Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Relații publice > Comunicate și conferințe de presă > Versiunea pentru printare
Deputații Partidului Național Liberal au reușit astăzi să convingă majoritatea parlamentară să întoarcă de la votul de respingere Propunerea legislativă privind declararea zilei de 10 mai - sărbătoare națională.

Având în vedere că inițiativa legislativă privind recunoașterea zilei de 10 mai ca sărbătoare națională a fost depusă în Parlamentul României în această legislatură, ca deputat aflat la primul mandat, consider că, la împlinirea a 25 de ani de la căderea regimului comunist, adoptarea acestui proiect va reprezenta un semn al intrării noastre în normalitate, al reconcilierii cu istoria națională a neamului românesc.
Singura perioadă din istoria României în care am fost tratați pe picior de egalitate cu celelalte state europene puternice a fost perioada monarhiei.
Ziua de 10 mai a rămas întipărită în tradiția românilor ca Sărbătoare Națională odată cu venirea pe tronul României a lui Carol I, în 1866, și a fost sărbătorită până în 1947, când regimul comunist a decis ca ziua de 23 august să devină Ziua Națională. Sărbătoarea Regalității a fost confiscată poporului român, nedreptate istorică pe care trebuie să o îndreptăm, să redăm istoriei ce este al istoriei!
Alături de colegii mei deputați, am sustinut cu toată convingerea acest proiect legislativ și chiar dacă astăzi am obținut doar o mică victorie, și anume ca această inițiativă să fie retrimisă pentru o săptămână la comisiile de specialitate, eu sunt convins că o să revină săptămâna viitoare pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, cu raport de adoptare, și toti parlamentarii vor vota PENTRU.
Cred cu tărie că românii au nevoie de o zi națională ca simbol al Regalității, al redobândirii mândriei și demnității naționale, sentimente pe care foarte mulți dintre români le împărtășesc. Iar această zi TREBUIE să fie 10 mai – Ziua Regelui.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 12 noiembrie 2019, 3:31
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro