Marian Enache
Marian Enache
Ședința Camerei Deputaților din 8 aprilie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/18-04-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
02-04-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 08-04-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 aprilie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.160 Marian Enache - declarație politică intitulată "Tinerii fermieri - coloana vertebrală a agriculturii românești";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Marian Enache:

"Tinerii fermieri - coloana vertebrală a agriculturii românești"

Declarația politică se referă la situația tinerilor fermieri din România, la piedicile cu care se confruntă, măsurile ce sunt luate în prezent în vederea sprijinirii acestora, cât și măsurile ce ar putea fi luate în viitor.

România este o țară care se bucură de un potențial important de dezvoltare care, însă, nu este suficient valorificat. Cu o suprafață totală de 238 mii km2 și o populație de 19,041 milioane de locuitori, România este, ca mărime, cel de-al doilea nou stat membru al UE după Polonia. Ea reprezintă 6% din suprafața totală a Uniunii Europene și 4% din populația acesteia. În ceea ce privește resursele de teren, resurse umane și apă, România se află printre statele europene care se bucură de o bună înzestrare, având toate avantajele necesare unei dezvoltări semnificative în ceea ce privește agricultura.

Zonele rurale dispun de un potențial substanțial de creștere, acestea acoperind 87,1% din teritoriul țării, cuprinzând 45,5% din populație. Restul populației aparține în procent de 43,9% regiunii intermediare și 10,6% zonei urbane. Conform Studiului Comisiei Naționale de Prognoză 2011, contribuția agriculturii la PIB a fost întotdeauna ridicată, valoarea adăugată brută a agriculturii reprezentând 6,5% din totalul VAB. Însă, această valoare rămâne scăzută datorită resurselor neutilizate. Îmbătrânirea forței de muncă active din agricultură este o problemă cu care se confruntă întreaga Uniune Europeană, România nefiind o excepție. Tinerii fermieri necesită stimulare pentru a se instala în mediul rural și pentru a porni o afacere în agricultură, însă în calea acestui lucru se află multe piedici:

  • În primul rând, trebuie făcută o referire la sărăcia din zonele rurale. Aproximativ 70% din populația săracă a României trăiește în aceste zone.
  • Suprafața agricolă neutilizată; aproximativ 953 mii ha în repaus și 896 mii ha care nu au îndeplinit condițiile de a putea fi considerate exploatații agricole.
  • Investitorii străini și politicile de piață liberă impuse de către Uniunea Europeană și de statul român(în ultimul deceniu, circa un milion de hectare de teren românesc au fost cumpărate de către companii străine).
  • Lipsa pregătirii în domeniul agricol; doar 2,5% din fermieri (șefi de exploatații) au o educație de bază sau completă în domeniul agricol, iar majoritatea deține doar experiență practică în acest domeniu.
  • Dotarea tehnică; parcul de mașini agricole din România rămâne încă deficitar, lucru ce creează un decalaj destul de ridicat între aceasta și alte state membre ale Uniunii Europene.
  • Politica fiscală; un agricultor român datorează statului următoarele taxe: taxa pentru a-i fi atestată calitatea de producător, contribuția pentru asigurări sociale, contribuția de 5,5% pentru asigurări de sănătate și impozitul din norma de venit de 16%.
  • Lipsa dorinței tinerilor de a avea acest stil de viață.

Cu toate acestea, pentru perioada de programare 2014-2020, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală, România va avea la dispoziție fonduri europene de 8,15 miliarde de euro. Acest program va fi structurat pe 12 măsuri, dintre care doar câteva vor avea alocări mai importante. Măsurile sunt: investiții în active fizice pentru modernizarea fermelor, unităților de procesare și a infrastructurii; dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor pentru instalarea tinerilor fermieri, start-up, microîntreprinderi și întreprinderi mici nonagricole; servicii de bază și reînnoirea satelor; transfer de cunoștințe și acțiuni de informare; împădurirea și crearea de perdele forestiere; agromediu și climă; agricultura ecologică; delimitarea zonelor confruntate cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice; cooperare; gestionarea riscurilor; LEADER - Mobilizarea comunităților locale în dezvoltare, asistență tehnică, inclusiv rețeaua de dezvoltare rurală.

În cadrul Măsurii 2, și anume dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor pentru instalarea tinerilor fermieri, start-up, microîntreprinderi și întreprinderi mici nonagricole, a fost alocată o sumă de 1,032 miliarde de euro, iar înființarea întreprinderilor pentru tinerii fermieri va primi un sprijin de 619 milioane de euro, comparativ cu perioada 2007-2013, pe parcursul căreia s-au alocat 320 de milioane de euro. Tinerii vor beneficia de câte o sumă de 70.000 de euro, terenuri gratuite pentru a-și construi case și subvenții cu 25% mai mari pe suprafață față de ceilalți fermieri.

Deși pașii făcuți pentru a veni în sprijinul tinerilor fermieri nu sunt de ignorat, o atenție mai mare ar trebui acordată tinerilor fermieri. Pericolul iminent este că tinerii vor părăsi zonele rurale pentru a căuta o viață mai comodă. Obiectivul ar trebui să vizeze ponderea tinerilor capi de exploatații agricole ce ar trebui să înregistreze creșteri în continuare, lucru ce va genera continuitatea acestui sector. Măsurile de stimulare a activității tinerilor fermieri trebuie să le asigure acestora posibilitatea de a oferi produse populației în regim competitiv față de produsele importate.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 3 aprilie 2020, 7:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro