Plen
Ședința Camerei Deputaților din 2 aprilie 2020
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.28/15-04-2020

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2020 > 02-04-2020 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 2 aprilie 2020

  1. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaților (PH CD 7/2020) (adoptat prin vot prin apel nominal telefonic)

 

Ședința a început la ora 17,01.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Dragoș Gabriel Zisopol și de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, secretari ai Camerei Deputaților.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților.

Ordinea de zi pentru ședința de astăzi și programul de lucru, stabilite de Biroul permanent și aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite electronic și afișate pe pagina de Internet a Camerei.

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi avem înscrise dezbaterea și votul asupra Proiectului de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaților; PH CD 7/2020.

Programul de lucru va dura până la finalizarea ordinii de zi.

Vă informez că Biroul permanent și Comitetul liderilor au hotărât ca ședința de astăzi a Camerei să se desfășoare online, iar votul asupra proiectului de hotărâre să se exprime prin apel nominal efectuat telefonic.

Doamnelor și domnilor deputați,

Intrăm pe ordinea de zi.

1. Avem Proiectul de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaților; PH CD 7/2020; proiect de hotărâre care a fost afișat pe site-ul Camerei.

În legătură cu votul asupra proiectului de hotărâre, prin apel nominal efectuat telefonic, fac referire și la dispozițiile art. 124 alin. (1) și (2) din Regulament potrivit cărora votul prin apel nominal se desfășoară astfel: "președintele explică obiectul votării și sensul cuvintelor: «pentru», «contra» și «abținere»; unul dintre secretari dă citire numelui și prenumelui deputatului sau deputatei; fiecare deputat răspunde: «pentru», «contra» sau «abținere».

După terminarea apelului se repetă numele și prenumele deputaților care nu au răspuns la apelul telefonic".

Stimați colegi,

În vederea exprimării votului, vă aduc la cunoștință următoarea procedură, așa cum a fost aprobată de Biroul permanent și Comitetul liderilor.

Ședința este transmisă prin streaming live pe pagina de Internet a Camerei Deputaților, accesibilă prin deschiderea www.cdep.ro.

Președintele și secretarii de ședință sunt prezenți în sala de plen. Președintele deschide ședința de plen și anunță ordinea de zi stabilită de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, reprezentat astăzi în plen de liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul Simonis. Președintele de ședință anunță titlul proiectului legislativ și deschiderea sesiunii de dezbateri generale la care pot lua cuvântul cel mult doi reprezentanți ai fiecărui grup parlamentar, anunțați în prealabil de către liderul grupului parlamentar respectiv, precum și reprezentantul deputaților neafiliați.

Președintele indică numele deputatului care urmează să intre în direct, în plen, la dezbaterile generale, prin convorbire telefonică, și numele deputatului care se pregătește, întrucât urmează să fie apelat.

Lista cu numerele de telefon ale deputaților este pusă la dispoziție de către liderii grupurilor parlamentare.

Președintele de ședință anunță finalizarea sesiunii de dezbateri generale și începe sesiunea de vot prin apel nominal efectuat telefonic, în referire la art. 124 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților.

Secretarul de ședință dispune pe rând apelarea telefonică a deputaților. Deputatul va intra în conexiune directă cu sala de plen, își va spune numele și prenumele, precum și opțiunea de vot - "pentru", "contra" sau "abținere". Secretarul de ședință notează opțiunea de vot a fiecărui deputat.

La finalul apelului nominal vor fi reapelați deputații care nu au răspuns la primul apel telefonic.

Deputatul care nu va răspunde la cele două apeluri telefonice, nu poate fi contactat, va fi considerat absent.

Președintele anunță rezultatul votului după numărarea voturilor efectuată de secretarii de ședință care au realizat apelul nominal.

Reamintesc că pentru adoptarea proiectului de hotărâre sunt necesare 165 de voturi pentru.

De asemenea, vă rugăm să aveți în vedere că este recomandabil, în măsura posibilităților, ca urmărirea dezbaterilor să fie efectuată pe un alt dispozitiv mobil decât cel folosit pentru intervenția în direct pentru exprimarea votului, exemplu - laptop, calculator, tabletă, alt telefon mobil, să fie utilizate căști de tip handsfree, pe durata intervențiilor telefonice.

În cazul în care, din motive tehnice, conexiunea telefonică este întreruptă, deputatul va fi reapelat.

Vă rugăm, nu apelați numărul de telefon de la care ați fost sunat!

Pe parcursul acestei ședințe online, intervențiile deputaților se pot efectua prin transmiterea unui mesaj SMS la numărul de telefon 0755 149 390 - repet, 0755 149 390 - prin care se va indica motivul solicitării de înscriere la cuvânt.

Începem dezbaterile generale care vor viza întreg conținutul proiectului de hotărâre.

Se vor efectua apeluri telefonice conform listei înscrierilor la cuvânt.

Vă rog să-l apelați pe domnul deputat Varujan Pambuccian, reprezentantul Grupului parlamentar al minorităților naționale.

Se pregătește domnul deputat Gabriel Andronache, reprezentantul Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog.

Domnul Varujan Pambuccian:

Bună ziua!

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Bună ziua!

Domnul Varujan Pambuccian:

Am următoarea propunere de făcut, chiar dacă nu este, poate, uzual ce fac acum. Există la art. 1131 pct. c) și pct. d) o situație în care soluționările se fac în Comitetul liderilor grupurilor parlamentare. Este vorba de solicitările de retrimitere a inițiativelor legislative și de modificările la ordinea de zi. Bun, asta mai e cum mai e. Dar la pct. d) se face vorbire despre intervențiile deputaților în cazul amendamentelor, și aici nu mai este chiar așa de în ordine.

Acum, hai să spunem că putem să acceptăm pentru ședințele de azi și de mâine, dar riscul de a transforma lucrul acesta într-o regulă este foarte mare. Și atunci vă propun două amendamente care sună în felul următor.

Lit. c) a art. 1131 se completează după cum urmează: "Această procedură se aplică până la implementarea unui sistem de vot prin mijloace electronice".

Iar lit. d) a art. 1131 se completează după cum urmează: "Această procedură se aplică până la implementarea unui sistem de vot prin mijloace electronice".

Lucrul acesta limitează trimiterile acestea către Comitetul liderilor grupurilor parlamentare și ține toată situația în normalul ei de până acum, din clipa în care vom avea implementat sistemul de vot prin mijloace electronice.

Vă propun să facem această modificare pentru că altfel ea va deveni o regulă și e bine să fie o regulă doar pe un interval de timp foarte scurt.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Am înțeles.

Domnule lider, eu vă propun, atunci, la votul final, trebuie să ne exprimăm întâi opțiunea pentru amendamentul propus de dumneavoastră, de domnul deputat Varujan Pambuccian, și, pe urmă, votul pentru proiectul de hotărâre în ansamblul său, pentru cele două propuneri de modificare.

Domnul Varujan Pambuccian:

În aceeași convorbire telefonică, sper.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Corect. Corect.

Domnul Varujan Pambuccian:

Bun. Eu sunt de acord cu asta, da.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Eu susțin modificările dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Vă rugăm să-l apelăm pe domnul Gabriel Andronache, reprezentantul Grupului parlamentar al PNL.

Și să se pregătească domnul Cătălin Drulă, reprezentantul Grupului parlamentar al USR.

Domnul Gabriel Andronache:

Bună ziua, domnule președinte!

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Bună ziua!

Domnul Gabriel Andronache:

Stimate colege,

Stimați colegi,

Cu privire la Proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților, în numele Grupului parlamentar al PNL, doresc să fac următoarele precizări, și anume.

Stabilirea unor reglementări care să permită funcționarea Camerei Deputaților în perioade de stare excepțională sau de forță majoră este absolut necesară. De aici, însă, și până la reglementarea unor norme care să reducă la tăcere opoziția parlamentară, așa cum se procedează acum, prin Proiectul de modificare a Regulamentului, este cale lungă.

Este evident pentru toată lumea că Grupul PSD, alături de "sateliții" săi, formează o majoritate parlamentară, în prezent, în Camera Deputaților și caută să stabilească norme de funcționare cu un vădit caracter neconstituțional.

Și am să dau doar două exemple, deși sunt mult mai multe aspecte neconstituționale în proiectul de hotărâre.

1. Substituirea Camerei Deputaților ca for constituțional de dezbatere a propunerilor legislative cu un organ de lucru al acesteia, respectiv Comitetul liderilor, în privința modificării conținută în art. 1131 lit. d), referitor la dezbaterea amendamentelor.

Vrem să subliniem că dreptul constituțional la inițiativă parlamentară include și dreptul de a formula amendamente, lucru spus și de Curtea Constituțională. A formula înseamnă a depune și a susține cu argumente acele amendamente, inclusiv în fața forului decizional, care este Camera Deputaților, și nu Comitetul liderilor.

Mai mult, Curtea a statuat principiul "Opoziția se exprimă, iar majoritatea decide".

Cum poate decide majoritatea Camerei Deputaților dacă opoziția se exprimă în fața liderilor de grup?

Cum va ști majoritatea parlamentară argumentele aduse în favoarea unui amendament?

Și ce se întâmplă cu un amendament dacă acesta este admis de Comitetul liderilor?

Modificarea nu precizează sub nicio formă aceste aspecte despre care am vorbit mai înainte.

Majoritatea Camerei nu poate fi redusă în ședința de plen la decizia Comitetului liderilor, decât pe cale neconstituțională. Evident, spunem noi, iată o primă încălcare a principiilor stabilite de Curtea Constituțională, cu privire la modul în care trebuie să funcționeze Parlamentul, respectiv Camera Deputaților.

Un al doilea aspect. Stabilirea în competența Biroului permanent a unei atribuții care excede cadrul regulamentar și constituțional repartizat acestuia, prin modificarea pe care o propuneți la art. 1271 alin. (2), și anume, aceea de a decide dacă ședința Camerei Deputaților se desfășoară prin mijloace electronice. Or, este bine știut că toate atributele privind organizarea ședințelor plenului Camerei - program, ordine de zi, cât și toate aspectele conexe - revin Comitetului liderilor, și nu Biroului permanent, care are strict atribuții organizatorice ale Camerei Deputaților, sub aspect administrativ. Repet, ne referim la organizarea desfășurării ședințelor, care, în opinia noastră este atributul decizional al Comitetului liderilor, iar aprobarea desfășurării ședinței în sine, așa cum bine știm cu toții, este atributul exclusiv al plenului Camerei, care nu poate fi, acest atribut, delegat unui organ administrativ.

Suntem deci în prezența încălcării art. 1 alin. (5) din Constituție.

Iată numai două argumente dintre multe altele pentru care Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva Proiectului de Hotărâre de modificare a Regulamentului. Și, ulterior, dacă îl veți adopta, îl vom ataca la Curtea Constituțională.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc, domnule lider.

Aveți dreptate, nu este numai necesară funcționarea Parlamentului, este chiar o obligație prevăzută în Constituție.

Aștept, pe urmă o să-mi permit să vă contactez telefonic direct, să-mi explicați cum dumneavoastră, în opoziție, aveți Guvernul. Să înțeleg și eu sensul din dicționar al cuvântului "opoziție".

Și aveți perfectă dreptate, până acum toate lucrurile au fost constituționale, atât cât am supus votului starea de urgență, responsabili, sau învestirea Guvernului, de la care dumneavoastră ați absentat.

O să mă gândesc și eu, serios, alături de colegii mei, la posibilitatea de a sesiza către Curtea Constituțională un conflict de natură juridică privind desemnarea tot a domnului Orban ca prim-ministru.

Are cuvântul domnul deputat Cătălin Drulă.

Și se pregătește domnul deputat Márton Árpád.

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând, vreau să spun că Grupul USR susține ca Parlamentul să funcționeze în această perioadă. Sunt circumstanțe excepționale, trebuie să folosim mijloacele digitale, mijloacele de lucru de la distanță. Deja acest lucru se întâmplă cu succes în mai multe comisii și sper să fie din ce în ce mai multe. E nevoie de o perioadă de adaptare, bineînțeles.

În ceea ce privește schimbarea de Regulament care este supusă discuției, dezbaterii și adoptării astăzi, această schimbare de Regulament va permite exact această operare de la distanță a Parlamentului.

Dar credem că este imperativ necesar să funcționăm cât mai repede folosind mijloace digitale, folosind tabletele.

Acest sistem de lucru, cu apeluri telefonice către 329 de deputați, nu este funcțional decât în mică măsură. De aceea au apărut și aceste prevederi, să le spunem, cu semn de întrebare, în această propunere de Regulament.

Și susținem amendamentul formulat de domnul Pambuccian, care dă un caracter tranzitoriu acestor prevederi, adică ele se vor aplica numai până la folosirea tabletelor.

Dar aici vreau să vă cer în modul cel mai ferm, domnule președinte, să trecem urgent la folosirea tabletelor.

Am tot întrebat în aceste zile, când putem să folosim sistemul electronic de vot? Pentru ca aceste ședințe de plen să aibă un caracter pe cât posibil similar cu cel pe care îl au atunci când suntem toți prezenți. Și nu am primit niciun răspuns foarte clar, doar amânări și ridicări din umeri.

Aș vrea să vă luați un angajament că la începutul săptămânii viitoare, dacă nu luni, atunci maximum marți, vom face primele teste, vom vedea ce funcționează sau nu și în cel mai scurt timp vom fi operaționali.

Am vrea ca ședința de mâine să fie ultima care se desfășoară prin această metodă a apelului telefonic către 329 de deputați.

Acestea fiind zise, având în vedere nevoia ca țara să aibă un legislativ funcțional, ca legi importante să treacă în această perioadă, vom vota pentru adoptarea modificării la Regulament, împreună cu amendamentul propus de domnul Pambuccian.

Vă mulțumesc.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc, domnule lider. Vă susțin în totalitate, cum am mai și anunțat că voi susține și amendamentele propuse de domnul Pambuccian și, categoric, luni sau marți vom începe probele pentru votul electronic pe tablete; mâine să fie ultimul vot în format telefonic.

Vă rog să-l apelați pe domnul deputat Márton Árpád, reprezentantul Grupului parlamentar al UDMR.

Vă ascultăm!

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Stimați colegi,

Avem mari rezerve privind această modificare a Regulamentului. Dă posibilitatea unor abuzuri, în situația în care în Biroul permanent sau în Comitetul liderilor există o majoritate care să-și impună punctul de vedere și să se decidă o situație extraordinară care poate în accepțiunea noastră nu este una la fel.

Ca atare, avem în continuare rezerve privind cine este cel care decide că este o astfel de situație extraordinară. La fel, avem rezerve pentru că lipsește de tot posibilitatea dezbaterilor pe articole, mai ales la amendamentele importante respinse. Și avem în continuare rezerve și în ceea ce privește modul de vot. Nu avem niciun control asupra faptului că votul nostru într-adevăr a fost contabilizat așa cum l-am dat.

Având însă în vedere situația actuală, vom vota pentru, cu o condiție: ca în timpul cel mai scurt să se găsească o altă modalitate de lucru în comisii, posibilitatea susținerii amendamentelor respinse și un alt sistem de vot final.

Ca atare, vom vota pentru amendamentele propuse de domnul Pambuccian și vom vota, cu această condiție, proiectul de hotărâre.

Vă mulțumesc.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Și eu vă mulțumesc, domnule Márton Árpád. Și știu experiența dumneavoastră parlamentară și vă promit că va fi ultimul vot.

Iar în ceea ce privește controlul votului, vă asigur - cei doi secretari, împreună cu mine -, că va fi cel exprimat telefonic și vor rămâne înregistrările și nimeni nu se va juca vreodată în ceea ce privește controlul votului, cum nu s-a jucat nici până acum, în Parlament.

Cu acest apel am încheiat dezbaterile generale asupra proiectului de hotărâre.

Vă rog să vă pregătiți pentru exprimarea votului, prin apel nominal.

Reamintesc că deputatul care nu va răspunde la apelurile telefonice efectuate va fi considerat absent.

De asemenea, vă rog să nu apelați numărul de telefon de la care ați fost sunat.

Îl invit la microfon pe domnul secretat Daniel Suciu pentru efectuarea apelului nominal.

Vă rog, domnule secretar.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua, stimați colegi.

Ca să fim operativi, pentru că suntem 329, vă rog din suflet să fim cât mai scurți cu putință.

Vă rog să-l apelați pe domnul Simonis Alfred-Robert.

Domnule Simonis, ești...

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Bună ziua, domnule președinte.

Stimați colegi,

Alfred Simonis, Timiș. Votez pentru amendamente și pentru Proiectul de Hotărâre de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Domnul Dănuț Andrușcă.

Dănuț Andrușcă?

Spuneți, domnule Andrușcă, vă auzim!

Domnul Dănuț Andrușcă:

Bună ziua, domnule deputat.

Dănuț Andrușcă sunt, din Neamț. Votez pentru, inclusiv pentru amendamentele depuse.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Domnul Axinte Vasile.

Domnul Vasile Axinte:

Axinte Vasile, județul Iași. Votez pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La ambele?

 

Domnul Vasile Axinte:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Domnul Babuș Radu.

Da, domnule Babuș, te auzim!

Domnul Radu Babuș:

Bună ziua!

Babuș Radu, Constanța. Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi frumoasă!

Domnul Băișanu Ștefan-Alexandru. Sunteți în direct!

Domnul Ștefan-Alexandru Băișanu:

Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim perfect acum.

Domnul Ștefan-Alexandru Băișanu:

Alexandru Băișanu sunt și votez pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La ambele, da? Și la amendament, și la proiect?

Domnul Ștefan-Alexandru Băișanu:

Exact!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, mulțumesc.

În regulă. Putem continua?

Domnul Dragoș Bârlădeanu.

Domnul Dragoș-Petruț Bârlădeanu:

Bună ziua!

Bârlădeanu Dragoș, județul Vrancea.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim! Cum votezi, colegul?

Domnul Dragoș-Petruț Bârlădeanu:

Pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La ambele, da?

Domnul Dragoș-Petruț Bârlădeanu:

Pentru amendamente și pentru proiect.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc și eu.

Domnul Eugen Bejinariu.

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim, Eugen!

Domnul Eugen Bejinariu:

Eugen Bejinariu, Suceava. Votez pentru ambele, și amendament, și proiect, pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Dumnezeu să vă ajute acolo! Aveți vremuri grele.

Doamna Boboc Tudorița.

S-a întrerupt. Așteptăm.

La doamna Rodica Boboc am ajuns?

Doamna Tudorița-Rodica Boboc:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile, vă auzim!

Doamna Tudorița-Rodica Boboc:

Bună ziua!

Mă numesc Tudorița-Rodica Boboc, din Vrancea, și sunt pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile!

Mulțumim frumos.

La ambele voturi, da, și la amendament, și la proiectul de lege?

Domnul Valentin Gabriel Boboc:

Boboc Valentin, Teleorman.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule Boboc.

Doamna Corina Bogaciu? Nu răspunde? Bun.

Mergem mai departe.

Domnul Bogdan Gheorghe-Dănuț.

Te auzim, Bogdan!

Domnul Gheorghe-Dănuț Bogdan:

Respecte!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cum votezi?

Domnul Gheorghe-Dănuț Bogdan:

Pentru!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La ambele? Și la amendamente, și la proiect, da?

Domnul Gheorghe-Dănuț Bogdan:

Sigur!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Bontea Vlad.

Vlade, ești?

Domnul Vlad Bontea:

Da.

Bună ziua, stimați colegi.

Sunt Vlad Bontea, județul Mehedinți.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Vlad.

Bota Marius Sorin?

Mergem mai departe.

Bran Ioana?

Ioana, te auzim!

Doamna Ioana Bran:

Ioana Bran, județul Satu-Mare.

Pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile!

Mulțumesc.

Simona Bucura-Oprescu. Nu răspunde Simona?

Simona, te auzim!

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, Simona!

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Simona Bucura-Oprescu, Argeș.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La mulți ani! Să-ți dea Dumnezeu multă sănătate și să putem să ne petrecem după!

La mulți ani, Simona!

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Mulțumesc din tot sufletul!

Vă mulțumesc tuturor.

Doamne ajută!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marius Budăi.

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Bună ziua!

Marius Budăi, Botoșani.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Marius.

Sănătate multă!

Florin Buicu?

Te auzim, Florin!

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Florin Buicu, deputat al PSD, Mureș.

Votez pentru amendamente și pentru Proiectul de Hotărâre de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Căciulă Aurel?

Domnule Căciulă, te auzim!

Domnul Aurel Căciulă:

Aurel Căciulă, Vaslui. Pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Călin.

Și se pregătește domnul Căprar Dorel-Gheorghe.

Domnule Călin, ne auzi?

Domnul Ion Călin:

Da. Aștept să fiu strigat.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule Călin! Te auzim!

Domnul Ion Călin:

Călin Ion, Dolj. Pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc și eu.

Dorel Căprar.

Ne auzi, Dorel?

Se pregătește Aida Căruceru.

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim, Dorel!

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar:

Votez pentru.

Mai trebuie să spun numele sau...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Căprar Dorel, spune frumos...

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar:

Căprar Dorel, Arad, Circumscripția electorală nr. 2...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cum votezi?

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar:

Pentru votez!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și la amendamente, și la proiectul de lege, nu?

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar:

Da, da!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă!

Mulțumesc, Doru.

Aida Căruceru.

Și se pregătește Viorel Chiriac, de la Brașov.

Doamna Aida-Cristina Căruceru:

Bună ziua!

Numele meu este Căruceru Aida, București.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Aida.

Doamna Aida-Cristina Căruceru:

Și eu vă mulțumesc.

La revedere!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

După domnul Chiriac, domnul Petre Cioabă.

Te salut, Viorel! Te auzim!

Domnul Viorel Chiriac:

Bună ziua!

Votez pentru amendamente și pentru proiect. Brașov.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Viorel.

Domnul Petre Cioabă.

Și se pregătește domnul Dan Ciocan.

Domnul Petre Cioabă:

Sunt Cioabă Petre, deputat de Teleorman.

Votez pentru amendamente și pentru modificarea Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc mult.

Domnul Dan Ciocan.

Și se pregătește doamna Ciofu Tamara-Dorina.

Domnul Dan Ciocan:

Alo? Da. Vă ascult!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă ascult! Și vă auzim.

Domnul Dan Ciocan:

Dan Ciocan, Olt.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi frumoasă!

Doamna Ciofu Tamara-Dorina.

Și se pregătește domnul președinte Ciolacu.

Doamna Ciofu nu este.

Trecem la domnul Cîtea?

Domnul Ciolacu Marcel.

Este domnul președinte? Vă auzim, domnule președinte.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Deputat Ciolacu Marcel, Circumscripția Buzău.

Vot pentru, atât pentru amendamente, cât și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

Domnul Cîtea Vasile.

Și se pregătește doamna Cobuz Maricela.

Te auzim, Vasile!

Domnul Vasile Cîtea:

Bună ziua!

Vasile Cîtea, Circumscripția nr. 24 Iași.

Votez pentru Regulament și amendamente.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Cobuz Maricela.

Și se pregătește domnul Cocoș Vasile.

Sărim peste Maricela.

Cocoș Vasile și se pregătește Cojocaru Petru-Bogan.

Te auzim, Vasile!

Domnul Vasile Cocoș:

"Pentru" pentru ambele.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bine.

Mulțumesc.

Domnul Vasile Cocoș:

Vă salut cu respect!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cojocaru Petru-Bogdan și se pregătește Cosma Andreea.

Te auzim!

Bogdan Cojocaru?

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Bună ziua!

Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim!

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Bogdan Cojocaru, Iași.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

Andreea Cosma.

Se pregătește Răzvan Cuc.

Andreea, ne auzi? A închis.

Răzvan Cuc și se pregătește Cucșa Marian.

Răzvan, ne auzi?

Domnul Alexandru-Răzvan Cuc:

Da, vă aud.

Răzvan Cuc sunt. Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Marian Cucșa.

Se pregătește Cristina-Elena Dinu.

Bună, Marian!

Domnul Marian-Gheorghe Cucșa:

Bună ziua!

Marian Cucșa, sunt deputat, Circumscripția nr. 37, județul Timiș.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Cristina-Elena Dinu.

Se pregătește Dîrzu Ioan.

Sărut mâinile, doamna Dinu!

Doamna Cristina-Elena Dinu:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim!

Doamna Cristina-Elena Dinu:

Bună ziua!

Cristina-Elena Dinu, Giurgiu.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi frumoasă!

Domnul Dîrzu și se pregătește Ionela Dobrică.

Domnul Ioan Dîrzu:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Dîrzu, te auzim!

Domnul Ioan Dîrzu:

Deputatul Dîrzu sunt.

Vot pentru amendamente, vot pentru proiect, pozitiv.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Ionela Dobrică.

Se pregătește domnul Dobrovici-Bacalbașa Nicolae.

Ionela, ne auzi?

Doamna Ionela Viorela Dobrică:

Bună ziua!

Dobrică Ionela Viorela, județul Buzău.

Votez pentru amendament, cât și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Ionela.

O zi frumoasă!

Domnul Nicolae Bacalbașa.

Se pregătește Ileana Dumitrache.

Vă auzim, domnule doctor!

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:

Să-i dau drumul?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dați-i drumul, domnule doctor!

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbașa:

Dobrovici-Bacalbașa Nicolae, Galați.

Sunt pentru amendamente și pentru documentul de fond.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi frumoasă!

Cristina Dumitrache.

Se pregătește Dunava Costel Neculai.

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

Bună ziua!

Cristina Dumitrache, Constanța.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Cristina.

O zi frumoasă!

Costel Dunava.

Se pregătește Florea Oana-Consuela.

Te auzim!

Costel, te auzim!

Domnul Costel Neculai Dunava:

Bună ziua!

Costel Dunava, Bacău.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Oana-Consuela.

Se pregătește domnul Floroiu Ionel.

Doamna Oana-Consuela Florea:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim, Oana!

Doamna Oana-Consuela Florea:

Bună ziua tuturor!

Sunt deputat Oana-Consuela Florea.

Votez pentru amendamente și pentru proiect, în integralitatea sa. Circumscripția electorală nr. 42 București.

Vă mulțumesc frumos.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Floroiu Ionel.

Se pregătește Fulgeanu-Moagher Laura-Mihaela.

Domnul Ionel Floroiu?

Domnul Ionel Floroiu:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim!

Domnul Ionel Floroiu:

Bună ziua! Da? Spuneți!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu spun, dar dumneavoastră trebuie să spuneți. Nelu, cum votezi la cele două, la proiect și la amendament?

Domnul Ionel Floroiu:

Dar nu mi-ați spus cu cine... Sunt în direct acum? Te-am recunoscut după voce...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu Camera Deputaților, Nelu!

Domnul Ionel Floroiu:

Te-am recunoscut după voce... Habar n-am! Am dormit. Nu știu ce s-a întâmplat între timp. Acum m-am trezit...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nelu, o să revenim puțin mai târziu. E în regulă?

Domnul Ionel Floroiu:

Da. Să mă uit și eu...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bine. Revenim puțin mai târziu! E în regulă!

Domnul Ionel Floroiu:

Reveniți un pic mai târziu, să mă documentez, da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bine, Ionel!

Laura Moagher.

Se pregătește Mirela Furtună.

Doamna Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher:

Bună ziua tuturor!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună, Laura! Te auzim!

Doamna Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher:

Laura Fulgeanu-Moagher, Prahova.

Pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Mirela Furtună.

Se pregătește Gavrilă Camelia, de la Iași.

Doamna Mirela Furtună:

Mulțumesc.

Deputat Mirela Furtună, București.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Mirela.

Doamna Gavrilă.

Se pregătește Gavrilescu Grațiela Leocadia.

Doamnă Gavrilă, vă auzim!

Doamna Camelia Gavrilă:

Da? Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim!

Doamna Camelia Gavrilă:

Camelia Gavrilă, Iași.

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă auzim, doamnă deputat!

Doamna Camelia Gavrilă:

Camelia Gavrilă, Iași.

Votez pentru, atât pentru amendamente, cât și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Grațiela Gavrilescu.

Se pregătește Bianca Gavriliță.

Doamnă Gavrilescu, vă auzim!

Doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu:

Da, da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim! Vă așteptăm votul!

Doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu:

Gavrilescu Grațiela Leocadia, Prahova.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Bianca Gavriliță, de la Timiș.

Se pregătește Laura Georgescu.

Vă auzim, doamnă doctor!

Doamnă Gavriliță?

Doamna Bianca-Miruna Gavriliță:

Da, vă aud!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și eu vă aud și vă aștept!

Doamna Bianca-Miruna Gavriliță:

Gavriliță Bianca-Miruna, județul Timiș.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Laura Georgescu, de la Galați.

Se pregătește domnul Georgescu Nicolae.

Da, doamnă Georgescu, vă auzim!

Doamnă Georgescu, noi vă auzim!

Doamna Laura Georgescu:

Bună ziua!

Laura Georgescu, Galați.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi frumoasă!

Nicu Georgescu.

Se pregătește domnul Gherman Dumitru.

Domnule Georgescu?

Da, domnule Georgescu, te auzim!

Domnul Nicolae Georgescu:

Deputat Georgescu Nicolae, Argeș.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Nicu.

O zi frumoasă!

Gherman Dumitru.

Se pregătește doamna Gilia Claudia.

Domnule Gherman, te auzim!

Domnul Dumitru Gherman:

Bună ziua!

Dumitru Gherman, Bihor.

Vot pentru amendament, vot pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Doamna Gilia Claudia.

Se pregătește Halici Nicușor.

Mergem mai departe.

Domnul Halici Nicușor.

Se pregătește doamna Holban Georgeta-Carmen.

Te auzim, domnule președinte.

Domnul Nicușor Halici:

Bună ziua!

Halici Nicușor, județul Vrancea.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Holban Georgeta-Carmen.

Se pregătește domnul Iulian Iancu.

Doamnă Carmen Holban, vă auzim.

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

Bună ziua!

Carmen Holban sunt.

Votez pentru, și la amendament, și la proiect.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și eu vă mulțumesc.

O zi frumoasă!

Iulian Iancu.

Se pregătește Iancu Marius-Ionel.

Domnule președinte, te ascultăm.

Domnul Iulian Iancu:

Iulian Iancu, Constanța.

Vot pentru, atât pentru amendament, cât și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

Domnul Iancu Marius-Ionel.

Se pregătește Claudiu Ilișanu.

Domnul Marius-Ionel Iancu:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim!

Domnul Marius-Ionel Iancu:

Iancu Marius-Ionel, Olt.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Claudiu Ilișanu.

Se pregătește Natalia Intotero.

E Claudiu?

Da, Claudiu, te auzim.

Domnul Claudiu-Augustin Ilișanu:

Ilișanu Claudiu, Bacău.

Votez pentru amendamente și votez pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Natalia Intotero.

Se pregătește Florin Iordache.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bună ziua!

Natalia-Elena Intotero, județul Hunedoara.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Natalia.

Florin Iordache.

Se pregătește Cornel Itu, de la Cluj.

E Florin?

Domnul Florin Iordache:

Da pentru amendamente și da pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Cornel Itu.

Se pregătește Jivan Luminița.

Domnul Cornel Itu:

Da. Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim.

Domnul Cornel Itu:

Bună ziua!

Cornel Itu, Cluj.

Votez la amendament - da și la proiect - da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Jivan Luminița.

Se pregătește Lazăr Sorin.

Luminița Jivan. Ne aude Luminița?

Doamna Luminița-Maria Jivan:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile! Te auzim, Luminița!

Doamna Luminița-Maria Jivan:

Bună ziua!

Luminița Jivan, Caraș-Severin.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

O zi frumoasă tuturor!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și eu îți mulțumesc.

Lazăr Sorin.

Se pregătește Costel Lupașcu.

Da, domnule Lazăr!

Domnul Sorin Lazăr:

Da. Sunt la telefon.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim. Cum votați, domnule președinte?

Domnul Sorin Lazăr:

Lazăr Sorin, Circumscripția nr. 10 Buzău.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Costel Lupașcu.

Se pregătește Silviu Macovei.

Domnul Costel Lupașcu:

Sărut mâna!

Bună ziua tuturor!

Costel Lupașcu, județul Botoșani.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Silviu Macovei.

Se pregătește Manole Petre-Florin.

Silviu Macovei, de la Iași.

Da, domnule deputat, te auzim.

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, Silviu, te auzim.

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Macovei Silviu Nicu, Iași.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

Petre-Florin Manole.

Se pregătește Matei Călin.

Domnul Petre-Florin Manole:

Petre-Florin Manole, Circumscripția București.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Foarte disciplinat, Manole.

Mulțumesc.

Matei Călin.

Se pregătește Mărgărit Mitică-Marius.

Te auzim, domnule deputat.

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim.

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei:

Călin Matei...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim, Matei! Te auzim!

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei:

Călin Matei, Maramureș.

Da. Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumim.

O zi frumoasă!

Mărgărit Mitică.

Se pregătește doamna Marilena-Emilia Meiroșu.

Domnul Mitică-Marius Mărgărit:

Numele meu este Mărgărit Mitică-Marius, deputat de Galați.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Emilia Meiroșu.

Se pregătește Carmen Mihălcescu.

Doamnă Meiroșu? Vă auzim, doamnă Meiroșu.

Doamna Marilena-Emilia Meiroșu:

Bună ziua!

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și numele, să rămână notat...

Doamna Marilena-Emilia Meiroșu:

Meiroșu Marilena-Emilia, Brăila.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi frumoasă!

Carmen Mihălcescu.

Se pregătește domnul Florin Mircea.

Doamnă vicepreședinte, vă auzim. Vă auzim!

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

M-ați auzit?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, da, vă aud foarte bine.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Carmen-Ileana Mihălcescu.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

Domnul Mircea Florin.

Se pregătește Roxana Mînzatu.

Domnul Florin Mircea:

Bună ziua!

Mircea Florin, Circumscripția electorală nr. 9 Brăila.

Votez pentru la amendamente, votez pentru la proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Roxana Mînzatu.

Se pregătește Ștefan Mușoiu.

Doamna Mînzatu Roxana?

Doamna Roxana Mînzatu:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim.

Doamna Roxana Mînzatu:

Roxana Mînzatu, Brașov.

Pentru amendamente, pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, la mulți ani și să-ți dea Dumnezeu numai bine!

Ștefan Mușoiu.

Se pregătește Gabriel-Horia Nasra.

Te auzim, Ștefan!

Domnul Ștefan Mușoiu:

Ștefan Mușoiu, Ialomița.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Horia Nasra.

Se pregătește domnul Neață Eugen.

Horia Nasra? Horia, te auzim!

Domnul Gabriel-Horia Nasra:

Da, știu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te auzim.

Domnul Gabriel-Horia Nasra:

Horia Nasra, deputat de Cluj.

Da, da, pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Neață Eugen.

Se pregătește Andrei Nicolae.

Domnul Eugen Neață:

Bună ziua!

Deputat Neață Eugen, Vâlcea.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Nicolae Andrei.

Se pregătește domnul Eugen Nicolicea.

Domnul Andrei Nicolae.

Vă auzim, domnule Andrei Nicolae.

Domnul Andrei Nicolae:

Bună ziua!

Andrei Nicolae, Prahova.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Nicolicea.

Și se pregătește domnul Nistor Laurențiu.

Domnul Nicolicea.

Mergem mai departe.

Domnul Nistor Laurențiu.

Se pregătește domnul Niță Nicu.

Domnule Nistor!

Domnule președinte!

Domnul președinte Laurențiu Nistor?

Mergem mai departe.

Domnul Niță Nicu.

Se pregătește domnul Iuliu Nosa.

Domnul Nicu Niță:

Bună ziua, stimați colegi!

Deputatul Niță Nicu, Brăila.

Votez pentru amendament și pentru hotărâre.

Doamne ajută!

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Iuliu Nosa.

Se pregătește doamna Daniela Oteșanu.

Domnul Nosa?

Vă auzim, domnule Nosa.

Domnul Iuliu Nosa:

Iuliu Nosa, Sălaj.

Da, pentru amendamente, da, pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Daniela Oteșanu.

Și se pregătește doamna Pană Adriana-Doina.

Doamna Daniela Oteșanu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim.

Doamna Daniela Oteșanu:

Bună ziua!

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile!

Doamna Daniela Oteșanu:

Daniela Oteșanu, județul Vâlcea.

Pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Sănătate tuturor!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, asemenea.

Doamna Adriana Pană.

Se pregătește doamna Rodica Paraschiv.

Doamnă Pană, vă auzim.

Doamna Adriana-Doina Pană:

Adriana-Doina Pană, Bistrița-Năsăud.

Votez pentru, atât pentru amendament, cât și pentru hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Sărut mâinile!

Doamna Rodica Paraschiv.

Se pregătește domnul Păle Dănuț.

Doamna Rodica Paraschiv:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Paraschiv, vă auzim.

Doamnă Paraschiv, noi vă auzim.

Doamna Rodica Paraschiv:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim.

Doamna Rodica Paraschiv:

Bună ziua!

Paraschiv Rodica, Prahova.

Votez da pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Sărut mâinile!

Domnul Păle Dănuț.

Se pregătește doamna Eliza Peța-Ștefănescu.

Vă auzim, domnule Păle.

Domnul Dănuț Păle:

Dănuț Păle, Circumscripția electorală nr. 10 Buzău.

Votez pentru amendamente, pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Dănuț Păle:

Toate cele bune!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Peța-Ștefănescu.

Se pregătește domnul Liviu Pleșoianu.

Doamna ElizaPeța-Ștefănescu, Dolj.

Vă auzim.

Doamna Eliza-Mădălina Peța-Ștefănescu:

Bună ziua!

Peța-Ștefănescu Eliza, județul Dolj.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da...

Doamna Eliza-Mădălina Peța-Ștefănescu:

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi frumoasă!

Domnul Liviu Pleșoianu.

Se pregătește domnul Pop Andrei.

 

Domnul Liviu Ioan Adrian Pleșoianu:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Pleșoianu, vă auzim.

Domnul Liviu Ioan Adrian Pleșoianu:

Ziua bună!

Pleșoianu Liviu, București.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Pop Andrei.

Se pregătește domnul Pop Georgian.

Domnul Andrei Pop.

Domnul Andrei Pop:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim, domnule Andrei Pop.

Domnul Andrei Pop:

Andrei Pop, Ialomița.

Pentru amendament și proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule Andrei Pop.

Domnul Georgian Pop.

Se pregătește domnul Popa Florin.

Domnul Georgian Pop.

Domnul Georgian Pop:

Georgian Pop, București.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Georgian Pop:

Sănătate tuturor!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Popa Florin.

Se pregătește domnul Popa Ștefan.

Domnul Florin Popa:

Deputat Florin Popa, Circumscripția nr. 18 Galați.

Votez pentru amendament și pentru Proiectul de Hotărâre de modificare a Regulamentului.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Florin Popa:

Toate cele bune!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Popa Ștefan.

Se pregătește doamna Alexandra Presură.

Vă auzim, domnule Ștefan Popa.

Domnul Ștefan-Ovidiu Popa:

Bună ziua, stimați colegi!

Ștefan-Ovidiu Popa, județul Vâlcea.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Alexandra Presură.

Se pregătește doamna Radu Anișoara.

Doamna Alexandra Presură:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim.

Doamnă Alexandra Presură, vă auzim.

Doamna Alexandra Presură:

Alo!

Bună ziua!

Presură Alexandra, Dolj.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

 

Doamna Alexandra Presură:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc și eu.

Doamna Radu Anișoara.

Se pregătește domnul Nicolaie-Sebastian Radu.

Doamnă Anișoara Radu, vă auzim.

Doamna Anișoara Radu:

Bună ziua!

Anișoara Radu, județul Tulcea.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Radu Sebastian-Nicolaie.

Se pregătește domnul Alexandru Rădulescu.

Domnule Sebastian-Nicolaie Radu, vă auzim.

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu:

Radu Nicolaie-Sebastian, Buzău.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Alexandru Rădulescu.

Se pregătește domnul Cătălin-Marian Rădulescu.

Domnul Alexandru Rădulescu:

Alexandru Rădulescu, Suceava.

Votez pentru proiect și pentru amendament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamne ajută la Suceava!

Domnul Cătălin Rădulescu.

Se pregătește doamna Răduț Violeta.

Da, domnule Rădulescu.

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim, domnule Cătălin Rădulescu.

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu:

Da. Rădulescu Cătălin-Marian, Argeș.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Răduț Violeta.

Se pregătește domnul Roman Ioan Sorin.

Doamna Violeta Răduț:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim.

Doamna Violeta Răduț:

Bună ziua, vă spun și eu, Violeta Răduț, Teleorman!

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Mulțumesc frumos.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi bună!

Domnul Roman Ioan Sorin.

Se pregătește doamna Roșca Lucreția.

 

Domnul Ioan Sorin Roman:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Roman, vă auzim.

Domnul Ioan Sorin Roman:

Da. Bună ziua!

Ioan Roman, Bihor.

Votez pentru, și pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Roșca Lucreția.

Se pregătește domnul Alexandru Rotaru.

Doamnă doctor, vă auzim.

Vă auzim, doamnă doctor.

Doamna Lucreția Roșca:

Alo!

Și eu vă aud.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile!

Doamna Lucreția Roșca:

Aștept.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim. Sunteți în direct.

Doamna Lucreția Roșca:

Bună ziua!

Lucreția Roșca, Galați.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Sărut mâinile!

Domnul Rotaru Alexandru.

Se pregătește domnul Rotaru Răzvan.

Domnul Alexandru Rotaru:

Bună ziua!

Rotaru Alexandru.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Rotaru Alexandru, Neamț.

Domnul Rotaru Răzvan.

Se pregătește domnul Sefer.

Domnule Rotaru, vă auzim.

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

Bună ziua!

Răzvan Rotaru, Botoșani.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Sefer Cristian.

Se pregătește domnul Simion Lucian.

Domnule Sefer, vă auzim.

Domnul Cristian-George Sefer:

Cristian Sefer, Călărași.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Simion Lucian.

Se pregătește domnul Dinu Socotar.

Domnul Simion Lucian, de la Tulcea.

Domnul Lucian-Eduard Simion:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule deputat, vă auzim.

Domnule Simion Lucian, vă auzim.

Domnule Simion...

Domnul Lucian-Eduard Simion:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... vă auzim.

Vă rog, spuneți-ne cum votați.

Domnul Lucian-Eduard Simion:

Bună ziua, stimați colegi.

Simion Lucian, Tulcea.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da.

Domnul Lucian-Eduard Simion:

Votez pentru hotărâre și pentru amendamente.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Domnul Dinu Socotar.

Se pregătește domnul Adrian Solomon.

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Dinu Socotar, vă auzim.

Domnul Gheorghe-Dinu Socotar:

Dinu Socotar, Mureș.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Adrian Solomon.

Se pregătește domnul Stan Viorel.

Domnule președinte, vă auzim.

Domnul Adrian Solomon:

Solomon Adrian, Vaslui - pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și pentru amendament și pentru proiect?

Domnul Adrian Solomon:

Și pentru amendament...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Domnul Stan Viorel.

Se pregătește domnul Stativă Irinel.

Domnule profesor, vă auzim.

Domnule Stan, vă auzim.

Domnul Viorel Stan:

E decalat?

Stan Viorel, Neamț.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Domnul Stativă Irinel.

Se pregătește domnul Stănescu Alexandru.

Domnul Irinel Ioan Stativă:

Suntem în direct?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, da, suntem în direct, domnule Stativă.

Domnul Irinel Ioan Stativă:

Stativă Irinel, Circumscripția nr. 39 Vaslui.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Stănescu Alexandru.

Se pregătește domnul Steriu Valeriu-Andrei.

Domnule președinte, vă auzim.

Domnul Alexandru Stănescu:

Alexandru Stănescu.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Steriu Valeriu-Andrei.

Se pregătește domnul Suciu Matei.

Domnule Steriu, vă auzim.

Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

Steriu Valeriu, București.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Suciu Matei.

Se pregătește subsemnatul.

Domnul Suciu Matei.

Domnul Matei Suciu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim, domnule Suciu.

Domnul Matei Suciu:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua!

Domnul Matei Suciu:

Vreți să mă întrebați cum votez la proiectul de modificare a Regulamentului?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Exact. Cred că de aceea v-am sunat, domnule Suciu.

Domnul Matei Suciu:

Suciu Matei, deputat de Timiș.

Votez pentru și în cazul amendamentelor și în cazul proiectului de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Suciu Vasile-Daniel, subsemnatul.

Votez pentru la ambele.

Doamna Șarapatin Elvira.

Se pregătește domnul Șerban Ciprian-Constantin.

Și, după domnul Șerban, se pregătește domnul Șimon Gheorghe.

Doamna Elvira Șarapatin:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, doamnă Șarapatin, vă auzim.

Doamnă Șarapatin, vă auzim.

Doamna Elvira Șarapatin:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Noi vă auzim, doamnă Șarapatin.

Doamna Elvira Șarapatin:

Da. Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim.

Sunt Daniel Suciu, colegul dumneavoastră.

Aștept să ne spuneți cum votați.

Doamna Elvira Șarapatin:

Votez pentru proiect și pentru amendamente.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, doamnă Șarapatin.

O zi frumoasă!

Domnul Șerban Ciprian-Constantin.

Domnul Șimon Gheorghe urmează.

Domnul Ciprian-Constantin Șerban:

Bună ziua!

Șerban-Ciprian Constantin, Neamț.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Șimon Gheorghe.

Se pregătește doamna Theodora Șotcan.

Domnul Șimon.

Domnul Gheorghe Șimon:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Gheorghe Șimon, vă auzim.

Domnul Gheorghe Șimon:

Da. Șimon Gheorghe, Maramureș.

Pentru amendamente și proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Theodora Șotcan.

Se pregătește domnul Lucian Șova.

Doamna Theodora Șotcan:

Bună ziua!

Sunt Theodora Șotcan, Bacău.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de lege.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, doamnă profesoară.

O zi frumoasă!

Domnul Lucian Șova.

Se pregătește domnul Ștefan Corneliu.

Domnul Lucian Șova.

Domnul Lucian Șova:

Da, ascult.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Șova, vă auzim.

Domnul Lucian Șova:

Bună ziua!

Lucian Șova, Bacău.

Votez pentru proiect, cât și pentru amendamente.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule ministru.

Domnul Ștefan Corneliu.

Se pregătește doamna Alina Tănăsescu.

Domnul Corneliu Ștefan:

Bună ziua!

Corneliu Ștefan, de la Dâmbovița.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamna Alina Tănăsescu.

Se pregătește doamna Alina Teiș.

Doamna Alina Tănăsescu, Dolj.

Doamna Alina-Elena Tănăsescu:

Bună...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă auzim.

Doamna Alina-Elena Tănăsescu:

Bună ziua!

Tănăsescu Alina-Elena, județul Dolj.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Alina Teiș.

Se pregătește domnul Terea Ioan.

Doamna Teiș, de la Mehedinți.

Doamna Alina Teiș:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim.

Doamna Alina Teiș:

Alina Teiș, județul Mehedinți.

Votez pentru amendamente, cât și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Terea Ioan.

Se pregătește domnul Angel Tîlvăr.

Domnul Ioan Terea:

Vă salut, domnule Suciu.

Sunt Ioan Terea, Circumscripția nr. 34 Sibiu.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

Domnul Angel Tîlvăr.

Se pregătește domnul Adrian Todor.

Domnul Angel Tîlvăr:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Tîlvăr, vă auzim.

Domnul Angel Tîlvăr:

Bună ziua, tuturor!

Angel Tîlvăr, Circumscripția electorală nr. 41 Vrancea.

Eu votez pentru amendament și pentru proiect.

Succes...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Adrian Todor.

Se pregătește domnul Ilie Toma.

Domnul Adrian Todor, de la Arad.

Domnul Adrian Todor:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Todor, vă auzim.

Domnul Adrian Todor:

Bună ziua!

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da. Vă auzim.

Vă auzim, domnule Adrian Todor.

Domnul Adrian Todor:

Da. Salut...

Deci, referitor la votul meu de astăzi, atât pentru amendamente, cât și pentru proiect în ansamblu, voi vota pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Toma Ilie.

Se pregătește domnul Florin Tripa.

Domnul Ilie Toma:

Bună ziua, iubiți colegi!

Bine v-am regăsit!

Vot pentru amendamente, vot pentru proiect.

Vă doresc multă sănătate!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Florin Tripa.

Se pregătește doamna Tudor Beatrice.

Vă auzim, domnule deputat.

Vă auzim.

Domnul Florin-Dan Tripa:

Bună ziua!

Florin Tripa, Arad.

Votez da pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Doamna Tudor Beatrice.

Se pregătește doamna Adriana Diana Tușa.

 

Doamna Beatrice Tudor:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Beatrice Tudor, vă auzim.

Alo!

Doamna Beatrice Tudor:

Alo! Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim. Vă auzim.

Doamna Beatrice Tudor:

Beatrice Tudor, București.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Diana Tușa.

Se pregătește domnul Marian Țachianu.

Doamna Adriana Diana Tușa:

Bună ziua!

Diana Tușa, București.

Pentru amendamente și pentru Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Marian Țachianu.

Se pregătește domnul Ursu Răzvan.

Domnul Marian Țachianu.

 

Domnul Marian Țachianu:

Da, vă rog?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim, domnule Țachianu.

Domnul Marian Țachianu:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascultăm.

Domnul Marian Țachianu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pentru vot.

Domnul Marian Țachianu:

A, pentru vot!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Exact.

Domnul Marian Țachianu:

Nu sunt în fața calculatorului.

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, eu vă aud.

Daniel Suciu. Aștept să ne spuneți...

Domnul Marian Țachianu:

Da, da, da, v-am recunoscut. V-am recunoscut vocea, domnule ministru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc, dar avem de votat Proiectul de Hotărâre pentru modificarea Regulamentului și amendamentele propuse de domnul Varujan Pambuccian.

 

Domnul Marian Țachianu:

Da, da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă sunăm din plen și trebuie să închidem procedura.

Cum votați?

Domnul Marian Țachianu:

Pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

La amândouă?

Domnul Marian Țachianu:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Domnul Ursu Răzvan-Ion.

Se pregătește doamna Lia Olguța Vasilescu.

Domnul Răzvan-Ion Ursu:

Bună ziua!

Ursu Răzvan e numele meu. Sunt din Prahova.

Votez pentru amendamente și pentru proiect în întregimea lui.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Lia Olguța Vasilescu.

Se pregătește domnul Radu Vasilică.

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim, doamnă Olguța Vasilescu.

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Da, da. Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Vasilescu, vă auzim.

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Bună ziua!

Lia Olguța Vasilescu, Dolj.

Pentru și pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Sărut mâinile!

Domnul Radu Vasilică.

Se pregătește domnul Nicolae Velcea.

Domnul Radu Vasilică?

Mergem mai departe, la domnul Nicolae Velcea.

Și se pregătește domnul George-Gabriel Vișan.

Domnule Velcea, vă auzim.

Domnul Nicolae Velcea:

Alo!

Bună ziua!

Nicolae Velcea, Argeș.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul George-Gabriel Vișan.

Se pregătește domnul Vîrză Mihăiță.

Domnule Vișan, vă ascultăm.

Domnul George-Gabriel Vișan:

George Vișan, Constanța.

Vot pentru amendamente, vot pentru întreg proiectul.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Vîrză Mihăiță.

Se pregătește domnul Sorinel-MarianVrăjitoru.

Domnul MihăițăVîrză:

Alo!

Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă aud, vă aud, domnule Vîrză.

Domnul Mihăiță Vîrză:

Bună ziua, stimați colegi!

Pentru proiect și pentru amendamente.

Mulțumesc.

Și sănătate...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Spuneți, vă rog, și numele, să rămână...

Domnul Sorinel Vrăjitoru.

Se pregătește domnul Mihai Weber.

Vă auzim, domnule Vrăjitoru.

Domnul Sorinel-Marian Vrăjitoru:

Bună ziua, stimați colegi.

Sorin Vrăjitoru, Călărași.

Vot pentru amendamente, vot pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Mihai Weber.

Se pregătește domnul Zamfira Cătălin.

Domnule președinte, vă auzim.

Domnule președinte, vă auzim.

Domnule Weber...

Domnul Mihai Weber:

Da, da, da, se aude.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Se aude, se aude.

Vă ascultăm, domnule Weber.

Domnul Mihai Weber:

Bună ziua, stimați colegi.

Mihai Weber, județul Gorj.

Pentru amendament, pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Cătălin Zamfira.

Se pregătește domnul Florin-Claudiu Roman.

Domnul Constantin-Cătălin Zamfira:

Zamfira Constantin-Cătălin, deputat de Ilfov.

Votez pentru amendamente și proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Roman Florin-Claudiu.

Se pregătește domnul Achiței Vasile-Cristian.

Acum îl iau pe domnul Roman.

Domnule lider, vă ascultăm.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Roman Florin-Claudiu, deputat al PNL de Alba.

Abținere la amendament, că nu avem mai multe amendamente, și vot împotriva propunerii de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Înainte de a trece, în continuare, la colegii de la PNL, o să am rugămintea să refacem legătura cu doamna Corina Bogaciu, cu doamna Ciofu Tamara, cu doamna Cobuz Maricela, da.

Doamna Bogaciu Corina.

Și se pregătește domnul Bota.

Domnul Bota.

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Marius Bota, vă aud.

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota:

Da. Votez pentru cu amendamentele propuse.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. Mulțumesc.

Nu răspunde doamna Corina Bogaciu? A, OK.

Și se pregătește doamna Maricela Cobuz.

Și doamna Ciofu.

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă doctor, vă auzim.

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Bună ziua!

Cu respect, Tamara-Dorina Ciofu, Botoșani.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

 

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Și eu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Maricela Cobuz.

Se pregătește doamna Cosma Andreea.

Doamna Alexandra-Corina Bogaciu:

Bună ziua!

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Corina Bogaciu, vă auzim.

Doamna Alexandra-Corina Bogaciu:

Bună ziua!

Bogaciu Corina, județul Ilfov.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Cobuz Maricela.

Și se pregătește doamna Cosma Andreea.

Doamna Maricela Cobuz:

Alo! Alo! Se aude?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, se aude.

Doamna Maricela Cobuz:

Maricela Cobuz, Suceava.

Votez da pentru amendamente și da pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Succes, doamnă doctor!

Doamna Cosma Andreea.

Și se pregătește domnul Floroiu Ionel.

Doamna Andreea Cosma.

Doamna Andreea Cosma:

Andreea Cosma, Prahova.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. Mulțumesc.

Domnul Ionel Floroiu, de la Bacău.

Și se pregătește doamna Gilia Claudia.

Domnule Floroiu, vă auzim.

Domnul Ionel Floroiu:

Bună ziua, dragi colegi!

De la Bacău, Ionel Floroiu.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mă bucur că sunteți fresh.

O zi bună!

Doamna Gilia Claudia.

Și se pregătește domnul Eugen Nicolicea.

Doamna Claudia Gilia:

Alo!

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, doamnă Gilia.

Doamna Claudia Gilia:

Bună ziua!

Gilia Claudia, Dâmbovița.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă auzim.

Doamna Claudia Gilia:

Votez pentru amendamente și pentru hotărârea de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. Mulțumesc.

Domnul Eugen Nicolicea.

Și mai încercați la domnul Laurențiu Nistor.

Domnule Nicolicea, vă auzim.

Domnul Eugen Nicolicea:

Eugen Nicolicea, Călărași.

Vot pentru amendamente, vot pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Laurențiu Nistor, de la Hunedoara.

Și se pregătește domnul Radu Vasilică.

Domnule Nistor...

Domnul Laurențiu Nistor:

Da, prezent.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim și vă ascultăm.

Domnul Laurențiu Nistor:

Laurențiu Nistor, Hunedoara.

Votez pentru amendamente și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Domnul Radu Vasilică.

Nu răspunde domnul Radu Vasilică?

Domnul Radu Costin Vasilică:

Bună ziua!

Vasilică Radu Costin, județul Argeș.

Votez pentru, și la amendamente, și la proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Cu acestea am închis Grupul parlamentar al PSD. Și, pentru acuratețe, trebuie să spun și să consemnez votul domnului lider Roman Florin - abținere la amendament și vot împotrivă la proiectul de hotărâre.

Și continuăm cu Grupul parlamentar al PNL.

Domnul Achiței Vasile-Cristian.

Se pregătește domnul ministru Alexe Costel.

Domnul Achiței.

Domnule Achiței, vă ascultăm.

A, e domnul ministru Alexe.

Vă ascultăm, domnule ministru.

Domnul Alexe Costel:

Alo!

Stați o secundă, să dau pe ședința... o secundă.

Abținere la amendament și vot împotriva proiectului de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Abținere la amendament, vot împotrivă la...

Domnul Alexe Costel:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule ministru, numai bine!

Domnul Achiței nu răspunde?

Domnule Achiței, vă ascultăm.

Domnul Vasile-Cristian Achiței:

Achiței Vasile-Cristian, Botoșani.

Abținere la amendament, împotrivă la proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Doamna Roberta Anastase.

Doamna Anastase.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Anastase, vă ascultăm.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bună ziua!

Roberta Anastase, Circumscripția electorală Prahova.

Voturile mele sunt abținere pentru amendament și vot împotriva proiectului de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

O zi frumoasă!

Domnul Andrei Alexandru.

Se pregătește domnul Gabriel Andronache.

Domnul Andrei Alexandru.

Domnul Gabriel Andronache.

Se pregătește domnul Ben-Oni Ardelean.

Domnul Gabriel Andronache:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim.

Domnul Gabriel Andronache:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim, domnule Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Gabriel Andronache, Circumscripția electorală Brașov.

Abținere la amendament și împotriva proiectului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Domnul Ben-Oni Ardelean.

Se pregătește domnul Balan Ioan.

Domnul Ben-Oni Ardelean?

Domnule Ben-Oni Ardelean, vă ascultăm.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Da. Deci la amendament - abținere și împotriva proiectului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ca să fie consemnat, vă rog să spuneți numele, prenumele și circumscripția electorală.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Ben-Oni Ardelean, Circumscripția electorală nr. 37.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Domnul Balan.

Se pregătește domnul Balint Liviu-Ioan.

Domnul Ioan Balan:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Balan.

Domnul Ioan Balan:

Da. Vot împotrivă și abținere pentru amendament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc și vă ținem pumnii la Suceava.

Doamne ajută!

Domnul Balint Liviu.

Se pregătește domnul Banias Mircea.

Domnule Balint, te auzim.

Domnul Liviu-Ioan Balint:

Să trăiți! Cu respect!

Abținere de la amendament și împotriva schimbării Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Domnul Banias Mircea Marius.

Se pregătește domnul Bica Dănuț.

Domnule Banias, vă auzim.

Domnul Mircea Marius Banias:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Banias.

Domnul Mircea Marius Banias:

Da. Abținere pentru amendament și vot împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă.

Mulțumesc.

Domnul Bica Dănuț.

Și sper să-l putem prinde pe domnul ministru Bode.

Domnule Bica, vă auzim.

Spuneți-ne, vă rog, cum votați?

Domnul Dănuț Bica:

Bună ziua!

Bica Dănuț, Circumscripția electorală nr. 3 Argeș.

Abținere la amendament, vot împotriva proiectului de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul ministru Bode.

Se pregătește domnul Marius Bodea.

E în ședința de Guvern.

Domnul Bodea Marius.

Și se pregătește Boroianu Aurel-Robert.

Domnul Bodea?

Domnule Bodea, vă auzim.

Domnul Marius Bodea:

Bună ziua!

Marius Bodea, Circumscripția Iași.

Abținere pentru amendament, vot împotrivă la proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Boroianu Aurel-Robert.

Se pregătește domnul Borza Remus-Adrian.

Domnule Boroianu? Vă auzim!

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

Alo? Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim, domnule Boroianu.

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

Pentru vot, da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, da!

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

Votul meu este împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, dar vă rog să ne spuneți numele, circumscripția electorală, vot la amendament și vot pentru proiectul de lege.

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

Boroianu Aurel-Robert, Circumscripția Constanța.

Vot la amendament - abținere. Iar vizavi de proiectul de modificare a Regulamentului - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Domnul Borza Remus.

Se pregătește Cristian Buican.

Mergem mai departe, la domnul Buican.

Se pregătește Bumb Sorin-Ioan.

Domnule Buican?

Domnul secretar Buican nu răspunde?

Domnule Buican? Vă ascultăm, domnule secretar.

Domnul Cristian Buican:

Da. Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult!

Domnule Buican, eu vă aud! Nu vrea!

Pe cine avem pe linie? Pe nimeni. Ne-am oprit? Păi, dați-mi-l pe domnul Bumb atunci. Domnul Bumb e la telefon?

Domnule Bumb, te ascultăm!

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

Bună ziua, domnule președinte de ședință.

Bumb Sorin-Ioan, Circumscripția nr. 55...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Bumb?

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

Bumb Sorin-Ioan, Circumscripția nr. 55.

Abținere pentru amendament și vot contra pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă.

Mulțumesc.

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

Pentru amendament și pentru propunerea de modificare, nu?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, da, da. Mulțumesc.

Domnule secretar Buican, ați revenit.

Domnul Cristian Buican:

Da. Nu auzeam.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim acum foarte bine.

Dumneavoastră ne auziți?

Domnul Cristian Buican:

Ce votăm, pentru amendament?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Amendament și proiectul în sine.

Domnul Cristian Buican:

Amendament - abținere. Proiectul în sine - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Cristina Burciu.

Se pregătește doamna Calista Mara-Daniela.

Doamna Cristina Burciu.

E doamna Calista. Vă ascultăm.

Doamna Mara-Daniela Calista:

Bună ziua!

Mara Calista, Circumscripția electorală nr. 36 Teleorman.

Vot de abținere pentru amendament și vot împotriva proiectului de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi frumoasă vă doresc!

Cristina Burciu, te auzim!

Doamna Cristina Burciu:

Bună ziua!

Cristina Burciu, Cluj.

Abținere pentru amendament. Vot împotrivă pentru modificarea proiectului de Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Calotă Florică Ică.

Se pregătește doamna Florica Cherecheș.

E o doamnă. Înseamnă că nu e domnul Calotă.

Doamnă Cherecheș, vă auzim.

Doamna Florica Cherecheș:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim. Spuneți!

Doamna Florica Cherecheș:

Florica Cherecheș, deputat al PNL, Bihor, Circumscripția nr. 5.

Abținere la amendament și vot împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

O zi frumoasă vă doresc!

Domnule Calotă, vă auzim.

Domnul Florică Ică Calotă:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim!

Domnul Florică Ică Calotă:

Bună ziua!

Deci vot de abținere la amendament...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da...

Domnul Florică Ică Calotă:

Vot împotriva Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă, dar o să am rugămintea să spuneți și numele, și circumscripția electorală, ca să rămână. Nu rămâne...

Doamna Viorica Cherecheș.

Se pregătește Sorin Mihai Cîmpeanu.

Cherecheș Viorica?

Încercați la Daniel Constantin.

Deci Viorica Cherecheș, Cîmpeanu Sorin, Daniel Constantin, Cozmanciuc Mugurel.

Doamnă Viorica Cherecheș, vă auzim.

Doamna Viorica Cherecheș:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Spuneți, vă rog.

Vă auzim!

Doamna Viorica Cherecheș:

Pentru amendament...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O rugăminte. Înainte de a spune cum votați, vă rog să spuneți numele și circumscripția electorală și după aceea cum votați.

Doamna Viorica Cherecheș:

Viorica Cherecheș, Maramureș.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da. Și acum spuneți cum votați.

Doamna Viorica Cherecheș:

Pentru amendament - abținere.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da...

Doamna Viorica Cherecheș:

Pentru Regulament - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc frumos.

O zi frumoasă!

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Cozmanciuc, te auzim.

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua!

Te ascultăm.

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Votez împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O rugăminte, Mugurel. Te rog să spui, ca să rămână, numele, circumscripția electorală și cum votezi la amendament și la proiectul de lege.

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Am înțeles. Bine.

Deci Mugur Cozmanciuc, deputat, Partidul Național Liberal ...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Asta nu trebuia neapărat...

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

...82, Circumscripția Neamț, legitimația 82.

Abținere pentru amendament, vot împotriva Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, Mugur.

O zi frumoasă!

Domnule ministru Daniel Constantin, vă ascultăm.

Domnul Daniel Constantin:

Bună ziua!

Abținere pentru amendament, împotrivă pe proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu o să vă mai spun numele. O să vă rog să-l spuneți dumneavoastră încă o dată și circumscripția, să rămână, vă rog.

Domnul Daniel Constantin:

Daniel Constantin, Circumscripția București.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Culeafă Mihai și se pregătește domnul Cupșa Ioan.

Domnule Culeafă, vă auzim.

Domnul Mihai Culeafă:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă auzim.

Domnul Mihai Culeafă:

Da, vă rog.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Suntem de la Camera Deputaților și e procedura de vot pentru modificarea Regulamentului și sunteți în direct.

Domnul Mihai Culeafă:

Da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu sunt secretarul Daniel Suciu și am rugămintea să ne spuneți numele dumneavoastră, circumscripția electorală și cum votați la amendament și la proiectul de lege.

Domnul Mihai Culeafă:

Păi, nu știu despre ce este vorba, să mă uit la...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am o rugăminte. Vorbiți cu domnul lider de grup și revenim. O să revenim când terminăm de sunat toți colegii dumneavoastră de la PNL.

Vă mulțumesc.

Domnul Cupșa.

Domnul Ioan Cupșa:

Da, vă rog!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă auzim!

Domnul Ioan Cupșa:

Alo? Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă aud, domnule deputat.

Domnul Ioan Cupșa:

Sunt Ioan Cupșa, deputat de Bihor.

Doamnelor și domnilor...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă aud.

Domnul Ioan Cupșa:

Votul meu este următorul. În ceea ce privește amendamentul, mă abțin, și votez împotriva proiectului de modificare a Regulamentului.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Ioan Cupșa:

Vă urez tuturor sănătate și înțelepciune!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

Domnul ministru Dobre Victor Paul și se pregătește Dobrovie Matei-Adrian.

Domnul Victor Paul Dobre:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule ministru, vă auzim!

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă rog.

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă aud, domnule ministru! Daniel Suciu vă deranjează.

Domnul Victor Paul Dobre:

Da. Ce trebuie să fac?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Să ne spuneți...

Domnul Victor Paul Dobre:

Cum votez?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Exact!

Dar înainte de asta vă rog să ne spuneți numele, să rămână consemnat, circumscripția electorală și cum votați.

Domnul Victor Paul Dobre:

Victor Paul Dobre, Circumscripția electorală nr. 18 Galați.

Abținere la amendament, împotrivă la Hotărârea privind completarea Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule Dobre.

Vă salut.

O zi bună!

Domnul Dobrovie și se pregătește doamna președinte Angelica Fădor.

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Votez împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar te rog să ne spui și numele, circumscripția electorală, votul la amendament și votul la proiect, în integralitate, te rog, domnule Dobrovie.

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Dobrovie Matei-Adrian, Circumscripția nr. 42 București.

Vot împotrivă la Regulament și abținere la amendament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O zi frumoasă!

Doamna Fădor Angelica și se pregătește Damian Florea.

Doamna Angelica Fădor:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă președinte, vă ascultăm.

Doamna Angelica Fădor:

Bună ziua!

În ceea ce privește amendamentul, mă voi abține.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da...

Doamna Angelica Fădor:

Și voi vota împotriva proiectului de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

O zi frumoasă!

 

Doamna Angelica Fădor:

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Florea Damian.

Se pregătește domnul Găină Mihăiță.

Domnule deputat, te ascultăm!

Domnul Damian Florea:

Vă salut! Salut pe toți colegii! Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da. Vă auzim foarte bine.

Domnul Damian Florea:

Îi salut și pe cei care ne ascultă.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pe toți.

Domnul Damian Florea:

La amendament mă abțin, iar la proiectul de hotărâre sunt împotrivă.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu rugămintea să...

Domnul Damian Florea:

Damian Florea, ...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Așa!

Domnul Damian Florea:

Damian Florea este numele meu, Circumscripția nr. 42 București.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Damian Florea:

Credeam că m-ați recunoscut după voce.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă recunosc după voce, dar trebuie să vă...

Domnul Damian Florea:

Glumeam cu dumneavoastră, domnule Suciu!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Vă mulțumesc.

O zi frumoasă!

Mihăiță Găină.

Se pregătește domnul Andrei Gheorghe Daniel.

Domnul Mihăiță Găină:

Da, prezent!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Găină, vă ascultăm.

Domnul Mihăiță Găină:

Pentru amendament - abținere. Pentru proiect - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și vă rog să ne spuneți și numele, și circumscripția electorală, ca să rămână. Eu v-am recunoscut.

Domnul Mihăiță Găină:

Găină Mihăiță, Circumscripția electorală nr. 23 Ialomița.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă!

Vă mulțumesc.

Sănătate multă vă doresc!

Gheorghe Andrei și se pregătește domnul Tinel Gheorghe.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Da? Alo?

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te ascultăm!

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua!

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Sunt Daniel Gheorghe, Circumscripția electorală nr. 25 județul Ilfov.

Abținere la amendament și vot împotrivă la Proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

O zi bună!

 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Sănătate!

Doamne ajută!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

Tinel Gheorghe și se pregătește domnul Bogdan Gheorghiu. Dar cred că nu ne pregătim, că e în ședința de Guvern.

Domnule Tinel Gheorghe, vă ascultăm.

Domnul Tinel Gheorghe:

Cine sunteți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule deputat Tinel Gheorghe, cu respect vă spun că sunt Daniel Suciu, secretarul Camerei, și tocmai suntem în procedura de vot pentru modificarea Regulamentului.

Domnul Tinel Gheorghe:

Puteți să-mi spuneți și mie cine v-a aprobat procedura de vot prin telefon?!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mă luați cumva la rost și nu-mi dau seama?!

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule Suciu, chiar ați dus în derizoriu totul, domnule!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu vă aud!

Domnul Tinel Gheorghe:

Eu înțeleg că e stare de urgență, înțeleg că trebuie să facem cu tabletă, online, dar prin telefon să mă întrebați, să votez ceva la care n-am luat parte, nu știu despre ce e vorba...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Asta este vina dumneavoastră și a liderului de grup și eu nu-mi permit acum să intru în polemică cu dumneavoastră. Eu doar consemnez voturile.

Domnul Tinel Gheorghe:

Vă bateți joc de tot ceea ce înseamnă parlamentarism...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Vă mulțumesc.

Nu este menirea mea să ascult asemenea chestiuni, nici măcar pe procedură.

Mergem mai departe.

Domnul Bogdan Gheorghiu.

Domnul Bogdan Gheorghiu:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut!

Vă ascult.

Domnul Bogdan Gheorghiu:

Prima dată e vorba de votul pentru modificarea Regulamentului, da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Prima dată e amendamentul propus de domnul lider de grup Varujan Pambuccian și ulterior votul pe Proiectul de Hotărâre de modificare a Regulamentului, în integralitate.

Dar o să am rugămintea să ne spuneți și numele complet, și circumscripția electorală.

Domnul Bogdan Gheorghiu:

Gheorghiu Bogdan, Circumscripția Suceava.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Și acum aștept votul dumneavoastră.

Domnul Bogdan Gheorghiu:

Legat de amendamentul propus de domnul Pambuccian - abținere.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da...

Domnul Bogdan Gheorghiu:

Iar legat de proiectul pentru modificarea Regulamentului, vot împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc și vă ținem cu toții pumnii acolo, la Suceava.

Doamne ajută!

Domnul Găvrilă Ghilea.

Celor de la PNL nu le-a explicat cineva ce facem astăzi?

Domnule Găvrilă Ghilea, vă ascultăm.

Domnul Găvrilă Ghilea:

Bună ziua vă doresc!... și spor la treabă!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Domnul Găvrilă Ghilea:

Sunt în Circumscripția nr. 5 Bihor, Găvrilă Ghilea.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Așa!

Domnul Găvrilă Ghilea:

Și voi vota împotriva proiectului de hotărâre și mă abțin la amendament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc și vă doresc o zi frumoasă!

Domnul Nicolae Giugea, de la Dolj.

Ne auziți? Încă nu.

Încercăm la domnul Gudu Vasile sau la doamna Elena Hărătău, de la Bacău.

Domnul Nicolae Giugea:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Giugea, vă ascultăm!

Domnul Nicolae Giugea:

Da, de acord!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu ce sunteți de acord, domnule Giugea? Mă auziți?

Domnul Nicolae Giugea:

Stați puțin, că eu nu știu cu cine vorbesc!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Giugea, Daniel Suciu este numele meu, sunt colegul dumneavoastră, secretarul Camerei Deputaților, și suntem în procedură de vot pentru...

Domnul Nicolae Giugea:

Vă salut, domnule ministru!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... cu procedura de vot pentru modificarea Regulamentului.

Domnul Nicolae Giugea:

Da, eu sunt pentru modificarea, actualizarea...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă!

Vă mulțumesc.

O să vă rog să spuneți numele, prenumele și circumscripția electorală, ca să rămână consemnat.

Domnul Nicolae Giugea:

Giugea Nicolae, Circumscripția electorală nr. 17 Dolj.

De acord cu... Votez pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Vă mulțumesc.

Doamne ajută!

Domnule Gudu Vasile, vă ascultăm.

Domnul Vasile Gudu:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut!

Domnul Vasile Gudu:

Abținere la amendament, împotriva proiectului de modificare.

Sunt Vasile Gudu, deputat, Circumscripția nr. 38 Tulcea.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc, domnule Vasile. Numai bine!

Doamna Elena Hărătău.

Se pregătește domnul Lucian-Ovidiu Heiuș.

Doamnă Hărătău, vă ascultăm.

Doamna Elena Hărătău:

Bună ziua!

Elena Hărătău, deputat, Circumscripția Bacău.

Votez abținere la amendament și împotrivă la proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc, doamnă Elena Hărătău, de la Bacău.

O zi frumoasă!

Domnul Lucian Heiuș.

Se pregătește domnul Huțucă Bogdan.

Vă salut, domnule ministru! Vă ascultăm.

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuș:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascultăm, domnule Heiuș!

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuș:

Bună ziua!

Heiuș Lucian, Circumscripția Hunedoara.

Amendament - abținere.

Proiect - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sunteți bine?

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuș:

Da, mulțumesc frumos. Mai am o zi și... libertate!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

Libertate... câtă este ea!

Vă ținem pumnii!

Doamne ajută!

Domnul Lucian-Ovidiu Heiuș:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Huțucă Bogdan-Iulian.

Și se pregătește domnul George Ionescu.

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

Bună ziua!

Mă abțin pentru amendament și votez împotriva modificărilor aduse la Regulamentul Camerei Deputaților.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă cunosc, domnule Huțucă, dar o să am rugămintea să ne spuneți și numele, și circumscripția electorală, să rămână pe bandă.

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

Deputat Bogdan Huțucă, Constanța, Circumscripția electorală nr. 14.

Mă abțin la amendament și votez împotriva modificărilor aduse la Regulamentul Camerei Deputaților.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă! Sunteți OK?

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

Sunt în regulă, totul este bine.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ținem pumnii!

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

Multă sănătate, numai bine!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

Domnul George Ionescu, se pregătește doamna Antoneta Ioniță.

Domnule George Ionescu, vă ascultăm.

Domnul George Ionescu:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E seară deja?! Aoleo!

Domnule George Ionescu, vă ascultăm.

Domnul George Ionescu:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Daniel Suciu sunt, secretarul de la Camera Deputaților. Suntem în procedura de vot, practic suntem în ședința Camerei Deputaților pentru Proiectul de Hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților.

Mă auziți, domnule George Ionescu?

Domnul George Ionescu:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da? Mă auziți?

Domnul George Ionescu:

Numai un pic, că eu sunt într-o zonă unde nu am semnal. Trebuie să ajung la semnal.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

A, în regulă!

Bine.

O să revenim. O să am rugămintea să vorbiți cu liderul dumneavoastră de grup și o să revenim când vorbiți cu el și când vă vine semnalul. Este în regulă?

Domnul George Ionescu:

Păi, trebuie să ajung la o antenă!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar eu vă aud foarte bine, dar, în fine. Vă rog să luați legătura cu domnul Roman și ne auzim după aceea, bine?

Domnul George Ionescu:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bine, vă salut!

Doamnă Ioniță, vă ascultăm!

Doamna Antoneta Ioniță:

Bună seara!

În privința amendamentului - abținere și împotriva proiectului de modificare a Regulamentului.

Antoneta Ioniță, Brăila.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Domnul Leoreanu Laurențiu.

Se pregătește doamna Lungu Tudorița.

Domnule Leoreanu, te ascultăm!

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Bună ziua!

Pe amendament - abținere. Pe proiectul privind modificarea Regulamentului vot împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și vă rog să-l lăsați... Să ne spuneți numele și circumscripția electorală.

Domnul Laurențiu-Dan Leoreanu:

Leoreanu Laurențiu-Dan, Circumscripția nr.29 Neamț.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și stați aproape de domnul Tinel? Dați-i un telefon și spuneți-i totuși ce facem. Bine?

Vă mulțumesc.

Doamna Lungu Tudorița.

Se pregătește Mara Mareș.

Doamna Tudorița Lungu:

Bună ziua, dragi colegi.

Tudorița Lungu, Bacău.

Voturile mele sunt următoarele: abținere pentru amendament și contra proiectului de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

O seară frumoasă!

Sărut mâinile!

Domnișoara Mara Mareș.

Domnul Dumitru Mihalescul.

Și după aceea domnul Moldovan Sorin-Dan.

Doamna Mara Mareș:

E în regulă!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile, domnișoară! Vă ascultăm.

Doamna Mara Mareș:

Bună ziua!

Mara Mareș, Circumscripția electorală nr. 8 Brașov.

Abținere pentru amendament, împotriva proiectului de hotărâre.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Și eu vă mulțumesc.

O seară frumoasă!

Vă ascultăm, domnule Dumitru Mihalescul.

Domnul Dumitru Mihalescul:

Bună ziua!

Deputat Dumitru Mihalescul, Suceava.

Votez abținere la amendament și împotriva proiectului de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc și aveți grijă de dumneavoastră acolo, la Suceava.

Domnul Sorin Moldovan.

Se pregătește domnul Nicolae Neagu.

De la Cluj, domnul Sorin Moldovan.

Domnul Sorin-Dan Moldovan:

Bună seara!

Sorin-Dan Moldovan, deputat de Cluj.

Votez abținere la amendament și împotriva proiectului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Mulțumesc.

Domnul Nicolae Neagu de la Sibiu și se pregătește domnul Romeo Florin Nicoară.

Domnule Neagu, vă salut cu drag!

Domnul Nicolae Neagu:

Vă salut!

Bună seara!

Bună seara, domnule Suciu!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascultăm.

Domnul Nicolae Neagu:

Nicolae Neagu, Circumscripția electorală nr. 34 Sibiu.

Abținere la amendament, împotrivă la votul pe Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

O seară plăcută vă doresc!

 

Domnul Nicolae Neagu:

O seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Nicoară.

Se pregătește domnul Corneliu Olar.

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Bună ziua!

Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă auzim.

Domnul Romeo Florin Nicoară:

Bună ziua!

Romeo Nicoară, Circumscripția nr. 32 Satu-Mare.

Abținere pentru amendament și împotrivă pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Corneliu Olar.

Se pregătește domnul Oprea Dumitru.

Domnul Dumitru Oprea:

Da, da, aștept!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă auzim!

Domnule Oprea, vă ascultăm!

Domnul Dumitru Oprea:

A, încă nu mi-a venit rândul...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ba da, tocmai v-a venit rândul! Vă ascultăm!

Domnul Dumitru Oprea:

Sunt împotriva proiectului și mă abțin de la amendament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și, domnule Oprea, chiar dacă v-am rostit de vreo trei ori numele, vă rog să-l spuneți dumneavoastră și circumscripția electorală.

Domnul Dumitru Oprea:

Dumitru Oprea, Circumscripția nr. 24 Iași.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Bine, vă mulțumesc.

Domnul ministru Oros Nechita-Adrian, dar bănuiesc că este în ședință de Guvern.

Domnul Palăr Ionel.

Și după aceea domnul Petcu Toma-Florin. Urmează miniștrii, nu-i deranjăm.

Domnule Palăr?

Domnule Palăr, te salut!

Domnul Ionel Palăr:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul Ionel Palăr:

Vă rog, domnule secretar.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult!

Ca la interogatoriu: nume, prenume, circumscripția electorală, vot pe amendament și vot pentru modificarea Regulamentului.

Domnul Ionel Palăr:

Palăr Ionel, Circumscripția electorală nr. 4 Bacău.

Pentru amendament - abținere. Votul pentru modificarea Regulamentului - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Îți mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnule Petcu, te salut! Și ascult.

Domnul Toma-Florin Petcu:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara! Că e seară.

Domnul Toma-Florin Petcu:

E seară poate în Parlament! Afară mai e lumină, domnule președinte!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Secretar, încă!

Domnul Toma-Florin Petcu:

Secretar, a..., am înțeles! Am crezut că e domnul Suciu!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am spus "încă"!

Domnul Toma-Florin Petcu:

A, încă!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule ministru, te ascult!

Domnul Toma-Florin Petcu:

Păi, puneți-mi întrebările, ca să vorbim punctual!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

OK. În regulă!

O să am rugămintea să ne spuneți, înainte de a vă exprima votul pentru amendamentul propus de domnul Pambuccian și votul pentru proiectul de modificare a Regulamentului, să ne menționați numele dumneavoastră, deși noi îl cunoaștem, și circumscripția electorală.

Domnul Toma-Florin Petcu:

Petcu Toma-Florin, Circumscripția electorală nr. 19 Giurgiu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă.

Și acum votul pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților.

Domnul Toma-Florin Petcu:

La amendament votez cu abținere și pentru proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților votez împotriva proiectului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă, domnule ministru!

Mulțumesc.

Domnul rector Pirtea Marilen-Gabriel.

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Prezent.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Te ascultăm, domnule Pirtea.

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Vot împotrivă pentru modificare și abținere pentru amendament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și acum te rog să ne lași numele și circumscripția electorală.

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

Marilen-Gabriel Pirtea, Circumscripția nr. 37 Timiș.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară frumoasă!

 

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

La fel, domnule Suciu!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Pavel Popescu.

Se pregătește domnul Popescu. Dar cred că este în...

Domnul Pavel Popescu:

Da. Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara, domnule președinte!

Vă ascultăm.

Domnul Pavel Popescu:

Pentru amendament - abținere și votez împotriva proiectului.

Pavel Popescu, Circumscripția electorală nr. 37.

Și, domnule secretar, profit de faptul că dumneavoastră ați arătat bună-credință în cazul colegului Culeafă, pe care îl veți contacta după consultarea cu liderul Grupului...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pe toți o să-i contactez.

Domnul Pavel Popescu:

...și vă rog să-l contactați și pe domnul Giugea, pentru reconsiderarea votului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bine, e în regulă.

Domnul Pavel Popescu:

Mulțumesc.

La revedere!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La revedere!

Domnul Popescu Virgil-Daniel.

Bănuiesc că...

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Eu sunt.

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule ministru, ați terminat ședința de Guvern?

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Suntem într-o pauză și am ieșit ca să vorbesc. Nu pot să nu votez la Cameră.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

A, drăguț!

Atunci o să îl sunăm și pe domnul Oros. Și pe domnul...

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Da, putem vorbi, noi, toți cei de aici.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, bine.

Vă ascult, domnule ministru.

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Bună ziua!

Păi, vă ascult. Să-mi exprim votul? Sau mai îmi citiți? Că nu știu protocolul. Sau vă spun că votul este abținere pentru amendament și împotrivă?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Corect.

Și acum o să am rugămintea să lăsați numele, prenumele și circumscripția electorală.

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Popescu Virgil-Daniel, Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Vă rog să-l sunați și pe domnul Oros, atunci.

În regulă.

Domnul Cezar Preda.

Domnul Cezar-Florin Preda:

Eu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascultăm.

Domnul Cezar-Florin Preda:

Ce trebuie să spun?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numele, prenumele, circumscripția...

Domnul Cezar-Florin Preda:

Preda Cezar-Florin, Circumscripția Dâmbovița.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și vot? Exprimarea votului pentru cele două - amendament și votul de modificare a Regulamentului.

Domnul Cezar-Florin Preda:

Împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. Bine.

La amândouă?

Domnul Cezar-Florin Preda:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. Bine.

Mulțumesc.

Domnul Cezar-Florin Preda:

Sănătate!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Predoiu Marian-Cătălin.

Și domnul Oros.

Și ce miniștri mai avem?

Și pe domnul Bode.

Că după aceea nu-i mai prindem.

OK. Bine.

Domnul Predoiu.

Și urmează domnul Prișcă Răzvan.

După domnul Predoiu, sunați-l pe domnul Prișcă!

Mergeți mai departe, la domnul Prișcă!

Domnule Prișcă, vă ascultăm.

Domnul Răzvan Sorin Prișcă:

Bună seara!

Răzvan Prișcă, deputat al PNL de Prahova.

Mă abțin la amendament și votez împotrivă la proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Raețchi Ovidiu Alexandru.

Se pregătește domnul Răcuci Claudiu-Vasile.

Domnule Raețchi, vă ascultăm.

Domnul Ovidiu Alexandru Raețchi:

Ovidiu Alexandru Raețchi, Circumscripția nr. 42 București.

Abținere la amendament și vot împotriva proiectului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Răcuci Claudiu-Vasile.

Se pregătește domnul Cristinel Romanescu.

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

Bună seara!

Claudiu-Vasile Răcuci, Alba.

Abținere la amendament și împotrivă la proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

 

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

Mulțumesc.

O seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Romanescu Cristinel.

Și se pregătește doamna Adriana Săftoiu.

Domnul Cristinel Romanescu:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul Cristinel Romanescu:

Bună seara!

Abținere la amendament, împotrivă la proiectul de modificare.

Cristinel Romanescu, Circumscripția nr. 10 Buzău.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Săftoiu.

Și se pregătește doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean.

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Abținere la amendament, împotrivă pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. Dar am rugămintea să spuneți, să rămână și numele dumneavoastră și circumscripția electorală.

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Săftoiu Ana Adriana, Circumscripția București.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile!

Vă mulțumesc.

 

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

Și eu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O seară plăcută!

 

Doamna Ana Adriana Săftoiu:

La revedere!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Schelean-Șomfelean Valeria-Diana.

Se pregătește domnul Robert-Ionatan Sighiartău.

Doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile!

Doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean:

Alo!

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă aud.

Doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean:

Să-mi exprim votul, da? Pentru amendament...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și să ne spuneți, să rămână, și numele dumneavoastră și circumscripția electorală.

Doamna Valeria-Diana Schelean-Șomfelean:

Schelean-Șomfelean Valeria-Diana, Circumscripția electorală nr. 11 Caraș-Severin.

Abținere pentru amendament, vot împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Robert Sighiartău.

Se pregătește domnul Sitterli Ovidiu-Ioan.

Mergeți la domnul Sitterli. Și, după aceea, la domnul doctor Stamatian.

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

Da, vă rog.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Sitterli.

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

Pentru amendament - abținere și împotriva proiectului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și vă rog să spuneți, să rămână și numele dumneavoastră și circumscripția electorală.

Domnul Ovidiu-Ioan Sitterli:

Ovidiu Sitterli, Circumscripția nr. 34 Sibiu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

O seară plăcută!

Mai încercați la domnul Sighiartău și, după aceea, la domnul Stamatian.

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

Pe Stamatian l-au prins.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule doctor, vă ascultăm.

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

Abținere la primul punct și împotrivă la al doilea.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, dar vă rog să ne și spuneți clar, concis și tare, și numele dumneavoastră, și circumscripția electorală.

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

Circumscripția electorală Cluj...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cluj...

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

... nr. 13 Cluj și Vasile-Florin Stamatian.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule doctor, vă doresc o seară plăcută!

Numai bine!

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

Și eu vă doresc succes!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Mai am, mai am.

Domnul Vasile-Florin Stamatian:

La revedere!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Încercați la domnul Surgent, domnul Șișcu.

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule ministru, vă ascult.

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

Vă ascult și eu, spuneți. Avem o pauză la ședința de Guvern.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Păi, am profitat de această minunată pauză.

Colegul dumneavoastră, Daniel Suciu, de la Parlament, vă deranjează. Suntem în procedura de vot, la Cameră.

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

Vă salut!

N-am ordinea de zi, nu... chiar îmi pare rău, nu sunt conectat la ceea ce faceți dumneavoastră acolo, la proceduri. Din păcate...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Prostii, numai prostii facem. E în regulă.

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

Din păcate, sunt cu agenda de pe hotărârea...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci, ca să nu mai revin, "prezent, nu votez", da?

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

Prezent, nu votez.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Bine, domnule ministru.

Să trăiți!

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

Sănătate!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Surgent.

Domnul Marius-Gheorghe Surgent:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut!

Domnul Marius-Gheorghe Surgent:

Abținere la amendament și vot împotrivă la proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și rugămintea să spuneți numele și prenumele și circumscripția electorală.

Domnul Marius-Gheorghe Surgent:

Surgent Marius-Gheorghe, Circumscripția nr. 22 Hunedoara.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Șișcu.

Și se pregătește domnul Șovăială.

Domnul George Șișcu:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul George Șișcu:

Abținere la amendament. Abținere.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă aud.

Domnul George Șișcu:

Da. Și împotrivă la modificarea Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și vă rog să spuneți numele și circumscripția electorală.

Domnul George Șișcu:

Circumscripția nr. 38, Șișcu George.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule deputat.

O seară plăcută!

Domnul Șovăială Constantin.

Și urmează domnul ministru Ion Ștefan.

Domnule Șovăială, vă ascultăm.

Domnul Constantin Șovăială:

Bună seara!

Deputat Constantin Șovăială, Circumscripția electorală nr. 34 Sibiu.

Abținere la amendament, împotrivă la proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Ion Ștefan.

Se pregătește domnul Știrbu Gigel.

Domnul Ion Ștefan.

Domnule ministru, vă ascult.

Domnul Ion Ștefan:

Da, vă ascult eu pe dumneavoastră, m-a sunat cineva.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule ministru...

 

Domnul Ion Ștefan:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... sunt prietenul dumneavoastră, fostul ministru al dezvoltării, actualmente deputat, Daniel Suciu, secretar al Camerei Deputaților. Și mă gândeam că liderul de grup, domnul Roman Florin, v-a anunțat că tocmai avem ședință de Parlament, una puțin mai altfel, și suntem în procedură de vot și trebuie să vă exprimați votul pe proiectul de modificare a Regulamentului. Dar din reacția dumneavoastră deduc că nu știți despre ce este vorba.

Domnul Ion Ștefan:

Până la ce oră? Că sunt în ședință de Guvern.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Păi, spuneți-mi cât vreți să stau după dumneavoastră, având în vedere că sunt de două ore în picioare și citesc numele dumneavoastră?

Domnul Ion Ștefan:

Domnule Suciu, îmi cer scuze dacă s-a ajuns la situația aceasta, să...

Intru în secunda 1 pe...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am o rugăminte. Nu sunați dumneavoastră, pentru că blocați linia. O să revenim noi, după ce terminăm cu toți colegii de la PNL.

Domnul Ion Ștefan:

Vă rog mult de tot. Da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bine, domnule ministru.

Vă salut!

Numai bine!

Domnul Ion Ștefan:

Să fiți sănătos!

Mulțumesc mult.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sănătoși să fim cu toții!

Domnul Știrbu Gigel.

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara, domnule deputat.

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

Bună seara!

Votez abținere la amendament și împotriva proiectului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și vă rog să ne spuneți și numele și circumscripția electorală, să rămână.

Domnul Gigel-Sorinel Știrbu:

Știrbu Gigel-Sorinel, Circumscripția electorală nr. 30...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, domnule președinte.

O seară plăcută!

Domnul Tabugan Ion.

Domnul Ion Tabugan:

Da, vă rog.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule deputat!

Domnul Ion Tabugan:

Și eu vă contrasalut de la Herculane, de aici, din zona Banatului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

 

Domnul Ion Tabugan:

Cu cine am onoarea?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sunt colegul dumneavoastră, Daniel Suciu, și aștept să vă pronunțați asupra proiectului de modificare a Regulamentului. Sunteți în direct...

 

Domnul Ion Tabugan:

Vă salut, domnule Suciu!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... în procedură de vot...

 

Domnul Ion Tabugan:

Da.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... în ședința Camerei Deputaților.

Domnul Ion Tabugan:

În cazul amendamentului mă abțin...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da...

Domnul Ion Tabugan:

... iar în cazul modificării Regulamentului, împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

 

Domnul Ion Tabugan:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și vă rog să spuneți și numele și circumscripția electorală, să rămână.

Domnul Ion Tabugan:

Tabugan Ion, deputat, Circumscripția electorală nr. 11 Caraș-Severin.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut!

Vă salut, domnule deputat!

Doamna Cristina Trăilă. Și doamna Raluca Turcan.

Doamna Cristina Trăilă:

Bună seara!

Cristina Trăilă, Circumscripția electorală nr. 42 București.

Abținere pentru amendament, împotrivă pentru proiectul de Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc pentru operativitate, stimată doamnă!

Doamna Cristina Trăilă:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna vicepremier Raluca Turcan.

Și încercați ulterior la domnul Glad-Aurel Varga.

Doamna Turcan nu răspunde.

Domnul Varga Glad-Aurel. Și domnul Varga Vasile.

Și, ulterior, vă rog, întoarceți-vă la prietenul meu, domnul Ion Ștefan, că după aceea nu-l mai prind.

Domnule Glad Varga, vă ascult.

Domnul Glad-Aurel Varga:

Bună ziua!

Varga Glad-Aurel.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da.

Domnul Glad-Aurel Varga:

Pentru vot, da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Exact.

Domnul Glad-Aurel Varga:

Amendament...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da...

Domnul Glad-Aurel Varga:

... da, e abținere și Regulament - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Domnul Glad-Aurel Varga:

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Vasile Varga.

Se pregătește domnul Dan Vîlceanu.

Domnule Varga, vă ascult.

Bună seara!

Domnul Vasile Varga:

Abținere la primul și vot împotrivă la al doilea.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă cunosc foarte bine, dar o să am rugămintea să spuneți numele, prenumele și circumscripția electorală.

Domnul Vasile Varga:

Varga Vasile, Circumscripția electorală nr. 9 Brăila.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut!

Doamne ajută!

Numai bine!

Domnul Vîlceanu.

Și, după aceea, domnul Voicu Mihai Alexandru.

Domnule Vîlceanu, bună seara!

Domnul Dan Vîlceanu:

Bună seara!

Dan Vîlceanu, Circumscripția electorală nr. 20 Gorj.

Abținere la amendament, împotrivă la proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Domnul Dan Vîlceanu:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Voicu Mihai Alexandru.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Da.

Bună ziua!

Prezent.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult.

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă ascult.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Da. La amendament - abținere, la proiectul în întregime - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Și o să am rugămintea să spuneți și numele dumneavoastră și circumscripția electorală.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Voicu Mihai Alexandru, Circumscripția electorală nr. 43 Diaspora.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Da, reluăm, PNL.

Și haideți să reluăm cu miniștrii!

Da. Domnul Bode.

Am ratat pe domnul Andrei Alexandru.

Domnul Andrei Alexandru, atunci.

Domnul Cîmpeanu, domnul Culeafă.

A, la domnul Culeafă trebuie să revenim, să se... da.

La domnul Tinel Gheorghe. Am înțeles că a respins din start această "procedură nenorocită" pe care o facem noi aici.

Și domnul George Ionescu.

Domnule Culeafă, am revenit.

Domnul Mihai Culeafă:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

V-ați edificat, domnule Culeafă?

Domnul Mihai Culeafă:

Da. De mult. Am încercat să sun înapoi imediat, dar...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nu trebuia să sunați înapoi, că ne creați dificultăți tehnice. Noi vă sunăm.

Domnul Mihai Culeafă:

Am încercat o dată, dar nu...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascultăm, domnule Culeafă.

Domnul Mihai Culeafă:

Legitimația nr. 89, Circumscripția nr. 25 Ilfov.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Și votul?

Domnul Mihai Culeafă:

Împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sunt două voturi - unul la amendament și unul...

Domnul Mihai Culeafă:

La amendament - abținere și la modificarea Regulamentului - împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Vă mulțumesc.

Domnul Mihai Culeafă:

La revedere!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule ministru, am revenit, domnule ministru.

Domnul Ion Ștefan:

Bună ziua, domnule ministru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Seară. Am ajuns seara, domnule ministru.

Domnul Ion Ștefan:

Domnul ministru votează abținere pentru amendament și împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vedeți că se poate și să fiți foarte operativ?

Vă mulțumesc.

Spuneți, vă rog, pentru stenogramă, numele, prenumele și circumscripția electorală, deși sunteți extrem de cunoscut.

Domnul Ion Ștefan:

Ion Ștefan, Circumscripția nr. 41 Vrancea.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Succes la ședința de Guvern!

Domnul Ion Ștefan:

Să fiți îndrăgostit, domnule!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mereu și întotdeauna.

Domnule Tinel Gheorghe, vă ascult.

Domnul Tinel Gheorghe:

Cine sunteți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cred că vă bateți joc de noi până la urmă.

Vă rog să...

Domnul Tinel Gheorghe:

Așa este. E o bătaie de joc. Ce faceți voi e o bătaie de joc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bine. Vă rog să închideți telefonul.

 

Domnul Tinel Gheorghe:

Ce faceți voi e o bătaie de joc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Îmi asum. Domnul Tinel este prezent, dar nu știe ce votează și este o bătaie de joc ce face.

În regulă. Mergem mai departe.

Și mai este domnul Oros. Și domnul Olar Corneliu.

Domnul Corneliu Olar:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut!

Bună seara!

Domnul Corneliu Olar:

Alo!

Bună seara!

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Olar.

Vă salut!

Domnul Corneliu Olar:

Cine e?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Colegul dumneavoastră, Daniel Suciu.

 

Domnul Corneliu Olar:

Salut, domnule Suciu. Ce faceți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sunteți în ședință de Parlament, sunteți live. Și o să vă rog să-mi spuneți cum votați la proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Corneliu Olar:

De modificare a Regulamentului? ... să văd, ce modificați?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

No, stați că eu vreau să fiu foarte corect.

Domnul Corneliu Olar:

Exact.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vreau să fiu foarte corect.

 

Domnul Corneliu Olar:

Dar cât? Cât? Stați un pic...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Grupul din care faceți parte a votat abținere la un amendament propus de domnul Varujan Pambuccian și împotrivă la proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Corneliu Olar:

Păi, votez cum votează partidul, domnule Suciu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. Foarte bine,

Vă doresc din tot sufletul sănătate!

Și nu ieșiți afară!

Domnul Corneliu Olar:

Mulțumesc.

Ciao! Ciao!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sănătate multă!

Da, domnule Sighiartău.

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Bună seara!

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Circumscripția electorală nr. 6 Bistrița-Năsăud.

În privința amendamentului mă voi abține, iar cu privire la modificarea Regulamentului voi vota împotrivă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă. Și - vă cunoaștem - dar o să vă rog să spuneți și numele, ca să rămână pe bandă.

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Robert Sighiartău, județul Bistrița-Năsăud.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Mulțumesc, colega!

O seară faină!

 

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Mulțumesc și eu.

Numai bine!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Oros. Și doamna Turcan. Și domnul Predoiu.

Domnule ministru, vă ascult.

Domnule ministru...

Domnul Răzvan Sorin Prișcă:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Predoiu.

Domnul Răzvan Sorin Prișcă:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule ministru, vă ascult.

Domnul Răzvan Sorin Prișcă:

Domnule Suciu, sunt Răzvan Prișcă, spuneți-le că m-au sunat. Nu sunt domnul Predoiu, e o greșeală.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă. Vă doresc să ajungeți ministru!

Seară bună!

Domnul Răzvan Sorin Prișcă:

Mulțumesc, domnule Suciu.

Pa!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pa! Pa!

Nu l-ați dibuit pe domnul Predoiu.

Domnul George Ionescu.

Domnul George Ionescu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da.

Domnul George Ionescu:

Bună seara, domnule Suciu!

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da. Cine?

Domnul George Ionescu:

George Ionescu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul George Ionescu.

Sunteți în direct, vă ascult.

Domnul George Ionescu:

George Ionescu, Circumscripția nr. 31 Prahova.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da.

Domnul George Ionescu:

Vot abținere la amendament și vot împotrivă...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, v-am auzit.

Domnul George Ionescu:

... vot împotrivă la proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

O seară frumoasă vă doresc!

Deci am sunat de două ori pe domnul Andrei Alexandru. N-a răspuns, pa!

Am sunat de două ori pe domnul Borza. N-a răspuns, pa!

Mergem mai departe.

Domnul Cîmpeanu Sorin.

Pe miniștrii o să-i sunăm după ședința de Guvern, dacă se termină până terminăm noi lista.

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule ministru, vă ascult.

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Alo!

Sunt în ședință de Guvern. Cine este la telefon?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sunt colegul dumneavoastră, deputatul Daniel Suciu. Suntem în ședință de Parlament, care se pare că se suprapune cu ședința de Guvern...

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Da. Nu am cum să vorbesc, domnule Suciu, sunt în ședință, îmi cer scuze!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Vă doresc ședință fructuoasă și frumoasă!

Domnul Marian-Cătălin Predoiu:

Sănătate!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mergem... trecem la USR.

Vă rog să-l sunați pe domnul Drulă.

Domnul Drulă de la USR.

Și se pregătește domnul Arsu Alin-Ionuț.

Domnul Cătălin Drulă:

Bună seara!

Sunt Cătălin Drulă, Circumscripția nr. 37 Timiș.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule Drulă.

Sper să fie și colegii dumneavoastră la fel de operativi.

Mulțumesc.

Domnul Arsu Alin-Ionuț.

Se pregătește domnul președinte Barna.

Domnul Alin-Ionuț Arsu:

Bună seara!

Sunt Alin-Ionuț Arsu, Circumscripția București.

Votez pentru amendament și pentru proiect în ansamblu.

Mulțumesc mult.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul președinte Barna.

Se pregătește domnul Tudor Benga.

Domnul Ilie Dan Barna:

Bună seara!

Dan Barna sunt, Circumscripția nr. 34 Sibiu.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Mulțumesc.

Succes!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Seară plăcută!

Domnul Tudor Benga.

Se pregătește domnul Botez Mihai-Cătălin.

Domnule Benga, vă ascult.

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Bună seara!

Tudor Benga, deputat al USR de Brașov.

Votez pentru amendament și votez pentru Regulament în ansamblul său.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Botez.

Se pregătește domnul Iulian Bulai.

Domnule Botez, vă ascult.

Domnul Mihai-Cătălin Botez:

Bună seara!

Mihai Botez mă numesc, Circumscripția electorală nr. 39 Vaslui.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

La revedere!

O seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Bulai.

Se pregătește doamna Cosette-Paula Chichirău.

Domnule Bulai, vă ascult.

Domnul Iulian Bulai:

Bună seara!

Iulian Bulai, deputat în Circumscripția electorală nr. 29 Neamț.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre în ansamblul lui.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Cosette Chichirău.

Se pregătește doamna Cosma Lavinia-Corina.

Sărut mâinile, doamnă Chichirău!

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Bună seara!

Și vă mulțumesc că faceți acest lucru.

Chiar mi-e milă că trebuie să vorbiți atât de mult pentru fiecare.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Apreciez aprecierile dumneavoastră și vă mulțumesc.

Doamna Cosette-Paula Chichirău:

Sunt Cosette Chichirău, deputat în Circumscripția nr. 24 Iași.

Votez pentru amendament și pentru proiect în ansamblu.

Seară bună și sănătate!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară frumoasă vă doresc!

Doamna Cosma Lavinia.

Se pregătește domnul Dan Nicușor Daniel.

Doamna Lavinia-Corina Cosma:

Da. Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Cosma Lavinia, vă ascult.

Doamna Lavinia-Corina Cosma:

Bună seara!

Mă numesc Lavinia Cosma, Circumscripția nr. 28 Mureș.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Nicușor Dan.

Se pregătește domnul Silviu Dehelean.

Domnule Nicușor Dan, vă ascult.

Vă ascult.

Domnul Nicușor Daniel Dan:

Nicușor Dan, deputat, Circumscripția nr. 42 București.

Votez "pentru" la amendament și "pentru" la proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Silviu Dehelean.

Și se pregătește domnul Duruș Vlad-Emanuel.

Domnule Dehelean, vă salut!

Domnul Silviu Dehelean:

Bună seara, domnule Suciu!

Silviu Dehelean, Circumscripția nr. 5 Bihor.

Pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

 

Domnul Silviu Dehelean:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O seară plăcută!

Domnul Silviu Dehelean:

Numai bine!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Duruș Vlad-Emanuel.

Se pregătește domnul Ion Stelian-Cristian.

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Duruș.

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Vlad-Emanuel Duruș, Circumscripția nr. 26 Maramureș.

Votez în favoarea amendamentului și în favoarea proiectului în ansamblu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

 

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

O seară frumoasă!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O seară frumoasă!

Domnul Ion Stelian-Cristian.

Se pregătește doamna Iurișniți Cristina-Ionela.

Vă ascult.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Bună seara!

Ion Stelian-Cristian mă numesc, deputat USR de Constanța.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc și eu, domnule deputat!

O seară plăcută!

Doamna Iurișniți Cristina-Ionela.

Se pregătește domnul Dumitru Lupescu.

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

Alo!

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile, doamnă Iurișniți, cojudețeana mea dragă!

Vă ascult.

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

Da. Bună seara!

Sunt Cristina Iurișniți, Circumscripția electorală nr. 6 Bistrița-Năsăud.

Sunt pentru un vot pozitiv. Deci pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

 

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

O seară...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Dumitru Lupescu.

Se pregătește domnul Moșteanu Ionuț.

Vă ascult, domnule Lupescu.

Domnul Dumitru Lupescu:

Vă rog.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule deputat, vă ascult.

Domnul Dumitru Lupescu:

Da.

Deci pentru amendament și pentru Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

O să am rugămintea să spuneți puțin mai tare numele dumneavoastră și circumscripția electorală, ca să rămână.

Domnul Dumitru Lupescu:

Lupescu Dumitru, Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița.

Pentru amendament și pentru Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc din suflet, domnule deputat.

O seară plăcută!

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu.

Se pregătește domnul Claudiu Năsui.

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:

Bună seara!

Sunt Ionuț-Liviu Moșteanu, deputat în Circumscripția nr. 3 Argeș.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

 

Domnul Liviu-Ionuț Moșteanu:

Seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Claudiu Năsui.

Se pregătește domnul Pop Tudor Rareș.

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule Năsui!

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Bună seara!

Sunt Claudiu Năsui, deputat în Circumscripția nr. 42 București.

Și votez pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Pop Tudor Rareș.

Se pregătește domnul Popescu Nicolae-Daniel.

Domnul Tudor Rareș Pop:

Vă ascult.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Pop, noi vă ascultăm pe dumneavoastră!

Domnul Tudor Rareș Pop:

Da. Votez pentru amendament și pentru proiectul în ansamblu.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și vă rog să-mi spuneți numele dumneavoastră și circumscripția electorală.

Domnul Tudor Rareș Pop:

Tudor Rareș Pop, deputat de București.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Mulțumesc.

Domnul Popescu Nicolae-Daniel.

Se pregătește domnul Adrian-Claudiu Prisnel.

Domnule Popescu, vă ascult.

Domnul Nicolae-Daniel Popescu:

Bună ziua!

Nicolae-Daniel Popescu, deputat, Circumscripția nr. 43 Diaspora.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Prisnel Adrian-Claudiu.

Se pregătește doamna Cristina-Mădălina Prună.

Domnul Adrian-Claudiu Prisnel:

Bună seara!

Sunt Adrian Prisnel, deputat, Circumscripția nr. 17 Dolj.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Seară bună!

Doamna Cristina-Mădălina Prună. Are telefonul închis.

I-am prins pe cei de la USR!

Domnul Dan-Răzvan Rădulescu.

Și se pregătește domnul Bogdan-Ionel Rodeanu.

Domnul Dan-Răzvan Rădulescu:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Rădulescu.

Domnul Dan-Răzvan Rădulescu:

Bună seara!

Sunt Dan-Răzvan Rădulescu, Circumscripția nr. 31 Prahova.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre în ansamblu.

Vă mulțumesc. Numai bine!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Mulțumesc.

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu.

Se pregătește domnul lider Seidler Cristian-Gabriel.

Domnule Rodeanu, vă ascult.

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Rodeanu, vă ascult!

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Bună ziua!

Bogdan Rodeanu, deputat USR, Galați.

Voi vota pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Cristian-Gabriel Seidler.

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Bună ziua!

Sunt Cristian Seidler, deputat, Circumscripția nr. 42 București.

Votul meu este pentru amendament și pentru proiect, în întregul său.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel.

Se pregătește domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu.

Domnule vicepreședinte, vă ascult!

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Bună seara!

Lucian Stanciu-Viziteu, Circumscripția nr. 4 Bacău.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului în integralitate.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară bună!

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu.

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Ungureanu.

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule deputat.

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Sunt Emanuel Ungureanu, deputat USR, Cluj.

Și votez și pentru amendament, și pentru proiect în ansamblu.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc și eu.

Domnul Vlad Sergiu Cosmin.

Se pregătește domnul Zainea Cornel.

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule Vlad!

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Bună seara!

Sunt Vlad Sergiu Cosmin, deputat în Circumscripția nr. 2 Arad.

Votez pentru amendament și votez pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

La revedere!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă.

Vă mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Cornel Zainea.

Vă ascult, domnule Zainea.

Domnul Cornel Zainea:

Bună seara!

Sunt Cornel Zainea, Circumscripția nr. 25 Ilfov.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Mai încercați la doamna Prună.

Doamnă Prună, vă ascultăm.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Bună seara!

Cristina Prună, deputat de București.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de Hotărâre de modificare a Regulamentului.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc și eu.

Felicitări, dragi colegi de la USR, pentru operativitate!

Domnul președinte Ponta.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Da. Bună seara, în primul rând, și vă mulțumesc pentru munca pe care o faceți!

Sunt deputat Victor Ponta, Circumscripția nr. 20 Gorj, și liderul Grupului PRO România.

Alături de colegii mei din grup și spre deosebire, sigur, de domnul ministru Grindă sau alți colegi de la PNL, știm perfect de ce ne-ați sunat. Ne-ați sunat pentru amendament și pentru Proiectul de Hotărâre de modificare a Regulamentului, și la amândouă votez pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

O seară plăcută!

Domnul Bălănescu și se pregătește domnul Bănicioiu.

Domnule avocat, vă ascult.

Domnul Alexandru Bălănescu:

Cine este?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Colegul dumneavoastră, deputatul Daniel Suciu vă deranjează. Sunteți în direct, practic în ședința Parlamentului, a Camerei Deputaților. Și vă rog să-mi spuneți cum votați la proiectul de modificare a Regulamentului?

Domnul Alexandru Bălănescu:

A Regulamentului Camerei Deputaților?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Exact, domnule avocat!

Domnul Alexandru Bălănescu:

Pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Și la amendamentul depus de către domnul lider de grup Varujan Pambuccian?

Liderul dumneavoastră, ca să vă dau puțin ajutor, a votat pentru.

Domnul Alexandru Bălănescu:

E în regulă atunci! Pentru!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută, domnule Bălănescu! Numai bine!

Domnule ministru, vă salut!

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Bună ziua! Și eu vă salut.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule ministru.

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Deci pentru la ambele proiecte.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și o să am rugămintea să spuneți numele și circumscripția electorală, ca să rămână.

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Nicolae Bănicioiu, Iași.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Nicolae Bănicioiu:

O seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Dobre Mircea-Titus.

Se pregătește domnul Eugen Durbacă.

Domnule ministru, vă salut!

Domnul Mircea-Titus Dobre:

Bună ziua!

Dobre Mircea-Titus, deputat, Circumscripția electorală nr. 14 Constanța.

Votez pentru amendament, votez pentru proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule deputat.

O seară plăcută!

 

Domnul Mircea-Titus Dobre:

O seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Durbacă Eugen.

Se pregătește domnul Havrici Emanuel-Iuliu.

Domnule Durbacă, vă salut!

Vă salut, domnule Durbacă!

Domnul Eugen Durbacă:

Da, vă rog. Vă salut și eu!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult.

Domnul Eugen Durbacă:

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Și o să am rugămintea să spuneți numele și circumscripția electorală, ca să rămână consemnat.

Domnul Eugen Durbacă:

Durbacă Eugen, Circumscripția electorală nr. 18 Galați.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Havrici.

Se pregătește doamna Mihaela Huncă.

Domnule Havrici?

Domnul Emanuel-Iuliu Havrici:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule Havrici!

Domnul Emanuel-Iuliu Havrici:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Daniel Suciu vă deranjează, de la Camera Deputaților. Sunteți în direct, în procedura de vot pentru modificarea Regulamentului.

O să vă rog să-mi spuneți numele, circumscripția electorală și cum votați dumneavoastră la proiectul de modificare a Regulamentului și la amendamentul depus de domnul lider de grup Varujan Pambuccian.

Vă amintesc că liderul dumneavoastră de grup și colegii dumneavoastră au votat cu "da" la ambele.

Domnul Emanuel-Iuliu Havrici:

Havrici Emanuel-Iuliu, Circumscripția Suceava.

Votez "da".

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă.

Mult succes acolo, la Suceava!

Doamne ajută!

Doamna Huncă Mihaela, de la Botoșani.

Doamna Mihaela Huncă:

Mihaela Huncă, Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, doamnă profesor.

Sărut mâinile!

O seară plăcută!

Domnul Marica Petru-Sorin.

Se pregătește domnul președinte Ion Mocioalcă.

Domnule Marica, vă salut!

Domnul Petru-Sorin Marica:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul Petru-Sorin Marica:

Marica Petru-Sorin, Hunedoara.

Vot pentru amendament și vot pentru proiect.

O seară bună!

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

O seară plăcută!

Domnul Mocioalcă.

Se pregătește domnul Mohaci Mihai.

Vă salut, domnule Mocioalcă! Vă ascult.

Domnul Ion Mocioalcă:

Domnule ministru, sunt pentru. Pentru dumneavoastră, pentru amendamente, pentru proiectul de lege...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sunteți tare optimist în seara aceasta!

Domnul Ion Mocioalcă:

Abia acum îmi dau seama cât de valoros ați fost la dezvoltare!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O iau ca pe un compliment!

Domnul Ion Mocioalcă:

Așa e!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O să am rugămintea să spuneți și numele complet și circumscripția electorală, ca să rămână...

Domnul Ion Mocioalcă:

Ion Mocioalcă, Circumscripția electorală nr. 11 Caraș-Severin.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aș fi preferat să mă lăudați cu aceeași voce tare.

Vă mulțumesc, domnule ministru.

O seară bună!

Domnul Mohaci.

Se pregătește domnul Nechifor.

Domnule Mohaci, vă ascult.

Domnul Mihai Mohaci:

Circumscripția electorală nr. 8 Brașov, Mohaci Mihai.

Votez "pentru" pentru amândouă.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc, domnule Mohaci.

Domnul Nechifor Cătălin.

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule deputat!

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Cătălin-Ioan Nechifor, Circumscripția electorală nr. 35 Suceava.

"Da" amendament, "da" proiect, "da" pentru Suceava. Aveți grijă de voi!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

Aveți și voi grijă de voi! Vă ținem pumnii.

Domnul Niță Mihai.

Se pregătește domnul Radu-Adrian Pau.

Domnul Niță...

Domnule Niță, vă ascult.

Domnul Mihai Niță:

Pentru!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Știu, domnule Niță, dar o să am rugămintea să-mi spuneți numele, circumscripția electorală...

Domnul Mihai Niță:

Niță Mihai...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Așa!

Domnul Mihai Niță:

...Circumscripția electorală nr. 30 Olt.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Așa! Și votul pentru amendament și pentru proiectul de modificare.

Domnul Mihai Niță:

Pentru amendament și pentru Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă.

Vă mulțumesc.

Domnul Pau Radu-Adrian.

Se pregătește domnul Gabriel Petrea.

Domnule deputat, vă ascult.

Domnule deputat Pau?

Mergem la domnul Gabriel Petrea.

Domnul Gabriel Petrea:

Bună seara!

Gabriel Petrea, Circumscripția București.

"Da" pentru ambele - și pentru amendamente, și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule Petrea.

O seară plăcută!

Domnul Petric Octavian.

Se pregătește doamna Gabriela-Maria Podașcă.

Domnul Petric, de la Satu-Mare.

Mergem mai departe la doamna Podașcă Gabriela-Maria.

Doamna Podașcă, vă salut!

Doamna Gabriela-Maria Podașcă:

Bună seara! Vă salut!

Podașcă Gabriela-Maria, București.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută! Salutări celui mic!

Doamna Gabriela-Maria Podașcă:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Popa Mihai Valentin.

Se pregătește domnul Spânu Ion.

Domnul Mihai Valentin Popa:

Bună seara!

Mihai Valentin Popa, Circumscripția electorală nr. 8 Brașov.

Votez pentru, atât pentru proiect, cât și pentru amendament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Spânu.

Se pregătește domnul Florinel Stancu.

Domnul Ion Spânu:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Spânu?

Domnul Ion Spânu:

Da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut!

Domnul Ion Spânu:

Salut!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Daniel Suciu vă deranjează. Aștept să-mi spuneți cum votați.

Domnul Ion Spânu:

"Pentru" pentru cele două.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și o să am rugămintea să spuneți numele complet și circumscripția electorală.

Domnul Ion Spânu:

Spânu Ion, Circumscripția nr. 11 Caraș-Severin.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă. Numai bine! Vă salut!

Domnul Stancu Florinel.

Domnul Florinel Stancu:

În primul rând vreau să vă spun bună seara, Daniel, bună seara tuturor colegilor!

Sunt deputat Florinel Stancu, Circumscripția electorală nr. 17 Dolj.

Votez pentru amendament, votez pentru proiectul de hotărâre.

O seară frumoasă!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Numai bine! Seară bună!

Domnul Văcaru Alin Vasile.

Domnul Alin Vasile Văcaru:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara, domnule Văcaru!

Domnul Alin Vasile Văcaru:

Văcaru Alin, Gorj.

Votez pentru amendamente și pentru proiect în ansamblul său.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Doamna Oana-Silvia Vlăducă.

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara, doamna Oana-Silvia Vlăducă!

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

Bună seara! Bună seara tuturor! Vă salut, dragi colegi!

Oana Vlăducă, Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, doamna Oana Vlăducă.

O seară plăcută!

Domnul Pau și domnul Petric.

Domnule Octavian Petric, bună seara!

Domnul Octavian Petric:

Bună seara, domnule secretar!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult.

Domnul Octavian Petric:

Votez pentru cele două inițiative, Regulamentul și...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... și amendamentul.

Și vă rog să spuneți numele și circumscripția electorală, să rămână notate.

Domnul Octavian Petric:

Da. Deputat Octavian Petric, Circumscripția electorală nr. 32 Satu-Mare.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară bună!

Domnul Pau Adrian-Radu.

Domnul Radu-Adrian Pau:

Adrian-Radu Pau, Timiș.

Pentru amendament, pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Am terminat și cu Grupul PRO Europa.

Le mulțumesc tuturor!

Mergem la Grupul UDMR.

Domnul Zacharie Benedek, liderul de grup.

Se pregătește doamna Ambrus Izabella-Agnes.

Domnule Zacharie Benedek?

Domnul Benedek Zacharie:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule Benedek! Vă salut!

Domnul Benedek Zacharie:

Benedek Zacharie, Circumscripția electorală nr. 21 Harghita.

Da pentru amendament și da pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Mulțumesc frumos.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Köszönöm szépen!

Doamna Ambrus Izabella-Agnes.

Se pregătește domnul Antal István-János.

Doamna Ambrus Izabella-Agnes:

Bună seara!

Izabella Ambrus, Circumscripția electorală nr. 8 Brașov.

Pentru amendament și pentru Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Sărut mâinile!

O seară plăcută!

 

Doamna Ambrus Izabella-Agnes:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Antal István-János.

Se pregătește domnul Apjok Norbert.

Domnule Antal, vă ascult.

Domnul Antal István-János:

Deputat Antal István, Circumscripția electorală Constanța.

Votez pentru amendament și pentru Regulament.

Și doresc multă sănătate la toată lumea!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută! Numai bine și dumneavoastră, la Mangalia! Numai bine!

Domnul Apjok Norbert.

Se pregătește domnul Bende Sándor.

Domnule Apjok, vă ascult.

Domnul Apjok Norbert:

Apjok Norbert, județul Maramureș.

Pentru la ambele puncte.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Bende Sándor.

Se pregătește doamna Benkö Erika.

Domnul Bende Sándor...

Domnul Bende Sándor:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule Bende!

Domnul Bende Sándor:

Bună seara, domnule Suciu, domnule ministru!

Sunt deputatul Bende Sándor, Circumscripția Harghita.

Votez da și pentru amendamente, și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E frig la Toplița?

Domnul Bende Sándor:

Momentan sunt vreo două grade cu plus. Azi dimineață au fost plus11.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară bună!

Doamna Benkö Erika.

Se pregătește domnul Biro Zsolt-Istvan.

Doamna Benkö Erika:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile, doamnă!

Doamna Benkö Erika:

Bună seara!

Erika Benkö, deputat de Covasna.

Votez pentru amendamente și pentru proiectul de modificare.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Biro Zsolt-Istvan.

Se pregătește doamna Biró Rozália-Ibolya.

Domnul Biro Zsolt-Istvan:

Da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Biro, vă salut!

Domnul Biro Zsolt-Istvan:

Bună seara!

Biro Zsolt, deputat, Circumscripția electorală nr. 28 Mureș.

Și votez da pentru amendament și da, deci în favoarea proiectului de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamnă Rozália-Ibolya Biró, sărut mâinile!

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile! Vă ascult, doamnă.

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Bună seara!

Sunt Biró Rozália-Ibolya, Circumscripția electorală nr. 5.

Votez da pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Csép Éva-Andrea.

Se pregătește domnul Csoma Botond.

Doamnă Csép, vă salut!

Doamna Csép Éva-Andrea:

Bună seara!

Csép Éva-Andrea, Circumscripția electorală nr. 28 Mureș.

Votez pentru amendament și totodată și pentru proiectul de modificare a Regulamentului.

Vă mulțumesc. Sănătate!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile, doamnă! Numai bine!

Domnul Csoma Botond.

Domnul Csoma Botond:

Da. Csoma Botond, deputat de Cluj.

Votez da pentru modificările aduse Regulamentului și tot da pentru amendamentele propuse de domnul Pambuccian.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Erdei Dolóczki István.

Domnul Erdei Dolóczki István:

Bună seara tuturor!

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul Erdei Dolóczki István:

Erdei Dolóczki István, Satu-Mare, Circumscripția electorală nr. 32.

"Da" pentru amendament și "da" pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Erdei Dolóczki István:

Doamne ajută!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

Domnul Petru Farago.

Domnul Farago Petru:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul Farago Petru:

Farago Petru, Circumscripția electorală nr. 2 Arad.

"Da" pentru amendament și "da" pentru proiect.

Vă mulțumesc mult.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc și eu.

Domnul președinte Kelemen Hunor.

Se pregătește domnul Korodi Attila.

Mergem mai departe la domnul Korodi Attila.

Se pregătește domnul Kulcsár-Terza József-György.

Domnule Attila Korodi, vă salut!

Domnul Korodi Attila:

Korodi Attila, Circumscripția electorală nr. 21 Harghita.

Votez da pentru amendament și pentru modificarea Regulamentului - da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnule Kulcsár?

Domnul Kulcsár-Terza József-György:

Da.

Bună seara! Doamne ajută!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

Domnul Kulcsár-Terza József-György:

Kulcsár-Terza József-György, Covasna, Ținutul Secuiesc, Circumscripția electorală nr. 15.

"Da" pentru amendament, "da" pentru Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Mulțumesc.

Domnul Loránd-Bálint Magyar. Vă ascult, domnule deputat.

Domnul Magyar Loránd-Bálint:

Magyar Loránd-Bálint.

"Da" pentru amendament, "da" pentru Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Mulțumesc.

O seară bună!

Domnul Magyar Loránd-Bálint:

Mulțumesc.

O seară bună! La revedere!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Márton Árpád-Francisc.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule Márton!

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Márton Árpád, Covasna.

Pentru amendament și pentru modificarea Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă!

Mulțumesc.

Domnul Sebestyén Csaba-István. Vă ascult.

Domnul Sebestyén Csaba-István:

Sunt Sebestyén Csaba-István, deputat, Harghita.

"Da" pentru amendament, "da" pentru modificarea Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Seres Dénes.

Se pregătește domnul Szabó Ödön.

Vă ascult, domnule Dénes.

Domnul Seres Dénes:

Bună seara!

Deputat Seres Dénes, Circumscripția electorală nr. 33 Sălaj.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da? Vă ascult cu voturile...

Domnul Seres Dénes:

Deputat Seres Dénes, Circumscripția electorală nr. 33 Sălaj.

Pentru amendament, pentru proiectul de hotărâre.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc și eu.

Domnul Szabó Ödön.

Se pregătește domnul Vass Levente.

Domnul Szabó Ödön:

Bună ziua, domnule coleg!

Szabó Ödön, deputat, Circumscripția electorală nr. 5 Bihor.

"Da" pentru amendament, "da" pentru modificare.

Și vă doresc egészség! Sănătate!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și domnul Vass Levente.

Îl mai avem pe domnul Vass Levente și pe domnul Hunor Kelemen.

Domnul Vass Levente:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Vass Levente.

Domnul Vass Levente:

Prezent!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Știu, dar vă rog să-mi spuneți cum votați, să spuneți circumscripția electorală și numele dumneavoastră, să rămână.

Domnul Vass Levente:

Levente Vass, Circumscripția electorală nr. 28 Mureș.

Și votez "da".

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La ambele, și la amendament, și la proiect?

Domnul Vass Levente:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc frumos.

Mai încercați la domnul Hunor Kelemen.

Domnule președinte, bună seara!

Domnul Kelemen Hunor:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Aștept să-mi spuneți cum votați, domnule președinte.

Domnul Kelemen Hunor:

Cu "da". Sunt de acord cu modificările la Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pentru procedură, domnule președinte, o să vă rog să spuneți numele, circumscripția electorală și cum votați.

Domnul Kelemen Hunor:

Hunor Kelemen, Circumscripția Harghita.

Și votez "da".

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

O seară plăcută!

 

Domnul Kelemen Hunor:

Mulțumesc.

La revedere!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul lider Varujan Pambuccian.

Se pregătește domnul Slavoliub Adnagi.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule lider, vă ascult.

Domnul Varujan Pambuccian:

Varujan Pambuccian, să spunem ales la nivel național, că noi nu avem o circumscripție anume, avem circumscripție națională.

Pentru, pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută!

După domnul Slavoliub Adnagi se pregătește domnul Andrian Ampleev.

Domnul Slavoliub Adnagi:

Bună seara!

Slavoliub Adnagi, deputat, minoritate sârbă, Circumscripția națională.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de Hotărâre pentru modificarea Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Andrian Ampleev.

Se pregătește doamna Csokany Petronela-Mihaela.

Domnule Ampleev, vă salut!

Domnul Andrian Ampleev:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Vă ascult. Cum votați?

Domnul Andrian Ampleev:

Bună seara!

Deputat Ampleev Andrian, Circumscripția electorală națională.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

O seară plăcută!

Doamna Csokany Petronela-Mihaela.

Se pregătește domnul Iulius Firczak.

Doamna Petronela-Mihaela Csokany:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile!

Doamna Petronela-Mihaela Csokany:

Csokany Petronela-Mihaela...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da...

Da, doamna Mihaela Csokany!

Doamna Petronela-Mihaela Csokany:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă auzim! Alo?

Doamna Petronela-Mihaela Csokany:

Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Noi vă auzim! Vă rog să ne spuneți încă o dată numele și cum votați. Vă rog!

Doamna Petronela-Mihaela Csokany:

Csokany Petronela-Mihaela, ales la nivel național.

Pentru și pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Firczak Iulius Marian.

Domnul Iulius Marian Firczak:

Bună seara!

Firczak Iulius Marian, deputat ales în Circumscripția națională.

Pentru amendament, abținere pe proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Deci pentru amendament...

Domnul Iulius Marian Firczak:

Și abținere pe proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Bine. Mulțumesc.

 

Domnul Iulius Marian Firczak:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Furic Iarco.

Domnul Iarco Furic:

Da, vă rog?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Furic, vă salut!

Domnul Iarco Furic:

Salut! Alo?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, noi vă auzim!

Domnul Iarco Furic:

Bine!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să ne spuneți cum votați.

Domnul Iarco Furic:

Acum sau...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Acum!

Domnul Iarco Furic:

Pentru amendament votez da, sunt de acord, pentru, și abținere la proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și abținere... Bine.

Mulțumesc.

Domnul Ganț Ovidiu Victor.

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Bună seara!

Ovidiu Victor Ganț, ales la nivel național...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă ascult.

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

În primul rând vreau să vă mulțumesc dumneavoastră și funcționarilor parlamentari pentru efortul pe care îl faceți. Sper ca afirmația domnului președinte Ciolacu să fie adevărată, că e ultima dată, mâine, când se va întâmpla la fel, pentru că durata procedurii arată de fapt eșecul ei.

În consecință, votez pentru amendamentul domnului Pambuccian și mă abțin asupra hotărârii.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă! Credeți-mă că sunt primul care-și dorește o procedură online!

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Mă bucur că suntem de acord!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O seară plăcută!

Domnul Ghera Giureci-Slobodan.

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

Eu sunt.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Ghera.

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

Bună seara, domnule ministru!

Ghera Giureci-Slobodan mă numesc, deputat UCR, Circumscripția națională.

Votez pentru amendament și abținere pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Grosaru Andi-Gabriel.

Se pregătește domnul Ibram Iusein.

Domnule Grosaru, vă salut!

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Da. Da. Vă rog.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă rog, domnule Grosaru.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Da. Este o decalare de semnal.

Da, vă rog.

Sunt deputat Andi-Gabriel Grosaru, ales la nivel național.

Și, în ceea ce privește amendamentul domnului Pambuccian, votez pentru amendament, iar în ceea ce privește proiectul de hotărâre, mă abțin la acest proiect.

Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Și în primul rând vreau să vă felicit pentru tot efortul pe care îl depuneți. Este într-adevăr un efort foarte mare și apreciem.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În Ardeal se spune: "Nu-i bai!".

Mulțumesc.

Domnul Ibram Iusein.

Se pregătește doamna Victoria Longher.

Domnul Iusein Ibram:

Iusein Ibram.

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă auzim. Vă auzim.

Domnul Iusein Ibram:

Iusein Ibram, ales la nivel național.

Da pentru ambele.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule deputat.

O seară plăcută!

 

Domnul Iusein Ibram:

O seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Victoria Longher.

Se pregătește domnul Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Sărut mâinile, doamnă Longher!

Doamna Victoria Longher:

Bună seara!

Sunt Longher Victoria, deputat ales la nivel național.

Votez pentru și pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, doamnă Victoria Longher!

Sărut mâinile!

 

Doamna Victoria Longher:

La revedere și o seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Se pregătește doamna Popescu Mariana-Venera.

Domnul Nicolae-Miroslav Petrețchi:

Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi, Circumscripția națională.

Pentru amendament și abținere pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Doamna Popescu Mariana-Venera.

Se pregătește domnul Bogdan-Alin Stoica.

Doamna Mariana-Venera Popescu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, doamnă Venera-Mariana Popescu.

Doamna Mariana-Venera Popescu:

Bună seara!

Popescu Mariana-Venera, deputat ales în Circumscripția națională.

Votez pentru amendamentul domnului Pambuccian și mă abțin pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

 

Doamna Mariana-Venera Popescu:

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Bogdan-Alin Stoica.

Se pregătește domnul Vasile Daniel.

Domnul Bogdan-Alin Stoica:

Alo!

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Stoica.

Domnul Bogdan-Alin Stoica:

Bună seara!

Bogdan-Alin Stoica, Circumscripția națională.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Bogdan-Alin Stoica:

Vă mulțumesc și eu.

La revedere!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Vasile Daniel, tizul meu.

Domnul Daniel Vasile:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule Vasile Daniel!

Domnul Daniel Vasile:

But sastimos, șavale!

Multă sănătate, dragi colegi!

Daniel Vasile, deputat, reprezentantul minorității romilor în Parlament, Circumscripție la nivel național.

Vot pentru amendament, vot pentru aprobarea Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

O seară plăcută, domnule Daniel Vasile!

Domnul Silviu Vexler.

Domnul Silviu Vexler:

Bună seara, domnule Daniel Suciu!

Mă bucur să vă aud.

Vă felicit din tot sufletul pentru rezistență și răbdare!

Silviu Vexler, Circumscripția națională.

Vot pentru amendament și abținere la proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Dragoș Zisopol.

Nu trebuie să-l sunați.

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Bună seara!

Dragoș Gabriel Zisopol, ales la nivel național.

"Da" pentru amendamente, "da" pentru proiectul de hotărâre.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Cred că în integralitate colegii de la minorități... da.

Trecem la PMP.

Domnul Pașcan Emil-Marius, liderul de grup.

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Bună seara, tuturor!

Sunt Emil-Marius Pașcan, deputat în Circumscripția electorală nr. 28 Mureș, lider al Grupului parlamentar al PMP.

  ................................................

În ce privește votul, sunt pentru amendament și, de asemenea, pentru Proiectul de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaților.

Vă doresc tuturor sănătate și numai bine!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule lider.

O seară plăcută!

Domnul Bichineț Corneliu.

Se pregătește doamna...

Bun. Mergem la doamna Bozianu Nicoleta-Cătălina.

Și, după aceea, la domnul Codreanu Constantin.

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile, doamnă Bozianu!

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

Bozianu Nicoleta-Cătălina, Circumscripția nr. 31 Prahova.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Sărut mâinile!

Domnul Codreanu Constantin.

Domnule Codreanu, vă salut!

Domnul Constantin Codreanu:

Bună seara!

Deputat Constantin Codreanu, Circumscripția electorală nr. 43 Diaspora.

Vot amendament - pentru, vot proiect de hotărâre - pentru.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc și eu.

Domnul Coliu Doru-Petrișor.

Se pregătește domnul Cătălin Cristache.

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Bună seara!

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Coliu, vă salut!

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Vă salut și eu!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult.

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Spuneți.

Da. Votez pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă. Dar am rugămintea să spuneți, să rămână numele dumneavoastră și circumscripția electorală.

 

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și, de asemenea, să spuneți cum votați și pentru amendamentul depus de domnul Pambuccian și, ulterior, per ansamblu, pentru proiectul de modificare.

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Da. Deci...

Sunt Coliu Doru-Petrișor din Circumscripția nr. 43 Diaspora.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da.

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Votez pentru proiectul de hotărâre și pentru amendamentul domnului Pambuccian.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Mulțumesc.

Mergem la domnul Cristache Cătălin.

Se pregătește domnul Ion Cupă.

Domnul Cătălin Cristache:

Bună seara!

Cătălin Cristache, Circumscripția nr. 18 Galați.

Pentru proiectul de hotărâre și pentru amendamente.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Domnul Cupă. Și, după aceea, domnul Adrian Mocanu.

Domnule Cupă, vă salut!

Domnul Ion Cupă:

Vă salut și eu!

Bună seara, tuturor!

Ion Cupă. Sunt deputat în Circumscripția electorală nr. 17 Dolj.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc, domnule Cupă.

Domnul Adrian Mocanu.

Se pregătește domnul Moise Costin-Sebastian.

Domnule Mocanu, vă salut!

Domnul Adrian Mocanu:

Da. Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Sunteți în direct în ședința Camerei Deputaților, pentru modificarea Regulamentului. Suntem în procedură de vot.

Vă rog să ne spuneți cum este votul dumneavoastră.

Domnul Adrian Mocanu:

Pentru, pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, dar vă rog să ne spuneți și numele și circumscripția electorală, ca să rămână consemnate.

Domnul Adrian Mocanu:

Mocanu Adrian...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Buzău.

Domnul Adrian Mocanu:

Buzău, da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Seară bună!

Domnul Moise Costin-Sebastian.

Urmează domnul Petru Movilă.

Domnul Costin-Sebastian Moise:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Domnul Costin-Sebastian Moise:

Sebastian Moise, deputat ales în Circumscripția București.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Seară bună!

Domnul Petru Movilă.

Se pregătește domnul Sămărtinean Cornel-Mircea.

Domnul Movilă.

Domnul vicelider Movilă.

Domnule Movilă, vă ascult.

Domnul Petru Movilă:

Bună seara!

Felicitări!

Spor la treabă!

Petru Movilă, Circumscripția nr. 24 Iași.

"Da" pentru amendament, "da" pentru proiectul de hotărâre.

Și, domnule secretar, și pentru domnul președinte valabil, pe viitor, liderii de grup să-și facă treaba. Am văzut colegi care nici nu știau ce li se întâmplă, de ce sunt sunați. Nu e în regulă. Da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Este post, să fim mai buni!

Domnul Petru Movilă:

Să fim mai buni, dar să fim și mai eficienți. Și, până la urmă, trebuie să ne asumăm lucrurile acestea în cunoștință de cauză.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai bine, domnule Petru Movilă!

Domnul Petru Movilă:

O seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Seară bună!

Domnul Sămărtinean Cornel-Mircea.

Domnule Sămărtinean, vă ascult.

Dacă nu, mergem la domnul Simionca Ionuț.

Domnul Ionuț Simionca:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Simionca Ionuț, colegul meu de la Bistrița, vă salut!

Domnul Ionuț Simionca:

Bună seara, domnule Daniel Suciu!

Sunt Ionuț Simionca, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 6 Bistrița-Năsăud.

Votez pentru amendament și votez și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

 

Domnul Ionuț Simionca:

Sănătate și Doamne ajută!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

Sănătate multă!

Domnul Sămărtinean.

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, eu vă aud foarte bine.

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

Da, bună seara, dragă coleg!

Mă bucur de răbdarea și a dumneavoastră, a tuturor colegilor.

Salut toți colegii!

Cornel...

Mă auziți?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, eu vă aud foarte bine.

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

OK.

Salut toți colegii.

Cornel-Mircea Sămărtinean, sunt deputat de Timișoara, de Timiș.

Votez pentru amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc, domnule Sămărtinean.

 

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai bine!

Seară bună!

Domnul Teacă Alexandru, ultimul coleg venit.

Și se pregătește domnul Adrian-Mihăiță Todoran.

Domnul Alexandru Teacă:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara!

Vă ascult.

Domnul Alexandru Teacă:

Bună seara!

Alexandru Teacă, Circumscripția nr. 15, județul Covasna.

Votul meu este pentru amendament, pentru proiectul de hotărâre.

Vă mulțumesc.

Sănătate, tuturor!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamne ajută!

Domnul Todoran de la Maramureș.

Vă ascultăm, domnule Todoran.

Domnul Adrian-Mihăiță Todoran:

Bună seara!

Adrian Todoran, sunt deputat al PMP, Maramureș.

Votez "pentru" la amendament, votez "pentru" la proiectul de hotărâre.

Și, dragi colegi, vă doresc tuturor multă sănătate și să ne vedem cu toții cu bine, indiferent de divergențele noastre politice!

Doamne ajută și sănătate!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

Domnul Robert-Nicolae Turcescu.

Se pregătește domnul Anton Anton.

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara, domnule Turcescu!

 

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Sper că mă auziți.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, vă aud foarte bine.

Domnul Robert-Nicolae Turcescu:

Bună seara tuturor!

Votul meu este pentru, atât în ceea ce privește amendamentul, cât și în ceea ce privește proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Mulțumesc, domnule deputat.

Revenim la domnul Bichineț.

E în regulă.

Bun. Trecem la neafiliați, vă rog, la domnul Anton Anton.

Se pregătește domnul Avram Constantin.

Domnul Anton Anton:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, domnule Anton Anton, vă salut!

Domnul Anton Anton:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună seara, domnule deputat!

Sunt colegul dumneavoastră, secretarul Daniel Suciu.

Domnul Anton Anton:

Da. Da, domnule Suciu, cum să nu, spuneți.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Știți despre ce e vorba?

Domnul Anton Anton:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, atunci am rugămintea să spuneți clar numele și prenumele și circumscripția electorală și, ulterior, să vă exprimați și votul, atât la amendament, cât și la proiectul de hotărâre, ca să rămână consemnat.

Vă mulțumesc, domnule ministru.

Domnul Anton Anton:

M-ați împușcat cu circumscripția electorală.

Deci... Anton Anton, Circumscripția cred că nr. 42.

Da, sunt de acord și cu amendamentul și cu propunerea. Da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Bună seara!

Domnul Avram Constantin.

Domnul Constantin Avram:

Sunt, sunt aici, în față.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule deputat.

Domnul Constantin Avram:

Vă salut!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, spuneți-mi, cum votăm?

Domnul Constantin Avram:

Eu sunt Avram Constantin, în direct cu dumneavoastră, domnule Suciu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Știu, domnule Avram Constantin, vă văd și acolo, în față, cât și în fața mea.

 

Domnul Constantin Avram:

Știu. Știu despre ce e vorba.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da.

Domnul Constantin Avram:

Constantin Avram, Circumscripția electorală nr. 4 Bacău.

Votez pentru amendament și pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă, domnule deputat.

Vă mulțumesc.

Domnul Constantin Avram:

Vă mulțumesc și eu.

O seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Ana Birchall.

Se pregătește doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral.

Doamna Ana Birchall:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, doamnă Birchall.

Doamna Ana Birchall:

Bună seara!

Ana Birchall, Circumscripția electorală nr. 39 Vaslui.

Votul meu este pentru amendamente și pentru proiectul de hotărâre.

Mulțumesc frumos și seară bună!

Numai bine!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Mulțumesc, doamnă Birchall.

Doamna Bîzgan-Gayral Oana-Mioara.

Se pregătește doamna Steluța-Gustica Cătăniciu.

Nu răspunde. Revenim.

Mergem la doamna Cătăniciu Steluța-Gustica.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile, doamnă deputat!

Doamnă Cătăniciu, noi vă auzim.

Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu:

Da. Și eu vă aud.

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile!

Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu:

Votez "da" pentru amendament și "da" pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Vă rog să spuneți numele și circumscripția electorală, să rămână consemnate.

Mă mai auziți, doamnă?

 

Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu:

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da. Mă mai auziți?

Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu:

Bună seara!

Bună seara, domnule secretar!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Sărut mâinile!

Am înțeles votul, dar vă rugam să ne spuneți numele și circumscripția electorală.

Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu:

Da. Și eu vă aud.

Am spus că votez "da" pentru amendament și votez "da" pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da, doar că mai trebuie să ne spuneți numele dumneavoastră și circumscripția electorală.

Noi îl cunoaștem, dar trebuie să...

Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu:

Cătăniciu Steluța...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Așa.

Doamna Steluța-Gustica Cătăniciu:

... Circumscripția nr. 13 Cluj.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc.

Și vă doresc o seară plăcută!

Sărut mâinile!

Domnul Dohotaru Adrian Octavian.

Se pregătește domnul Drăghici Mircea-Gheorghe.

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

Dohotaru Adrian Octavian.

Pentru - și la amendament și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Salutări la Cluj!

Domnul Drăghici Mircea-Gheorghe.

Se pregătește domnul Gerea Andrei Dominic.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Bună seara!

Mircea-Gheorghe Drăghici.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă salut, domnule Mircea Drăghici!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Cu respect!

Circumscripția nr. 3 Argeș.

Votez pentru amendament, pentru proiectul de hotărâre.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Andrei Dominic Gerea.

Și se pregătește domnul Iftimie Neculai.

Domnule Gerea, vă salut!

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Vă salut!

Alo!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă aud, domnule ministru. Foarte bine.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Așa și eu.

Salut, tuturor!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Votul.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și la amendament și la proiect?

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Da. Și la amendament și la proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

O să vă rog, domnule ministru...

 

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Toate cele bune!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... noi vă știm, dar trebuie să spuneți numele și circumscripția electorală, ca să rămână consemnate pe bandă.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Andrei Dominic Gerea, Argeș - pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă.

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Iftimie Neculai.

Și se pregătește domnul Lovin Dumitru.

Domnule Lovin, vă salut!

Domnul Dumitru Lovin:

Vă salut!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult cu mare drag.

Domnul Dumitru Lovin:

Dumitru Lovin, Circumscripția electorală nr. 40 Vâlcea.

"Da" pentru proiect, "da" pentru amendament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

În regulă.

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Dumitru Lovin:

Cu toată stima, la mulți ani!

Numai bine!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai bine!

Domnule Daniel Olteanu, vă salut!

Domnul Daniel Olteanu:

Bună seara!

Bună seara, tuturor!

Daniel Olteanu, Circumscripția nr. 39 Vaslui.

"Pentru" ambele.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule deputat.

 

Domnul Daniel Olteanu:

Sănătate multă, tuturor!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Oprișcan Mihai Doru.

Se pregătește nou-transferatul, domnul Pistru Eusebiu-Manea.

Domnule Oprișcan, vă salut!

Domnul Mihai Doru Oprișcan:

Vă salut!

Da. Urmăresc. Urmăresc. Aștept să intru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și eu mă urmăresc și vă urmăresc.

 

Domnul Mihai Doru Oprișcan:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Oprișcan.

Vă ascult.

Domnul Mihai Doru Oprișcan:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Oprișcan, vă ascult, cu votul dumneavoastră.

Domnul Mihai Doru Oprișcan:

Bună seara!

Doru Oprișcan, Mureș.

Pentru și pentru. Atât pentru amendament, cât și pentru proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulțumesc din suflet, domnule deputat.

Domnul Pistru Eusebiu Manea.

Căsuța vocală.

Domnul Vosganian Varujan.

Deci domnul Iftimie n-a răspuns deocamdată, nu?

Domnule Vosganian, vă salut!

 

Domnul Varujan Vosganian:

Circumscripția nr. 24 Iași.

Pentru și pentru...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Vosganian, vă salut!

Domnul Varujan Vosganian:

M-ați auzit?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă aud acum.

Domnul Varujan Vosganian:

Bună ziua!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

... seara!

Domnul Varujan Vosganian:

M-ați auzit, da?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu vă aud.

Bună seara, domnule ministru!

Domnul Varujan Vosganian:

Eu vă aud.

Da.

Varujan Vosganian, Circumscripția nr. 24 Iași.

Pentru amendament și pentru propunere.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Vosganian, sunteți ultimul. Nu credeam că o să mă îndrăgostesc așa de rău de numele dumneavoastră.

Am terminat. 329.

Vă mulțumesc pentru vot.

Să reluăm. Cei care n-au răspuns.

Domnul Bichineț, doamna Bîzgan și domnul Iftimie.

Și-i mai avem pe domnii miniștri și pe doamna vicepremier.

Domnul Bichineț, nu, că am trecut de domnul Bichineț, am sunat de două ori.

Doamna Bîzgan-Gayral și domnul Iftimie Neculai.

Doamnă Bîzgan, sărut mâinile!

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult.

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Vot pentru.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

La ambele?

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Da.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Și o să am rugămintea să spuneți numele și circumscripția electorală, să rămână consemnate pe bandă.

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Oana Bîzgan, Circumscripția electorală nr. 42 București.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc.

Vă doresc o seară plăcută.

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

O seară bună!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Iftimie și domnul Pistru...

Bun. Revenim la domnii miniștri?

Domnul Bode, domnul Oros, domnul Predoiu și doamna Turcan.

Domnule ministru, vă salut!

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Bună seara!

Vă salut, domnule Suciu!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun. Cum o luăm? Bănuiesc că știți despre ce este vorba, domnule ministru.

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Știu despre ce este vorba, suntem în ședință de Guvern, dar am...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, haideți, dacă... spuneți-le și colegilor dumneavoastră, ca să pot termina și eu... Urmează domnul Oros, domnul Predoiu și doamna Turcan.

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O să vă rog să spuneți numele, circumscripția electorală și cum votați la amendament și la proiectul de modificare a Regulamentului.

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Bode Lucian Nicolae, Circumscripția electorală nr. 33 Sălaj.

Abținere la amendament, vot împotrivă...

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă.

Domnul Lucian Nicolae Bode:

...la proiect.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc mult, domnule ministru.

Succes!

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulțumesc și eu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

O să vă rog să-l sunați pe domnul Oros. Nu-i ministru!

A, bun! Domnule Borza, v-am trecut la capitolul "miniștri"! Cine știe?!

Domnul Remus-Adrian Borza:

Niciodată nu se știe, nu?! E o vorbă în popor: "În ranița fiecărui soldat e bastonul de mareșal".

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă ascult, domnule Borza.

Domnul Remus-Adrian Borza:

Domnule Suciu, abținere pe amendament, vot împotrivă la Regulament.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă!

Mulțumesc.

O seară plăcută!

Domnul Remus-Adrian Borza:

Cu mare drag.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun.

Domnul Oros și domnul Predoiu ulterior.

Dacă nu răspunde domnul Oros, încercați la domnul Predoiu și la doamna Turcan.

Sărut mâinile, doamnă vicepremier.

Doamna Raluca Turcan:

Bună seara!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Știu că sunteți în ședință de Guvern. Înainte de toate dați-mi voie să vă spun la mulți ani, multă sănătate și să ne ajute Dumnezeu pe toți să trecem peste asta.

Nu vă țin mult. Vă rog să-mi spuneți cum votați la proiectul de modificare a Regulamentului.

Doamna Raluca Turcan:

Cred că grupul meu a votat împotrivă, nu?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Credeți... abținere. Nu, e pe jumătate... Pentru amendamentul domnului Pambuccian și abținere la proiectul de modificare.

Doamna Raluca Turcan:

Așa a votat grupul?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Da.

Doamna Raluca Turcan:

Știu amendamentul domnului Pambuccian, e în regulă. Și atunci la modificarea la Regulament - abținere.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

E în regulă.

O să vă rog, deși vă cunoaște toată lumea, vă rog să spuneți numele și ...

Doamna Raluca Turcan:

Poftim?

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să spuneți numele și circumscripția electorală, să rămână consemnate pe bandă. Vă rog, doamnă vicepremier.

Doamna Raluca Turcan:

Raluca Turcan, Circumscripția electorală nr. 34 Sibiu.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bine.

Vă mulțumesc.

O seară plăcută!

Doamna Raluca Turcan:

Mulțumesc, asemenea.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

I-am spus prima dată la mulți ani...

Am terminat?

Doamnelor, vă mulțumesc, vă iubesc. A fost un maraton...

Vă mulțumesc.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnule secretar, și eu vă mulțumesc.

Domnilor secretari, vă rog să faceți procesul-verbal, să anunțăm rezultatul votului.

 

După o scurtă pauză

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnule deputat, secretar Daniel Suciu, vă rog frumos să citiți rezultatul votului.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

În urma scurtei conversații telefonice, vă anunț că la apelul nominal efectuat telefonic au răspuns prezent un număr de 321de deputați, din care: voturi pentru - un număr de 237; voturi contra - 75 și 8 abțineri. Un coleg prezent nu a votat.

De asemenea, amendamentul colegului Varujan Pambuccian a fost admis cu majoritate de voturi.

Având în vedere rezultatul votului, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumesc.

Hotărârea Camerei Deputaților va fi transmisă Monitorului Oficial, în vederea publicării.

Doamnelor și domnilor deputați,

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă această ședință online a Camerei Deputaților.

Vă mulțumesc.

 

Ședința s-a încheiat la ora 20,25.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 31 mai 2020, 2:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro