Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Comunicate și conferințe de presă > Versiunea pentru printare
Astăzi, 2 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul PNL Bogdan Țîmpău a abordat o temă extrem de sensibilă referitoare la modul în care Cabinetul Ponta se pregătește să folosească inclusiv fondurile europene în interes strict politic.

Deputatul liberal atrage atenția asupra recentului document transmis Comisiei Europene de către Guvernul Ponta prin care se pregătește viitorul exercițiu bugetar european pentru Programul Operațional Capital Uman, acest program urmând să fie substanțial modificat în sensul eliminării furnizorilor de servicii de ocupare privați din proiect.
Liberalul Bogdan Țîmpău susține că pentru cele 4,2 mliarde de euro destinate României prin Programul Operațional Capital Uman, singurul beneficiar eligibil va rămâne de facto statul român prin sistemul public de ocupare (AJOFM-uri și Ministerul Muncii), iar actorii privați vor fi acceptați doar în parteneriat cu statul, încălcându-se în mod flagrant principiul liberei competiții.
Până în prezent, prin Programele PHARE Dezvoltarea Resurselor Umane și prin POSDRU, România și-a construit un sistem de implementare a măsurilor în domeniul Resurselor Umane în care organizatii private aveau acelasi statut cu institutiile statului, participând la competiție cu acestea. Începând cu viitorul exercițiu bugetar 2014-2020, Cabinetul Ponta anulează toate aceste progrese și își propune să schimbe modelul funcțional de accesare a fondurilor destinate formării profesionale ceea ce va crea mari disfuncționalități.
Practic, prin această propunere, este anulat un sistem competitiv, în urma căruia o mulțime de operatori privați s-au dezvoltat ca furnizori de formare profesională, furnizori de servicii de ocupare și furnizori de servicii sociale, în timp ce statul a obținut rezultate mai slabe în competiție directă cu organizațiile private.
„Ceea ce încearcă să facă Guvernul Ponta prin această propunere de proiect este să elimine din lista solicitanților eligibili actorii privați. De acum înainte pot solicita fonduri în valoare de 4,2 mliarde de euro exclusiv AJOFM-urile și, pe unele axe, Ministerul Muncii, ceea ce înseamnă că banii vor ajunge la actorii privați doar în măsura în care AJOFM-urile vor dori să subcontracteze parte din servicii sau vor accepta parteneri. De asemenea, societățile comerciale vor putea accesa doar subvenții pe angajat. Astfel, nu se mai poate vorbi despre o competiție liberă în accesarea fondurilor europene pe acest program.
Acest lucru demonstrează disprețul total pe care PSD îl are față de principiile unei economii de piață și dorința Guvernului Ponta de a crea un stat maximal în defavoarea sectorului privat. PSD și Cabinetul Ponta nu pot accepta ca o sumă de 4,2 mld de euro să nu poată fi controlată politic și practic o pun prin acest document la dispoziția instituțiilor pe care și le-au subordonat – AJOFM-urile și Ministerul Muncii”, a concluzionat liberalul Bogdan Țîmpău.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro