Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 decembrie 2015
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.228/22-12-2015
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-01-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2015 > 15-12-2015 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 decembrie 2015

6. Dezbaterea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 (PL-x 877/2015). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 877/2015

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

O s-o rog pe doamna ministru al muncii să prezinte Proiectul Legii asigurărilor sociale de stat.

O să-l rog pe domnul președinte al Comisiei pentru buget de la Camera Deputaților să se pregătească pentru a prezenta raportul.

Doamnă ministru, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Claudia-Ana Costea (ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice):

Bună ziua!

Stimate doamne și stimați domni parlamentari,

Este o onoare pentru mine astăzi ca de la această tribună, în fața dumneavoastră, să încerc să susțin o sinteză a raportului dintre veniturile și cheltuielile bugetului de asigurări sociale de stat pe care-l gestionează Ministerul Muncii.

Până la urmă, din cifrele pe care am să vi le prezint, voi încerca să demonstrez că această instituție pe care o reprezint va asigura un echilibru între sistemul public de pensii, indemnizațiile pentru accidente de muncă și boli profesionale și, desigur, sistemul asigurărilor pentru șomaj.

Cu privire la veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2016, acestea au fost prevăzute la suma de 52.598,7 milioane lei, cu 4,7% mai mici față de cele de anul trecut, care scădere rezultă din scăderea cu 4,43% a veniturilor sistemului public de pensii și creșterea cu 5,97% a veniturilor sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Pentru susținerea în totalitate a cheltuielilor finanțate din acest buget pentru anul 2016, se alocă o subvenție de 14.499,44 milioane lei de la bugetul de stat, și aceasta cu 22,39% mai mică decât cea din anul trecut.

Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2016 sunt diminuate cu suma de 5.440,44 milioane lei, aferentă pilonului II de pensii, echivalentul cotei de 5,1% care se transferă din contribuția individuală de asigurări sociale către fondurile de pensii administrate privat.

Cu privire la capitolul Cheltuieli totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, precizez că acestea sunt în sumă de 52.369,8 milioane lei, din care 52.257,4 milioane lei reprezintă suma alocată sistemului public de pensii, într-un procent de 99,8% și 112,3 milioane lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, reprezentând diferența de 0,2%.

Din totalul cheltuielilor aferente sistemului public de pensii, 98,8% vor fi destinate asistenței sociale și 1,2% pentru administrarea sistemului public de pensii, înțelegând prin administrare, cheltuieli de personal, bunuri și servicii, dobânzi datorate Trezoreriei statului și active nefinanciare.

Din totalul cheltuielilor aferente sistemului de accidente de muncă și boli profesionale, 90,9% vor fi alocate pentru asistență socială, și avem în vedere pensii de invaliditate datorate accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, ajutoare sociale în caz de invaliditate, 0,8%, contribuții de sănătate plătite la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical și 8,3% pentru funcționarea sistemului, respectiv cheltuieli de personal, bunuri și servicii, active nefinanciare.

Fondurile destinate plății pensiilor din sistemul public de pensii pentru anul 2016 sunt în sumă de 50.746,3 milioane lei, respectiv, 6,8% din PIB.

Principala măsură pentru anul 2016 o reprezintă majorarea valorii punctului de pensie cu un procent de 5%, astfel încât pentru anul 2016 valoarea punctului de pensie va fi de 871,7 lei. În al doilea rând, din fondurile destinate capitolului "Asistență socială", de 50.746,3 milioane lei, în anul 2016, 2.417,2 milioane lei reprezintă creșterea datorată majorării valorii punctului de pensie cu 5%.

O altă măsură importantă o reprezintă acordarea indicelui de corecție de 1,09% unui număr estimat de 150 de mii de pensionari care se vor înscrie în sistemul public de pensii în anul 2016.

Ca număr al pensionarilor care vor beneficia de valoarea majorată a punctului de pensie pentru anul 2016, numărul acestora este de 4.680.000 de pensionari de asigurări sociale.

Pentru biletele de tratament balnear și recuperarea capacității de muncă, suma alocată pentru anul 2016 va fi de 318 milioane lei.

Pentru ajutoarele de deces, suma alocată va fi 540 milioane lei.

Suma alocată bunurilor și serviciilor - și am aici în vedere, spre atenția dumneavoastră, taxele poștale pentru transmiterea pensiilor la domiciliul pensionarilor - va fi de 439 milioane lei.

Necesarul pentru plata prestațiilor cuvenite în caz de accidente de muncă și boli profesionale va fi de 103 milioane lei.

Iar, ca să închei, suma alocată din acest buget cheltuielilor de personal se ridică la 190,7 milioane lei.

Vă mulțumesc și aș dori să-mi permiteți, domnule președinte, stimați parlamentari, să mulțumesc în plen, în fața dumneavoastră, comisiilor de specialitate care au audiat bugetul ministerului pe care-l reprezint și Comisiei pentru buget, finanțe. Și dați-mi voie să îmi exprim speranța și dorința că veți sprijini instituția pe care o reprezint, care are ca beneficiari întreaga populație a acestei țări.

Mulțumindu-vă încă o dată pentru sprijin, permiteți-mi să vă doresc tuturor sărbători fericite și un An Nou care să ne aducă la toți acea pace, liniște, unitate și gânduri bune, care să ne permită, până la urmă, să facem din populația acestei țări o populație așa cum s-a afirmat aici, educată, sănătoasă și aptă de muncă, astfel încât la anul, când voi veni să prezint acest buget, el să nu mai fie grevat cu atâtea sume pentru boală, incapacitate temporară de muncă sau deces.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul președinte al Comisiei de buget, finanțe din Camera Deputaților, pentru Comisiile reunite de buget, finanțe, va prezenta raportul.

Domnule președinte, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Ștefan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Conform art.21 din Regulamentul activităților comune ale celor două Camere, comisiile noastre au fost sesizate de către Birourile permanente reunite ale Parlamentului în vederea dezbaterii și elaborării raportului comun asupra Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016.

Proiectul de lege prevede și autorizează pentru anul bugetar 2016 veniturile pe capitole și subcapitole a cheltuielilor pe destinații și pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetele instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar al anului 2016.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Consiliul Economic și Social a transmis aviz favorabil, de asemenea.

Comisiile pentru muncă din Senat și Camera Deputaților, sesizate pentru avizarea proiectului de lege, au transmis aviz favorabil.

Ministerul Finanțelor Publice a transmis Consiliului Fiscal pe data de 4 decembrie 2015 Proiectul Legii bugetului de stat pe 2016 și Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2016, împreună cu raportul privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia în perioada 2017-2018, solicitând opinia Consiliului Fiscal în conformitate cu prevederile art.53 alin.(2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare, Legea nr. 69/2010, documente care au fost însoțite și de Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2016-2018 și Proiectul Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar 2016.

Consiliul Fiscal a emis pe data de 9 decembrie opinii și recomandări potrivit atribuțiilor sale, însoțite de propriile evaluări asupra construcției bugetare și a impactului bugetar.

Proiectul de lege este însoțit de declarația de conformitate care atestă că proiectul pe anul 2016 și, respectiv, perspectiva pe 2017-2019, sunt elaborate în baza țintelor, obiectivelor și priorităților asumate prin strategia fiscal-bugetară în perioada 2016-2018.

Întruniți în ședință comună pe parcursul mai multor zile de dezbateri, membrii comisiilor sesizate în fond au analizat proiectul de lege și anexele acestuia, avizele asupra proiectului de lege, precum și amendamentele formulate de către senatori și deputați, și au hotărât cu unanimitate de voturi să adopte raport de admitere fără amendamente. Amendamentele respinse sunt cuprinse în anexa la prezentul raport.

Comisia de buget, finanțe, activitate bancară, piață de capital a Senatului și Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților supun spre dezbatere și adoptare plenului Parlamentului raportul de admitere și proiectul de lege.

În conformitate cu prevederile art.76 alin.(2) din Constituția României, proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc mult de tot.

Intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.

Intrăm...

Domnul senator Corlățean.

Avem 24 de articole pe care trebuie să le trecem.

Domnule senator, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Foarte scurt. Eu cred, pentru că a fost un episod mai degrabă neobișnuit în plenul Parlamentului la o dezbatere bugetară, eu cred că eleganța doamnei ministru trebuie să atragă în mod necesar o reacție, spunând, pe de o parte, și răspunzându-i doamnei ministru, faptul că din partea Parlamentului României, întotdeauna, în mod firesc a existat o atenție și un interes și o implicare într-un sens pozitiv în acest domeniu absolut special pentru statul român.

În al doilea rând, îmi exprim speranța că în proiectul de buget la Comisiile de politică externă, bine că nu am discutat acest proiect de buget, dar că în proiectul de buget de anul viitor sunt asigurate resursele pentru punerea în practică a unei legi reparatorii pe care Parlamentul României a adoptat-o la jumătatea anului trecut privind pensiile diplomaților ieșiți la pensie, un act reparatoriu, în legislația ale cărei norme de aplicare, din păcate, au întârziat nepermis. Și aici este o critică la adresa altor ministere din fostul guvern. Foarte important această resursă financiară să fie prevăzută.

În sfârșit, un cuvânt de apreciere pentru mesajul dumneavoastră și pentru profesionalismul deja dovedit și în calitate de ministru și, anterior, în calitate de distins profesor de Dreptul muncii la Universitatea din București.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Doamna deputat Andreea Paul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Andreea Paul:

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota în favoarea proiectului de buget pentru asigurările sociale. Mulțumim și noi prezentării pe care a făcut-o doamna ministru. Și dați-mi voie să vă reamintesc că această creștere cu 5 puncte procentuale a punctului de pensie se datorează Legii nr. 263 din anul 2010. Repet, din anul 2010, pe care am adoptat-o și care obligă toate guvernele, indiferent de cromatica lor politică, să indexeze pensia cu 100% rata inflației și cu jumătate din creșterea salariului mediu real pe economie din anul anterior.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Mai sunt alte intervenții din partea grupurilor? Nu mai sunt.

Intrăm pe Legea bugetului asigurărilor sociale.

Dacă la titlul legii sunt obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Titlul Capitolului I. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 1. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Secțiunea 1. Titlul Secțiunii 1. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 2 alin.(1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 2 alin.(2). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 2 alin.(3). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 2 alin.(4). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 2, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Secțiunea a 2-a. Titlul. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Art.3 alin.(1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2) al art.3. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (3) al art.3. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (4) al art.3. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5) al art.3. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (6) al art.3. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 3, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Capitolul II. Titlul capitolului. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Secțiunea 1. Titlul secțiunii. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 4 alin.(1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 4 alin.(2). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 4, în integralitatea sa. Dacă sunt obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 5 alin.(1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2) al art.5. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 5, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 6. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 7. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 8 alin. (1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 8 alin. (2). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 8 în integralitatea sa. Dacă sunt obiecții, comentarii? Dacă nu, aprobat.

Articolul 9. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat. Secțiunea a 2-a.

Titlul. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 10 alin.(1) Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (3). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (4). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (6). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (7). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (8). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 10, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 11 alin. (1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2) al art. 11. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 11, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Secțiunea a 3-a. Titlul. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 12 alin. (1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2) al art. 12. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (3) al art. 12. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (4) al art. 12. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5) al art. 12. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (6) al art. 12. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (7) al art. 12. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 12, în integralitatea sa. Dacă sunt obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 13 alin. (1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2) al art. 13. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (3) al art. 13. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 13, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 14 alin. (1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Litera a) a alin. (1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Litera b) a alin. (1) a art. 14. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (1) al art. 14, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2) al art. 14. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (3). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alinatul (4). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 14, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Capitolul III. Titlul capitolului. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 15. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 16 litera a). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Litera b). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 16, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 17. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 18. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 19. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 20. Obiecții, comentarii din partea dumneavoastră? Nu. Aprobat.

Articolul 21 alin. (1). Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2) al art. 21. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 21, în integralitatea sa. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 22. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 23. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 24. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Intrăm în anexe.

Anexa 1/03. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa 2/03. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa 2/03/01. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa 1/04. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa 2/04. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa 3/04. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa 3/04/21. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa 4/04. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa 4/04/01. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Anexa 5/04. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobată.

Nu susține nimeni amendamentele. Ne vedem mâine cu cele două legi pentru a le vota la votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 21 ianuarie 2020, 11:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro