Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Comunicate și conferințe de presă > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Mircea Dolha (Grup PNL)
Guvernul riscă să decimeze firmele de transport românești

Stimați colegi,
După anul 1990, România a avut unul dintre cele mai performante parcuri auto pentru transportul internațional de mărfuri și persoane care a adus anual multe sute de milioane de euro în țară.

Din păcate, la ora actuală, transportatorii români sunt în mare dificultate, multe firme românești de transport fiind nevoite să-și închidă porțile în timp ce mii de șoferi români sunt nevoiți să lucreze în străinătate la firme italiene, franceze, austriece, germane, spaniole etc, deși ar fi normal și de dorit să lucreze în țară pentru firme românești și să achite taxe și impozite în România. Situația în care au ajuns transportatorii români este cauzată de problemele de ordin fiscal și o remediere a ei ar putea fi rezolvată prin rambursarea unui procent din acciza aplicată la carburant.
Numai că suma este foarte mică și nu vine în sprijinul transportatorilor români. Astăzi, acciza pentru motorină se poate recupera în șase țări din Uniunea Europeană: Belgia, Franța, Spania, Italia, Ungaria și Slovenia. În mod similar, măsura recuperării accizei la motorină în România, nu se va aplica numai transportatorilor români, ci oricărui transportator din Uniunea Europeană care îndeplinește aceleași condiții și alimentează cu carburant din România. Adică așa cum și transportatorii din România, recuperează acciza din cele șase state membre ale Uniunii Europene.
Abia după multe consultări și negocieri guvernul a anunțat că va returna către transportatorii români 4 eurocenți/l. Guvernul României ar putea lua însă exemplul Italiei, care returnează până la 21 de eurocenți către proprii transportatori.
În același timp, este necesară și aplicarea rambursării accizei suplimentare la carburant să includă și firmele de transport persoane care operează autovehicule de peste 1+8 locuri, de transport public (contra cost) și în cont propriu licențiat, nu doar pentru firmele de transport marfă. Aplicarea acestei măsuri pentru aceste companii este de o importanță deosebită deoarece permite menținerea costurilor plătite de pasageri în acest moment.
Includerea și a firmelor de transport pasageri în actul normativ ce urmează să fie elaborat de Guvern ar fi în avantajul consumatorului român care ar urma să fie cât mai puțin afectat de introducerea acestei accize suplimentare.
Guvernul României trebuie să țină cont de solicitările transportatorilor români, trebuie să țină cont de practicile din celelalte țări din Uniunea Europeană.
Dacă primul-ministru nu vrea să decimeze firmele românești de transport, dacă vrea cu adevărat înființarea de noi locuri de muncă sustenabile, atunci ar trebui să aplice modelul statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește rambursarea accizei la carburant și va vedea în scurt timp efectele pozitive. Dacă nu o va face, va purta răspunderea pentru toate efectele negative ce se vor înregistra.
Vă mulțumesc.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 21 iulie 2019, 18:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro