Plen
Ședința Camerei Deputaților din 5 iulie 2018 (sesiune extraordinară)
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.117/17-07-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 05-07-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 5 iulie 2018 (sesiune extraordinară)

3. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză (PL-x 317/2018). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 317/2018

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

Următorul proiect de lege.

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză - PL-x 317/2018; lege organică; procedură de urgență

Vă rog, doamnă secretar de stat.

Doamna Magda Ștefania Bîrlibescu (secretar de stat, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul):

Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.

În esență, prin proiectul de act normativ supus dezbaterii se vizează schimbarea Comisiei Naționale de Prognoză în Comisia Națională de Strategie și Prognoză, ca urmare a dezvoltării componentei strategice și de viziune și prognoză, pe termen lung, a instituției.

De asemenea, se stabilește faptul că această comisie se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Secretariatului General al Guvernului, sub coordonarea prim-ministrului.

Totodată, se stabilesc principalele funcții pe care trebuie să le îndeplinească instituția.

Față de cele prezentate, vă rugăm să acordați un vot favorabil proiectului de act normativ supus dezbaterii.

Mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Raportul comisiei economice?

Vă rog, prezentați raportul.

Domnul Florin-Dan Tripa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză.

În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză, transmis cu adresa nr. PL-x 317 din 16 mai 2018, înregistrată sub nr. 4c-1/206 din 17 mai 2018.

Senatul a adoptat în data de 14 mai 2018.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observații și propuneri.

Comisia pentru muncă și protecție socială a avizat favorabil.

Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a avizat favorabil.

Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat favorabil, cu amendamente admise.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus pe parcursul mai multor ședințe, dezbaterile finalizându-se în ședința din 19 iunie 2018. Din totalul de 19 membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare au participat la dezbateri toți deputații.

În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi - două voturi împotrivă și o abținere - să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză, cu amendamentele admise, care sunt redate în Anexa ce face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Florin Iordache:

Dezbateri generale.

Grupul PNL.

Domnul Andrei Gheorghe.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule Iordache.

Doamne ferește... Dumnezeu să-l ierte! Nu asta era discuția, domnule Pambuccian.

În primul rând, Grupul PNL consideră că...

Dar mă numesc și Andrei... nu a greșit pe fondul problemei...

Grupul PNL consideră că acest act normativ nu vine decât să extindă, pe undeva, atribuțiile acestei Comisii Naționale de Prognoză, și mai nou de strategie, în detrimentul Guvernului.

Strategia macroeconomică, în mod normal, în cazul oricărei guvernări responsabile, ține de politica guvernamentală. Eu, personal, mi-aș dori chiar mai mult de atât, ca acest Minister al Economiei, condus de domnul Dănuț Andrușcă, pe care nu-l văd, din păcate, în sală, să fie cel care să gândească strategia macroeconomică de dezvoltare a României, pe termen mediu și lung.

Dar mai sunt câteva aspecte.

Această Comisie de Prognoză va avea atribuții în domeniul Parteneriatului public-privat, în domeniul investițiilor publice, în domeniul investițiilor strategice, în domeniul analizării unor documente normative și a unor acte pe care Guvernul dorește să le implementeze în virtutea strategiei și a politicii guvernamentale în sectorul economic.

Așadar, poate să devină și o pârghie birocratică, o pârghie de cenzură.

Dar, de asemenea, este și o formă prin care unii miniștri se pot deroba de anumite responsabilități, aruncându-le în brațele acestei Comisii Naționale de Prognoză și mai nou de strategie.

Noi credem că strategia ține de politica responsabilă a Guvernului.

De asemenea, mai este și acel aspect - se mai înființează o serie de locuri în această structură guvernamentală. Sinecurismul, la noi în țară, știți și dumneavoastră, are o tradiție lungă, dar nu despre el vom vorbi astăzi.

Eu cred că totuși această Comisie de Prognoză ar trebui să rămână doar de prognoză, și nu una de macroeconomie, și nu una care să vizeze de fapt felul în care este pus în aplicare și mai ales liniile coordonatoare ale Programului - atenție! - politic de guvernare, pe care executivul are datoria de a-l pune în aplicare.

Așadar, noi vom vota împotriva acestei extinderi a atribuțiilor Comisiei Naționale de Prognoză și credem că Guvernul, atunci când ia o decizie, trebuie să și-o asume. Și nu, nu mai este nevoie permanent să inventăm, să înființăm noi frâne birocratice, noi instituții de cenzură și alte instituții care pur și simplu să se interpună în relația pe care Guvernul o poate avea atât cu organele administrației publice centrale și locale, atât cu ceea ce înseamnă mediul privat și mediul de afaceri, cât și cu cetățeanul român, până la urmă.

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota împotriva acestui proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule coleg.

Grupul USR.

Domnul deputat Botez Mihai-Cătălin.

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Prin această inițiativă legislativă nu facem decât să premiem cu venituri și personal angajat o entitate care nu a demonstrat până acum că poate și vrea să facă mai mult.

Noi ne vom opune acestei inițiative legislative. USR va vota împotrivă. Și vă îndemnăm și pe dumneavoastră să faceți la fel! (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Dacă nu mai sunt alte intervenții, mergem la raport.

Avem 31 de amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenții? Nu.

La articolul unic dacă sunt intervenții? Nu.

De la 3 până la 15 dacă sunt intervenții? Nu.

De la 16 la 31 dacă sunt intervenții? Nu.

Rămâne la votul final; are caracter organic.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 18 octombrie 2019, 9:31
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro