Gheorghe Ciobanu
Gheorghe Ciobanu
Ședința Camerei Deputaților din 1 octombrie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.116/11-10-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 01-10-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 1 octombrie 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.67 Gheorghe Ciobanu - declarație politică intitulată: "Noul acord cu FMi, o garanție a stabilității economiei românești";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Noul acord cu FMI, o garanție a stabilității economiei românești"

Faptul că boardul FMI a aprobat un nou acord de tip preventiv cu România, în valoare de 2 miliarde de euro, care ar urma să fie dublat de alte 2 miliarde de la Comisia Europeană, reprezintă un foarte mare plus pentru țara noastră. Este deopotrivă ancora de care avea nevoie economia românească, în condițiile în care Zona euro se află în continuare într-o perioadă de incertitudine, dar și o garanție suplimentară a drumului corect pe care ar urma să mergem în următorii doi ani.

Acest nou acord cu FMI vine ca ultimă parte a ciclului început în 2009 care a dus la macrostabilizarea economiei românești și la revenirea într-o zonă de creștere sustenabilă, chiar dacă încă destul de slabă și resimțită foarte slab la nivel social. Faptul că România vine după două acorduri încheiate cu succes, apreciate la nivelul CE și al Fondului, oferă garanții majore posibililor investitori străini. Spre deosebire de alte țări care au mers în logica politicianismului și populismului - așa cum se întâmplă, pentru a oferi exemplu, cu Ungaria -, România reușește să genereze credibilitate, predictibilitate și transparență. Și o face într-un moment în care există foarte multe lichidități pe piețele financiare, dar nu există foarte multe oportunități de investiții. Putem deci traduce noua înțelegere ca fiind atuul de care aveam nevoie.

Vreau să atrag atenția asupra faptului că noul acord precautionary este cel care oferă cea mai mare libertate decizională Guvernului român. Este pentru prima dată când nu există condiționalități, ci ținte care trebuie atinse. Fac această precizare pentru a demonta întreaga propagandă referitoare la faptul că scrisoarea de intenție ar fi presupus majorarea de taxe și impozite, care ar fi fost ascunse românilor. Este foarte departe de adevăr, cu atât mai mult cu cât strategia Cabinetului Ponta este aceea de reducere a presiunii fiscale, iar ținta asumată pentru 2014 este reducerea CAS-ului, ceea ar aduce mai degrabă un deficit bugetar decât eventuale câștiguri din extinderea bazei de impozitare.

Principala provocare a României acum este să genereze o creștere economică sănătoasă și sustenabilă, care să fie resimțită și de populație. Cred că, mai ales față de primul acord cu FMI, viziunea forului monetar de la Washington s-a schimbat semnificativ: se trece de la austeritate la o stimulare moderată a economiei. Avem nevoie de rate de creștere economică de peste 3% anual pentru ca acestea să fie resimțite de omul de rând. Atrag atenția că abia la sfârșitul lui 2014 vom fi revenit la nivelul de dinainte de declanșarea crizei economice. Practic, abia la sfârșitul anului viitor vom reuși să recuperăm tot ce am pierdut în perioada guvernării lui Emil Boc.

Pentru a progresa cu adevărat, trebuie să avem și curaj politic: să ducem la bun sfârșit reformele de care România are nevoie, atât cele administrative, cât mai ales cele economice.

Pe al doilea palier, mă refer la o politică fiscal-bugetară mai puțin generatoare de presiune pe contribuabilii cinstiți și mult mai dură în raport cu evazioniști. Nu este normal ca, într-o perioadă de relansare a economiei naționale, așa cum a fost 2011 - 2013, noi să asistăm la creșterea evaziunii. Avem o problemă reală, care trebuie rezolvată instituțional. Am mare încredere că Guvernul Victor Ponta va reuși să găsească o soluție cu adevărat eficientă. Cu atât mai mult cu cât track record-ul de până acum este puternic pozitiv.

Trecând peste aspectele de ordin politic, folosesc această declarație ca un semnal public către băncile care activează pe teritoriul României: economia nu se dezvoltă pentru că nu se creditează suficient. Cred că acordul precautionary aprobat săptămâna trecută reprezintă o garanție suplimentară și pentru ecosistemul bancar. De aceea, cred că bancherii trebuie să dea drumul la credite și împrumuturi mai ales pentru firme, pe de o parte, pentru că sunt datori față de una dintre țările unde au făcut profiturile cele mai consistente, pe de altă parte, pentru că este singura cale și pentru ei de a reveni pe plus. De altfel, așa cum s-a și văzut din 2009 și până acum, banii care au fost retrași de băncile-mamă din România au fost pierduți mult mai ușor decât dacă ar fi rămas aici.

În final, îmi exprim speranța că semnalul transmis de noul acord precautionary cu FMI nu va fi bruiat de o criză politică internă sau de încercarea unora de a trata subiectul exploatării miniere de la Roșia Montană ca o cale de a îndepărta investitorii străini. Trebuie să înțelegem că atât timp cât avem o strategie clară, o majoritate care să o pună în aplicare, suficientă voință politică, transparență decizională și predictibilitate, lucrurile vor merge în direcția bună, iar acordul FMI este ștampila că sunt îndeplinite toate aceste elemente. Nu avem nevoie de cele 4 miliarde de euro ale FMI și Comisiei Europene, dar avem nevoie de "parafa de calitate". Am primit-o, trebuie doar să o promovăm mai mult.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 3 iunie 2020, 2:14
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro