Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Comunicate și conferințe de presă > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Vasile Iliuță (Grup PNL)
Siguranța alimentară, evaziunea fiscală și specula sunt tolerate de autoritățile guvernamentale

Știrile alarmante din ultima perioadă, referitoare la calitatea cărnii, a laptelui, a peștelui congelat sau fructelor proaspete ne lasă impresia că România este o țară neguvernată, în care fiecare comerciant face ce vrea, vinde ce vrea, fără să fie întrebat de sănătate de vreo autoritate statală.

Chiar dacă a trecut ceva timp, se pare că toată lumea a uitat de prezența cărnii de cal în galantare, de laptele toxic sau de curcanul „îndopat” cu antibiotice. Au trecut peste 2 luni de la declanșarea epidemiei în cazul bebelușilor din județul Argeș, iar autoritățile continuă să ridice din umeri. Nu-i de vină nici Achim, nici Achimaș, doar bebelușii care au avut obrăznicia să se îmbolnăvească din cauze necunoscute. Ancheta penală în cazul bebelușilor morți, de la care așteptam să-i aflăm pe vinovați, nu avansează. Si parcă nu era destul, acum suntem șocați și de declarația domnului Irimescu, ministrul Agriculturii, despre alimentele stricate și spălate cu oțet , de peștele stricat de faptul că „statul nu își face datoria. ANPC nici el.” Atunci mă întreb: Cine este statul? Cine este ANPC ? Cine trebuie să intervină și să pună ordine, odată pentru totdeauna în aceste probleme?
Evenimentele din Germania din 2011, care au produs panică și neîncredere în rândul cetățenilor europeni, din pricina bacteriei ucigașe E-coli, au repus pe agenda europeană și pe cea națională a statelor problema securității alimentare a consumatorului european.
În România s-a demarat dezbaterea publică și consultarea tuturor factorilor implicați, în scopul adoptării unui proiect de lege privind etichetarea specifică a alimentelor consumate pe teritoriul României, lucru care s-a și întâmplat. Dar cu ce îl încălzește pe consumator eticheta, dacă chiar domnul ministru Irimescu ne spune că ceea ce se află sub această eticheta este spălat cu oțet. De unde să știe consumatorul dacă este bun ceea ce cumpără, dacă nici autoritățile implicate nu știu ce conțin unele mezeluri și produse alimentare .
O altă problemă a agriculturii românești rămâne și evaziunea fiscală, chiar dacă legislația privind combaterea evaziunii fiscale a fost modificată, înăsprind pedepsele, acest lucru nu i-a speriat mai deloc pe evazioniști, pe speculanții care se îmbogățesc în defavoarea statului și fac bani pe sănătatea noastră, a tuturor.
Speculanții continuă să facă legea în marile piețe din România. Mafia piețelor agroalimentare nu a făcut altceva decât să extermine producătorii locali, care sunt obligați să își vând marfa la prețuri de nimic, nu în piețe așa cum ar fi normal, ci în jurul acestora, la colț de stradă. Legea pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, adoptată de Parlamentul României, a fost binevenită, dar nu suficientă pentru producători români care nu vor altceva decât să-și valorifice produsele autohtone.
Îmi pare rău să constat faptul că Guvernul tratează cu nepăsare și superficialitate o problemă cu efecte extrem de puternice asupra stării de sănătate a populației și care creează efecte extrem de păguboase, îmi pare rău să constat că siguranța alimentară nu este tratată cu seriozitate.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 23 iulie 2019, 5:53
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro