suveranitate a statului român către Compania RMGC în zona Roșia Montană. Or, ce parlamentar ar putea fi atât de iresponsabil? Eu sper, că în legislativul de la București nu se va putea găsi nici măcar o astfel de persoană...

Dar, pe fondul problemei, rezolvarea constă în interzicerea mineritului pe bază de cianuri. Acest lucru este prevăzut de propunerea legislativă pe care am depus-o, alături de alți 39 de deputați și senatori de la toate grupurile parlamentare, pentru modificarea Legii minelor nr.85 din 23 martie 2003, privind interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri. Până miercuri, 2 octombrie 2013, această propunere legislativă va trebui să primească un aviz din partea Guvernului României.

"Necesitatea unei comisii de anchetă privind Roșia Montană"

De asemenea, fiind prezent miercuri, 25 septembrie, la Roșia Montană, am reafirmat necesitatea de a înființa ocomisie de anchetă a Parlamentului care să verifice și să analizeze toate documentele semnate de autorități, din 1995 până azi, cu privire la acest proiect de exploatare minieră.

Am cerut public Companiei RMGC desecretizarea listei tuturor reprezentanților autorităților publice care, într-un fel sau altul, au fost cointeresați pentru a sprijini acest proiect. Este vorba de participarea la conferințe sponsorizate de către RMGC și de diverse alte forme de cointeresare, chiar materială, a unor reprezentanți ai autorităților publice din România. Avem nevoie și de această listă.

Pentru a iniția Comisia de anchetă va fi nevoie de semnăturile a minimum 50 de parlamentari. Mă voi implica în realizarea procedurilor necesare pentru constituirea acestei Comisii de anchetă.

Coliziunile dintre o societate civilă tot mai puternică și mai maturizată, care apără valorile democratice și statul de drept, pe de o parte, și un guvern incapabil să își asume deschis responsabilitățile și greșelile, pe de alta, se produc tot mai des. Dar rezultatul nu poate fi decât slăbirea accentuată a celor care au crezut că, de la înălțimea unei hipermajorități de 70% în parlament le va fi ușor să impună, arbitrar, orice fel de decizii abuzive...

Conflictul din ultima lună a demonstrat că societatea românească are resursele pentru a genera anticorpii necesari pentru a învinge cea mai mare forță politică din ultimii 23 ani. USL este acum mai aproape decât oricând de colaps, iar guvernul alianței mai decredibilizat decât niciodată. Președintele Băsescu, deși, în mod cinic, vrea să lase impresia că se poziționează altfel decât în ultimii ani, nu cred că mai păcălește pe cineva, este tot un susținător al cianurilor. Indiferent ce arată sondajele comandate de partide și indiferent ce strategii de comunicare și de decredibilizare a protestatarilor încearcă acum liderii USL să folosească, Roșia Montană reprezintă un punct de cotitură care va duce accelerat la ruinarea imaginii tuturor politicienilor care au susținut sau susțin încă proiectul minier pe bază de cianuri...

    Rodica Nassar -intervenție cu tema Luna septembrie - luna internațională Alzheimer;

Doamna Rodica Nassar:

"Luna Septembrie - luna internațională Alzheimer"

Luna septembrie a fost declarată "Luna Internațională Alzheimer" în anul 2011 de către Alzheimer Disease International, care reunește 78 de organizații naționale, între care, încă din 1994 și Societatea Română Alzheimer.

Preocupați și chiar copleșiți de tumultul și intensitatea evenimentelor politice, economice și sociale din țara noastră, eforturile care au marcat însemnătatea acesteia s-au constituit, în principal, în acțiuni și manifestări ale societății civile.

Luând în considerare stadiul de pregătire, în raport cu cerințele de aliniere la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și ale Uniunii Europene, trebuie să remarcăm că la momentul actual, deși organizațiile profesionale, sprijinite de autorități și societatea civilă au inițiat o serie de dezbateri privind demersurile ce ar trebui parcurse pentru a recupera decalajele față de alte țări și pentru a progresa în alinierea la cerințele și standardele solicitate la nivel european și internațional, eforturile nu s-au concretizat în documente oficiale care să răspundă obiectivelor, așa cum acestea au fost recomandate a fi implementate la nivel național.

Apreciem că la nivelul factorilor politici, parlamentari și guvernamentali, pe termen scurt și mediu, eforturile trebuie canalizate, în mod necondiționat spre recuperarea întârzierilor în acest domeniu. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în anul 2019, România va deține Președinția Consiliului Uniunii, știut fiind că în ultimii ani, problematica legată de demență s-a regăsit pe agenda acestora.

Este obligatoriu să menționăm că analizele și previziunile specialiștilor în domeniul demografiei, realizate pe baza datelor statistice, inclusiv a recensământului populației efectuat în anul 2011, relevă că, în următoarele decenii, prevalența bolilor degenerative va prezenta o creștere exponențială la toate grupele de vârstă, ceea ce trebuie receptat ca un puternic semnal de alarmă pentru starea de sănătate a întregii populații.

În sensul celor menționate, considerăm că acțiunile care se impun trebuie să vizeze:

  • Elaborarea unei Strategii și a unui Plan Național pentru demență, similar cu cele existente în celelalte țări europene, pornind de la: a) evaluarea resurselor umane (numărul persoanelor calificate și tipul pregătirii) și a celor materiale (instituții vechi și noi, de stat și private, de tip spitalicesc sau ambulator) care pot fi folosite în derularea proiectelor și asigurării asistenței bolnavilor; b) elaborarea de standarde de calitate pentru toate tipurile de servicii specializate din domeniul demenței;
  • Stabilirea de măsuri care să asigure asistența medicală decentă și asistența socială pentru pacientul cu demență, programe de informare și educație pentru familie, campanii de destigmatizare;
  • Realizarea Registrului Național de Demență;
  • Realizarea Registrului de cazuri sociale (persoane bolnave fără familie).

În calitate de președinte al Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, apreciind activitatea europarlamentarilor români în demersurile întreprinse la nivelul instituțiilor europene, apreciez că structurile parlamentare au, pe de o parte, datoria de a se manifesta ca un promotor și catalizator al eforturilor societății românești la nivel parlamentar, guvernamental și al societății civile pentru a se alinia cerințelor legislative, instituționale, financiare și de orice altă natură care să ducă la îmbunătățirea situației bolnavilor. Pe de altă parte, cade în sarcina noastră consolidarea funcției de reprezentare și apărare a acestei categorii de populație care nu trebuie nici uitată, nici ignorată, ci, dimpotrivă, ocrotită, inclusă social și respectată.

    Sanda-Maria Ardeleanu - declarație politică: - Starea învățământului - un atentat la siguranța națională;

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Starea învățământului - un atentat la siguranța națională"

Titlul declarației mele politice de astăzi este inspirat dintr-o formulare pe care am regăsit-o în textul Apelului pentru salvarea învățământului românesc care mi-a fost înaintat de către reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ săptămâna trecută.

Mi-am luat din nou angajamentul să fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru ca vocea profesorilor României să fie auzită, iar cerințele noastre, pe care le-am susținut în diverse contexte, atât în Parlament, cât și cu prilejul numeroaselor demersuri către membrii Guvernului României, să fie luate serios în considerare.

Doar în acest mandat de deputat în Parlamentul României am prezentat șapte declarații politice la tribuna Camerei Deputaților și am adresat cinci interpelări și întrebări membrilor Guvernului. Am semnalat, din interiorul sistemului, gravele derapaje de la principiile LEN nr. 1/2011 (o lege în vigoare care este coerentă și completă), politizarea fără precedent a învățământului, tăierea finanțării și blocarea investițiilor din educație, aspecte pe care le regăsesc și în textul Apelului primit săptămâna trecută la cabinetul meu parlamentar. Deși poate, în mintea unora, intervențiile mele repetate în care sancționam politizarea, fenomen care distruge zilnic sistemul, puțin câte puțin, devalorizându-l, păreau simplă gargară politică, astăzi ele sunt certificate de cei 173.000 de profesori afiliați Federației Sindicatelor Libere din Învățământ care fac un apel la conștiința noastră.

Nu vorbim nici de privatizări, nici de Roșia Montană, subiecte importante care țin agenda parlamentară de luni bune, ci de un sistem care alături de cel de sănătate, ne vizează pe noi toți, ne influențează viața în mod decisiv și care va influența traiectoria în viață a copiilor și nepoților noștri. Nu putem invoca la tot pasul că suntem europeni, că învățăm să trăim după principii europene într-o țară membră a Uniunii Europene când România se află pe ultimul loc în UE la alocările pentru educație. Rezultatele la examenele naționale, fie ele de bacalaureat sau de titularizare, ne arată că nu ne mai permitem să nu respectăm o lege a educației care prevedea alocarea anuală din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale a minimum 6% din PIB-ul anului respectiv pentru educație. Legea bugetului de stat a acordat în 2012 doar 2,5 % din PIB educației, în timp ce media în țările UE este de două ori mai mare (5,2%).

Doar printr-o finanțare corectă și constantă, prin renunțarea la sistematicele măsuri de contrareformă, prin depășirea nivelului în care directorii de școală primesc funcția cadou pentru activitatea politică, vom obține performanță, vom avea rezultate în cercetare, vom reduce abandonul școlar, vom limita analfabetismul și vom contribui la creșterea numărului celor care, după ce urmează o școală, se vor și integra pe piața muncii.

Vă prezint, câteva din strigătele de durere lansate către noi de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ prin textul Apelului pentru salvarea învățământului românesc:

     
  1. Învățământul românesc a fost constant subfinanțat de toate guvernările. Efectele insuficientei alocări de fonduri pentru educație sunt tot mai vizibile și adâncesc decalajul nu numai față de școlile țărilor dezvoltate, dar și față de cel al țărilor recent admise în Uniunea Europeană, țări care alocă pentru învățământ procente din PIB mult mai mari decât România.
  2. Salarizarea este nemotivantă, chiar jignitoare pentru personalul din învățământ - categorie socio-profesională în care marea majoritate a salariaților au studii superioare. În România, salariul mediu orar din sistemul de educație este de 13 lei brut (2,92 euro) și 9,3 net (2,09 euro). Un profesor debutant câștigă 7,08 lei/oră brut (1,59 euro), iar un profesor cu gradul I și o vechime de 25 de ani câștigă 14 lei/oră brut (3,14 euro) și 9,73 lei net (2,18 euro). Cu alte cuvinte, un profesor în România câștigă într-o lună cam tot atât cât câștigă un profesor din Luxemburg în patru ore sau cât unul din Polonia în 14 ore!
  3. Învățământul preuniversitar este excesiv politizat, având în vedere faptul că, în majoritatea cazurilor, singurul criteriu pentru ocuparea funcțiilor de directori este apartenența la unul dintre partidele politice aflate la guvernare. Din anul 2008 nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori, cei mai mulți fiind numiți prin detașare în interesul învățământului. Este momentul să înceteze acest "provizorat" permanent la conducerea unităților de învățământ preuniversitar de stat, care nu servește interesului sistemului și să se procedeze la organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ.
  4. Programele școlare și sistemul de evaluare a elevilor nu mai sunt în consonanță cu realitățile de pe piața muncii din România. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că trebuie regândite programele școlare dar și sistemul de evaluare a elevilor, la toate nivelurile.
  5. Legea educației naționale conține prevederi care afectează direct elevii, cum ar fi structura ciclurilor de învățământ, cât și dispoziții ce provoacă blocaje în luarea anumitor decizii de către organele de conducere ale unităților de învățământ, generate de componența consiliului de administrație. Această lege conține și numeroase dispoziții discriminatorii.

După cum vedeți, aspectele reliefate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ reiterează faptul că educația este cel mai mare eșec al României de după 1989.

Fac astăzi, la rândul meu, un nou apel către dumneavoastră pentru a lăsa deoparte orgoliile, discursul politicianist, interesele strict personale și a ne investi în școala copiilor și a nepoților noștri. Dacă fiecare dintre noi se va întoarce în colegiul pe care îl reprezintă cu un prim demers ca urmare a luării la cunoștință a conținutului acestui Apel, dacă vom strânge strigătele de durere ale educatorilor transformându-le în proiecte legislative și dacă le vom dezbate corect, dacă vom purta discuții aplicate cu reprezentanții Ministerului Educației, am încredere că se vor găsi soluții în cadrul Guvernului României pentru a rezolva măcar o mică parte a problemelor cu care se confruntă învățământul românesc.

 
    Sanda-Maria Ardeleanu - declarație politică: - Plurilingvism sau hegemonia unei singure limbi?;

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Plurilingvism sau hegemonia unei singure limbi?"

Pe 26 septembrie, începând cu anul 2001, sărbătorim Ziua Europeană a Limbilor, un prilej bun pentru a ne gândi, cel puțin un minut,la soarta limbilor noastre. Dacă vă întrebați care e legătura între limbi și Parlamentul României, spațiu în care ne aflăm astăzi, vă precizez ca această legătură s-a stabilit în mod firesc prin faptul că atât limbile cât și Parlamentul se identifică prin forța cu care reprezintă și apără democrația, fiind veritabile simboluri ale libertății de exprimare.

Am resimțit nevoia de a reflecta la situația limbilor și cu ocazia Zilei Europene a Limbilor în preajma căreia a avut loc la Cernăuți Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului "Eugeniu Coșeriu", ediția a XII-a. În spațiul bucovinean, încărcat de spiritualitate și istorie, problema folosirii limbii române, una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, a căpătat o altă însemnătate, iar tot ceea ce am văzut la Cernăuți cu prilejul acestei manifestări științifice, mi-a confirmat eforturile mari pentru a menține vie limba și cultura română.

Redusă ca număr de cadre didactice în activitate, după ce dintre noi a plecat marele român Gheorghe Jernovei, Catedra de Filologie Clasică și Română din cadrul Universității "Yurii Fedkovici" din Cernăuți, a reunit pentru acest colocviu peste 100 de cadre didactice, cercetători, personalități în domeniul științelor limbajului, din cadrul unor universități și institute de cercetare din România, Ucraina, Republica Moldova, Franța, Rusia, Togo, Ungaria, Polonia.

Tema colocviului a fost Lingvistică integrală - Multilingvism - Discurs literar, iar printre invitați s-au numărat academicianul Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, director al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", doamna Anne-Marie Houdbine, de la Paris, fondatoarea teoriei imaginarului lingvistic.

În intervenția mea, am evocat mari personalități din domeniul lingvisticii, oameni care au slujit limba română și care au vorbit peste tot în lume despre spațiul românesc, despre cultură și tradiție europeană, despre viitorul lingvisticii în această parte a lumii: Mihail Iordache, Constantin Ciopraga, Eugeniu Coșeriu, Dumitru Irimia, Grigore Bostan, Silviu Berejan, Vasile Dospinescu, Gheorghe Jernovei.

Colocviul internațional de științe ale limbajului "Eugeniu Coșeriu" nu este doar un eveniment științific de înaltă ținută academică, ci și o dovadă vie a faptului că parteneriatul dintre Suceava, Cernăuți și Chișinău funcționează având la bază folosirea limbii române în toate cele trei spații.

Prezentă la eveniment, doamna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuți, a afirmat că prin participarea și sprijinul acordat în organizarea colocviului, și-a propus continuarea manifestărilor dedicate celebrării Zilei Limbii Române, care au debutat pe 31 august și care continuă pe tot parcursul lunii septembrie. Aceasta a subliniat astfel importanța faptului că limba română are o zi oficială care dă posibilitatea românilor din toată lumea să reflecteze asupra limbii lor, participând la diverse manifestări.

Deși s-au înregistrat progrese în sensul promovării diversității limbilor, există însă marele pericol al uniformizării lingvistice, prin utilizarea unei singure limbi,care riscă să se transforme în limba vernaculară, limba engleză. După cum afirmam și în ale intervenții, limba constituie accesul privilegiat la orice cultură. În aceste timpuri în care viziunea dominantă a mondializării tinde spre monopolul unei singure limbi de comunicare instrumentalizată, este necesar să afirmăm superioritatea unui plurilingvism bazat pe limbile cu tradiție culturală.

În spațiul românesc, limba română este "regina", suntem datori, de când ne naștem și până la moarte, să o cultivăm, să o afirmăm. Limba engleză, încetul cu încetul, își va pierde statutul de limbă străină, ea devenind "limba universală", în sensul restrângerii valorilor ei la cea tehnică, instrumentală, de larg uz pentru cât mai mulți oameni.

În cadrul reuniuniiComisiei de educație, comunicare și afaceri culturale din cadrul Adunării Parlamentare a Francofonieide la Bruxelles (martie 2012), s-a ajuns la concluzia că nu există o competiție între limbile folosite în cadrul instituțional în Europa și în lume, deoarece limba universală rămânetraducerea. Totuși, trebuie să ne luăm propriile măsuri, să avem în vedere că discursul plurilingvismului a devenit un dublu discurs atâta timp cât convențiile cu privire la folosirea limbilor Europeinu se respectă, lucru semnalat de mine membrilor Guvernului României în repetate rânduri, în vederea corectării, lucru pe care respectuos vă îndemn să îl faceți și dumneavoastră.

Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, de la tribuna Parlamentului României, trag un puternic semnal de alarmă față de pericolul dictaturii unei singure limbi și mă adresez cetățenilor României,rugându-i să uite pentru o clipă limba engleză, iar mai departe, să aibă grijă de limba noastră!

    Sorin-Avram Iacoban - declarație politică: - Anii au prioritate!;

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

"Anii au prioritate!"

Un bun prilej de a uita de răfuielile politice care caracterizează, din păcate, viața politică din România, este Ziua Internațională a Pensionarilor.

Începând cu anul 1990, în scopul de a omagia persoanele vârstnice care au avut un rol important în dezvoltarea societății, Organizația Națiunilor Unite a considerat că a dedica o zi din calendarul civil persoanelor de vârsta a treia este ca o reparație pentru eforturile acestora de a contribui la promovarea unor principii sănătoase care să ofere populației tinere bazele pentru a dezvolta și a ține cât mai unită celula de bază a unei societăți, adică familia.

În secolele trecute, omul în vârstă era foarte apropiat, foarte respectat, aproape divinizat. A îmbătrâni era un lucru foarte prestigios, deoarece un om în vârstă reprezenta de fapt un depozit prețios de pilde, de învățături, care erau transmise nepoților și strănepoților pentru a le destăinui acestora secretele trecutului. Nimeni nu poate nega faptul că bunicii noștri reprezintă totuși un adevărat depozit de înțelepciune pentru restul membrilor familiei. Ideal pentru orice societate care dorește să fie sănătoasă este ca acest depozit să fie folosit.

"Orice bătrân care moare este ca o bibliotecă care arde"- spune un proverb, dorind să ridice vârsta a treia la prestigiul meritat, lucru pe care societățile moderne și orânduirea noastră civilizată uită sau ignoră să o facă.

Cândva, fiii îi onorau pe cei bătrâni. Locul din capul mesei era rezervat bunicului. Atunci bătrânețea constituia echivalentul unui doctorat în experiență de viață și înțelepciune. În societatea contemporană, însă, figura bunicului și-a pierdut charisma. De obicei, persoana de vârsta a treia este considerată incapabilă să educe potrivit principiilor pedagogiei moderne, sau inadaptată social, fără dorința și fără capacitatea de a înțelege noile principii după care se guvernează societățile sau inadaptată prin lipsa de reflecție pentru noile schimbări sociale, trâmbițate pe la toate posturile TV ,,de distinșii băsiști" ca și cum ar reprezenta, în mod indubitabil, un câștig pentru societățile aflate în curs de dezvoltare.

Astfel că, în lumea noastră, a părea bătrân nu mai este deloc un compliment. De cele mai multe ori ne uităm la ei imparțial și insensibil ca la o greutate care ne doboară și care nu ne permite să ne dezvoltăm și să progresăm. Din experiența guvernărilor trecute, portocalii, constatăm că persoanele de vârsta a treia și-au pierdut rolul patriarhal, pe care în mod firesc îl câștigaseră, devenind doar simpli asistați social, o piatră de moară în jurul gâtului populației tinere, o corvoadă pentru societate, văzându-se în ele un mijloc eficient de a sufoca dorința de afirmare a noilor generații, fie vorba între noi, mai puțin prietene cu educația și bunul simț.

Și tot așa am asistat la demonizarea premeditată a părinților noștri, demonizare bine gândită de niște indivizi portocalii, care s-au plimbat ca melcii pe autostrada bunului simț, dar care, în mod paradoxal, s-au erijat în continuatori ai tradițiilor pe care cu jertfă părinții și bunicii noștri le-au păstrat. În realitate, însă, respectul datorat acestor persoane nu a valorat nici măcar cât o ceapă degerată. Ce au mai reușit băsiștii să facă? Oooo..., au scos din manualele școlare și povestioara lui Barbu Delavrancea ,,Bunicul", așa, ca o pedeapsă binemeritată pentru vârsta a treia, ce mai... se cereau pe piață noile produse ale democrației.

Învățați să vă prețuiți bătrânii atât timp cât îi mai aveți printre voi, sunt cuvintele care ne arată ce loc important ar trebui să ocupe această categorie de ,,tineri cu părul alb" în cadrul societății.

Comportamentul față de persoanele în vârstă este un indiciu al gradului de umanitate al familiei și al societății. Educația ar trebui să reprezinte indicatorul care să ne încline atenția și spre această categorie de vârstă. Politicienii au datoria morală să pună umărul la treabă tocmai pentru oferirea unui trai mai bun persoanelor în vârstă, care au ținut de-a lungul timpului societatea și poporul unite și suverane. Nu pot să uit nesimțirea cu care unii colegi de ai noștri din guvernările anterioare portocalii propovăduiau și promovau ca medicament pentru această societate bolnavă de ipocrizie și lașitate ieșirea pe cale naturală din sistem.

Domnilor colegi din guvernările băsiste, ați uitat de acest ,,produs remarcabil" al tinerii democrații românești? Nu vă mai aduceți aminte, cum pentru toate problemele cotidiene: locuri de muncă pentru tineri, locuințe pentru tineri și salarii la bugetari, soluția găsită era ieșirea pe cale naturală din sistem? Evident că vă mai aduceți aminte și de pensionarii îmbrânciți de jandarmerie, în preajma Palatului Cotroceni, sau de pensionarii abuzați de aceleași organe protectoare ale statului în Piața Universității sau de multe alte asemenea abuzuri, pe care cu siguranță le țineți minte, însă doar sperați că vor fi uitate de noi toți în ignoranța noastră.

Țin să vă precizez că niciodată, noi, Partidul Social Democrat, nu vom permite și nu vom fi de acord cu atitudinea de acest tip față de persoanele în vârstă. Împreună cu autoritățile locale am reușit să conving comunitatea ieșeană că mângâierea adusă persoanelor de vârsta a treia poate constitui o virtute care să ne mai spele păcatele pe care le facem, fiecare om în parte.

În această ordine de idei, vă precizez că la Iași autoritățile locale susțin un proiect dedicat persoanelor în vârstă, înființând până în acest moment cinci cluburi ale pensionarilor, sub forma unor locuri special amenajate pentru recreerea acestora, considerând că aceasta este o dovadă de responsabilitate față de niște oameni care au contribuit în cel mai fericit mod la ceea ce suntem noi acum și mă refer aici la familiile noastre, la pregătirea noastră, la educația noastră și la solidaritatea socială a populației și la mobilizarea comunității pentru a putea face față schimbărilor majore care au trecut în ultimele sute de ani peste acest popor, parcă prea vitregit de soartă.

Nu pot decât să-mi exprim profunda apreciere față de persoanele de vârsta a treia și nu pot decât să-mi doresc să fiu capabil să găsesc soluții pentru a oferi acestor oameni mângâierea aceea sufletească de care cu siguranță au nevoie.

Domnilor colegi deputați, nu trebuie să-i uităm niciodată pe bătrânii noștri!

    Sorin Teju - declarație politică: - Relațiile dintre România și Republica Moldova trebuie privite cu interes de către Parlamentul și Guvernul român;

Domnul Sorin Teju:

"Relațiile dintre România și Republica Moldova trebuie privite cu interes de către Parlamentul și Guvernul român"

De obicei, ideea de naționalism este interpretată greșit atât de către conducerea țării, cât și de către populație, în general. Chiar dacă naționalismul poate fi într-adevăr o armă în manipularea politică, poate fi și o sursă de mobilizare și creare a unei unități sociale, prin promovarea unor norme bine intenționate. De aceea, consider că în ceea ce privește relația dintre România și Republica Moldova au existat multe neînțelegeri la adresa ideii de naționalism. În consecință, consider că trebuie revizuite atât limbajul, cât și atitudinea referitoare la românii de peste Prut. Mergând pe premisa că sângele apă nu se face, voi enumera pe scurt câteva dintre încercările recente de a crea strânse legături între cele două state.

Conform Strategiei naționale privind politica de cooperare internațională pentru dezvoltare, România s-a angajat să urmărească, printre altele, buna guvernare, respectarea democrației și dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Acesta este doar unul dintre palierele colaborării dintre România și Republica Moldova, cele două state fiind implicate și în implementarea Programului Operațional Comun de Cooperare în Bazinul Mării Negre 2007-2013, sau a Programului de Cooperare Transnațională Sud-Estul Europei 2007-2013. În ciuda tuturor încercărilor de a crea strânse legături atât economice cât și sociale cu românii de peste Prut, starea de fapt în câteva domenii importante atât pentru România cât și pentru Republica Moldova nu este întotdeauna cea dezirabilă.

Unul dintre aspectele care mi-au fost aduse la cunoștință este situația granițelor dintre cele două state. În primul rând, doresc să accentuez importanța acestei delimitări teritoriale, care, într-un context european, reprezintă un punct strategic de acces în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, consider că cetățenii români care doresc să viziteze sau să migreze dintr-un stat în altul sunt supuși unor controale ineficiente și de lungă durată. Pentru a nu fi înțeles greșit, nu doresc o trecere liberă sau una mai puțin riguroasă, ci una eficientă, care să respecte atât normele și standardele europene, cât și principiile morale și demnitatea personală a românilor, indiferent de domiciliul acestora.

Așadar, pot să afirm că mă regăsesc printre susținătorii unei strânse colaborări cu Republica Moldova, țară apropiată de spiritualitatea românească datorită originii comune. Nu sunt promotorul unor atitudini radicale, ci sunt român. Nu doresc o înglobare forțată, la fel cum nu doresc o sancționare și detașare de poporul de peste Prut, atunci când acțiunile autorităților de la Chișinău intră în coliziune cu principiile statului român. Mă declar un adept al devizei "Unitate în diversitate", al omeniei și al fraternizării. Drept urmare, promovez crearea unor relații strânse între România și Republica Moldova, bazate pe respect, sustenabilitate și eficiență.

    Ștefan-Alexandru Băișanu - declarație politică: PNL și USL nu renunță la cele mai importante proiecte ale lor: modificarea Constituției și regionalizarea;

Domnul Ștefan-Alexandru Băișanu:

"PNL și USL nu renunță la cele mai importante proiecte ale lor: modificarea Constituției și regionalizarea"

Se tot trâmbițează pe la orele de maximă audiență sau prin rubricile de prevestiri ale viitorului - vopsit oricum în negru și fără șanse de nuanțări mai optimiste, zic talentații prevestitori -, cum că USL și-a abandonat cam repede cele mai mari și mai importante deziderate ale sale: modificarea de facto a Constituției, precum și regionalizarea.

De unde și cum au tras dumnealor această falsă și deloc argumentată concluzie nu cred că are rost să mai dezbatem! Bursa invențiilor aberante va rămâne întotdeauna o sursă inepuizabilă de subiecte de prime-time!

În primul rând, reamintim faptul că toate aceste insinuări sunt contrazise flagrant de realitate! Atât noi, cei din PNL, cât și întreg USL-ul am făcut, până în prezent, toate demersurile posibile pentru a fi la zi cu aceste două mari proiecte, așa cum am promis electoratului. Comisia constituită în Parlament pentru modificarea Constituției a finalizat raportul respectiv exact la termenul convenit, iar în privința regionalizării, știm foarte bine faptul că USL a organizat dezbateri ample, în toată țara, pe acest subiect deloc simplu și ușor de implementat.

Firul lucrurilor nu a fost în niciun caz întrerupt de noi, reprezentanții PNL sau PSD, ci știm foarte bine că domnul Băsescu - celebrul reformator fără reforme palpabile în propriul palmares -, a stopat de fapt acest proces, utilizându-și toate pârghiile din dotare.

Cum, când s-au întâmplat aceste fapte? Să ne reamintim: o dată prin decizia controversată a Curții Constituționale - unde președintele are o majoritate cunoscută - în privința modificării pragului la referendum. Și anume: CCR a decis în vara aceasta că este constituțional ca pragul acestuia să fie redus de la 50 la 30%, dar că un referendum organizat în baza noilor reglementări se va putea face numai după un an de la intrarea în vigoare a noii legi, iar a doua oară, prin prisma faptului că tot dumnealui a găsit de cuviință să mai trimită încă o dată aceeași lege a referendumului la CCR, după ce Curtea a dat deja o decizie în acest sens.

Noi am acceptat o situație de compromis, atunci când au fost luate deciziile privind desemnarea șefilor de parchete prin târg politic, pentru a nu înrăutăți situația rapoartelor pe MCV. Dar cele două proiecte - Constituția și regionalizarea - nu sunt subiect de negociere și nu vor face, în niciun caz, obiectul unor renunțări.

Solicităm tuturor instituțiilor responsabile, adică Președintelui și Curții Constituționale, să privească cu responsabilitate și celeritate răspunsul lor față de acest subiect. Într-un moment în care efortul bugetar pentru România trebuie calculat cu grijă, organizarea simultană a prezidențialelor cu referendumul pentru Constituție trebuie să fie o variantă serioasă de lucru.

Este lipsit de vreun fel de explicație logică faptul că Traian Băsescu a atacat la CCR proiectul de lege care modifică Legea referendumului. CCR ar trebui să respingă o astfel de sesizare ca nefondată, fără să stea pe gânduri, fiindcă argumentele folosite de Traian Băsescu sunt similare cu cele pe care deja le-a respins în iunie.

Cu alte cuvinte, domnul Băsescu și relicvele sale politice - PDL, precum și alte noi formațiuni ale sale de buzunar, rămase necunoscute încă publicului -, s-au lăudat non-stop că sunt sau vor fi marii reformatori ai României! Dar, în realitate, dumnealor nu se ocupă decât de târguri politice, de critici sterile și de acuzații nefondate aruncate împotriva USL!

    Theodor-Cătălin Nicolescu - declarație politică pe tema absorbției fondurilor europene;

Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu:

Absorbția fondurilor europene reprezintă un obiectiv esențial asumat de USL în programul de guvernare și totodată principala provocare a României pentru perioada 2014-2020.

După câțiva ani de criză economică care a afectat serios încasările la bugetul de stat și nivelul investițiilor străine directe, fondurile europene devin principala pârghie financiară de dezvoltare a țării. Sunt bani puși la dispoziție de către Uniunea Europeană, singura noastră preocupare fiind îmbunătățirea capacității de absorbție.

Acesta a fost obiectivul USL în primul an de guvernare 2012-2013, când am reușit să creștem procentul de absorbție de la 6-7% din perioada guvernării PDL la 23%, deblocând în același timp fondurile POSDRU de pe componenta transporturi. Mai mult, urmare a seriozității Guvernului USL și a progreselor înregistrate în acest domeniu, Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European a votat marți în favoarea propunerii Comisiei Europene de aplicare a regulii N+3 pentru România și Slovacia. Astfel, România va mai avea la dispoziție încă un an pentru a cheltui fondurile europene alocate pentru anii 2011 și 2012.

Prin aplicarea regulii N+3 România va putea cheltui fondurile europene alocate pentru anul 2011 până la data de 31 decembrie 2014, pe cele alocate pentru anul 2012 până la data de 31 decembrie 2015, iar termenul final pentru cheltuirea fondurilor europene alocate în actuala perioadă de programare rămâne neschimbat - 31 decembrie 2015.

Decizia europeană oferă o gură de oxigen importantă pentru Guvern care și-a propus prin programul de guvernare să crească gradul de absorbție la 50% la finalul mandatului de guvernare (2016), dar mai ales în perspectiva viitorului exercițiu bugetar 2014-2020, când România va avea acces la fonduri europene în valoare de 39 miliarde euro.

Pentru a dovedi că am învățat din lecțiile trecutului în materie de absorbție europeană, dar și din greșelile altora, fac un apel la conducerea Ministerului Fondurilor Europene să pregătească profesionist Acordul de parteneriat, care trebuie transmis la Bruxelles, care să permită României atragerea majoră a fondurilor europene din structura bugetară 2014-2020 și care să ofere șansa de relansare și de dezvoltare economică.

    Hubert Petru Ștefan Thuma - marcarea implementării Strategiei naționale pentru tineret;

Domnul Hubert Petru Ștefan Thuma:

Europa are o reală problemă în momentul de față, din punct de vedere demografic, din cauza șomajului record în rândul tinerilor, combinat cu îmbătrânirea populației.

Și în România, tinerii fac parte din una dintre categoriile sociale cele mai afectate de criza economică și de șomaj.

Ultimele date arată că rata șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani, din mediul urban, a ajuns la un nivel record de 32,5%.

Conform unor sondaje recente, o treime din tinerii sub 25 de ani din orașele României își caută în prezent un loc de muncă. Surprinzător este însă faptul că în mediul rural rata șomajului este mult mai mică, de 17%.

În aceste condiții USL, prin Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) și-a propus să implementeze Strategia națională pentru tineret, care se află deja în dezbatere publică, strategie prin care să reducă șomajul în rândul tinerilor cu vârste între 15-24 de ani de la 22,7% la mai puțin de 20%, pentru perioada 2014-2020.

Acest lucru va fi posibil prin creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene dedicate acestui domeniu, al tineretului.

Consider că trebuie să ne dedicăm mai mult tinerilor, să identificăm problemele cu care se confruntă aceștia și să realizăm pe baza acestei strategii un plan național de acțiune pentru tineret, precum și planuri sectoriale.

Salut propunerea Guvernului, în condițiile în care tinerii trebuie să beneficieze de sprijinul tuturor ministerelor implicate în problemele de tineret. Ei reprezintă viitorul României, deci investiția în această resursă ar trebui să fie considerabilă!

    Titi Holban - considerații legate de subiectul incompatibilităților aleșilor locali;

Domnul Titi Holban:

Unul dintre subiectele de interes de pe agenda publică, cu impact major pentru multe dintre comunitățile locale, vizează situația incompatibilităților aleșilor locali. Potrivit Asociației comunelor din țară, aproximativ 1.200 de primari se află în situație de incompatibilitate, din cauza prezenței în conducerea societăților comerciale aflate în subordinea primăriilor, 658 dintre ei fiind declarați incompatibili de ANI din cauza prezenței în societățile de apă și canal.

Ca atare, subiectul merită și trebuie dezbătut pentru a afla de ce s-a ajuns aici și care sunt soluțiile pentru a debloca această situație, care poate influența negativ și chiar bloca activitatea primăriilor în cauză, existând riscul să se organizeze alegeri parțiale în jumătate dintre localitățile țării.

Numărul tot mai mare de aleși locali declarați incompatibili de ANI demonstrează faptul că ceva nu funcționează așa cum ar trebui în acest sistem complex. Este motivul pentru care PNL dorește să discute deschis toate variantele legale posibile tocmai pentru a răspunde solicitărilor din cadrul rapoartelor pe MCV, care încurajează îmbunătățirea procedurilor și practicilor judiciare și revizuirea cadrului legal al ANI, în sensul unei funcționări coerente.

Considerăm că aleșii locali trebuie să lucreze în interesul oamenilor pe care îi reprezintă și nu să rămână captivi în starea neclară de incompatibilitate descrisă de actuala legislație. Situațiile din legea ANI și din celelalte legi privind incompatibilitățile trebuie reglementate, întrucât riscă să genereze atât blocarea administrațiilor locale, cât și dispute juridice, din cauza interpretărilor divergente ale instanțelor.

Pe de altă parte, conflictul care este semnalat de ANI este între public și public, când, în mod normal, reglementările în materie de integritate ar trebui să vizeze derapaje instituționale ce privesc conflictul între public și privat. Ceea ce e justificat să constituie stare de incompatibilitate e situația în care interesele private ale unei persoane care exercită o funcție de autoritate publică și interesele publice nu sunt în concordanță. Mare parte din situațiile prezente de incompatibilitate privesc împrejurări în care primarul, ca reprezentant al comunei, face parte de exemplu din consiliul de administrație al societății de apă și canal.

Până acum nu există nicio decizie irevocabilă, iar soluțiile instanțelor sunt contradictorii.

Cazul primarul municipiului Sibiu, Klaus Johannis, declarat incompatibil de ANI pe motiv că este membru în AGA a CS Apă Canal, care a câștigat în instanță la Alba Iulia, acolo unde Curtea de Apel i-a admis contestația și a dispus anularea raportului ANI, demonstrează încă o dată că este nevoie de o dezbatere și de o reglementare care să clarifice atât situația juridică a edililor, a incompatibilităților, cât mai ales să ofere pentru viitor un cadrul legislativ transparent, fără loc de interpretări.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Un nou argument pentru Legea educației pentru sănătate;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Un nou argument pentru legea educației pentru sănătate"

Sunt tot mai multe cazuri de paciente ce ajung în stare gravă la spital în urma curelor de slăbire. Cel mai adesea gravitatea clinică e redusă (stări lipotimice, hipoglicemii, spasmofilii), dar sunt și situații în care aceste paciente nu au putut fi salvate.

Lipsa educației pentru sănătate în ceea ce privește comportamentul alimentar vă poate aduce cu ușurință la spital.

Cel mai grav caz ajuns la urgențe a fost al unei paciente de 19 ani ce slăbise peste 30 de kilograme după ce își administrase o supradoză de medicamente pentru scăderea în greutate. Pacienta prezenta grețuri, vărsături, dureri abdominale, vertij, dispnee și tahicardie și a necesitat imediat măsuri de depurare a toxicului prin lavaj gastric, antidotism, terapie de suport. Pacienta a rămas internată la Toxicologie, iar prognosticul a fost rezervat datorită stării clinice, dezechilibrelor precum și dozelor și tipului de medicamente ingerate.

Ca recomandări generale vă reamintim ca orice cură de slăbire să fie însoțită de o evaluare clinică și biologică, iar regimul alimentar să fie elaborat de un nutriționist. Eventualele medicamente asociate regimului igienodietetic trebuie să fie prescrise de un medic, întrucât curele de slăbire haotice se pot finaliza tragic, iar alte soluții chirurgicale pot fi luate în considerare după o informare corespunzătoare.

Atunci când vă hotărâți să scăpați de greutatea suplimentară e bine să țineți cont de: vârstă, activitate fizică, status fiziologic și afecțiuni preexistente consultând eventual și un specialist în nutriție.

Recomandăm un regim: echilibrat nutrițional, ce va include proteine, glucide și lipide, precum și vitamine (în principal din fructe și legume proaspete); adaptat caloric la necesitățile organismului - efort fizic intens, care să țină cont de afecțiunile asociate metabolice (diabet) sau neuropsihice (nevroze sau depresii); cu respectarea orarului de masă pentru evitarea hipoglicemiilor; eventual făcut de un nutriționist care să țină cont de medicația asociată (!!! atenție la contraceptivele orale).

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - 70% toxic;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"70% toxic"

Am ajuns să o trăim și pe asta. Premierul unei majorități parlamentare de 70% ne informează că "de câte ori vrei să faci ceva bun și important în România, cei care îți bagă bețe în roate se mișcă mai repede" și se plânge că nu are sprijin politic în ceea ce privește salarizarea bugetarilor.

Toxicitatea unei alianțe parlamentare de 70% se vede în lipsa de bărbăție în respectarea promisiunilor din campanie, de la spital regional de urgență până la aeroport sau de la Roșia Montană până la gaze de șist.

Premierul taie cu cinism orice speranță de mai bine a celor din sistemul bugetar, a medicilor, profesorilor și polițiștilor de mila cărora plângeau prin campania electorală și recunoaște cu seninătate că actuala majoritate suferă de impotență.

Se pare că fleșcăiala celor aflați încă la putere nu răspunde la tratamentul cu pastile albastre date la cabinetul medical, iar ca soluție paleativă se vede din ce în ce mai clar cum fiecare va încerca să-și schimbe partenerul de coabitare.

După mai bine de un de guvernare în care nu au făcut nimic din ce au promis, eu le recomand fără niciun regret demisia.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Cianură pe pâine;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cianură pe paine"

După sărăcie pe pâine urmează cianură pe pâine. Gogoșile electorale s-au dezumflat și cei care ne spuneau ieri că mineritul cu cianuri și gaze de sist sunt rele și-au schimbat poziția la 180 de grade. Considerentele sunt știute doar de ei și se pasează răspunderea guvernamentală în curtea oricărui... și asta doar pentru a nu pierde voturi.

Guvernul ne dă cianură pe pâine și încearcă să ne convingă că e bună pentru sănătatea economică. Între timp, economia acestei țări a ajuns pe centură și e folosită de politicieni fără scrupule doar pentru interesul celor care îi folosesc ca pe marionete, dar care nu uită să le sponsorizeze campanile electorale.

Mă întreb doar de unde se găsesc în aceste zile sute de milioane de euro pentru achiziționarea de avioane la mâna a doua?

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Infringement pe incompetență;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Infringement pe incompentență"

De la 1 ianuarie 2007 până în prezent au fost declanșate la nivel european nu mai puțin de 422 de acțiuni împotriva României.

Comisia Europeană a clasat 377 dintre acestea dar 44 mai sunt în curs, iar două au ajuns deja în faza contencioasă.

Să nu credeți că au ceva cu noi în mod special. Comisia Europeană ne solicită doar datele despre implementarea directivei europene privind emisiile industriale ce reglementează activitatea industrială în scopul prevenției, reducerii și chiar eliminării poluării datorate activităților din industrie.

Chiar au justificarea faptului că noile reglementări ar fi trebuit să fie introduse în legislația statelor membre până la 7 ianuarie 2013, dar cel mai harnic guvern din istorie nu a reușit să-și pună salopetă și cască și să ia în mâini târnăcopul pentru a rezolva această problemă.

Preocupați doar cu mineritul reprezentanții puterii nici nu au luat în seamă notificarea din 21 martie 2013 și, drept urmare, Comisia Europeană a lansat astăzi procedura de infringement.

Datorită incompenței oficialităților România va fi trimisă în mai puțin de două luni în fața Curții Europene de Justiție unde riscă să fie sancționată financiar...

Cred că acest episod e simptomatic pentru cei care nu știu și nu pot să guverneze sau cred că politica lui ,,merge și așa" poate ține drept scuză și în fața partenerilor europeni.

Când acești politicieni nu sunt în stare să respecte obligațiile internaționale aproape că nici nu ne mai miră cum nu fac nimic din ceea ce au promis, în ciuda unei majorități parlamentare toxice.

Pentru că România e sancționată și pierde bani datorită celor care ne conduc, mi se pare normal ca tot acești politicieni să plece și să plătească din propriul buzunar pierderile făcute acestei țări.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Lipsa educației privind sănătatea reproducerii și pudibonderia nu au rămas fără consecințe;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Lipsa educației privind sănătatea reproducerii și pudibonderia nu au rămas fără consecințe"

1. Incidența comportamentelor sexuale de risc - precoce, neprotejate, cu parteneri multipli e în creștere. Mai bine de jumătate (56,3%) din femeile sub 20 ani și majoritatea (80,5%) dintre tinerii de aceeași vârstă și-au început viața sexuală, iar peste o treime (34%) dintre femei și majoritatea bărbaților (86%) declară relații sexuale cu parteneri multipli mergând, în cazul bărbaților, la mai mult de patru partenere (62%) sau chiar mai mult de zece (27%).

2. Riscul bolilor cu transmisie sexuală este necunoscut sau subestimat și s-a ajuns ca 75% dintre femei și 69% dintre bărbați să considere foarte scăzut sau chiar inexistent riscul de infecție. Și mai grav este faptul că adolescenții consideră BTS foarte ușor curabile și de gravitatea unei viroze.

3. În aceste condiții, nu este o surpriză faptul că România este în primele 10 locuri din Europa la incidența infecțiilor cu transmitere sexuală și asta în condițiile în care informațiile privind dimensiunea reală a problemei sunt subevaluate, întrucât depind de modalitățile de supraveghere epidemiologică, modul de raportare și, implicit, de finanțare.

În cifre asta înseamnă:

  1. Un milion de români suferă de o infecție cu transmitere sexuală.
  2. Doi din 10 tineri cred că lipsa oricărui simptom vizibil e echivalentă cu lipsa bolii.

4. Nu sunt deloc rare cazurile în care femeile nici măcar nu știu că sunt însărcinate sau nu stiu că trebuie să se prezinte la medic pentru a fi luate în evidență pentru monitorizarea sarcinii. Îngrijirea nou-născuților rămâne o necunoscută, iar decesele legate de alimentația necorespunzătoare, igiena deficitară sau intoxicații (precum cea cu nitriți) sunt frecvente în familiile defavorizate.

5. În plus, România este țara cu cele mai multe adolescente însărcinate, 10% dintre mame având sub 20 de ani în 2010, de 10 ori mai multe decât în Elveția. S-a ajuns la situația în care din 1.000 de femei care nasc, 43 sunt minore. Mamele minore au risc crescut de avort, iar dacă reușesc să ducă sarcina până la capăt, există riscul major ca nou-născutul să fie abandonat, iar tânăra mamă să aibă dificultăți de integrare socială.

6. Cei peste 40.000 de copii abandonați în România la care se adaugă alți 300.000 lăsați în grija rudelor sunt dovada amplorii acestui fenomen.

7. În România, o sarcină nedorită este întreruptă la fiecare cinci minute. Și sunt peste 100.000 de avorturi în fiecare an.

În loc să ne preocupe politicile naționale privind sănătatea reproducerii și să alocăm fonduri pentru profilaxia sarcinilor nedorite, am ajuns în situația în care cheltuim peste cinci milioane de euro pentru avorturi, adică de zece ori mai mult decât suma alocată prevenției.

OMS indică principalele direcții de acțiune: educație și promovarea unui comportament sexual care să asigure sănătatea reproducerii, integrarea activităților de control în asistența medicală primară, educarea populației pentru a apela la servicii medicale, precum și intervenții specifice la nivelul populațiilor cu risc crescut.

În aceste condiții, legea educației pentru sănătate este o urgență grad zero, indiferent de majoritatea parlamentară sau coloratura politică.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - În privința cianurilor, Moș Crăciun e mai credibil decât Păcală;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"În privința cianurilor, Moș Crăciun e mai credibil decât Păcală"

Satu Hassi, europarlamentar finlandez din partea Partidului Liga Verde, susține că declarațiile premierului român prezintă o imagine cosmetizată a folosirii cianurilor în minele de aur din Finlanda. ,,Am fost informată că premierul român Victor Ponta a prezentat o imagine foarte roz a folosirii cianurilor în minele din Finlanda. Declarațiile sale par să se bazeze pe o dezinformare totală".

Totodată europarlamentarul ne avertizează că ,,pentru români, ar putea să fie relevant să știe că minele finlandeze nu sunt amplasate în zone dens populate. De exemplu, în Kittila sunt mai mulți kilometri pătrați decât oameni, densitatea populației din Kittila fiind de 0,78 persoane pe kilometrul pătrat" și că cianurile sunt folosite doar în câteva din cele 52 de exploatări miniere. Chiar și așa, în ciuda afirmațiilor companiei canadiene care operează mina din Kittila, precum că nu există niciun risc pentru mediu, în apa deversată de mină s-au înregistrat niveluri de cianură care depășesc limita legală.

Reacția vine după ce premierul ne-a tot spus că ,,avem multe de învățat din Finlanda, care are importante resurse de exploatat, ei nu au închis minele. Ei au 52 de mine funcționale și fac această operațiune la cele mai înalte standarde de mediu, folosind cianură, dar respectând cele mai înalte standarde. Le-am cerut sprijin tehnic"

După zecile de promisiuni neonorate din campanie și schimbarea la 180 de grade a poziției privind gazele de șist și a mineritului cu cianuri, ne întrebăm doar pe cine mai putem să credem?

Răspunsul e simplu. Atunci când vorbim de cianuri și gaze de șist, Moș Crăciun e mai credibil decât Păcală...

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Ministerul Sănătății a pus lacătul pe Institutul Cantacuzino din Iași;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ministerul Sănătății a pus lacătul pe Institutul «Cantacuzino» din Iași"

Din 18 octombrie angajații vor intra în șomaj și, la ora actuală, 23 din cei 34 de angajați au primit preavize. Institutul din Iași producea o serie de vaccinuri care nu sunt fabricate nicăieri în altă parte în România, printre care și cel antitetanos, vaccin antitetanic ce va fi importat la prețul de 43 de lei, față de 2 lei cât costă actual. România va rămâne fără imunomodulatori care nu au echivalent în străinătate și care sunt brandul institutului și al fililalei, precum Polidin, Orostim, IBC 10, Bronhodin, Aerodin.

Este o situație extrem de gravă întrucât I.N.C.D.M.I. "Cantacuzino" asigură securitatea epidemiologică a României și independența față de producătorii externi:

  • produce vaccinurile din programul național de imunizări și pe cele din rezerva antiepidemică; România își poate proteja astfel populația atât în condiții uzuale, cât și în situația unor calamități, epidemii, pandemii;
  • este singurul producător de vaccin BCG din Europa;
  • este unul din cei 7 producători europeni și 11 producători internaționali de vaccin antigripal;
  • dispune de laboratoare de referință capabile să realizeze un diagnostic precoce, rapid în caz de alertă epidemiologică.

Prin aceste elemente I.N.C.D.M.I. "Cantacuzino" asigură independența față de resursele externe în prevenirea și combaterea unor situații de criză ce pot apărea cu ușurință în contextul geopolitic actual. Costurile de producție reduse oferă României prețuri de achiziție mult mai mici pentru multiple produse biologice strategice și, implicit, cheltuieli bugetare reduse.

Sunt voci care susțin că există o acțiune sistematică, coerentă ce vizeză desființarea I.N.C.D.M.I. "Cantacuzino" pentru ca România să devină doar o piață de desfacere pentru medicamentele produse în alte țări. Practic, producția de vaccinuri va fi eliminată, iar activitatea de cercetare va rămâne fără suport financiar.

Reiese clar că I.N.C.D.M.I. "Cantacuzino" nu poate fi considerat un simplu producător, ci o instituție cu valoare strategică pentru România și de aceea propunem printr-un proiect legislativ aigurarea functionalității acestuia prin trecerea din subordinea Ministerului Sănătății în coordonarea CSAT și cerem ministerului să aloce de urgență sumele necesare pentru reluarea producției și cercetării.

Pentru că a devenit aproape o modă comparația cu alte țări europene, le sugerez guvernanților să urmeze exemplul Franței în salvarea Institutului Pasteur.

Până una-alta, văd că în această toamnă vom folosi tot vaccinuri antigripale de import, vaccinul antitetanic iar nu va mai fi de găsit prin cabinetele medicale, iar vaccinarea BCG a nou-născuților va continua să aibă multe sincope spre disperarea pacienților din Romania.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - O primă victorie a opoziției;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"O primă victorie a opoziției"

Propunerea Grupului parlamentar PP-DD privind proiectul de lege privind înființarea ordinului kinetoterapeuților a fost votat de reprezentanții puterii. PP-DD a solicitat reglementarea acestei profesii în România, în conformitate cu cerințele celor care lucrează în domeniu. Argumentele PP-DD au fost clare și pentru reprezentanții puterii și țin de modul de formare, de sumele cheltuite în sistemul de învățământ și de diferențele de denumire și salarizare în această meserie.

Ca urmare, propunerea a primit 71 de voturi pentru de la cei 90 de deputați prezenți. Voturile pentru au venit de la 35 de deputați PSD, 18 PNL și 5 de la PC.

Noi vrem ca politica să ofere soluții și nu doar discuții între politicieni și sperăm ca și celelalte propuneri legislative privind dublarea salariilor rezidenților și anularea taxei auto, aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, să fie votate de reprezentanții puterii.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Parlamentul zmeurilor de aur;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Parlamentul zmeurelor de aur"

Ne mândrim cu nume de renume în literatură, teatru, pictură și sculptură. Ne mândrim atunci când cinematografia românească câștigă lauri la festivalurile de film din străinătate.

În tot acest timp TVR cultural se desființează, la bacalaureat se copiază și politicienii își schimbă pozițiile. De la gaze de șist și Roșia Montană până la transformarea "poziției copilului" în "poziția rușinii".

Ne putem întreba doar cât mai durează ca ,,Zmeura de aur" să fie acordată celor care ar trebui să facă legi bune pentru supraviețuirea culturii românești?

    Tudor Ciuhodaru - declarație politică: - Catastrofă?! Pentru cine...;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Catastrofă ?! Pentru cine...

Reprezentațtii guvernamentali afirmă că respingerea proiectului Roșia Montană ar fi o catastrofă, fiind un mesaj negativ pentru investitorii străini. Nu știm însă dacă această declarație e făcută din poziția de prim-ministru sau de deputat...

Ne putem însă întreba cu candoare de electorat mințit: pentru cine e o catastrofă? Pentru investitorii care vor să facă afaceri cu lumea a treia și ne consideră doar o colonie ce funcționează după principiul ,,noi le luăm aurul și le dăm în schimb niște oglinjoare și alcool?" Pentru astfel de investitori e foarte, foarte bine că se dă un semnal negativ! Restul investitorilor, care nu se bazează doar pe exploatarea sălbatică a resurselor, sunt bine-veniți în România.

Glorioasa guvernare recunoaște indirect că a dus țara în faliment și că, după ce ne vor termina prin ,,privatizări" și datul la fier vechi a companiilor românești, ne vom vinde pe bucățele și resursele.

Nu vrea să recunoască însă că s-a ales praful și de investiții și de absorbția de fonduri europene, precum și de milionul de locuri de muncă.

    Vasile Gudu - declarație politică: Povara fiscală pe muncă în România;

Domnul Vasile Gudu:

"Povara fiscală pe muncă în România"

Ministerul de Finanțe a emis anul trecut o ordonantă prin care aducea modificări la Codul Fiscal.

Una din aceste modificări a vizat veniturile obținute de cei care își arendează terenurile agricole. Veniturile obținute din arendarea unui teren agricol se impozitează cu 16%. Ministerul de Finanțe i-a transformat pe fermierii-arendași în agenți fiscali, obligându-i pe ei să rețină la sursă impozitul pe arenda pe care urmează să o primească proprietarii de teren.

Atunci când se face plata în produse, Ministerul de Finanțe consideră că este vorba de o vânzare de mărfuri. Nu este o vânzare, deci nu ar trebui emisă factura, la care să plătești TVA. Ca agricultor, nu încasezi niciodată valoarea TVA și nu ai cum să deduci acea taxă. Practic, se plăteste necuvenit un impozit suplimentar de 24%. Mai mare decât impozitul pe profit, care e 16%.

Apar și alte probleme la plata în produse, pentru că este greu să stabilești valoarea acestora. Ar trebui stabilit un preț agreat în fiecare an pentru produsele supuse impozitării. Nu este problema fermierilor dacă statul vrea să introducă taxe și impozite suplimentare pentru proprietarii de terenuri.

În data de 20 septembrie 2013, Guvernul USL a publicat în Monitorul Oficial al României nr.593 Ordonanța nr.88 care cuprinde modificările la Codul Fiscal. Actul normativ adoptat conține două structuri normative diferite, respectiv: modificarea Codului fiscal privind introducerea contribuției individuale la asigurările de sănătate pentru persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor (închiriere, arendare), precum și implementarea sistemului național de raportare, verificare, monitorizare și control a situațiilor financiare și a bugetelor aparținând instituțiilor publice.

În cazul în care se realizează venituri din arendă, iar impozitul se reține prin stopaj la sursă, baza de calcul o reprezintă venitul contractat minus o cheltuială forfetară de 25%, similar impozitului pe venit. Baza lunară de calcul nu poate să fie mai mică decât un salariu minim brut și nu poate să depășească valoarea a de 5 ori câștigul mediu brut pe țară. În acest caz, contribuția la sănătate se reține de către plătitorul arendei, pe fiecare contract de arendare. Acesta are obligația să o achite la buget până pe data de 25 a lunii următoare.

Primul ministru Victor Ponta a ocolit intenționat, în discursul susținut în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României, măsurile negative asumate în Scrisoarea de intenție adresată FMI în septembrie 2013. Enumăr câteva detalii care arată erori fundamentale de calcul privind viitoarea redresare economică prin extinderea numărului plătitorilor de CAS, extindere pe baze incerte: de la 1 ianuarie 2014, CAS asupra veniturilor obținute de persoanele fizice din chirii (orice statistică sau estimare nu poate scoate la lumină zona neagră a acestei afaceri) și CAS pentru venituri din agricultură, activități independente, proprietate intelectuală sau PFA. Conform declarațiilor primului-ministru, ambele măsuri au fost introduse în scopul reducerii evaziunii fiscale. Realitatea este cu totul alta: jug pus pe activități de subzistență, în majoritatea cazurilor. Biruri cu rezultat nesigur.

Munca este mult prea împovărată fiscal în România față de restul Europei. Angajatorii români suportă o povară fiscală pe muncă de 44,4% din costul total cu forța de muncă. Astfel, România are în prezent: a șaptea cea mai mare povară fiscală pe muncă din UE, al cincilea cel mai mare TVA din UE, a șasea cea mai mică rată de impozitare a profiturilor companiilor din UE, a treia cea mai mică rată de impozitare a veniturilor persoanelor fizice din UE.

Se impun măsuri urgente de relansare economică și crearea de locuri de muncă prin relaxare fiscală: readucerea CAS la angajator cu cinci puncte procentuale, reducerea cotei unice la 12%, creșterea salariului minim la 1000 lei și scutirea de la impozit a profitului reinvestit. Toate aceste măsuri sunt cuprinse în programul de guvernare al PDL.

Taxarea este cea mai perversă formă de tăiere a pensiilor și salariilor românilor. Guvernul USL este un guvern căpușă care se hrănește din buzunarul românilor, prin noi impozite și taxe, pentru că nu este capabil să vină cu soluții de relansare economică, după o perioadă dificilă de macrostabilizare. Nimeni nu a scăpat netaxat: de la agricultori până la cei care întrețin membrii de familie fără locuri de muncă.

Până în prezent, sub guvernarea USL, au fost introduse sau majorate nu mai puțin de 28 de impozite și taxe. Oare mai urmează și altele?

    Vlad-Alexandru Cosma - declarație politică: Importanța realizării regionalizării pentru dezvoltarea comunităților locale din România;

Domnul Vlad-Alexandru Cosma:

"Importanța realizării regionalizării pentru dezvoltarea comunităților locale din România"

Consider că este datoria noastră de a explica celor care ne-au ales care sunt motivele pentru care regionalizarea este oportună și de a explica fiecare în colegiul său care sunt beneficiile directe ale regionalizării pentru cetățean.

În primul rând, vreau să subliniez că va acea loc o reducere a decalajelor. Dacă vom continua în actualul model administrativ, vom transforma România într-o țară populată de prinți și cerșetori. Cei din zonele bogate vor deveni mai bogați, iar cei din zonele sărace vor deveni mai săraci. Unii vor deveni prinți, iar ceilalți vor deveni cerșetori. Consider că România trebuie să devină o țară cu oameni decenți, care să trăiască în condiții decente, indiferent dacă locuiesc la sat sau la oraș.

Un aspect important pe care îl rezolvă regionalizarea constă în reducerea birocrației. Astfel, cetățeanul nu mai trebuie să fie curierul funcționarilor. În momentul de față, cetățeanul este un fel de curier al funcționarilor din sistemul administrativ. El merge cu actele la un ghișeu unde se pune o ștampilă, după aceea le duce la alt ghișeu unde se pune altă ștampilă și tot așa până obține toate avizele necesare. Cetățeanul este un fel de curier care transportă propriul său dosar de la un ghișeu la altul, de la o instituție la alta. De aceea, sistemul trebuie pus în slujba cetățeanului, iar acest lucru se va face prin regionalizare.

Apreciez că prin realizarea regionalizării se va realiza o depolitizare a fondurilor. În acest sens, alocarea fondurilor se va face pe criterii de dezvoltare, nu după nevoi electorale. Cât timp deciziile vor fi la București, ele vor fi scrise cu pixul de culoarea politică a partidelor aflate la guvernare. Cetățenii nu mai trebuie să fie amendați că au votat un primar de altă culoare politică decât guvernul de la București. Principala funcție a regiunilor va fi de a stabili strategii de dezvoltare regională, care vor sta la baza alocării fondurilor în acea regiune. Așadar fondurile vor fi alocate pe criterii de dezvoltare, nu după nevoile electorale, în urma regionalizării.

Lucrurile se vor îmbunătăți și în ceea ce privește absorbția fondurilor. Până acum, banii europeni pentru România au venit printr-un singur robinet aflat în sediul Guvernului. Oricât de performant poate fi un ministru, el nu poate deschide robinetul fondurilor europene mai mult decât îi permite sistemul administrativ din România. Problema principală este sistemul administrativ, nu neapărat capacitatea unui ministru sau altul. După regionalizare, banii europeni vor veni prin mai multe robinete instalate în sediile consiliilor regionale.

Odată cu regionalizarea va avea loc și articularea sistemului administrativ. În prezent, România are un motor administrativ fără curea de transmisie. Putem privi România la fel cum privim un tablou: Guvernul vede imaginea de ansamblu, dar e prea departe și nu vede detaliile; consiliile județene văd detaliile și nevoile locale, dar sunt prea aproape și nu înțeleg imaginea de ansamblu. Regiunea e plasată la distanța optimă, care ne permite să vedem atât detaliile locale, cât și imaginea marilor proiecte de dezvoltare. Peste tot în Europa regiunile se comportă ca niște curele de transmisie care pun în mișcare mașina administrativă. La noi, aceste curele de transmisie lipsesc, motorul se învârte, cheltuim bani, dar mașina dezvoltării stă pe loc.

Pentru asigurarea stabilității administrației publice din România, este obligatoriu ca regionalizarea și descentralizarea să meargă împreună.

Consider că trebuie să explicăm fiecărui cetățean din colegiile electorale în care am fost aleși parlamentari importanța pe care o are regionaliarea în dezvoltarea fiecărei comunități locale.

În același timp, este util ca oamenii să cunoască toate aspectele legate de regionalizare, în special faptul că actualele județe vor fi menținute ca unități administrativ-teritoriale, în aceeași formă în care sunt în prezent. Județele au o lungă tradiție istorică și reprezintă un reper de identitate pentru comunitățile locale. De asemenea, ele au o funcție administrativă importantă, care va fi necesară și după constituirea regiunilor. În plus, toate statele europene care au forme administrative de nivel regional, au prevăzut și subdiviziuni de tipul județelor din România, ceea ce demonstrează că acestea au o funcție administrativă importantă care trebuie menținută și în țara noastră.

După realizarea reformei de regionalizare-descentralizare, România va fi organizată administrativ în regiuni, județe, orașe și comune.

Voi încheia prin a face apel la dumneavoastră să organizați dezbateri pe plan local cu cetățenii privind importanța realizării regionalizării în România în perioada imediat următoare.

    Mihai-Bogdan Diaconu - declarație politică: Statele UE nu au prieteni, au numai interese!;

Domnul Mihai-Bogdan Diaconu:

"Statele UE nu au prieteni, au numai interese!

Atitudinea mai multor state ale Uniunii Europene față de aderarea României la spațiul Schengen constituie o dovadă în plus că acestea nu au prieteni, au doar interese. Iar dacă interesul o cere, fie el electoral sau economic, România poate să rămână mult și bine pe margine.

Dacă lucrurile stau așa, și România trebuie să-și revizuiască comportamentul și să-și joace mai mult interesul propriu în Europa, pentru că, în mod evident, individualismul primează.

Pentru cei care au crezut că clubul select al Uniunii Europene este democratic și prietenos, iată proba de foc: cum intră o țară europeană în campanie electorală, cum își revizuiește atitudinea față de România, față de aderarea noastră la spațiul Schengen sau față de orice avantaj care este în discuție pentru țara noastră. Nu spun că ar trebui să ne mirăm de acest lucru, statele nu au prieteni, au interese. Dar ar fi timpul ca și noi să fim un stat care are doar interese, nu și prietenii sau speranțe false.

Nouă tuturor ne-ar fi plăcut ca UE să fie un grup de state prietene, care se ajută între ele, nu un spațiu al competiției în care țările nu ratează niciun moment să îi calce pe ceilalți în picioare, atunci când au nevoie. Dar a devenit evident că politica noastră externă trebuie să fie mai fermă în relația cu statele interesate doar de binele lor, adică a sosit momentul ca România să fie la rândul ei interesată doar de binele propriei națiuni.

E timpul să ne întoarcem la un naționalism inteligent și modern, prin care să ne apărăm drepturile în fața celorlalți, în care să ne punem problema mereu ce dăm și ce primim în schimb, în care să ne protejăm interesele, resursele, capitalul, dar și tradițiile și identitatea. Un alt pas important ar fi să căutăm alternative economice în afara UE, pentru a arăta că nu suntem la mâna nimănui și pentru a putea răspunde cu aceeași monedă, atunci când României i se întoarce spatele. Dacă e pe bază de concurență și competiție, atunci să practicăm și regulile acestora și să căutăm relații pentru România care să convină și interesului național românesc, nu doar intereselor țărilor care ne sunt "prietene", când au ele nevoie, dar ne uită când avem noi nevoie de sprijin, de fapt, nici măcar de acest lucru, ci doar de a primi ceea ce ni se cuvine.

România trebuie să se centreze pe sine și să joace pentru sine, să-și cunoască interesele și să și le apere renunțând la idealurile care le convin altora ca să ne țină captivi. Dacă fiecare țară își ia libertatea de a-și juca atuurile, atunci la fel să fie și pentru România. Respectul altora nu se câștigă stând cu capul plecat și prefăcându-ne că nu vedem cum suntem păcăliți de fiecare dată când e vorba de interesul nostru.

România trebuie să se trezească din iluzia romantică a iluminismului european, a prieteniei dintre popoare și a ideologiei comunitare în care toți suntem egali, dar, în fapt, se dovedește că unii sunt cu mult mai egali decât alții. E timpul să învățăm să ne apărăm drepturile și să le impunem, pentru că nimeni nu ne va da niciodată nimic decât dacă va fi obligat și pus la respect.

    Vasile Mocanu - declarație politică: Savantul Ion Cantacuzino a murit definitiv!;

Domnul Vasile Mocanu:

"Savantul Ion Cantacuzino a murit definitiv!"

Când moare cineva, cei care nu l-au cunoscut prea bine pe decedat întreabă adesea dacă a murit viu sau a murit mort. Căci, dacă a lăsat în urmă moștenitori - fie ei copii, nepoți, ori ucenici sau alte feluri de urmași - atunci a murit viu: munca și memoria sa vor fi duse mai departe, spre mai binele societății și al colectivității în care acesta a trăit.

Renumitul Ion Cantacuzino, decedat în 14 ianuarie 1934, a fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei.

Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino", metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus, în 1926, vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guerin"), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei.

Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa: Lyon, Bruxelles, Montpellier, Atena și Bordeaux. Un om de o mare valoare, care a lăsat în urma sa o operă științifică de care orice țară, fie ea înalt dezvoltată economic ori din junglele amazoniene sau africane, ar fi mândră. Numai în România de azi numele Ion Cantacuzino nu mai înseamnă nimic...

Că un nume, chiar ilustru, nu trezește rezonanțe în mințile contabilicești ale ministerelor implicate ori Agenției Medicamentului, ori ale celor care au interese personale în a importa medicamente pe bani grei (adică pe comisioane mult mai grase!), nu e o problemă. Însă când prin falimentarea Institutului "Ion Cantacuzino" este lezată întreaga națiune, asta nu poate rămâne așa! Dacă institutul bucureștean a fost scos din circuit, spre bucuria speculanților de medicamente și terenuri, iată că a venit rândul și filialei ieșene a acestuia.

Cu alte cuvinte, România nu mai produce nici serul antitetanic, nici polidinul atât de cunoscut, trebuind să importăm aceste medicamente cu tulpini nespecifice populației țării noastre, care, după cum s-a văzut și în cazul altor vaccinuri importate pe motiv că nu le mai producem în țară, pot avea consecințe dezastruoase asupra celor cărora le-au fost inoculate. Mai mult decât atât: imunomodulatori produși la Iași, precum Polidin, Orostim, IBC 10, Bronhodin, Aerodin, anatoxina tetanică și vaccinul polimicrobian, n-au echivalent în alte centre de profil din lume și vor dispărea pur și simplu de pe piață! Cui folosește asta, că României și românilor sigur nu?

S-a pus problema că n-au fost fonduri pentru retehnologizare. Păi, la câți bani au intrat în bugetul de stat ca urmare a activității acestui institut, de ce nu s-au repartizat o parte și celui care i-a produs? De ce nu s-a reușit să se facă proiecte pe fonduri europene, dacă era așa de mare deranjul financiar intern? Doar dacă se reușea să se achiziționeze centralizat, la preț minimal, ața și mănușile chirurgicale, și tot se găsea suma necesară ca să se retehnologizeze o linie de producție! Dacă vom plăti de 20-30-40 de ori mai mult pe produsele ce vor fi achiziționate din import, vom avea mai mulți bani?

Dacă analizăm un pic, efortul financiar necesar ca să funcționeze în continuare institutul este mai mic decât efortul financiar care va fi făcut, în următorii 2-3 ani, pentru importul medicamentelor ce nu vor mai fi produse în România! În plus, mai există și obligativitatea prioritizării alocării de fonduri pe direcțiile strategice ale sănătății românilor!

Dacă nu este o prioritate națională sănătatea cetățenilor care plătesc taxele și impozitele în această țară, să ni se spună asta cu subiect și predicat! Medicii ne sunt fugăriți din țară, spitalele ne sunt închise, medicamentele ne sunt interzise - prin inexistența lor pe piață ori prin prețul prohibitiv! Sau ar mai fi o explicație logică: cine ia șpaga groasă de la importatorii de medicamente de s-a lăsat să moară industria românească de profil? Aceste lucruri ar trebui cercetate urgent și cu maximă seriozitate, dacă "parchetarii" închinători către Cotroceni ar fi capabili să se autosesizeze, în colaborare cu cei care ar trebui să mai lase trasul cu urechea la ce discutăm cu copiii noștri la telefon și să treacă și la chestiuni ce țin cu adevărat de interesul și siguranța națională...

Până mai ieri, savantul Ion Cantacuzino murise viu. Acum, a murit definitiv, cu institutul său cu tot, căci ce moare în România, nu mai învie vreodată, nici de ar fi însuși Fiul lui Dumnezeu, căci nu mai este lăsat, trepădușii administrativi fiind mai răi decât Irod, Ana, Caiafa și Pilat din Pont la un loc! Pe marele savant nu l-au ucis nici fasciștii, nici comuniștii - numele său le-a supraviețuit acestora; l-au ucis indiferența democrației românești "originale", "incapabile" de a-și identifica și manageria singură propriile interese naționale, și lăcomia diriguitorilor domeniului sanitar. Cineva ar trebui să răspundă pentru asta...

    Laurențiu Nistor - despre Un nou abuz al justiției: cazul «Telepatia»;

Domnul Laurențiu Nistor:

"Un nou abuz al justiției: cazul «Telepatia»"

Nu erau destule cazurile în care mulți dintre opozanții serioși ai lui Băsescu au fost scoși din funcții - miniștri, parlamentari etc. - de către procurori: fie că erau de la Parchetul General, fie de la DNA, fie de la alte inițiale, că ne-am umplut de servicii și procuraturi și poliții "specializate" mai dihai decât maidanezii de purici. Și toate pe banii amărâtului de rând. Și toate înghesuindu-se să facă sluj cu fața spre Cotroceni.

Nu era destul că astfel de trepăduși au distrus destine și cariere numai ca să-1 facă pe Băsescu să hăhăie fericit între două sticle de whisky (doar sunt din banii de protocol, de la bugetul țării, ca și la "premierul-unguent"), să-l facă să se simtă stăpânul, dictatorul atotputernic al astei nații, căci șeful statului și-așa se-nchipuie și singur de când s-a cățărat pe fotoliul prezidențial. Nu era destul că, în tupeul lor fără margini, atât cei de la parchet, care au instrumentat dosarele lui Adrian Năstase, cât și judecătorii care l-au condamnat, au recunoscut, negru pe alb, că n-au dovezi ca să-1 condamne, da' las' așa, că trebuie să fie dat un exemplu, de parcă justiția ar fi trecut la Ministerul Educației...

Am ajuns să vedem un opozant important al lui Băsescu condamnat la 5 ani de detenție cu executare, pe motiv de... telepatie! Adică n-a fost audiat niciodată, nu a dat nicio declarație la parchet, ceilalți audiați au recunoscut ba că nu-l cunosc, ba că nu l-au văzut vreodată pe Dan Voiculescu. Probe - nu. Martori - nu. Înregistrări semnificative - nu. Bine, în schimb, că meseriașii 1-au înregistrat când vorbea cu nepotul său, în vârstă de șapte ani, înregistrare care, legal, ar fi trebuit să fie ștearsă, întrucât i-au fost încălcate inclusiv drepturile copilului minor. Au ajuns, bieții procurori, să-i râdă curcile, când trec prin sate... Ei, și ce le-a trecut meseriașilor procurori prin cap? Să-1 acuze de Dan Voiculescu de infracțiuni făcute prin telepatie!!! Acum, să fi fost în locul judecătorului, aș fi cerut și fotografii la dosar, cu undele telepatice ale fostului senator strângându-i de gât pe cei care i-au facilitat presupusele matrapazlâcuri. Dar, cum și judecătorul probabil că era racordat la același neuron portocaliu, n-a avut probleme cu acceptarea a astfel de probe... Suntem curioși: CSM-ul validează chestia cu telepatia? Cine urmează și cu ce alte probe SF?

S-a deschis astfel, oficial, vânătoarea de vrăjitoare, ca în întunecatul Ev Mediu! De unde știm că, la următorul dosar făcut unui opozant al lui Băsescu, acesta nu va fi acuzat de vreo omucidere, iar ca dovadă or să vină cu poze de cocoș negru tăiat, la miezul nopții, pe malul bălții? Ne vom trezi că va fi acuzat respectivul opozant că are inelul Arabelei și pelerina lui Rumburak, cu care i-a șutit cuburile de gheață lui Băsescu, lăsându-1 sărac, iar onor judecătorul - foarte probabil ex-procuror, că e o modă acum de speriat, tipic românește! - să-1 bage pe nefericit la închisoare vreo 472 de ani, spre fericirea hăhăitoare a guvernatorului de la Cotroceni! Ce o să-i împiedice, de acum, pe bieții procurori și judecători, ca în rezolvarea cazurilor să vină cu mărturii semnate de Icsuleasca, regina magiei albe din Cocostârcii de Munte, ori să pună la dosar poze cum i se-nșiră cărțile de tarot Coanei Zambila, vrăjitoarea-șefă a unei alei din Ferentari, solicitată să creeze niște dovezi? Sau poze de la zațul din ceașca de cafea. Și gata, la zdup cu opozantu'...!

Așteptăm cu deosebit de mare interes opiniile ministrului justiției, CSM-ului, șefilor de parchete, referitor la introducerea în cazuistică a acestor genuri de "dovezi", care vor putea fi folosite de-acum încolo drept precedente periculoase! Pentru că, de la cazurile Năstase și Voiculescu (acestea fiind nu unicele, ci doar cele mai mediatizate!), putem spune că așa-zisa justiție românească a intrat în zodia SF-ului, deschizând poarta execuțiilor publice ca în Evul Mediu. Pe când revenirea la interogatoriul sub tortură? Nici măcar comuniștii n-au avut curajul să acuze fără dovezi serioase: le-au fabricat, dar au avut dovezi. În regimul Băsescu, așa-zisa justiție română nu se mai obosește nici măcar cu asta: nu contează că nu sunt dovezi, trebuie dat un exemplu, deci - la pârnaie cu opozantu'! Sau... ăăă... n-avem dovezi, da' știm noi că s-a lucrat telepatic...

Doamnelor și domnilor, cât va mai merge așa? Nu cumva a venit vremea să schimbăm această stare de lucruri? Altfel, oamenii vor începe să regrete că ne-au oferit 70% din sufragiile lor, mai ales că le-am promis că vom face legi prin care să oprim această sarabandă a abuzurilor și să restaurăm normalitatea...

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Victimele violenței domestice au nevoie de noi;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Victimele violenței domestice au nevoie de noi"

Rezoluția Parlamentului European spune că: "Respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educația globală și din demnitatea omului, iar toate aspectele violenței fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale".

Potrivit legii, se numește "violență în familie" orice act vătămător, fizic sau emoțional care are loc între membrii unei familii. Violența în familie, deși este cea mai prezentă formă de violență, este cea mai puțin văzută. Și asta pentru că victima ascunde actele de violență, din cauza că se teme ca agresorul să nu devină și mai violent sau de rușine pentru cele întâmplate.

Violența domestică este o realitate socială dură care atinge cote alarmante.

În România, în spatele ușilor închise, o familie din trei se confruntă cu situații de violență domestică, o dată la trei zile o femeie fiind ucisă în bătaie. Deși violența domestică este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, există multe lacune instituționale pentru sprijinirea victimelor directe - femei și copii, și foarte puține resurse alocate pentru asigurarea unor servicii primare de asistență și suport.

Sondajele ne arată că 56% dintre victime provin din mediul urban și 44% din mediul rural, iar 25% sunt de gen masculin și 75% de sex feminin. Sondajele, statisticile sunt din ce în ce mai irelevante, pentru ca multe din aceste acte de violență se manifestă într-un cadru intim și nu sunt raportate către spitale, poliție sau autoritățile competente.

Într-o familie bântuită de violență, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranță, de viață ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.

Dacă până mai ieri, când vedeai un copil că este lipsit de un ochi, o ureche etc., îți spuneai că așa s-a născut sau că a suferit un accident, astăzi, primul gând care trebuie să-ți vină în minte în astfel de situații e să te întrebi dacă nu cumva a fost bătut de părinți.

Violența domestică se răspândește cu repeziciune. Întâlnești din ce în ce mai multe femei care stau în afara casei pentru a se feri de bătaie, copii care mai degrabă caută să se ascundă decât să-și îmbrățișeze părinții atunci când îi văd și auzi din ce în ce mai des de persoane care au murit din cauza abuzului.

Este cunoscut faptul că efectele violenței domestice au efecte pe termen lung și, dacă nu este combătută cu măsuri eficiente, un cadru legal corespunzător, va avea un impact iremediabil asupra membrilor familiei, cât și a societății, în general.

    Florin-Costin Pâslaru - declarație politică: - Redresarea învățământului universitar;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Redresarea învățământului universitar"

Potrivit unei analize a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, în 17 din 23 de universități din țară taxele de studiu au crescut sau au existat discuții în acest sens la nivelul structurilor de conducere în ultimul an universitar.

Studiul ANOSR arată că în 57% dintre universitățile analizate a crescut și regia de cămin. Trebuie precizat că subvenția cămine-cantine nu a mai crescut din 2007, neadaptându-se astfel la rata inflației. Împreună cu taxele de studii, și celelalte costuri legate de facultate au devenit insuportabile pentru o mare parte a familiilor din România și sunt cauza principală a abandonului școlar - în universități doar jumătate din studenți terminând facultatea începută.

Alături de tot sistemul educațional, nici educația universitară nu trebuie neglijată, iar o atenție mai sporită asupra finanțării educației care se resimte direct în buzunarele studenților este necesară.

Eforturile statului în investițiile din educație sunt necesare, evitând astfel scăderea calității învățământului, o reflectare asupra întregii societăți, de altfel; repercusiunile fiind atât pe termen scurt - legate de costuri, dar și de calitatea și relevanța studiilor pentru actualii studenți - cât și pe termen lung, legate de creșterea economică, echitate și chiar sănătate publică și participare la procesele democratice.

    Daniel Tudorache - declarație politică cu privire la afirmația lui Traian Băsescu: PSD va avea propriul candidat la președinție;

Domnul Daniel Tudorache:

Declarație politică cu privire la afirmația lui Traian Băsescu: "PSD va avea propriul candidat la președinție"

Partidul Social Democrat are lideri care pot decide privind candidatul la președinție. Partidul are oameni bine pregătiți, serioși, responsabili.

Deocamdată, noi avem o hotărâre luată într-un congres și ea nu poate fi schimbată decât într-un forum similar, adică într-un congres al partidului. Noi putem discuta decizii pe care partidul le-a luat prin structurile pe care le are și în conformitate cu statutul.

Momentan trebuie să avem în vedere ceea ce așteaptă oamenii de la noi, pentru că dacă ne uităm numai la interesele strict politice ale unui partid sau ale altuia, cred că nu facem decât să îndepărtam electoratul de noi. Cel mai important e să ne uităm la ce putem face împreună pentru cei care așteaptă lucrurile pe care le-am promis.

    Neculai Rățoi - declarație politică: Încă o lovitură dată mâinilor băgate adânc în buzunarul românilor;

Domnul Neculai Rățoi:

"Încă o lovitură dată mâinilor băgate adânc în buzunarul românilor"

De astăzi au intrat în vigoare prevederile legale din decizia Guvernului de a nu mai amâna posibilitatea denunțării clauzelor abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare. Astfel, putem spune că o decizie politică repune pe făgașul corect niște lucruri care se abătuseră grav de la normalitate.

În țara noastră, băncile au ajuns să facă niște lucruri ce niciodată nu ar fi putut fi gândite în țările lor de origine. Modificările la Legea nr. 193/2000, care vor face posibilă eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele preformulate, intră în vigoare de la 1 octombrie, chiar dacă Ministerul Justiției propusese amânarea până în februarie 2014. Proiectul de ordonanță de urgență, inițiat de Ministerul Justiției, a fost discutat de guvern, dar nu a fost aprobat, premierul Victor Ponta având tăria să decidă: "Nu, nu mai amânăm deloc!". Iată încă un exemplu prin care se arată înțelepciunea poporului român, care a preferat să-1 aibă-n fruntea executivului pe Victor Ponta, în loc de un umil Emil Boc ori pe un nepăsător Mihai-Răzvan Ungureanu.

Iar acum, același popor poate privi cu satisfacție cum cei care îi bagă mâna-n buzunar încep să primească lovitură după lovitură. Astfel, după cei care făceau evaziune în domeniul panificației și, prin coborârea TVA la 9%, au început să-și scoată mâna din buzunarul consumatorului, iată că acum vine rândul băncilor. Miza proceselor colective rezidă în faptul că băncile vor fi obligate, odată cu introducerea în noul Cod civil a acestui tip de procese, să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instanțe printr-un astfel de litigiu. Potrivit Codului civil, aceste procese vor fi judecate ca primă instanță de către Tribunal, iar sentința definitivă va fi pronunțată de Curțile de Apel. Băncile, lovite-n interesele lor ilegitime, au încercat să mute decizia la înalta Curte de Casație și Justiție, iar apoi Ministerul Justiției a vehiculat varianta în care aceste procese ar urma să fie judecate la Tribunalul Comercial București, care urmează să fie înființat.

La începutul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, că articolul din Codul de procedură civilă, care oferă posibilitatea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sau asociațiilor de protecție a consumatorilor să denunțe în instanță clauzele abuzive și să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, să fie amânat până la 1 iulie 2013. Amânarea a intervenit la solicitarea Fondului Monetar Internațional (bine-nțeles!), care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar, însă a tăcut mâlc că susține abuzurile bancare. Dar cine este FMI? O altă bancă, așa că nu e de mirare că-și țin spatele unele altora...

În iunie, BNR a trimis guvernului studiul de impact din care rezultă că băncile ar putea avea pierderi de 4,8 miliarde lei (peste un miliard de euro) din introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate în contractele de creditare din relația cu populația. BNR (o altă bancă, dar care ar trebui să susțină românul de rând, nu băncile străine!) s-a opus acestei legi și a făcut lobby pe lângă guvern și FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi în sistemul bancar (deh, e mai bine pierderi doar în buzunarul cetățeanului...), motivând că ar putea fi pusă în pericol stabilitatea financiară.

O simulare realizată de bănci pornind de la cele mai severe sentințe pronunțate de instanțe relevă că riscă pierderi de până la 10 miliarde de lei, de trei ori mai mult decât a calculat banca centrală. Un alt calcul, care extinde analiza la posibile plăți retroactive, indică pierderi din dobânzi și comisioane de circa 24 de miliarde de lei. Am prezentat aceste cifre ca să putem avea o imagine mai exactă a furtului.

Căci ce altceva decât un furt este când impui clauze abuzive, care nu au o altă motivație decât exportul ilegal de capital românesc? Deci, dacă e să ne luăm doar după evaluarea BNR, dimensiunea jafului băncilor în detrimentul românului de rând ajunge la cel puțin un miliard de euro! Dacă ar fi rămas în buzunarele românilor, acest miliard de euro s-ar fi regăsit măcar în consum, dacă nu în altceva. Abuzând, băncile străine au sifonat acest miliard în țările lor de origine! Statul român ar fi putut încasa peste 240 de milioane de euro ca TVA, plus alte și alte sume de bani ce s-ar fi făcut venit la buget. Până acum, acești bani se duceau în seifurile băncilor, de unde plecau în țările de baștină, luând drumul după banii ce li s-au dat după ce România s-a împrumutat 20 de miliarde de euro, fără să aibă nevoie de așa ceva. .. De acum încolo, băncile ori revin la bunele practici atât de uzitate în țările de unde provin, dându-se jos din spinarea românilor, ori au ocazia să își numere pagubele.

Din păcate, istoria a dovedit că aceia care s-au pus de-a curmezișul în fața jafurilor practicate de bănci, au parte de ofensive mediatice infernale, care nu rareori duc la îndepărtarea acestora din zona deciziei executive. Făcând un mare bine țării, s-ar putea ca premierul Ponta să devină o "țintă" predilectă a băncilor străine, care nu iartă și nu uită când le sunt lezate interesele, mai ales cele ilegitime. Căci și pe Ceaușescu tot băncile străine l-au dat jos, nu extremistul Laszlo "Steaua României" Tőkés...

    Vasile Popeangă - declarație politică: PDL își ascunde miniștrii în umbră și bine face...;

Domnul Vasile Popeangă:

"PDL își ascunde miniștrii în umbră și bine face..."

Mai zilele trecute, Cătălin Predoiu, cel care s-a pitulat câțiva ani de zile pe la Ministerul Justiției, a ieșit la iveală ca să ne anunțe, cu surle și trâmbițe, că s-a creat un așa-zis "Guvern din umbră". Încă din luna mai, surla Vasile Blaga ne amenința că partidul va nominaliza, la începutul toamnei (deh, gestație grea...), un "Guvern din umbră", susținând că acesta nu va fi desemnat din biroul său, de către unul, doi, trei colegi, ci că "membrii respectivului guvern alternativ vor fi desemnați în conformitate cu eforturile pe care le-au depus colegii noștri și le depun în continuare în fiecare zonă". La final, s-a dovedit că membrii "cabinetului umbros" s-au autopropus, fiecare cum a avut chef... Ca nu care cumva să uităm, trâmbița Lăzăroiu ne amintea, cu vaiet de cucuvea de Cotroceni, că "actuala guvernare va avea mari probleme din toamnă, inclusiv cu proprii parlamentari".

În cele din urmă, a ieșit un soi de chestie răsuflată, denumită (neapărat pompos, propagandistic!) de către același (Cătălin Predoiu, "un mix de tinerețe și competență consacrată". Și a fâlfâit o listă în capul căreia se lăfăia el însuși ca prim-ministru, bine-nțeles văzându-se el singur, în "modestia-i proverbială, un demn urmaș al lui Kogălniceanu ori Iorga, de exemplu, de parcă ar putea avea vreo tangență, vreodată, cu cerințele postului de premier. Dar, laudă-mă gură, c-o să-ți dau friptură.

Urma celebrul tânăr Alin Tise la Interne, știindu-se probabil controversele acestuia și afacerile care, dacă ar fi puricate mai serios de către niște procurori cu chef de muncă, ar fi mari șanse să-1 posteze exact dincolo de gratiile Internelor. La umbra Sănătății a fost plantat "consacratul" Dragoș Șerban, un neafiliat politic oficial, asistent universitar la UMF "Carol Davila", care a absolvit un curs de management la Harvard și un MBA în Franța. Nu știu de ce, dar mintea ne trimite automat la un alt specializat peste hotare al PDL-ului, care avea inclusiv problema cu diploma de bacalaureat, dar care-a mișunat, o perioadă, ca ministru, pe la Educație - Daniel Funeriu, o altă competență recunoscută, căreia trebuia să-i sufle de la spate cineva ce are de zis. Iar acest Dragoș Șerban trebuie să-1 taloneze îndeaproape și să-1 critice pe "inaptocratul" (Cătălin Predoiu dixit!) Arafat, părintele SMURD-ului din România...

La ministerul din umbră al Muncii a ajuns Claudia Boghicevici. Nu știm dacă face parte din categoria tineret-speranțe sau competență consacrată. Cât a avut tangență cu administrația centrală, atât de mare îi era notorietatea, încât, dacă ar fi vrut cineva să o salute, nu reușea să-și aducă aminte cum se numește... O consacrată "la greu" este însă la ministerul pitulat al Transporturilor - Anca Boagiu, fiind cunoscută încă de pe vremea în care însuși Băsescu zicea ceva despre chiloțeii cei albi ai dânsei, cu care se juca-n praf. Ce-nseamnă să ai pile de mic, domnule, ajungi ministru pe furiș... La ministerul umbros al Agriculturii a fost propus un alt nume celebru: Gheorghe Ștefan. Nu, proprietarul numelui nu răspunde și la apelativul "Pinalti", e doar o coincidență de nume. Este doar un foarte fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, unde a lucrat pe programul operațional pentru pescuit. El și cu ursul din fabulă... Este președintele organizației oamenilor de afaceri PDL Giurgiu, se pare că deține câteva lacuri în aceeași zonă, are în concesiune lacul de la Mihăilești și este președintele Patronatului de Pescuit din România. Deci, dacă-i scoatem bătu' din baltă, vedem ușor cât ne putem baza pe expertiza sa în creșterea grâului furajer și a caprelor, ori în capacități de stocare, irigații și fabrici de conserve de fructe de pădure. Dacă mai face și o agenție națională "pescarii pricepuți", poate îl dăm și la export pe ins, la cât e de priceput...

O tânără, dar consacrată persoană o găsim și la Ministerul Educației din umbră - Raluca Turcan. Din păcate, cunoscut este și marele tupeu al Domniei Sale, aparent unica sa calitate de manager, pe undeva, lucru de un mare folos în Educație în ziua de azi... La umbra portocalie a Ministerului Tineretului și Sportului dăm peste domnul Alin Popoviciu. Un alt tânăr peste care notorietatea a dat cu buldozerul, dar nu a ieșit nimic din această ciocnire, căci de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere... Blonda doamnă Andreea Paul și-ar dori să se joace pe la umbra Ministerului Economiei și Finanțelor. Noi zicem că mai bine nu. Nu merită nici economia, nici finanțele un astfel de afront...

O altă tânără speranță a lui Predoiu se ițește și la Ministerul Justiției din umbră - Monica Macovei. Ar putea fi o opțiune: măcar așa, în umbră, poate reușește și Domnia Sa să afle, în cele din urmă, ce-i aia justiție, că mâine-poimâine iese la pensie și încă nu a reușit să facă dovada că ar fi înțeles sensurile acestui cuvânt. Unii chiar se-ntreabă dacă nu cumva chiar dânsa o fi mama telepatiei ca probă irefutabilă prin instanțele românești...

După Blaga, acest "guvern alternativ" va avea sarcini precise de a monitoriza exact activitatea Guvernului USL. E superb când învață oul pe găină: e tot ce au înțeles PDL-iștii de când sunt ei în politică! Și se mai miră că i-au fugărit oamenii de la guvernare, și aproape că i-au scos din Parlament... Când vor învăța și băsiștii că doar tinerețea nu ține loc de competență? Apropo de competență: în locul lor, mi-aș actualiza site-ul partidului, căci aia-i prima lor carte de vizită. Altfel, zece diplome la Sorbona nu fac cât un an de muncă într-un minister din România! Teoria franceză e una, realitățile românești sunt alta, dar de unde să știe băsiștii care-s problemele adevărate ale românilor, că doar nu i-a preocupat niciodată așa ceva... însuși Mozart arăta că este un geniu al muzicii încă de la vârsta de patru ani. Însă niciun om cu scaun la cap nu l-ar fi numit ministru al Culturii doar pentru asta! Dacă băsiștii vor încă o dată să le vadă lumea incompetentele, sunt invitații noștri! Căci așa scrie și la Biblie: "Pieirea ta prin tine, Israile"...

    Scarlat Iriza - declarație politică intitulată Educația, o necesitate universală;

Domnul Scarlat Iriza:

"Educația, o necesitate universală"

Educația este percepută în prezent ca o funcție vitală a societății contemporane, deoarece, prin educație, societatea își perpetuează existența, transmițând din generație în generație tot ceea ce umanitatea a învățat despre ea însăși și despre realitate. De la școala contemporană societatea așteaptă să transmită tinerilor o cunoaștere acumulată de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate în continuă transformare și să-i pregătească pentru un viitor imprevizibil. Considerată un factor-cheie în dezvoltarea societății, ea asigură forța de muncă calificată pentru toate sectoarele de activitate, ea favorizează progresul, stimulând curiozitatea intelectuală, capacitatea de adaptare, creativitatea și inovația. Educația constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul sau măcar pentru a ne orienta către un viitor dezirabil. Soluția tuturor problemelor grave și cronice cu care se confruntă societatea contemporană este căutată în educație și școală.

Analizele comparative ale sistemelor educaționale actuale evidențiază convergența existentă între gradul de dezvoltare socială, economică și culturală al unei societăți și viabilitatea sistemului de învățământ pe care aceasta îl promovează. Acest fapt impune necesitatea unei cât mai bune reflectări la nivelul fenomenului educațional a schimbărilor survenite sau anticipate în sfera socio-economică și întreprinderea unor cercetări riguroase cu privire la posibilitățile de optimizare a sistemelor educaționale contemporane.

Avându-se în vedere importanța educației, mai ales într-un stat ca România, care ar putea acoperi multe carențe prin adoptarea unui sistem de învățământ performant, suntem obligați să transformăm acest domeniu în unul prioritar. Renunțând la falsa ipocrizie, trebuie spus că suntem țara în care se construiesc mai multe biserici decât școli. A nu se înțelege că invoc o problemă de credință, chiar dimpotrivă, însă consider că ar trebui să ne gândim în primul rând la cei peste 750 de copii, numai din județul Gorj, care vor fi nevoiți să învețe și în acest an în unități școlare fără aviz sanitar, în condiții insalubre.

Avem nevoie de un sistem care să pună educația pe primul loc, să nu blocheze accesul la cunoaștere și autodezvoltare al elevilor și care să le ofere toate informațiile și condițiile de care au nevoie pentru a crește corect, deoarece viitorul țării depinde doar de ei.

    Neviser Zaharcu - declarație politică: Politica românească are nevoie de decență;

Domnul Neviser Zaharcu:

"Politica românească are nevoie de decentă"

Zilele trecute, Parlamentul României, în plenul reunit al Camerelor sale, a luat cunoștință de raportul primului-ministru al României cu privire la situația actuală a țării, stadiul negocierii și implicațiile, pentru economia și societatea românească, semnării unui nou acord între Guvernul României și partenerii noștri externi: Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

În aceeași zi, ca urmare a solicitărilor societății civile și în temeiul funcției constituționale de reprezentare a interesului general, la nivelul Parlamentului, s-a constituit o comisie specială comună dedicată exploatării miniere din perimetrul Roșia Montană.

Din păcate, însă, urmare a gestului voluntar al unui membru al Parlamentului - preocupat se vede mai mult de camerele tv decât de lucrările forului legislativ - parlamentarii și mass-media au fost martorii unei clovnerii politice, susținute de un tânăr politician pe care trecutul său politic îl recomandă la fel de puțin ca și textele sale cu tentă legionaroidă. Cu atât mai trist cu cât respectivul personaj a fost unul dintre directorii IICMER - fără a fi scris însă, până la momentul în care i s-a oferit funcția respectivă, niciun text de specialitate privind analiza comunismului sau a regimului totalitar. Deși fix pentru acest lucru se presupune că a încasat un salariu de la IICMER, cât timp a ocupat funcția menționată - o funcție primită ramburs cred că tot pentru astfel de "servicii politice" precum cel furnizat în Parlament.

Acest domn - cu certe calități oratorice și cu erudiție - nu vine de nicăieri în politică, are părinți ideologici de la care a învățat burlescul politic și vodevilul de mahala, pliindu-și caracterul pe un model comportamental cu care, din păcate, societatea noastră a fost saturată în ultimii ani. Și dacă încrederea în partidele politice și în Parlament a scăzut constant în ultimii ani, acest fapt nu este fără legătură cu astfel de gesturi de prime-time ale unor personaje care au confundat politica cu circul și Parlamentul cu toaleta vilei în care legau usturoiul în funie.

Desigur, în cele din urmă și saltimbancii politici, ca și părinții lor ideologici, dispar la periferia electorală a politicii, rămânând însă gustul amar al unor gesturi vulgare, pe cât de inutile, pe atât de efemere.

    Rodin Traicu - declarație politică: Fără discriminări în aplicarea măsurilor de protecție socială;

Domnul Rodin Traicu:

"Fără discriminări în aplicarea măsurilor de protecție socială"

Economia României este în continuare în tranziție. Ca urmare a managementului defectuos și a "tunurilor" date în perioada guvernării PDL-iste, foarte mulți agenți economici din domeniul energiei, resurselor minerale, domeniul transporturilor, care au fost devalizați și astfel împinși spre faliment, trebuie să se reorganizeze, inclusiv să facă disponibilizări de personal.

Astfel, actualul Guvern se vede silit să ia măsurile necesare pentru salvarea acestor agenți economici, măsuri care uneori prevăd concedieri colective.

Pentru protecția socială a personalului afectat, Guvernul a inițiat și aprobat Ordonanța nr.29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 550, din 30 august 2013.

Preocupate de situația actuală a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, Sindicatele Liber Independente "Prometeu" și RAAN Drobeta, din cadrul acestei regii, care fac parte din colegiul pe care îl reprezint, mi-au adus la cunoștință următoarele:

Regia Autonomă pentru Activități Nucleare nu este inclusă în lista operatorilor economici "reclasificați", anexă, conform art. 10 din ordonanța mai sus menționată, pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 36/2013.

Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN) este cel mai mare operator economic din județul Mehedinți, având un număr de aproximativ 3000 de salariați.

În ordonanța mai sus menționată sunt incluși operatori economici reclasificați din administrația publică, din domeniul energetic, domeniul mineritului, domenii diverse precum: Compania Națională a Huilei (CNH), Societatea Națională a Cărbunelui, Termoelectrica, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), Radionav Constanța, Metrorex, Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" Constanța, CFR Călători, CFR SA, Intervenții Feroviare, CFR Ferry-Boat, Termoelectrica, Terom, Nicolina, Sanevit, Petromin, Romarm, Uzina Mecanică Cugir, Uzina Mecanică Orăștie, Uzina Automecanică Moreni, Construcții Aeronautice Ghimbav, Avioane Craiova, Șantierul Naval Mangalia, Electrificare CFR, Societatea Feroviară de Turism, Administrația Canalelor Navigabile, Plafar.

Neincluderea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, unitate de interes strategic național, care contribuie la realizarea programului energetic al României, este inechitabilă, neconstituțională și discriminatorie, cu atât mai mult cu cât unitatea mai sus menționată se află în insolvență, și va intra într-un program de reorganizare, restructurare, disponibilizări.

În forma aprobată se încalcă:

- Art. 16 alin. (1) din Constituția României, care prevede: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege"; art. 5 din Codul muncii, respectiv principiul egalității de tratament fata de toți salariații și angajatorii; art. 1 alin. (2) lit. e) din Ordonanța nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Directivele Consiliului UE privind egalitatea de tratament și de șanse.

Prin urmare, solicit completarea listei Institutului Național de Statistică prin includerea Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, pentru ca eventualele măsuri de reducere de personal să fie acompaniate de măsuri de protecție socială corespunzătoare, până la obținerea unui nou loc de muncă, corespunzător calificărilor deosebite pe care le au angajații acestei regii.

    George Ionescu - intervenție dedicată Zilei scafandrului român;

Domnul George Ionescu:

"Ziua scafandrului român"

Astăzi se împlinesc 37 de ani de la înființarea, la 1 octombrie 1976, a Centrului de Scafandri din Constanța, prima unitate de scafandri din România.

Centrul a luat ființă prin desființarea Grupului 279 Scafandri (UM 02145) din garnizoana Mangalia. Centrul de Scafandri se află în subordinea Ministerului Apărării Naționale și funcționează ca unitate militară bugetară și ca organ unic de brevetare a scafandrilor, de autorizare și inspectare a activităților subacvatice cu scafandri.

Conform prevederilor H.G. nr. 350 din 1993, "activitatea de pregătire, antrenare, perfecționare a pregătirii și de brevetare a scafandrilor, în vederea îndeplinirii misiunilor de apărare a țării și pentru alte nevoi se realizează de Ministerul Apărării Naționale, prin Centrul de Scafandri cu sediul în garnizoana Constanța."

Pe parcursul desfășurării activității, scafandrii români și-au demonstrat profesionalismul prin participarea și executarea unor misiuni îndrăznețe, multe dintre ele în premieră națională: investigarea platoului continental submarin, intervenții în zone calamitate, executarea unor lucrări de instalare a platformelor de foraj marin, montarea conductelor submarine, verificarea și curățarea unor baraje de acumulare, asistență de specialitate pe timpul construirii reactorului nr. 1 de la Cernavodă.

Din anul 1998, Centrul de Scafandri participă la lucrările Agenției de Standardizare NATO, iar în 2005 devine membru cu drepturi depline în cadrul comisiei UDWG (Underwater Diving Working Group), grup de lucru care se ocupă cu standardizarea operațională, tehnică și procedurală în domeniul scufundărilor.

Participarea cu succes la misiunile internaționale desfășurate în colaborare cu omologi din flotele statelor membre NATO au confirmat profesionalismul scafandrilor români, capabili să execute toată gama de misiuni specifice forțelor navale.

Ziua scafandrului român sărbătorește și recunoaște seriozitatea, experiența, eforturile și dăruirea de care dau dovadă scafandrii români, dar îi și omagiază pe cei care și-au sacrificat viața în timpul misiunilor efectuate.

Cu ocazia acestei zile, țin să salut curajul și profesionalismul confirmat de acești eroi, cu fiecare misiune îndeplinită.

    Liviu Laza-Matiuța - declarație politică intitulată Codul rutier și amenzile;

Domnul Liviu Laza-Matiuța:

"Codul rutier și amenzile"

Am participat la ședința Camerei Deputaților din data 24 septembrie 2013, Declarații politice, și am rămas surprins de declarațiile politice făcute de deputații USL, care se refereau la modificările Codului rutier și la cuantumul amenzilor.

Puterea actuală dorește să mărească amenzile pentru a mări veniturile la buget, dar nu se gândește la veniturile populației comparative cu amenzile și ar trebui să se gândească foarte serios actuala putere la modernizarea căilor rutiere, care se află sub orice critică, impracticabile circulației rutiere, și aici aș da un exemplu: DN 76 Oradea-Deva, unde, dacă vrei, nu poți să depășești viteza legală admisă din cauza carosabilului impracticabil.

În concluzie, eu zic că mai întâi trebuie să modernizăm căile rutiere și abia după aceea să mărim amenzile.

Sunt foarte multe accidente rutiere în România, cu asta sunt de acord, dar foarte multe dintre aceste accidente se datorează stării drumului, carosabilului impracticabil.

În județul Bihor toate proiectele de investiții au fost blocate de către guvernarea USL, și aici aș aminti DN 76 Oradea-Deva, modernizare începută în 2011, sub guvernarea PDL, și blocată în 2012 de USL.

Deputații USL mai bine ar face eforturi pentru deblocarea proiectelor de investiții și infrastructură, nu să mărească amenzile de circulație.

    Clement Negruț - declarație politică cu titlul Roșia Montană nu este jucăria lui Ponta;

Domnul Clement Negruț:

"Roșia Montană nu este jucăria lui Ponta"

Îi cer lui Victor Ponta să demisioneze din funcția de premier pe care o deține acum. Acest om a dat și dă dovadă de totală iresponsabilitate atât în acțiunile pe care le întreprinde, cât și în declarații. Celebrul plagiator a devenit în ultimele luni cel mai mincinos politician, deoarece declarațiile premierului Ponta se contrazic total cu cele ale parlamentarului Ponta.

Acest om iresponsabil își bate joc cu nesimțire și de locuitorii din munții Apuseni, și de toți ceilalți români, indiferent de opinia lor față de proiectul minier mult discutat din Roșia Montană. Ce înseamnă acest ping-pong cu un proiect de lege ce are legătură cu un obiectiv de însemnătate națională, domnule premier? Acesta este modul prin care gestionați dumneavoastră o asemenea temă? În Guvern îl susțineți cu forță, iar în Parlament dați cu el de pământ!

Premierul țării dovedește un "interes enorm" față de acest subiect atât de important încât nu a catadicsit niciodată să calce prin localitatea aceasta. Mai mult decât atât, acest premier iresponsabil spune că "respingerea proiectului de la Roșia va avea drept consecință negativă ștergerea județului Alba de pe harta economică", dar tot el, ca parlamentar, votează împotriva proiectului.

Domnule Ponta, nu pier ardelenii când vor plagiatorii! Județul Alba nu ți-a făcut jocurile, dar asta nu înseamnă că va dispărea când vrei tu. Istoria acestor locuri e mai veche decât cariera ta de politician și cu certitudine va dăinui mai mult decât tine. Acestea sunt motivele care mă determină să cer imperios demisia lui Victor Ponta.

Sunt în măsură să fac aceste afirmații, de ce? Pentru că în mod constant am dovedit că sunt preocupat de acest subiect și totodată am experiență în acest domeniu, deci știu despre ce vorbesc.

Ca deputat de Alba susțin orice activitate de exploatare a resurselor minerale sau naturale, fie că este întreprinsă de companii de stat, fie că este întreprinsă de companii private, cu cinci condiții:

  1. respectarea standardelor de mediu;
  2. beneficii pentru toți cetățenii României (locuri de muncă, bani, energie ieftină etc.);
  3. prezervarea patrimoniului național și local;
  4. transparență deplină a contractelor și condițiilor de exploatare pentru buna informare a publicului;
  5. beneficiile financiare obținute de statul român să meargă în investiții, nu în consum.

Consider că, în acest moment, proiectul Roșia Montană, așa cum a fost promovat de Guvernul Ponta, din informațiile disponibile, nu respectă aceste 5 condiții.

Am cerut încă din 2009 desecretizarea licențelor de concesiune minieră și în special a contractului încheiat de stat cu compania canadiană Gabriel Resources. Totodată, am solicitat și renegocierea acestui contract de concesiune în vederea creșterii participației statului la 25%.

Nu în ultimul rând, am solicitat direcționarea redevențelor rezultate în urma exploatării miniere, către bugetul autorităților locale și ale județului, prin două amendamente la Legea minelor nr. 85/2008.

În calitatea mea de deputat de Alba și de locuitor al județului susțin ferm demararea de investiții în zonă, crearea de locuri de muncă pentru locuitorii zonei și conservarea patrimoniului local și național.

    Adrian-Miroslav Merka - apel pentru includerea în Legea bugetului de stat a reabilitării unor drumuri.

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Vin în fața dumneavoastră pentru a face un apel, acum, în pragul prezentării în Parlamentul României a bugetului de stat pentru anul următor, vis-a-vis de situația infrastructurii, în special a drumurilor din zonele pe care le reprezint și pentru care nu s-a făcut niciun demers pentru repararea asfaltului deteriorat, gropile s-au înmulțit, făcând aproape imposibilă circulația pietonilor și a mașinilor.

Mă refer mai exact la drumuri precum cele din:

  • satul Făgetu, comuna Plopiș, județul Sălaj;
  • satul Șerani, comuna Borod, județul Bihor;
  • satul Luncșoara, Codrișor, Groși comuna Aușeu, județul Bihor;
  • satul Termezeu, comuna Lugașu de Jos, județul Bihor;
  • satul Varasau, comuna Brusturi, județul Bihor;
  • satul Butin, comuna Gătaia, județul Timiș;
  • satul Gârnic, comuna Gârnic, județul Caraș Severin.

Cum s-a ajuns aici? Greu de găsit un singur vinovat. Se vorbește despre lucrările de reparații făcute de mântuială, fapt ce a permis o degradare acută inclusiv a segmentelor de drum reabilitate în ultimii ani.

De exemplu, județul Bihor se află de mult timp între județele cu cele mai proaste drumuri din țară, drumurile prezentându-se într-o situație deplorabilă și fiind pline de gropi.

În aceste condiții, doresc să trag un semnal de alarmă pe această cale, față de necesitatea alocării de urgență a fondurilor necesare reabilitării acestor drumuri, nedemne de o țară europeană și de județe atât de importante din România.

Voi face toate demersurile parlamentare necesare și voi depune amendamente la Legea bugetului de stat pentru anul 2014, astfel încât, sper, alături de dumneavoastră, să rezolvăm problema infrastructurii rutiere din aceste zone.

Sper, de asemenea, să văd o atitudine determinată, foarte puternică și imediată a Guvernului, astfel încât să reușim să le reabilitam rapid.

     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 10 august 2020, 2:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro