Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Comunicate și conferințe de presă > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Ioan Balan (Grup PNL)

PSD suspendă democrația prin ordonanțe de urgență
Nu cred că s-ar mira nimeni dacă, într-o dimineață, Victor Ponta s-ar trezi nervos și ar mai da o ordonanță de urgență prin care să amâne alegerile din 2016 sau, de ce nu, la cum îl cunoaștem, să mai suspende efectele unor legi organice, așa cum a mai făcut-o. Știm că, dacă ar putea, ar suspenda chiar și Constituția.


Ne-am obișnuit cu astfel de excese de putere marca PSD, profund nedemocratice, profund neconstituționale, care ne scot cu totul din rândul statelor membre ale Uniunii Europene.
Câte ordonanțe a dat Victor Ponta în aproape 4 ani de când guvernează România și câte dintre acestea au încălcat grav principiile constituționale!? Aproape toate! Din păcate pentru România, Avocatul Poporului, singura autoritate care ar putea să sesizeze Curtea Constituțională pe marginea neconstituționalității ordonanțelor, este doar Avocatul PSD, nu și al intereselor populației! A reacționat domnul Ciorbea când Guvernul PSD a dat liber la traseism politic prin Ordonanța de urgență neconstituțională nr. 55/2014? Nu a reacționat! S-a „deranjat” domnul Ciorbea să sesizeze Curtea Constituțională atunci când, printr-o ordonanță, Victor Ponta a modificat peste 20 de acte normative dintr-o lovitură? Nu s-a „deranjat”! S-a dus, însă, într-o suflare la penitenciar să constate dacă primarul PSD al Capitalei, Sorin Oprescu, stă bine cu glicemia. Mi-aș fi dorit ca domnul Ciorbea să fi fost la fel de îngrijorat și cu noua ordonanță de urgență nr. 41/2015, adică acel ghiveci legislativ prin care se batjocorește iarăși legea educației, se modifică legi fiscale și se suspendă democrația prin mutilarea legii administrației publice locale.
După ce, printr-un exces total de putere, pierzând chiar și procese intentate în instanță de PNL pentru refuzul de a organiza alegeri locale, Victor Ponta și PSD a blocat activitatea administrației publice, ce s-au mai gândit noii socialiști? Să modifice legea adminstrației publice locale și, în locul primarului și al consiliului local, puterea locală să fie exercitată de către o persoană numită, prin ordin de la „centru” și nu de către un reprezentant ales de către cetățeni. Victor Ponta și Liviu Dragnea știau cu precizie că cele mai multe consilii locale dizolvate nu pot fi constituite din membri supleanți și că prin această măgărie legislativă, căci altfel nu pot să-i spun, își pot impune, prin intermediul prefecților, pe cine vor, unde vor și vor face ceea ce vor! Ponta și Dragnea au făcut astfel, din prefectul județului, un adevărat „șeic” local, care va putea tăia și spânzura, după cum i se spune de la „centru”.
Să vină Dragnea și Ponta și să spună cum, la Rădăuți, consiliul local format din supleanți mai are vreo legătură cu rezultatul alegerilor din 2012, pentru că din 9 consilieri locali ai PNL, astăzi nu pot fi convocați decât 2! Să spună rădăuțenilor cum, din cauza exceselor lor de putere, adminstrația publică locală a fost și este blocată doar pentru că ei vor să controleze politic toată țara! Să vină la Rădăuți și să le spună cetățenilor că ei nu dau doi bani pe votul acestora și că în șase luni puteau organiza de cel puțin șase ori alegeri și să le mai spună că le este frică de ceea ce ar vota cetățenii.
În încheiere, mi-aș permite să-i adresez o întrebare domnului Ciorbea, singurul care mai poate face ceva în acest moment: Ce scuze veți mai avea, domnule Avocat al PSD, dacă nu veți sesiza la CCR ultima ordonanță mutant marca Ponta, iar această OUG care face din prefecți, noii baroni locali, va avea aceeași soartă ca ordonanța traseiștilor!? Cine va plăti pentru toate actele administrative ilegale emise de aceștia, pentru blocajul din administrație și pentru disprețul arătat către cetățeni?!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 14 decembrie 2019, 14:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro