Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Comunicate și conferințe de presă > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Ioan Tămâian (Grup PNL)
10.000 de euro este mult pentru viața unui om?

România este, de vineri seara, zguduită de tragedia petrecută pe stadionul Dinamo din București, unde un fotbalist s-a prăbușit pe teren și a decedat din cauza unor probleme de natură cardiacă.

O țară întreagă – și nu numai – a văzut în urma transmisiilor tv modul defectuos și total neprofesionist al intervențiilor medicale la fața locului. O țară întreagă a putut constata, în urma declarațiilor oficiale ale medicilor de la Spitalul de Ugență Floreasca, a unor martori, și, implicit, tot din imaginile filmate de cameramanii prezenți în apropierea terenului, că exista posibilitatea ca viața fotbalistului să fie salvată, dacă s-ar fi acționat conform standardelor medicale în intervenția de la fața locului și dacă ambulanța care l-a transportat la spital ar fi avut, de asemenea, dotările standard. Controalele ulterioare ale autorităților au confirmat oficial faptul că dotările ambulanței respective, ca și ale altora aparținând de aceeași unitate medicală, nu corespundeau standardelor. Este adevărat, este vorba de o unitate medicală privată, dar acest lucru nu contează, indiferent de angajator (statul sau o persoană juridică privată), reglementările și dotările ambulanțelor trebuie să fie conform standardelor.
La începutul anului 2015, am adresat o interpelare ministrului Sănătății de atunci, Nicolae Bănicioiu, prin care îi arătam că dotările autospecialelor Serviciului județean de ambulanță Sibiu (și din alte județe) sunt mult sub media de dotare a ambulanțelor din statele din Uniunea Europeană și pe ultimele locuri în România. I-am cerut ministrului Nicolae Bănicioiu să-mi precizeze ce demersuri are în vedere Ministerul Sănătății pentru dotarea ambulanțelor cu aparate de masaj cardiac continuu, i-am prezentat costurile reduse și avantajele unor astfel de dotări și, în ultimă instanță, i-am solicitat emiterea unui ordin prin care serviciile județene de ambulanță să nu mai vireze la bugetul central sumele acumulate din venituri proprii și să utilizeze aceste sume în folos propriu. Am exemplificat cu situația de la Sibiu, unde, în anul 2014, s-a virat la bugetul de stat 1.200.000 de lei, sumă care ar fi făcut posibilă dotarea cu aparate la care m-am referit mai sus. Domnul ministru Bănicioiu, încălcând prevederile, nu a catadicsit să îmi dea un răspuns timp de opt luni de zile. A plecat, la presiunea străzii, după tragedia de la „Colectiv” și a venit domnul ministru Patriciu Achimaș Cadariu. Am reluat interpelarea, dar am primit un răspuns năucitor. Domnia sa a precizat că NU se impune dotarea ambulanțelor cu aparate de masaj cardiac continuu din două motive. Primul: el ar fi destinat doar pentru pacienții hipotermici, iar aceștia sunt în număr mic; al doilea: costurile, de 10.000 de euro/aparat, sunt foarte ridicate.
Trec peste faptul că mai multe cadre medicale mi-au explicat că respectivele aparate sunt utilizate pe o arie mult mai largă de pacienți. Dar stau și mă întreb: 10.000 de euro este mult pentru viața unui om? Fie el și din numărul „mic” al pacienților hipotermici. Oare ce a crezut domnul ministru? Că, în cazul în care un simplu cetățean moare din cauza slabei dotări a ambulanței, se poate ascunde acest lucru? Uite că se mai întâmplă ca un astfel de deces să facă ocolul întregii Europe.
Cert este faptul că „mă voi ține” și de capul viitorului ministru, pentru rezolvarea problemei pentru care mă zbat de un an de zile.
Dar, după cum a declarat și președintele Klaus Iohannis, „că problemele profunde din sănătate nu se pot rezolva printr-o demisie, că este nevoie de curățirea sistemului, de un plan pe termen lung”, este evident faptul că trebuie să-și dea demisia și alți responsabili, până la nivelul secretarilor de stat, care sunt mai vechi în funcții decât ministrul demisionar și care sunt mai vinovați de problemele existente de mult timp.
Fac apel la toți reprezentanții responsabili din minister pentru a se implica în mod serios, deoarece au obligația de a identifica rapid mijloacele de a face politici de sănătate și control în mod real în interesul pacienților care plătesc contribuții la bugetul de stat.
Nu trebuie ca doar în momente de criză profundă să acționăm, ci trebuie să prevenim pentru a nu se mai ajunge la astfel de situații tragice.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 16 decembrie 2019, 14:55
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro